Alte cereri. Decizia 42/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 42/

Ședința publică din 26 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc

JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 3: Iustinian

Grefier -

S-a luat în examinare recursul introdus de Casa Județeană de Pensii V împotriva sentinței civile nr. 288/ din 10 noiembrie 2008 Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-.

apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimata Bârlad, lipsă fiind recurenta Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, adresa nr. 2063/20.01.2009, prin care recurenta depune dovada timbrării recursului cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței seria - nr. - din 22.01.2009, și 1 leu timbru judiciar.

Avocat, pentru intimată, depune la dosar împuternicirea avocațială, precum și întâmpinarea, cu duplicat.

Raportat la obiectul cauzei și la dispozițiile legale care guvernează procedura prevăzută de OUG nr. 119/2007 modificată prin Legea nr. 118/2008, instanța pune în discuție care este calea de atac ce poate fi folosită și care este instanța competentă să o soluționeze.

Avocat, pentru intimată, arată că este vorba de o acțiune în anulare și competența aparține Tribunalului Vaslui.

Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA D APEL,

Asupra recursului de contencios administrativ de față;

Prin sentința civilă 288 /CA/10.11.12008 a Tribunalului Vasluis -a dispus:

Admite în parte cererea formulată de creditoarea SRL cu sediul în Bârlad,-, jud. V, în contradictoriu cu debitoarea Casa Județeană de Pensii V cu sediul în V,-, jud.

Somează debitoarea să plătească creditoarei suma de 233.254,52 lei reprezentând contravaloare lucrări de 233.254,52 lei reprezentând contravaloare lucrări în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanței de plată.

Respinge cererea privitoare la plata penalităților de 0,1 % pe zi de întârziere.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 1044 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva ordonanței debitoarea poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de comunicare.

A reținut instanța de fond:

În executarea obligațiilor contractuale creditoarea SC SRL Bârlad în calitate de achizitor, a executat debitoarei Casa județeană de pensii în calitate de executant lucrări de,Amenajare sediu Casa locală de Pensii Bârlad", iar pentru încasarea contravalorii lucrărilor executate a emis facturi fiscale.

Debitoarea a achitat parțial valoarea acestora, înregistrând plăți restante de 119.503,95 lei la factura nr. -/27.12.2007 și de 113.750,57 lei la factura nr. -/17.12.2007, plăți pe care le recunoaște ca fiind datorate. integrală a facturilor se datorează, așa cum s-a dovedit în cauză, nealocării de către ordonatorul principal de credite, CNPAS B, a fondurilor necesare plăților.

Potrivit dispozițiilor art. 2 al.1 din OUG nr. 119/2007, ordonanța se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Creanța reprezentând contravaloare lucrări, de 233.254,52 lei, este certă, lichidă și exigibilă, îndeplinind cerințele prevăzute de art. 2.

În ce privește penalitățile, creditoarea a solicitat penalități de 0,1 % pe zi întârziere, fără a le cuantifica și fără a depune notă de calcul a acestora. Mai mult, debitoarea le contestă ca fiind datorate motivat de nealocarea resurselor financiare necesare de către ordonatorul principal de credite cererea dobândind caracter contencios, astfel că instanța va respinge capătul de cerere ce vizează penalitățile de întârziere.

Pentru considerentele reținute mai sus tribunalul urmează să admită în parte cererea de somație de plată.

În temeiul dispozițiilor art. 10 al.1 din OUG nr. 119/2007 a dispus emiterea unei ordonanțe ce va conține somația de plată în care se va preciza atât suma, cât și termenul de plată.

A respins capătul de cerere privitor la penalități.

Împotriva acestei sentințe a promovat cerere de recurs pârâta Casa Județeană de Pensii V, în motivarea căreia critică soluția primei instanțe sub aspectul ignorării apărării sale privind imposibilitatea achitării normelor respective, deoarece în calitate de ordonator terțiar de credite, deși solicitase în repetate rânduri B, ca ordonator principal de credite, alocarea sumelor aferente, acestea nu i-au fost virate în anul 2007.

Instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței de recurs, de a soluționa calea de atac împotriva somației de plată ce face obiectul cauzei.

Soluționând prioritar această excepție dirimantă Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele de mai jos.

Astfel, tribunalul a fost investit cu soluționarea unei somații de plată întemeiată pe dispozițiile nr.OUG 119/2007, în dispozitivul sentinței menționând expres că soluția poate fi atacată cu "cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare" cerere a cărei competență de soluționare revine "instanței competente pentru judecarea fondului cauzei", conform art. 13 alin. 2 din nr.OUG 119/2007, respectiv tot Tribunalul Vaslui.

Așa fiind, eronat debitoarea Vap rocedat la formualrea unei cereri de recurs împotriva ordonanței de plată din dosarul Tribunalului Vaslui - la Curtea de Apel, ca instanță de recurs în materia contenciosului administrativ, calea de atac incidentă în cauză fiind cea a unei cereri în anulare, adresată Tribunalului Vaslui ca instanță comercială, în favoarea căreia Curtea urmează a-și declina competența de soluționare, în conformitate cu prevederile art. 158 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a cererii de anulare introdusă de debitoarea Casa Județeană de Pensii V, împotriva sentinței civile nr. 288/CA./10.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, în favoarea Tribunalului Vaslui, ca instanță de control în materie comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

06.02.2009

Tribunalul Vaslui

Jud.

Președinte:Dan Mircea Tăbăltoc
Judecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Aurelia Gheorghe, Iustinian

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 42/2009. Curtea de Apel Iasi