Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.157
Ședința publică din 4 februarie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Socială C-S împotriva sentinței civile nr.1588/08.10.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic Decretul Lege nr.118/1990.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantul.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamantul solicita respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.1588/8.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei C-S și a anulat decizia nr. 379/06.05.2008 emisă de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S și a obligat pârâta să emită o nouă decizie în care să recunoască reclamantului calitatea de persecutat politic în perioada 1949-1956.
În motivare s-a reținut că în data de 20.02.1949 tatăl reclamantului a fost arestat, iar prin sentința nr.1810/20.12.1949 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosar nr. 1559/1949 acesta a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, astfel cum rezultă din extrasul hotărârii de condamnare depus la dosar de reclamant, precum și din declarațiile autentificate ale numiților și și din declarația martorului audiat în cauză. Aceiași martori confirmă faptul că în această perioadă de 8 ani familia lui, printre care și fiul său, reclamantul, au fost persecutați politic, având domiciliul obligatoriu în localitatea.
Astfel, instanța a reținut că măsura condamnării la închisoare și măsura stabilirii domiciliului obligatoriu ca măsuri de persecuție politică pentru s-au răsfrânt și asupra fiului acestuia -, deși acesta era minor la data respectivă. În ceea ce privește perioada pentru care i se va recunoaște reclamantului calitatea de persecutat politic, instanța va avea în vedere faptul că, la data de 20.02.1949 tatăl reclamantului a fost arestat, fiind condamnat apoi la 3 ani închisoare și 5 ani interdicție corecțională, iar în toată această perioadă de 8 ani - din 1949 până în 1956, reclamantul și familia sa au avut domiciliu obligatoriu în localitatea. Astfel, din declarația martorului audiat în fața instanței rezultă că obligația de a nu părăsi localitatea a fost impusă reclamantului și familiei sale începând de la data arestării tatălui său, în anul 1949.
Față de cele reținute, instanța a constatat că reclamantul a făcut, conform dispozițiilor art.8 alin. 1 din Decretul Lege 118/1990, dovada faptului că se află în situația prevăzută de art. 1 lit. d din același act normativ, având domiciliu obligatoriu în localitatea, județul C-S în perioada 1949 - 1956. În consecință, instanța a admis contestația formulată de reclamant, a anulat decizia nr. 379/06.05.2008 emisă de pârâta Direcția de Muncă și Protecția Socială C-S și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie în care să recunoască reclamantului calitatea de persecutat politic în perioada 1949 - 1956.
În cauză de delcrat recurs pârâta C-S solicitând respingerea acțiunii.
În motivare recurenta precizează că prin art.1 din Decretul Lege nr.118/1990 se instituie cadrul general al actului normativ cu caracter reparatoriu însă și scopul concret în sensul că "constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o personă, după data de 6 martie 1945, pe motive politice a fost persecutată".
Art.1 lit.d se referă la "domiciliul obligatoriu", însă alin.4 din același articol precizează că se consideră vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că au putut să se încadreze în muncă, în funcșii pentru acre aveau pregătirea profesională.
Prin completările din Ordonanțele nr.9/1999 și 119/31.08.2000, se modificiă art.3, în sensul că drepturile titularilor se stabilesc de către direcțiile generale de muncă și protecție socială, pe baza cererilor introduse până la data de 15 martie, respectiv 31 decembrie 2000, iar după aceste date, numai soților supravețuitori.
Ulterior, prin art.3 din Legea nr.189/02.11.2000, se precizează fără echivoc că de acerste drepturi beneficiază soțul supraviețuitor al persoanei decedate carea fost persecuată politic, fără nicio referire la copii, nepoți, sau frați. Există o logică juridică în toate modificăriler și completările Decretului Lege nr.119/1990, deoerece se impune o limitare calitativă și în timp a celor care pretind dreprturi.
Prin cererea sa reclamantul a susținut că a fost presecutat politic, deoarece după arestarea tatălui său, în anul 1949, familia sa ar fi avut domiciliul obligatoriu.
La data arestării tatălui său, avea vârsta de 8 ani. În concluzie, consideră că reclamantul este doar urmașul pe linie paternă al persoanei persecutate politic, tatăl sau și nu poate substitui în drepturile de natură materială care i s-ar fi putut cuveni titularului acestor drepturi, prin succesiune.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Art. 1 din Decretul-Lege nr.118/1990 enumeră situațiile considerate persecuție politică, la lit.d fiind indicat domiciliul obligatoriu.
Așa cum rezultă din probele dosarului, pe perioada de 8 ani cât tatăl reclamantului a fost condamnat pe motive politice, familia reclamantului din care făcea parte și acesta, a avut domiciliul obligatoriu în localitatea, jud. C-
Curtea, constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, pe perioada domiciliului obligatoriu toții membrii familiei reclamantului fiind supuși acelorași privațiuni fie adulți, fie minori cum este cazul reclamantului. Astfel, cum corect a stabilit Tribunalul C-S, este irelevant că, reclamantului i se stabilise anterior calitatea de beneficiar a prevederilor Decretului Legea nr.118/1990, pentru că privea o altă perioadă, 1949-1956, și pe un alt temei legal- strămutarea, conform art.1 lit.e din același act normativ, reclamantul fiind îndreptățit să beneficieze de drepturile compensatorii pentru ambele perioade în care a fost persecutată, în nume propriu și nu cum susține pârâta recurentă că aceasta este doar urmașa unei persoane persecutate.
Susținerea recurentei că reclamantul era minor în perioada persecuției și deci nu i se poate recunoaște vechimea în muncă pentru perioada 1949-1956, este, de asemenea, irelevantă. În primul rând, constată Curtea, pentru că prima instanță nu a obligat pârâta prin sentința recurată să-i considere reclamantei vechime în muncă perioada în discuție, ci doar ca, potrivit art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, să-i acorde calitatea de beneficiar, în temeiul acestui act normativ pentru cât s-a aflat cu domiciliul obligatoriu în localitatea, județul C- În al doilea rând, observă Curtea, este cât se poate de evident că în logica actului normativ cu caracter reparatoriu precitat, doar persoanelor adulte în momentul persecuției politice să li se recunoască vechimea în muncă și numai în ipoteza în care fac dovada că nu au putut să se încadreze în funcții pentru care aveau pregătirea profesională. Așadar, reclamantului, conform sentinței recurate, urmează a i se acorda drepturile consacrate în Decretul-Lege nr.118/1990, mai puțin recunoașterea perioadei în discuție ca vechime în muncă.
În consecință, pentru motivele expuse recursul pârâtei se respinge ca nefondat, cu aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
N NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CSî mpotriva sentinței civile nr.1588/8.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 4.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. -17.II.2009
Tehnored. /2.03.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
