Obligația de a face. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 846
Ședința publică din data de 28 mai 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B,-, județul B șiDIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALEcu sediul în G,-, județul G, împotriva sentinței nr. 418 din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata reclamantă - DE VINURI SA cu sediul în, județul.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata reclamantă - de Vinuri SA reprezentată de avocat din Baroul Buzău potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind recurentele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Județeană Pentru Accize și Operațiuni Vamale
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurentele prin intermediul cererii de recurs solicitând și judecata cauzei în lipsă, după care,
Reprezentantul intimatei reclamante - de Vinuri SA, avocat depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului formulat cu consecința menținerii sentinței instanței de fond, potrivit considerentelor din concluziile depuse.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B sub nr-, reclamanta - de Vinuri SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, pronunțarea unei hotărâri
.//.
prin care să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 94.844,99 lei sumă plătiră cu titlu de accize precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că este deținătoarea autorizațiilor de utilizator final nr. RO BZ 35/2.07.2007 și RO BZ 36/2.07.2007, autorizații ce îi permite să achiziționeze în regim de scutire de la plata accizei de la SA Rafinăria P și de la SA - Depozit B, rompetrol calor economic 3 NC 2710.19.61 și respectiv super euro diesel 50 ppm - nc2710.19.41 în scopul prevăzut la art.175 ind.4 alin.1 pct.2 lit.a din Codul fiscal respectiv în alte scopuri decât în calitate de combustibil de motor și pentru încălzire.
Reclamanta a achiziționat combustibil în scop industrial pentru care a plătit și acciza aferentă.
Mai arată reclamanta că, pentru recuperarea accizelor s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice B și Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale B însă prin adresa nr. 7113/20.08.2008 pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bac omunicat că întrucât nu este organul fiscal abilitat în restituirea accizei și până la această dată a făcut toate demersurile legale în limita competențelor, singura instituție în măsură să soluționeze cererea consideră că este DGFP B, iar pe de altă parte DGFP Bac omunicat că cererea intră în atribuțiile și competența Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale
Prin întâmpinarea depusă DGFP Bas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
DGFP B arată că intră sub incidența prevederilor Ordinului 420/2007 privind aprobarea procedurii de restituire a accizelor restituite de către utilizatorii produselor supuse accizelor armonizate, operatori economici - utilizatori final de produse accizabile menționați la pct.2.1.3,22 și 23 din HG nr.44/2004 care îndeplinesc condițiile din normele metodologice prevăzute, între care reclamanta în cauză nu se regăsește.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Gas olicitat respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de - de Vinuri Sa ca nefondată.
Arată pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G că din cuprinsul acțiunii nu rezultă prin ce act (document sau manifestare de voință) aflat în competența autorității vamale și realizat de către acesta i-a fost încălcat un drept ori un interes legitim reclamantei și prin aceasta i s-a creat un prejudiciu, și că acțiunea ce face obiectul dosarului în speță nu conține temeiurile de drept în baza cărora reclamanta solicita autoritații vamale plata sumei de 94.844,99 lei.
În acest sens, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Gai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a autorității vamale chemată în judecată prin B. Arată că potrivit ordinului 420/2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor privind aprobarea procedurii de restituire a accizelor plătite de către utilizatorii produselor supuse accizelor armonizate pentru care se acordă scutire indirectă, cererile de restituire se depun la organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal utilizatorul sau în a cărui evidență fiscală este înregistrat.De asemenea deciziile de restituire ori de respingere a cererii se emit de același organ fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal contribuabilul sau în cărui evidență fiscală este înregistrat.
Arată că față de cererea formulată de reclamantă pentru obligarea la restituirea sumei de 94.844,99 lei reprezentând accize plătite la achiziționarea unor produse energetice, autoritatea vamală nu are competența legală de a dispune în sensul restituirii accizelor.
Pe fondul cauzei, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Gas olicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată arătând că livrarea produselor energetice către societatea reclamantă trebuia să se realizeze la preturi fără accize în baza autorizațiilor de utilizator final emise de DGFP B și a documentelor administrative de însoțire.
Beneficiind de o exceptare directă de la accizei, în temeiul art.175 ind.4 (" sunt exceptate de la plata accizelor" ), pentru produsele energetice utilizate în scopul prevăzut de art. 175 ind.4 alin.1 pct.2 lit.a din Codul fiscal ("în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau pentru încălzire "), societății reclamante nu-i erau aplicabile dispozițiile nr.420/2007 privind aprobarea Procedurii de restituire a accizelor plătite de către utilizatorii produselor supuse accizelor armonizate, pentru care se acordă scutire indirectă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale G, invocată de către aceasta, instanța consideră că este neîntemeiată deoarece Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B aflată în subordinea Direcției Regionale de Accize și Operațiuni Vamale G este competentă să efectueze inspecția fiscală privind accizele conform nr.420/2007 și prin urmare controlul cu privire la restituirea sumelor solicite de reclamantă reprezentând accize intră în atribuțiile și competența instituției mai sus menționate.
În ceea ce privește obiectul cererii formulate de către reclamantă precum și temeiul de drept al acesteia tribunalul constată că acțiunea a fost formulată în baza disp.art.1, alin.1 și art.8 alin.1 teza finală din Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ potrivit căruia " De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim." Ceea ce înseamnă că pentru a formula acțiune în justiție în fața instanței de contencios administrativ nu este obligatoriu să existe un act administrativ a cărui să se solicite ci poate fi introdusă și ca urmare a "refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri" de către o autoritate administrativ fiscală cum este în speța de față.
Prin sentința nr. 418 din 11.03.2009 Tribunalul Buzăua respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G.
A admis acțiunea promovată de reclamanta - DE VINURI SA în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE G și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B
A obligat pârâta DGFP B să restituie reclamantei suma de 94.844,99 lei reprezentând sumă plătită de reclamantă cu titlu de accize nedatorate.
.//.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanta este deținătoarea autorizațiilor de utilizator final nr. nr. RO BZ 35/2.07.2007 și RO BZ 36/2.07.2007, autorizații ce îi permite să achiziționeze în regim de scutire de la plata accizei de la SA Rafinăria P și de la SA - Depozit B, rompetrol calor economic 3 NC 2710.19.61 și respectiv super euro diesel 50 ppm - nc2710.19.41 în scopul prevăzut la art.175 ind.4 alin.1 pct.2 lit.a din Codul fiscal respectiv în alte scopuri decât în calitate de combustibil de motor și pentru încălzire.
Aceasta a achiziționat combustibil în scop industrial pentru care a fost nevoită să plătească și acciza aferentă.
În scopul recuperării accizelor reclamanta s-a adresat DGFP și Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale B.
Prin adresa nr.34744 din 4.09.2008 a DGFP B s-a adus la cunoștință reclamantei - de Vinuri SA că autorizațiile de utilizator final nr.35 și 36 din 2.07.2007 emise de DGFP B îi conferea dreptul de a achiziționa în regim de scutire directă a produselor accizabile înscrise în autorizație.
De asemenea, i s-a adus la cunoștință că documentația depusă a fost transmisă Direcției Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B cu adresa nr.1846 din 20.07.2008 în a cărei competentă intră inspecția fiscală privind accizele conform nr.470/2007, iar pentru efectuarea controlului cu privire la solicitarea acesteia de restituire a sumelor reprezentând accize intră în atribuțiile și competenta instituției mi sus menționate.
În același timp din adresa Nr.7113 din 20.08.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B rezultă că atât în plasarea accizelor cât și restituirea lor nu pot fi efectuate decât de către DGFP B prin compartimentul de specialitate.
În final, atât pârâta DGFP B,cât și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B susțin că reclamanta de Vinuri SA fiind deținătoare a autorizațiilor de utilizator final nr.RO BZ 35 din 2.07.2007 și RO BZ 36 din 2.07.2007 avea posibilitatea legală de a achiziționa în regim de scutire de la plata accizei, anumite produse energetice în scopul prevăzut de art.175 ind.4 alin.1 pct.2 lit.a din Codul fiscal " în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau pentru încălzire.2). produselor energetice către societatea reclamantă trebuia să se realizeze la prețul fără accize în baza autorizațiilor de utilizator final emise de către DGFP B și a documentelor administrative de însoțire (). Beneficiind de o exceptare directă de la plata accizei în temeiul art.175 ind.4 pentru produsele energetice utilizate, în scopul prevăzut mai sus, societății reclamante nu îi erau aplicabile dispozițiile nr.420/2007 privind aprobarea procedurii de restituire a accizelor plătite de către utilizatorii produselor supuse accizelor armonizate pentru care se acordă scutire indirectă.
Tribunalul a considerat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei DGFP B la restituirea către aceasta a sumei de 94.844,99 lei reprezentând sumă plătită de reclamantă cu titlu de accize nedatorate este întemeiată deoarece în mod cert reclamanta a plătit potrivit facturilor depuse la dosar și a ordinelor de plată contravaloarea accizelor în sumă de 94.844,99 lei, sumă ce a intrat în contul bugetului de stat și respectiv al DGFP
Efectuând o astfel de plată în condițiile în care potrivit autorizațiilor de utilizator final nr.RO BZ 35 din 2.07.2007 și RO BZ 36 din 2.07.2007 era scutit de plata acestor accize, reclamanta a efectuat o plată nedatorată iar în condițiile în care DGFP B refuză restituirea acestora, s-ar ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a acestei instituții.
Față de cele arătate mai sus instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, să admită cererea și să oblige pârâta DGFP B să restituie reclamantei suma de 94.844,99 lei reprezentând sumă plătită de reclamantă cu titlu de accize nedatorate.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Buzăua formulat recurs pârâtele DGFP B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G,criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand modificarea in tot a acesteia si pe fond respingerea actiunii ca neintemeiata.
În sustinerea recursului parata DGFP B critică sentința instanței de fond pe aspectul ca s-a reținut gresit că în cauza sunt incidente dispozitiile art1 si art 8 alin 1 din Legea 554/2004,deoarece institutia nu a refuzat solutionarea cererii depusa de reclamanta,ci i s-a dat un raspuns justificat acesteia în sensul ca autorizatiile de utilizator final nr 35 si 36/02.07.2007 îi dadeau dreptul de a se aproviziona cu produse accizabile în regim de scutire de la plata accizelor.
Pe fondul cauzei,sustine in esenta recurenta,reclamanta nu poate pretinde obligarea sa la plata sumei ce reprezinta c-valoarea accizelor aferente produselor petroliere achi itionate de la SA,deoarece plata a facut-o catre furnizor si nu catre B pe de o parte iar pe de alta parte nu a folosit facilitatea oferita de autorizatiile pe care le detinea si care ii oferea posibilitatea de a achizitiona asemenea produse cu scutire de la plata accizelor.
Mai sustine recurenta că plata nu s-a facut catre DGFP B ci catre furnizor de la care este eventual îndreptatita reclamanta a solicita restituirea.
Împotriva sentintei pronuntata in cauza a declarat recurs si parata Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale G pe care o critica in genere pe aceleasi aspect ca si DGFP B,în sensul ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile legii 554/2004 retinute de instanta de fond ca temei al admiterii actiunii formulata de reclamanta.
Recurenta arata ca nu se poate retine un refuz nejustificat in ceea ce priveste solutionarea cererii depusa de reclamanta.Prin adresa nr 7113-20.08.2008 a dat societatii reclamante un raspuns legal în sensul ca solicitarii acesteia nu îi erau aplicabile dispozitiile 420/2007 privind aprobarea procedurii de restituire a accizelor platite de catre utilizatorii produselor supuse accizelor armonizate pentru care se acorda scutire indirecta.
Pe fondul cauzei, sustine recurenta, livrarea produselor energetice catre societatea reclamanta trebuia sa se realizeze la preturi fara accize în baza autorizatiilor de utilizator final,emise de catre DGFP B si a documentelor administrative de însotire. Beneficiind de o exceptare directa de la plata accizelor reclamantei,sustine recurenta, nu îi erau aplicabile dispozițiile procedurale privind restituirea accizelor.
Curtea analizand sentinta pronuntata de instanta de fond prin prisma
criticilor invocate de parate avand în vedere actele dosarului si dispozitiile legale în materie constata ca recursurile sunt nefondate urmand a fi respinse pentru urmatoarele considerente.
Întrucat ambele recurente invocă aceleași critici de sentinta instantei de fond, recursurile vor fi analizate împreuna.
Prima critica referitoare la incidenta în cauza a dispozitiilor art. 1și art. 8 alin 1 din Legea 554-2004, este nefondată.
Potrivit art. 1 din legea 554 /2004 - orice persoana care se consideră vătămata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public,iar art 8 alin 1 teza finala prevede ca,de asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Din verificare actelor depuse la dosar, rezulta ca instanta de fond a retinut corect incidenta în cauza a dispozitiilor legale sus-enuntate atata timp cat cele doua parate raspund reclamantei la solicitarea acesteia, dar raspunsul poate fi considerat un refuz nejustificat de solutionare a cererii atata timp cat fiecare dintre ele arata ca solutionarea favorabila a cererii este de competenta celeilalte,în sensul ca DGFP B arata ca a inaintat documentatia Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale B competenta a proceda la inspectia fiscala privind accizele ( adresa nr 34747/04.09.2008) iar aceasta din urma prin adresa nr 7113-20.08.2008 comunica ca încasarea accizelor cat si restituirea lor se face de catre DGFP B.
Ca atare, atata timp cat exista un refuz nejustificat de soluționarea cererii depusa de reclamantă, în cauza sunt incidente dispozitiile Legii 554/2004 mai sus-citate, motiv pentru care din acest punct de vedere recursul paratelor este unul nefondat.
Nici critica referitoare la fondul cauzei nu este întemeiată, critica învocată, așa cum s-a aratat mai înainte de ambele recurente.
Se retine că reclamanta este deținătoarea autorizațiilor de utilizator final nr. nr. RO BZ 35/2.07.2007 și RO BZ 36/2.07.2007, autorizații ce îi permite să achiziționeze în regim de scutire de la plata accizei de la SA Rafinăria P și de la SA - Depozit B, rompetrol calor economic 3 NC 2710.19.61 și respectiv super euro diesel 50 ppm - nc2710.19.41 în scopul prevăzut la art.175 ind.4 alin.1 pct.2 lit.a din Codul fiscal respectiv în alte scopuri decât în calitate de combustibil de motor și pentru încălzire.
Aceasta a achiziționat combustibil în scop industrial pentru care a fost nevoită să plătească și acciza aferentă.
Reclamanta, prin plata accizei la aprovizionare respectivilor combustibili, în situatia în care este detinatoarea unor autorizatii de scutire, a facut o plata nedatorată la bugetul de stat si are dreptul la restituirea sumei respective.
Faptul ca detinerea autorizatiilor de scutire de la plata accizelor îi dadea
posibilitatea de cumparare direct fara plata acestora nu justifica atitudinea de refuz de restituire a sumelor platite cu acest titlu de catre cei ce le-au încasat nejustificat.
Sustinerile paratei recurenta DGFP B ca platile au fost facute de buna voie si catre furnizor, de unde arata ca reclamanta le poate solicita sunt neintemeiate.
Atata timp cat accizele fac parte din categoria impozitelor reglementate de codul fiscal fiind definite ca taxe speciale de consum care se datoreaza bugetului de stat, restituire lor în situatia platilor nedatorate nu poate fi facuta decat de cel ce administreaza acest buget -în speta DGFP B.
de considerentele retinute,Curtea în raport cu dispoyitiile art 312 alin 1 Pr.Civ va respinge ca nefundate recursurile declarate de parate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâteleDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Bcu sediul în B,-, județul B și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE cu sediul în G,-, județul G, împotriva sentinței nr. 418 din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata reclamantă - DE VINURI SA, cu sediul în, județul B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /AU
2 ex/ 15.06.2009
Dosar fond - al Tribunalului Prahova
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu