Alte cereri. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV - Secția de contencios administrativ și fiscal

DECIZIA NR.186/-. DOSAR NR.1338/119/R/-./2008

Ședința publică din data de:-17 Martie 2009

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător

- - - - judecător

- - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta " " -. G împotriva Sentinței civile nr.1587 din data de 06.11.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "alte cereri".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 10 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 martie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin Sentința civilă nr.1724/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, s-au respins excepțiile invocate de pârât și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta " ", împotriva pârâtului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al societății reclamante, motivând că persoana juridică își exercită drepturile și îndeplinește obligațiile prin organele sale.

Excepția este neîntemeiată. Reclamanta a intentat acțiunea prin avocat, conform împuternicirii depuse la dosar, fiind reprezentată ca atare și pe parcursul procesului. Ori reclamantul are calitate legală de a reprezenta partea atât la redactarea acțiunii cât și în susținerea acesteia conform art.68 Cod procedură civilă și dispozițiilor Legii nr.51/1991.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de petitul privind obligarea la emiterea unei noi cărți de identitate și aceasta este neîntemeiată.

Cartea de identitate a fost anulată ca efect al anulării înmatriculării autovehicului. Având un caracter subsecvent cererii principale, cererea nu poate fi analizată separat decât odată cu analiza legalității măsurii anulării înmatriculării, astfel că din această perspectivă o astfel de cerere poate fi admisibilă sau nu.

Referitor la fond, reclamanta a susținut că autobuzul nu intră sub incidența taxei speciale deoarece masa totală a acestuia depășește 3,5 tone, iar utilajul fiind importat în anul 2006, s-au achitat accizele aferente.

Conform art.2141din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.110/2006, se prevede că intră sub incidența taxei speciale: autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare,etc. și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto.

Din textele legale menționate, rezultă că autobuzul nu intră sub incidența prevederilor alin.1 din articolul menționat deoarece are peste 3,5 tone.

Acceptând ideea reclamantei că și în cazul prevăzut la alin.2 s-ar aplica dispozițiile legale de la alin.1, în sensul că "pentru autovehiculele pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează", din înscrisurile depuse la dosar, respectiv nr.1752/06.02.2008, adresa nr.6267/14.10.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C, rezultă că pentru autovehiculul din cauză nu au fost achitate accize.

Ca urmare, nefiind exceptat de la plata taxei, măsura luată de pârât prin Dispoziția nr.S/65/05.03.2007, de anulare a înmatriculării autovehiculului, în raport de cele expuse ca și de dispozițiile art.16 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 a fost legală.

Drept consecință, s-a respins acțiunea ca nefondată și s-au reținut și prevederile art.274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta " ", solicitând desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii introductive cu dispunerea reînscrierii în circulație a autobuzului Mercedes Benz tip 303.

În motivarea recursului se arată că prima instanță nu a avut în vedere că la data respectivă (2006) pentru această categorie de vehicule nu se datorau accize.

Recursul nu este motivat în drept.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Reclamanta a cumpărat un autovehicul - autobuz, cu masa totală peste 3,5 tone în anul 2006.

Pentru acesta s-au achitat drepturi vamale, respectiv Nu s-au achitat accize, având în vedere că pentru importul de autobuze nu se plătesc accize.

" "SRL a solicitat în anul 2007 (16.01.2007), înmatricularea autobuzului fără să achite taxa de înmatriculare.

Cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că nu a plătit taxa, autovehiculul respectiv nefiind inclus în categoria celor scutite.

Singurele motive invocate de reclamant la formularea cererii de chemare în judecată și reiterate prin recurs au fost că nu datorează taxă deoarece masa totală a autobuzului depășește 3,5 tone și utilajul fiind importat în anul 2006, s-au plătit accizele conform chitanței (s-a revenit că nu se datorau accize).

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.110/2006, în vigoare la data importului, art.2141: " (1) Intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr.4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.

(2) Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță, medicină și pompieri. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1, care face parte integrantă din prezentul titlu".

Se constată că autovehiculul importat intră sub incidența alin.2, care nu menționează derogarea de la plată pentru plătitorii de accize din anul 2006.

De altfel, neplătindu-se accize, nu puteau fi exceptate de la plata taxei de înmatriculare. Dispoziția derogatorie viza evitarea dublei impuneri. Reclamanta nu se încadrează în această situație.

Nu s-au invocat și administrat probe referitoare la o eventuală nelegalitate a taxei de primă înmatriculare, sau cu privire la originea comunitară a bunului.

În consecință, nici instanța nu va analiza aceste aspecte, respectând principiul disponibilității părților. Cadrul procesual este stabilit de către reclamant.

Pentru considerentele arătate, constatând că prima instanță a apreciat corect probele administrate în dosar și a aplicat corect dispozițiile legale, raportat la cererea dedusă judecății, Curtea, în baza art.312, alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304, pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat.

Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă,

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă " " (cu sediul în -.G,-, jud.C), împotriva Sentinței civile nr.1724/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător

Grefier,

Red.:-/17.03.2009

Dact.:-/3 ex./18.03.2009

Jud.fond:-

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Brasov