Obligația de a face. Decizia 4150/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4150
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței nr. 991 din data de 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Instituția Prefectului Județului D - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul reclamant, lipsind recurentul reclamant și intimații pârâți Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Instituția Prefectului Județului D - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că intimata pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare.
Se comunică un exemplar după întâmpinare recurentului reclamant.
Recurentul reclamant nu solicită termen pentru observarea întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 991 din data de 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins contestația formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Instituția Prefectului Județului D-Comisia Județeană Pentru Aplicarea Legii Nr. 290/2003.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că la data de 15.01.2009 reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Instituția Prefectului Județului D-Comisia Județeană Pentru Aplicarea Legii Nr. 290/2003, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 2385 din 25.11.2008 emisă de, precum și a hotărârii nr. 166 din 21.12.2007 emisă de Comisia Județeană D pentru aplicarea 290/2003 și recunoașterea dreptului lor la despăgubiri pentru bunurile defunctului, rămase în de Nord.
În motivare se arată că, în calitate de moștenitori ai defunctului, au formulat cerere pentru restituirea - acordarea de despăgubiri - proprietăților acestuia, rămase în de Nord, cererea fiind înregistrată la Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la data de 12.06.2007, însă comisia a respins cererea ca fiind tardiv introdusă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, care de asemenea a fost respinsă prin decizia nr. 2385 din 25.11.2008 emisă de, care a motivat că cererea a fost înregistrată la instituția prefectului Județului D în data de 01.08.2007, sub nr. 3265, peste termenul de 1 mai 2007, prevăzut de nr. 171 pentru modificarea și completarea nr. 290/2003. Reclamanții susțin însă că acest termen nu este de decădere, ci de recomandare, motiv pentru care consideră hotărârile netemeinice și nelegale.
În drept se invocă dispozițiile art. 8 alin.5 din 290/2003 cu modificările și completările ulterioare.
La dosar s-au depus următoarele acte: decizia nr. 2385/25.11.2008 emisă de, Hot. nr. 166/21.12.2007 a Instituției Prefectului D - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, plicul poștal de comunicare a deciziei.
La data de 06.02.2009 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.
În cuprinsul întâmpinării se arată că, la data de 21.12.2007, Instituția Prefectului Județului D - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a emis Hotărârea nr. 166 prin care a respins cererea formulată de reclamanții și. solicitau acordarea de despăgubiri pentru bunurile sechestrate și confiscate autorului, ca urmare a refugiului. Cererea a fost respinsă pe motivul că a fost tardiv introdusă.
Reclamanții și au înaintat Serviciului pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o contestație împotriva Hot. nr.166 din 21.12.2007, adoptată de Comisia Județeană D pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, înregistrată cu nr. 927/2008. În motivarea contestației reclamanții susțin că " - comisia județeană face confuzie între datele de depunere și datele de înregistrare a cererilor, oare nu coincid. Astfel, în ceea ce ne privește, noi am formulat și depus cerere pentru acordarea de despăgubiri în termenul legal, respectiv până la data de 1 mai 2007, numai că înregistrarea cererii s-a făcut ulterior.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Serviciul de Aplicare a Legii 290/2003 oferă următoarele precizări în ceea ce privește evoluția termenului de depunere a cererilor prin care se solicită despăgubiri sau compensații în baza Legii 290/2003.
Legea nr. 290 din 27 iunie 2003 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 14 iulie 2003 și intrat in vigoare la 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Cererile persoanelor îndreptățite trebuia depusă în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare legii, la comisiile constituite in cadrul prefecturilor.
Prin OUG 87 din 11.11.2004 termenul pentru depunerea actelor doveditoare se proroga până la 14 mai 2005, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr. 14 din 28 februarie 2005.
La 16 mai 2006 a fost emisă Legea nr. 171 pentru modificarea și completarea Legii 290/2003. Astfel art. 5 alin (1) a avut următoarea formă: Persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor -".
Din analiza dosarului care a stat la baza emiterii Hotărârii nr.166/2007 s-a constatat faptul că cererea a fost redactată în data de 01.08.2007, datată și semnată de către reclamanți. În aceeași zi cererea a fost înregistrată la Instituția Prefectului D cu nr. 3265/2007.
Conform art. 3 alin (1) din HG1120/2006, cu modificările și completările ulterioare "Se consideră dată a formulării cererii prevăzute la art. 2 data înregistrării cererii la comisiile constituite la instituția prefectului județului respectiv sau a municipiului B -"
Astfel, consideră că cererea a fost tardiv introdusă, invocând dispozițiile art.114 proc.civ. art.696 și urm. civ. Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1120/2006.
La solicitarea instanței, pârâta a înaintat la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 2385 din 25.11.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin cererea adresată de către reclamanți prefectului jud. D, datată 01.08.2007 și înregistrată sub nr.3265/01.08.2007, aceștia au solicitat acordarea de despăgubiri conform Legii nr.290/2003, în calitate de moștenitori ai defunctului.
Prin hotărârea nr.166/21.12.2007 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul instituției prefectului jud. D, cererea a fost respinsă ca fiind tardiv introdusă, iar prin decizia nr.2385/25.11.2008 emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost respinsă contestația formulată de reclamanții din cauza de față împotriva hotărârii nr.166/21.12.2007.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 171/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2003, persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii până la data de 1 mai 2007 la comisiile constituite în cadrul prefecturilor.
Cum reclamanții au depus cererea la data de 01.08.2007, peste termenul prevăzut de lege, se constată că actele administrative contestate sunt temeinice și legale, nerespectarea termenului legal imperativ înăuntrul căruia trebuia depusă cererea, atrăgând sancțiunea decăderii, ce constă în pierderea dreptului de a mai formula cererea, cu consecința respingerii acesteia ca fiind tardivă.
În raport de considerentele expuse, instanța va respinge contestația formulată de reclamanți, aceasta fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, în termen și motivat, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie și au solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin motivele de recurs încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Pr. Civ. s-a susținut că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că deși prin acțiunea introductivă, au invocat o neconcordanță vădită între data la care au formulat cerere pentru restituirea proprietăților și înregistrarea acesteia la Comisia Județeană D, instanța de fond a analizat în mod superficial acest aspect, concretizat într-o singură referire la cerere ca fiind datată 01.08.2007.
O altă critică se referă la interpretarea eronată de către instanța de fond, a caracterului termenului de formulare a cererilor de restituire sau acordare de despăgubiri.
În concepția recurenților-reclamanți din interpretarea coroborată a dispoziției cuprinse în art. 5 alin. l din Legea 171/2006 și a celei prevăzute de art. 19 din Decretul 167/1958, rezultă că, termenul de introducere a cererii de restituire sau acordare de despăgubiri este un termen de recomandare și nicidecum unul de decădere, așa cum în mod eronat a interpretat instanța de fond.
În sprijinul acestui punct de vedere, este împrejurarea că legiuitorul a acordat prelungiri succesive ale termenului de formulare a cererilor de către persoanele îndreptățite, iar faptul că legea nu conține o prevedere explicită și expresă în sensul decăderii din dreptul de a solicita restituirea sau măsuri reparatorii pentru nedepunerea în termen a cererii (prin folosirea sintagmei "decade din drept"), confirmă caracterul normei din Legea 171/2006 care nu este imperativ, ci comportă un cadru larg de interpretare.
Cea de-a treia critică se referă la neconvenționalitatea dispoziției cuprinse în art. 5 alin. l din Legea 171/2006, în condițiile în care caracterul termenului de introducere a cererii de restituire sau acordare de despăgubiri este interpretat ca fiind unul de decădere.
Astfel, în concepția recurenților-reclamanți dacă nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. l din Legea 171/2006 îi sancționează cu pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii, aceasta contravine regulilor materiale privind respectarea proprietății individuale statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În sprijinul acestei susțineri este faptul că instanța europeană a impus în sarcina statelor membre ale convenției obligația respectării proprietății ( art. l din protocolul 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului), statuând că "principiul respectării proprietății se considera violat nu numai în ipoteza în care persoana este lipsită în mod propriu-zis de proprietatea sa, dar și atunci când unei persoane nu i se acorda posibilitatea de a se folosi în mod normal de aceasta ".
Având in vedere faptul că deposedarea în cauza dedusă judecății a fost una abuzivă, se consideră ca bunurile nu au ieșit niciodată din proprietatea persoanei, ci numai că a fost lipsită de folosința acestora, sens în care prin refuzul statului de a accepta mijloacele de redobândire a posesiei, se produce acea ingerință sancționată de normele europene stabilite prin jurisprudența
Curtea, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. apreciază că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Referitor la susținerea recurenților-reclamanți potrivit căreia instanța de fond ar fi analizat superficial, neconcordanțele dintre data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor și cea a înregistrării la comisia din cadrul Prefecturii D, Curtea observă că, pretinsa neconcordanță a fost invocată doar în recurs, cererea introductivă nefăcând referire la acest aspect, ci numai critici referitoare la natura termenului și la neconvenționalitatea dispozițiilor legale.
Așa cum se observă din copiile actelor transmise instanței de fond, de către organele administrative (fila 65-dosar fond), cererea de acordare a despăgubirilor estescrisă, semnată și datată de către recurenții-reclamanți.
Data menționată în cuprinsul cererii este 01.08.2007 și corespunde cu data înregistrării la comisia din cadrul Prefecturii D, unde a fost înregistrată sub numărul 3265 din 01.08.2007. Aceste mențiuni, nu induc vreun dubiu cu privire la pretinsele neconcordanțe, astfel că, această dată este certă și reprezintă data la care recurenții-reclamanți s-au adresat organelor abilitate.
Ca atare, cererea a fost depusă peste termenul prevăzut de Legea nr. 171/2006 prin care era modificată Legea nr. 290/2003, respectiv 01.05.2007.
În ceea ce privește natura acestui termen, Curtea reține următoarele:
La data de 19.05.2006 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 171/16.05.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2003.
Potrivit dispozițiilor acesteia, articolul 5 alineatul 1 avea următorul cuprins:
"Persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, republicată. Cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate."
După alineatul 1 al articolului 5 au fost introduse două noi alineate, alineatele (11) și (12), iar cel care interesează în mod deosebit cauza, respectiv alineatul 11avea următorul cuprins:
"Cererile de despăgubiri respinse prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv a municipiului B, pentru motivul nedepunerii în termenul prevăzut de lege, sunt considerate cereri noi, în sensul prezentei legi."
Prin alineatul 12se introduceau dispoziții referitoare la situații pe care legea anterioară nu le prevăzuse, dar care erau absolut necesare, alineatul respectiv având următorul conținut:
"Cererile cetățenilor români cu domiciliul în străinătate se depun la Comisia municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 290/2003."
Astfel, textele redate anterior demonstrează în mod clar, că acest termen este și a fost unul de decădere, deoarece prorogarea sa a fost realizată de către legiuitor, și totodată persoanele ale căror cereri fuseseră respinse ca tardive, au fost repuse în termen, rațiunea prorogării și a repunerii în termen, rezultând din preocuparea legiuitorului de a uniformiza procedurile de punere în aplicare și finalizare a acordării de despăgubiri sau compensații pentru persoanele îndreptățite, o altă interpretare fiind exclusă, deoarece termenii folosiți sunt neechivoci.
Referitor la neconvenționalitatea articolului 5 alineatul 1 prin care se stabilește termenul limită de depunere a cererilor, dar și a articolului 5 alineatul 11din al cărui conținut rezultă natura acestui termen, Curtea reține următoarele:
Existența unor termene în general, precum și a sancțiunilor ce rezultă din nerespectarea acestora sunt de esența asigurării unei bune administrări a justiției.
Dispozițiile legale susmenționate sunt în acord cu dreptul intern dar și cu dispozițiile tratatelor internaționale la care România este parte, cu referire concretă - în raport de argumentele motivului de recurs - la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale - pentru următoarele considerente:
În general, dispozițiile legale privind formalitățile ce trebuie respectate de orice subiect cu calitate procesuală activă, vizează asigurarea unei bune administrări a justiției cu respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Prin deciziile sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a examinat " in abstracto" legislațiile interne ale statelor ci, maniera în care a fost înfrânt dreptul acestora de a se adresa instanțelor.
La 18 martie 2008, prin hotărârea 3052/04, în cauza Dacia contra, Curtea a arătat rolul de o importanță majoră pe care îl au termenele de prescripție, interpretate din perspectiva Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din tradițiile comune ale statelor membre la Convenție.
S-a arătat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică prin fixarea unui termen fix de introducere a acțiunilor.
Prin urmare, prin hotărârea la care s-a făcut trimitere, Curtea a decis că modificarea unei situații care a devenit "definitivă" datorită expirării termenului de prescripție, este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Nici o dispoziție a Convenției nu obligă statele membre sa instituie termene de prescripție sau să fixeze momentele de la care începe sa curgă prescripția, în materie civilă statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere, atât în stabilirea duratei acestui termen, cât și a momentului de la care aceasta începe sa curgă ( Hot. Nr. 42117/04 din 5 Februarie 2009- - si alții contra Franței ).
Deci instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin acesta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul I adițional la Convenție.
S-a stabilit în acest sens că, limitarea dreptului de acces la o instanță prin instituirea unor termene de prescripție, trebuie să respecte condițiile de proporționalitate și rezonabilitate astfel încât, persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient, în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu pentru a acționa.
De aceea durata unui termen de prescripție nu pune probleme din punctul de vedere al Convenției.
Deși aceste argumente ale Curții Europene se referă la termenul de prescripție, prin generalitatea lor, precum și prin principiile pe care le instituie, sunt perfect valide și în cazul unui termen de decădere.
Sub aspectul proporționalității și rezonabilității, prin prorogările succesive ale termenului de depunere a cererilor de despăgubiri sau compensații, acesta a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii Nr. 290/2003, respectiv 01.07.2003 și până la 14.05.2005, având inițial o durată totală de 1 an și 10 luni.
Prin modificările aduse Legii Nr. 290/2003 de către Legea nr. 171/16.05.2006, acest termen a fost prelungit până la 01.05.2007 și totodată, prin aceeași lege, legiuitorul român a operat și o repunere în termen, a tuturor persoanelor îndreptățite, ale căror cereri fuseseră respinse anterior ca nedepuse în termen.
Această modificare legislativă a condus în final la situația ca termenul de depunere a cererilor de despăgubiri sau compensații, în baza Legii Nr. 290/2003 cu modificările ulterioare, să fie de 3 ani și 10 luni, depășind astfel termenul general de prescripție de 3 ani, care în general, este apreciat ca rezonabil de întreaga practică, în ceea ce privește satisfacerea drepturilor de creanță.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă urmează a fi respins recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței nr. 991 din data de 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Instituția Prefectului Județului D - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. Jud. -/2ex.
Jud. Fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
