Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 97/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA Nr. 97

Ședința publică din data de 28 mai 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta,domiciliată în Târgoviște, Calea B -.3 C. 6. 32,județul D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,- B - 3 1. 7. 46 sector 6, în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR,cu sediul în B,. 1, sector 1 și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sector 5.

Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4.00 lei, potrivit chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pârâtul prin consilier juridic, lipsind reclamanta - și pârâtul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că atât pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române cât și Ministerul Administrației și Internelor au depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură, întâmpinări prin intermediul cărora au invocat excepții și au solicitat judecata cauzei în lipsă, iar MAI a depus de asemenea copia înscrisului solicitat la termenul anterior.

Consilier juridic, față de excepțiile invocate de pârâtul solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia deoarece, potrivit dispozițiilor legale, competența de a dispune încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei aparține Ministerului Administrației și Internelor în acest sens comunicându-i-se și reclamantei.

Pe fondul cauzei arată că ordinul contestat a fost emis cu respectarea condițiilor impuse de lege. În susținerea acestei afirmații arată că s-a solicitat de către reclamantă încetarea raporturilor de serviciu potrivit prevederilor art. 69 alin. 1, lit e din legea 360/2002, deoarece s-a indicat greșit temeiul de drept al încetării raporturilor de serviciu, încetarea acestora putându-se face decât la cerere potrivit literei d din susmenționatul act normativ.

Arată că potrivit Statutului magistraților nu rezultă că în urma promovării examenului de admitere la dobândesc o funcție publică, ci doar calitatea de auditor de justiție.

Față de acest aspect solicită respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată sub aspectul tuturor capetelor de cerere, atât în ceea ce privește anularea actului administrativ contestat cât și în ceea ce privește obligarea la emiterea unui nou act administrativ.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii în contencios de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea caracterului nejustificat și nelegal al refuzului exprimat de pârâți prin adresele emise de Biroul Resurse Umane din cadrul Direcției Generale de Combatere a Organizate -IGPR- MIRA, înregistrate cu nr.- din 15.10.2008, nr. - din 24.11.2008 și nr.- din 3.12.2008, de a aproba încetarea raporturilor de serviciu, în temeiul art. 69 alin.1 lit.e din Legea nr. 360/2002; obligarea pârâtului MAI să anuleze Ordinul nr.S/II/4370 din 18.12.2008, prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu cu acest pârât, în temeiul art. 69 alin.1 lit.d din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului; obligarea pârâtului MAI să emită un ordin, prin care să se dispună încetarea raporturilor de serviciu, începând cu data de 1.10.2008, în temeiul art. 69 alin.1 lit.e din Legea nr.360/2002 și obligarea celor doi pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost încadrată în Ministerul Internelor și Reformei Administrative de la data de 23.07.2007, când a absolvit Academia de Poliție "" B, până la data de 18.12.2008, când a fost emis Ordinul MAI nr. S/II/4370 din 18.12.2008, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 lit.d din Legea nr.360/2002; în această perioadă a îndeplinit funcția de ofițer în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Generală de Combatere a Organizate - Direcția Operațiuni Speciale - Serviciul Informații; în perioada 31.08.-21.09.2008 a participat la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, iar în baza rezultatelor obținute, prin Hotărârea CSM nr.1188 din 13.11.2008 - de validare a rezultatelor concursului, a fost declarată admisă, dobândind calitatea de auditor de justiție, începând cu data de 1.10.2008.

La data de 25.09.2008 s-a adresat Direcției Juridice din cadrul IGPR, pentru a comunica punctul de vedere cu privire la modul de rezolvare a stării de incompatibilitate în care se află, solicitare la care a răspuns prin adresa nr.- din 7.10.2008, ulterior, prin raportul înregistrat sub nr.- din 9.10.2008 a solicitat Ministrului Internelor și Reformei Administrative încetarea raporturilor de serviciu, ca urmare a numirii în altă funcție publică, potrivit art.69 lit.e din Legea nr.360/2002, iar prin adresa nr.- din 15.10.2008 a primit un răspuns din partea directorului, în care se preciza că nu se poate dispune încetarea raporturilor de serviciu, în conformitate cu art. 69 lit.e din Legea nr.360/2002, întrucât legea nu face vreo mențiune care să îndreptățească asimilarea "auditorului de justiție" cu o funcție publică, însă, potrivit art. 15 alin.1 lit.b coroborat cu art.69 alin.1 din Legea nr.360/2002, cel abilitat să decidă cu privire al încetarea raporturilor de serviciu este cel care a dispus numirea sa în funcție, respectiv Ministrul Administrației și Internelor; la 23.10.2008 a făcut o cerere înregistrată la MAI, prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, ca urmare a numirii sale într-o altă funcție publică, la care nu a primit răspuns, iar la 25.11.2008 a formulat plângere prealabilă către MIRA, răspunzându-i-se la 28.11.2008, în același sens al neaplicării dispozițiilor art. 69 alin.1 lit.e din actul normativ precizat mai sus.

Precizează reclamanta că, în condițiile în care nu se putea prezenta la serviciu, iar pârâții i-au refuzat solicitarea de a se dispune încetarea raporturilor de serviciu întemeiată pe disp.art. 69 lit.e din Legea nr.360/2002, refuz pe care îl consideră nejustificat, nelegal și abuziv, singura posibilitate de face să se înceteze raporturile de serviciu, până la soluționarea pe cale judecătorească a litigiului, a fost încetarea raporturilor de serviciu "la cerere"; mai mult decât atât, această cerere a venit și pentru a preîntâmpina demiterea pe cale disciplinară, ca urmare a neprezentării la serviciu, astfel că a fost emisă Dispoziția MAI /II/4370 din 18.12.2008, în conformitate cu art. 69 lit.d din Legea 360/2002.

A mai arătat reclamanta că, pe de o parte, auditorul de justiție este o funcție, aspect prevăzut de art.11 din OUG nr.100/2007, unde legiuitorul enumeră auditorul de justiție printre alte funcții, pe de altă parte, auditorul de justiție este o funcție publică, întrucât Legea nr.188/1999 menționează printre funcțiile publice și pe cea de auditor, iar Legea nr.303/2004 arată că funcția de auditor de justiție este o funcție publică, art. 17 alin.1 raportând indemnizația cuvenită auditorului de justiție la funcția de magistrat, iar art.17 alin.5 și art. 86 asimilează vechimea ca auditor de justiție vechimii în magistratură, este organizat și funcționează potrivit regulamentului său, publicat în MO nr. 193 din 31.03.2007, este o instituție publică aflată sub coordonarea CSM, care nu face parte din sistemul național de învățământ și educație, auditorii de justiție fiind obligați să nu se servească de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru a-și exprima sau manifesta convingeri politice.

La data de 20.05.2009, a formulat întâmpinare pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei de interes privind primul capăt de cerere, solicitând admiterea excepțiilor, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor formulat întâmpinare la data de 21.05.2009, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă dintre reclamantă și acest pârât a fost corect stabilit de către instituție.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 137.pr.civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, ce fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea pe fond a pricinii, astfel că va analiza excepțiile lipsei calității procesuale pasive a IGPR și a lipsei de interes, pentru primul capăt de cerere, invocată de acesta prin întâmpinare.

Curtea de Apel Ploieștia fost investită cu acțiunea reclamantei, ce are ca prim capăt de cerere constatarea caracterului nejustificat și nelegal al refuzului exprimat prin adresele nr.- din 15.10.2008, nr.- din 24.11.2008 și nr.- din 3.12.2008 emise de Direcția Management Resurse Umane din cadrul IGPR, respectiv MAI, aceste adrese sunt acte administrative în sensul reglementat de art. 2 lit.c din Legea contenciosului administrativ, acțiunea se promovează în contradictoriu cu emitentul actului, IGPR, prin Direcția Management Resurse Umane a emis adresa nr. -/2008, prin care reclamanta se consideră vătămată în drepturile sale, astfel că acest pârât are calitate procesuală pasivă, excepția nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.

De asemenea, nu este întemeiată nici excepția lipsei de interes, în ceea ce privește primul captă de cerere, respectiv refuzul nejustificat și nelegal al pârâților, exprimat prin cele trei adrese, întrucât reclamanta se consideră vătămată în drepturile și interesele sale legitime prin emiterea acestor acte, astfel că excepția va fi respinsă.

Pe fondul cauzei, se reține că, prin adresa nr.-/C/6 din 7.10.2008, IGPR a comunicat reclamantei că, la momentul numirii acestuia în funcția de auditor de justiție, raporturile de serviciu cu această instituție trebuie să înceteze, măsură ce se dispune de către MIRA, în conformitate cu Legea 360/2002, iar, urmare raportului întocmit de -, înregistrat sub nr.- din 9.10.2008, Direcția Operațiuni Speciale - Serviciul Managementul Umane de Informații a comunicat reclamantei că nu se poate da curs solicitării acesteia de încetare a raporturilor de serviciu pentru "numirea într-o altă funcție publică", conform art. 69 alin.1 lit.e din Legea nr. 360/2002 la data de 15.10.2008, același punct de vedere fiind menținut și prin adresa nr. - din 24.11.2008, ulterior, prin raportul din 10.12.2008, reclamanta a solicitat aprobarea încetării raporturilor de serviciu la cerere, în conformitate cu art. 69 alin.1 lit.d din Legea privind Statutul polițistului, fiind emis Ordinul nr. S/II/4370 din 18.12.2008 de Ministrul Administrației și Internelor, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu dintre - și acest minister, în conformitate cu prevederile art. 69 alin.1 lit.d, art.70 și 73 alin.2 din Legea nr. 360/2002.

Potrivit adeverinței nr. 13331 din 24.11.2008, reclamanta are calitatea de auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii, urmează cursurile de formare profesională la această instituție de la 1.10.2008 la 30.06.2010, în această perioadă are drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, iar, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor, urmează să fie numită în funcțiile de judecător sau procuror, după caz, conform art. 19 alin.2 din actul normativ indicat mai sus.

Astfel, în mod corect și legal, prin adresele nr.- din 15.10.2008, nr.- din 24.11.2008 și nr. - din 3.12.2008, s-a comunicat de pârâți că raporturile de serviciu dintre părți nu pot înceta, ca urmare a numirii reclamantei într-o funcție publică, iar, prin Ordinul nr. S/II/4370 din 18.12.2008, Ministerul Administrației și Internelor a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale lui - cu MAI, la cerere, în conformitate cu disp.art. 69 (1) lit.d din Legea nr.360/2002, întrucât nu sunt incidente disp.art. 69 alin.1 lit.e din același act normativ, reclamanta nu a fost numită într-o funcție publică, ci are doar calitatea de auditor de justiție, în conformitate cu art. 16 alin.1 din Legea nr. 303/2004, în această calitate urmează un program de formare profesională, însă nu există un raport de serviciu între sau CSM și reclamantă, un astfel de raport urmează a se stabili numai după numirea acesteia în funcția de judecător sau procuror, în conformitate cu art. 19 din lege, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor, o astfel de numire ar atrage aplicabilitatea disp.art. 69 alin.1 lit.e din Legea privind Statutul polițistului.

Activitățile pe care le desfășoară auditorul de justiție pe perioada programului de formare profesională nu se circumscriu unei funcții publice, așa cum este definită de art. 2 alin.1 din Legea nr. 188/1999, ce reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome, activitățile ce implică exercitarea acestor prerogative fiind cele enumerate limitativ de alineatul 3 lit.a, h, iar funcția publică se exercită în baza actului administrativ de numire emis în conformitate cu art. 4 alin.1 din același act normativ.

În ceea ce privește apărarea reclamantei, potrivit căreia auditorul de justiție este o funcție, întrucât constituie vechime în magistratură perioada în care a avut o astfel de calitate, conform art. 86 din Legea nr. 303/2004, așa cum a fost modificat prin art. 11 din OUG nr.100/2007, urmează a fi înlăturată de către instanță, întrucât această dispoziție legală este aplicabilă numai pentru situația vizată, și nu pentru a se atribui auditorului de justiție calitatea de funcție publică, o astfel de situație trebuia reglementată expres de legiuitor.

De asemenea, nu poate fi primită nici apărarea, potrivit căreia auditorul de justiție este o funcție publică, fiind enumerată ca atare de art. 14 din Legea nr.188/1999, întrucât acest text de lege face referire decât la "auditor", personal al cărui raport de serviciu se stabilește și se derulează în temeiul acestui act normativ, funcțiile publice sunt cele enumerate limitativ în anexa la Legea privind statutul funcționarului public, ori calitatea de auditor de justiție este reglementată de Legea nr. 303/2004, unde nu i se atribuie o astfel de calitate.

Nici apărarea, potrivit căreia, pe perioada cursurilor, auditorii de justiție primesc o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, în raport de vechimea pe care o au ca auditor, bursă ce are natura și regimul juridic al unui drept salarial, nu poate fi luată în considerație de către instanță, întrucât aceste drepturi reglementate expres de Legea nr. 303/2004 în favoarea auditorilor de justiție nu este echivalentă cu exercitarea unei funcții publice, în condițiile în care numai după promovarea examenului de absolvire a cursurilor de formare profesională, auditorii de justiție urmează a fi numiți în funcția de judecător sau procuror, după caz.

De asemenea, instanța urmează a înlătura și apărarea, potrivit căreia auditorul de justiție este o funcție publică, întrucât este o instituție publică, iar în exercitarea atribuțiilor are obligațiile prevăzute de Hotărârea nr. 127/2007 a CSM, întrucât, prin Regulamentul, s-au stabilit normele de organizare și funcționare a acestei instituții, precum și principalele obligații ale auditorilor de justiție, însă existența acestor obligații nu este de natură a se concluziona că funcția de auditor de justiție este o funcție publică.

În ceea ce privește apărarea aceleiași reclamante, potrivit căreia opinia instanțelor judecătorești este în sensul că funcția de auditor de justiție este o funcție asimilată magistratului, Curtea urmează să o înlăture, întrucât această situație este una de interpretare a dispozițiilor legale cu incidență în această materie, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de același grad, în litigii similare, nu sunt obligatorii, un astfel de efect având hotărârile instanței de recurs pentru probleme de drept dezlegate, conform art. 315 alin.1 pr.civilă, iar atunci când legiuitorul a dorit ca o anumită funcție să fie asimilată magistratului, a statuat expres în acest sens, cum s-a procedat prin art. 87 din Legea nr. 303/2004, pentru personalul de specialitate juridică din cadrul MJ, MP, CSM, INEC și, însă auditorii de justiție nu sunt personal de specialitate în cadrul.

Nici susținerea, potrivit căreia pârâții desfășoară o acțiune discriminatorie între persoane aflate în aceeași situație, întrucât pentru alte persoane s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin.1 lit.e din Legea nr. 360/2002, nu va fi primită de către instanță, întrucât - nu a fost numită într-o funcție publică, astfel că nu este incident acest text de lege, calitatea de auditor de justiție nu este o funcție publică, ci este necesară și prealabilă pentru numirea în funcția de judecător sau procuror.

Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect și legal IGPR a comunicat reclamantei că raportul de serviciu al acestuia nu poate înceta în temeiul art. 69 alin.1 lit.e din Legea 360/2002, iar, ulterior, pârâtul MAI a emis Ordinul S/II/4370 din 18.12.2008, prin care a dispus încetarea raporturilor de serviciu în baza art. 69 alin.1 lit.d din același act normativ, nu se impune obligarea pârâtului MAI să emită un alt ordin prin care să se dispună încetarea raporturilor de serviciu în conformitate cu art. 69 alin.1 lit.e din Legea privind Statutul polițistului, întrucât reclamanta nu a fost numită într-o funcție publică, prin emiterea actelor de către pârâți, - nu a fost vătămată în niciun mod în drepturile sale, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Lega contenciosului administrativ, acțiunea sa nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes, pentru primul capăt de cerere, invocate de pârâtul IGPR, în contradictoriu cu reclamanta -.

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta,domiciliată în Târgoviște,Calea B -.3. C. 6. 32, județul D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,- B - 3 1. 7. 46 sector 6, în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR,cu sediul în B,. 1, sector 1 și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sector 5.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Red.

Tehnored.

5 ex./05.06.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 97/2009. Curtea de Apel Ploiesti