Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 184/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia civilă nr.184/R/-. Dosar nr.951/305/R/-./2008
Ședința publică din data de:-17 Martie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
- - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de către reclamantul prin mandatar împotriva sentinței civile nr. 1735 din data de 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect " refuz acordare drepturi persecutați politici DL nr. 1118/1990".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 10 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 martie 2009.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise formulate de recurentul reclamant, prin mandatar.
În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Constata ca prin sentinta civila nr 1735/27.11.2008, Tribunalul Covasnaa dispus respingerea actiunii formulate de reclamantul in contradictoriu cu parata Directia de munca si Protectie Sociala C pentru anularea deciziilor nr 967/07.02.2008 si nr 969/12.03.2008 emise de parata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a avut in vedere ca prin Decizia nr 967/07.02.2008 parata a respins cererea reclamantului privind solicitarea stabilirii calitatii de beneficiar al Decretului nr 118/1990 intrucat acesta nu ar fi dovedit ca s-a adresat institutiilor competente in vederea eliberarii unor documente din care sa rezulte ca in perioada pretinsa, acestuia sau familiei sale i s-ar fi dispus masura domiciliului obligatoriu. De asemenea, s-a avut in vedere ca si contestatia impotriva acestei decizii a fost respinsa pentru aceleasi motive, prin Decizia nr 969/12.03.2008.
Prima instanta a constatat totodata ca in mod gresit parata a stabilit ca reclamantul nu a probat ca s-ar fi adresat organelor competente pentru eliberarea de documente, retinand in acest sens ca din extrasul nr 399/I/08.01.2008, extrasul nr II si adresa nr I 142/24.04.2008 emise de Arhivele Nationale - Directia Judeteana C, actul denumit " constatare ", copia registrului agricol, adresa nr 2111/2008 emisa de Primaria, rezulta fara dubiu ca tatal reclamantului a fost declarat chiabur in anul 1952, iar ulterior in anul 1958.
Totodata s-a retinut de catre prima instanta ca sustinerea paratei potrivit cu care din documentele obtinute de reclamant nu rezulta in mod expres ca familia acestuia a fost persecutata politic sau ca s-ar fi aflat in vreuna dintre situatiile prevazute de art 1 din Decretul-Lege n 118/1990 nu ar avea relevanta, fiind de notorietate comportamentul abuziv al autoritatilor din vremea respectiva precum si faptul ca persecutiile la care erau supusi cetatenii romani nu imbracau o forma juridica.
Raportat la dispozitiile art 8 din Decretul-Lege mentionat, conform cu care situatiile prevazute de art 1 pot fi dovedite prin orice mijloace de proba, reclamantul a completat probatoriu in dovedirea domiciliului obligatoriu in perioadele septembrie 1950-20.10.1952 si septembrie 1958-iunie 1959, cu audierea a doi martori, si, ultimul avand si o declaratie data in forma autentica in fata notarului.
Raportat la aceste declaratii de martori, prima instanta a apreciat ca este dovedit faptul ca familia reclamantului a fost hartuita de autoritatile din vremea anilor 1950 si ca impotriva lor au fost comise abuzuri, dar ca nu s-a demonstrat ca aceasta ar fi avut domiciliu obligatoriu pe raza localitatii sau ca tatal reclamantului ar fi fost condamnat din motive politice.
Impotriva acestei hotarari a formulat recurs reclamantul care a criticat-o sub aspectul respingerii actiunii, aratandu-se in motivarea caii de atac ca actele depuse la dosar dovedesc ca reclamantul este fiul numitului, fost chiabur, cu domiciliul in,-, ca defunctul a fost declarat chiabur in perioadele 13.10.1950-9.10.1952 si septembrie 1958-iunie 1959, in total 2 ani si 10 luni si ca institutiile statului nu le-au eliberat dovezi privind domiciliul obligatoriu si persecutia politica a chiaburului cu cei trei copii si ca stabilirea domiciliului obligatoriu si a persecutiei sunt dovedite prin declaratiile martorilor, facandu-se referire si la obtinerea de aceste drepturi de catre fratele sau pe baza acelorasi dovezi.
Recurentul a depus o serie de inscrisuri care se regasesc la dosarul Tribunalului Covasna.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art 304/ si a motivelor de recurs invocate, Curtea constata ca recursul formulat este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
- reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art 1 lit d din Decretul-Lege nr 118/1990 potrivit cu care " constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celoralte drepturi, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice d ) a avut stabilit domiciliu obligatoriu"; aceste persoane au dreptul, conform art 3 al 2 din acelasi act normativ, indiferent de indeplinirea sau nu a conditiei prevazute de art 1 al 4, la o indemnizatie lunara pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu.
- prima instanta a stabilit in mod corect, in urma analizei actelor existente la dosar, ca motivul pentru care parata Directia de Munca si Protectie Sociala Car espins cererea formulata de reclamant, este neintemeiat, in sensul ca reclamantul a depus diligente si a obtinut de la institutiile statului toate dovezile ce atesta calitatea de chiabur tatalui sau, nefiindu-i eliberate documente relativ la domiciliul obligatoriu ( fila 34 dos fond ); de asemenea, in mod corect s-a stabilit in considerentele hotararii atacate ca actul normativ cadru al acordarii acestor drepturi permite ca dovedirea situatiilor prevazute de acesta sa fie realizate prin orice mijloace de proba, inclusiv cu martori;
- din inscrisurile aflate la filele 13-16 din dosarul de fond si din declaratia data in fata notarului public de catre martorul ( fila 11 dos fond ), rezulta ca este dovedita trecerea pe lista chiaburilor a familia reclamantului, respectiv a tatalui acestuia in perioadele 13.10.1950-09.10.1952 si 17.09.1958-iulie 1959;
- la dosar se afla o decizie emisa la data de 06.02.2008 de Directia de Munca si Protectie Sociala a Judetului H prin care s-a stabilit pentru fratele reclamantului, numitul, calitatea de beneficiar al prevederilor art 1 al 1 lit d din Decretul-Lege nr 118/1990 pentru perioada 13.10.1950-09.10.1952; alaturi de declaratiile martorilor audiati in prezenta cauza, aceste probe vin in dovedirea impunerii de domiciliu obligatoriu pentru familia numitului, printre care cei doi fii, reclamantul si, in perioadele in care acesta a fost declarat chiabur.
- ca urmare, in cauza s-a dovedit faptul ca reclamantul a depus diligente pentru obtinerea de documente oficiale in vedere dovedirii domiciliului obligatoriu la care a fost supus alaturi de familia sa, institutiile statului neputand procura aceste acte, astfel ca, cererea sa de acordare a calitatii de beneficiar al drepturilor prevazute de art 1 lit d din Decretul-Lege nr 118/1990 este intemeiata fata de probele anterior expuse si anume decizia nr 92/2008 emisa de Directia de Munca si Protectie Sociala a Judetului H ( fila 46 dos fond ) care are caracter de inscris oficial si declaratiile martorilor magdolna si in care se aratat ca familia reclamantului a fost mutata la la Dunarii in 1958-1959, acesta din urma fiind impiedicat sa urmeze scoala.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de reclamantul va fi admis, sentinta atacata va fi modificata in intregime, cu consecinta admiterii actiunii, anularii deciziilor nr 967/2008 si nr 969/2008 emise de parata si a obligarii paratei sa emita o noua decizie prin care sa recunoasca reclamantului calitatea de beneficiar al Decretului -Lege nr 118/1990 pentru perioadele mentionate si sa-i acorde drepturile prevazute de acest act normativ incepand cu data de 1 lunii urmatoare depunerii cererii ( 1 februarie 2008 ).
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul (cu domiciliul în,-, jud.C și la domiciliul mandatarului din O,-/16,.16, jud.H), împotriva Sentinței civile nr.1735/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C (cu sediul în G, str.-.-, nr.14, jud.C) și în consecință:
Dispune anularea Deciziei nr.967/07.02.2008 și a Deciziei nr.969/ 12.03.2008 emise de pârâtă.
Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Decretului-Lege nr.118/2000, pentru perioadele 13.10.1950 - 09.10.1952 și respectiv 17.09.1958 - iulie 1959 și să îi acorde drepturile prevăzute de acest act normativ începând cu data de 1 februarie 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - - - -
Grefier,
Red.:-/17.04.2009
Dact.:-/3 ex./23.04.2009
Jud.fond:-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- secția de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr.951/305/R/-./2008
:-
Către,
TRIBUNALUL COVASNA
- Secția civilă
Vă comunicăm alăturat, pentru a fi avută în vedere la practica de casare, copia Deciziei civile nr.184/R/CA-./2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul civil nr.951/305/R/CA-./2008, prin care s-a admis recursul declarat de recurentul, împotriva Sentinței civile nr.1735/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr-.
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
- - - Grefier,
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Lorența