Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 148/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--06.11.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.148

Ședința publică din 4 februarie 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta C împotriva sentinței civile nr.1184/10.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta lipsă, mandatar, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, răspuns la întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Mandatarul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, Depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin sentița civilă nr.1184/10.09.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă C-S, ca inadmisibilă.

În motivare s-a reținut că reclamanta Cac hemat în judecată Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, solicitând anularea raportului de evaluare a performanțelor sale profesionale individuale pe perioada 01.12.2006-01.12.2007.

Potrivit art. 109 alin. 2 Cod proc. civ. coroborat cu art. 7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii. Instanța nu poate reține susținerea reclamantei conform căreia procedura prealabilă a fost îndeplinită prin cererea adresată Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Astfel, conform disp. art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, plângerea prealabilă se adresează autorității emitente a actului, căreia i se solicită revocarea acestuia. De asemenea, potrivit acelorași dispoziții legale, plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există. În cazul de față, conform disp. art. 11 alin. 1 din Metodologia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, prevăzută în Anexa 3 la HG 1209/2003, în vigoare la momentul efectuării evaluării contestate - 13.12.2007, "funcționarii publici nemulțumiți de rezultatul evaluării pot sa îl conteste la conducătorul autorității sau instituției publice". Doar în cazul în care funcționarul public este nemulțumit de modul de soluționare a contestației, acesta se poate adresa instanței de contencios administrativ. Astfel, HG 1209/2003 prevede o procedură specială care trebuie respectată înainte de introducerea acțiunii la instanța de contencios administrativ. În consecință,cererea adresată de reclamantă Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă nu ține locul plângerii prealabile. Astfel, chiar din răspunsul comunicat reclamantei cu adresa nr. 4897/12.05.2008 de această instituție, rezultă că aceasta trebuia să se adreseze mai întâi directorului executiv al agenției județene și abia apoi instanței. De asemenea, chiar existența unui conflict între reclamantă și directorul executiv al agenției județene nu o îndreptățeau pe aceasta să nu respecte dispozițiile legale în ceea ce privește plângerea prealabilă.

În consecință, față de disp. art.137 alin. 1 Cod proc. civ. instanța a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamantă.

În cauză de declarat recurs reclamanta C solicitând casarea sentineți cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul C-

În motivare se critică prima instanță pentru că nelegal a aplicat art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 care prevede că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există".

În motivarea admiterii excepției, instanța de fond a considerat că numai procedura sepcială, prevăzută de nr.HG1209&2003, ar fi trebuit respectată, fără a ține seama de alin.1 ale art.7 care precizează: " prevederile alin. (1) sunt aplicabileși în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta".

În aceste cadru legal s-a adresa Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în calitatea sa de organ ierahic superior, potrivt Statutului ANOFM, prin adresa 1569 /18.12.2007, în termen de 5 zile de la momentul când a luat cunoștință de modificarea raportului de evaluare, respectând termenul prevăzut de HG nr.1209/2003. A optat la adresarea plângeroo prealabile pentru organul ierarhic superior, având în vedere faptul că raportul de evaluare a fost modificat de însuți conducătorului instituției, directorul executiv, fără legătură cu situația conflictuală de care amintește instanța de fond. În această situație, s-a văzut obligată să conteste la organul ierahic superior, dreoarece directoprul executiv răspunde doar în fața conducerii ANOFM, agențiile județene fiind subordonate ANOFM, conform art.5, alin.1, lit. a, care arată că "Agenția Națională are în subordine următoarele unități cu personalitate juridică: a) agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului B, denumite în continuare agenții teritoriale".

La art.2 alin.1, lit.i al Legii contenciosului adminsitrativ "semnificația unor termeni", se arată "plângerea prealabilă-plângerea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierahic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării acestuia". Fără a lua în seamă aceste prevederi, instanța de fond a reținut eronat faptul că cererea sa adresată ANOFM nu ține locul plângerii prealabile.

Examinând recursul, în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:

Potrivit dosarului reclamanta a atacat raportul de evaluare a performanțelor sale profesioanle, individuale pe perioada 1.XII.2006-1.XII.2007 încheiat de pârâtă.

Potrivit nr.1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, care a aprobat Metodologia de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici și care a prevăzut la art.11 alin.1 din Anexa nr.3 la hotărîrea de guvern, că cel nemulțumit de calificativ se poate adresa cu contestație la conducătorul autorității publice.

Deci, prin reglementare specială s-a creat procedură specifică de contestare a calificativelor acordate funcționarilor publici, prin depunerea contestației la conducătorul instituției publice și numai după aceea se poate sesiza instanța de contenios administrativ.

Cum reclamanta nu s-a conformat acestei proceduri în mod legal a respins acțiunea ca inadmisibilă, nefiind valabilă sesizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, ca și organ ierarhic superior așa cum se susține prin recurs, pentru că art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 este aplicabil doar pentru ipotezele când nu există reglementări speciale în materia procedurii prelabile, ceea ce nu este cazul în litigiu.

Nu este fondată nici invocarea prevederilor art.7 alin.2 din Legea nr.554/2004 pentru că prin nr.HG1209/2003 nu s-a instituit o procedură jurisdicțional administrativă, care presupune citarea părților, dezbaterea contestației în contradicțiorialitate, deci o anume judecată, pentru că această procedură să fie facultativă potrivit Legii nr.554/2004.

Este irelevantă în cauză și invocarea noțiunii de plângere prealabilă pentru că această definiție nu înlătură dispozițiile normative care reglementează proceduri prealabile cu caracter derogatoriu de la cea prevăzută în Legea nr.554/2004, care constituie o lege organică în materia contenciosului administrativ.

În concluzie, pentru motivele expuse, recursul reclamantei se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

N NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C împotriva sentinței civile nr.1184/10.IX.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 4.II.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.- - 17. 02.2009

Tehnored. /.02.03.2009/ 2 ex.

Prima instanță: Tribunalul C-

Judecător:

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 148/2009. Curtea de Apel Timisoara