Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.244
Ședința publică din 18.02.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Socială C-S, împotriva sentinței civile nr.1781 din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, și la a doua strigare, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus întâmpinare.
Văzând lipsa părților precum și faptul că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1781 din 24.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C - S și-n consecință a anulat decizia nr. 369/18.08.2008 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească reclamantei calitatea de persoană persecutată politic pentru perioada 26.02.1949-31.12.1957.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului CSs ub nr. 2417/115/12.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C - S, pentru anularea deciziei nr. 396/2008.
În motivare reclamanta arată că decizia contestată este nelegală, întrucât a făcut dovada persecuției sale politice pentru perioada anilor 1949 - 1957, când a avut stabilit domiciliul obligatoriu, după arestarea tatălui său,. Reclamanta precizează că în aceeași perioadă nu a avut voie să părăsească localitatea decât cu aprobarea miliției și securității și cu anunțarea, în prealabil, a deplasărilor necesare la munca sau la târg.
În drept a invocat prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada persecuției sale politice în temeiul art. 1 din Decretul - Lege nr. 118/1990.
Pârâta consideră că prevederile art. 1 lit. d și cele ale art. 1 alin. 4 din Decretul - Lege nr. 118/19990, așa cum au fost completate și modificate prin nr.OG 9/1999 și 119/2000 coroborate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 189/2008 precizează, fără echivoc, că de drepturile prevăzute beneficiază doar soțul supraviețuitor al celui decedat, fără nicio referire ca copii, nepoți, frați, sens în care s-a impus o limitare calitativă și în timp a celor care pretind drepturi.
În acest context, pârâta apreciază că reclamanta, care la data condamnării tatălui ei avea vârsta de 13 ani, este doar urmașa pe linie paternă a persoanei persecutate politic și, ca atare, nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990.
Instanța a reținut că, reclamanta este fiica lui, care a fost condamnat de Tribunalul Militar Timișoara, pentru faptul de uneltire, art. 209 alin. III, la executarea unei pedepse de 4 ani în perioada 26.02.1949 - 23.02.1953 (fila 13-17 dosar).
La data condamnării tatălui său, reclamanta avea vârsta de 13 ani (fila 15 dosar).
Din materialul probator administrat în prezenta cauză, constând în declarațiile autentificate (fila 18-19 dosar), adeverința nr. 1249/02.09.2008 a primăriei Comunei (fila 25 dosar) și declarația martorului audiat (fila 31 dosar), tribunalul a reținut că de la data arestării tatălui reclamantei, respectiv 26.02.1949 și până în anul 1957, reclamanta, împreună cu familia sa, a avut stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea.
Ca atare reclamanta, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 118/1990 a făcut dovada existenței situației prevăzută de dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. d din actul normativ menționat.
Susținerea pârâtei că reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. 1 lit. d coroborat cu dispozițiile alin. 4 al aceluiași articol, este găsită neîntemeiată și eronată.
Astfel, din interpretarea teleologică a prevederilor Decretului - Lege nr. 118/1990, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate politic de regimurile respective în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive politice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit unele persecuții în mod direct, cât și persoanele care au suferit persecuțiile respective, în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este și cazul copiilor minori care, ca urmare a unor persecuții din motive politice a părinților lor au avut domiciliu obligatoriu și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.
În speța de față este de necontestat faptul că reclamanta, deși avea vârsta de 13 ani, la data la care familia sa a avut stabilit domiciliu obligatoriu a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii, pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor exercitate asupra lor din motive politice.
Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor, dovadă că astfel de drepturi sunt acordate și soțului supraviețuitor, potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 și 2 din nr. 118/1990.
Așadar, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară și soțului supraviețuitor, care nu a suferit nici persecuțiile, nici consecințele acestora, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi și copilul minor, pentru perioada în care familia sa a avut stabilit domiciliu obligatoriu.
În consecință, tribunalul a constatat că reclamanta are calitate de persoană persecutată politic și ca atare, urmează să beneficieze de drepturile acordate prin nr. 118/1990 pentru perioada 26.02.1949-31.12.1957.
Față de considerentele de fapt și de drept, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 54/2004, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C - S și a anulat decizia nr. 369/18.08.2008 obligând pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească reclamantei calitatea de persoană persecutată politic pentru perioada 26.02.1949-31.12.1957.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția de Muncă și Socială C-S, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei nr.396 din 18.08.2008 emisă de comisia constituită pentru acordarea drepturilor Decretului-Lege nr.118/1990.
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esență, că art.1 lit.d se referă la domiciliul obligatoriu, dar aliniatul 4 al aceluiași articol precizează că se consideră vechime în muncă perioada de persecuție, dacă se face dovada că persoanele în cauză probează că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională, or, la data condamnării tatălui său reclamanta avea vârsta de 13 ani, astfel că reclamanta este doar urmașa tatălui-persoană persecutată politic.
Recursul este nefondat.
Art.1 din Decretul-Lege nr.118/1990 enumeră situațiile considerate persecuție politică, la lit.d fiind indicat domiciliul obligatoriu.
Cum a reținut și prima instanță, tatăl reclamantei, domnul, a executat o pedeapsă privativă de libertate, în timpul regimului comunist, pentru delictul de uneltire împotriva ordinii socialiste, iar familia acestuia, inclusiv reclamanta, a avut stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea, din 26.02.1949 și până în 1957.
Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, pe perioada domiciliului obligatoriu toții membrii familiei domnului fiind supuși acelorași privațiuni fie adulți, fie minori cum este cazul reclamantei.
Apoi, observă Curtea, susținerea recurentei că reclamanta era minoră în perioada persecuției și deci nu i se poate recunoaște vechimea în muncă pentru perioada 1949-1957, este, de asemenea, irelevantă. În primul rând, constată Curtea, pentru că prima instanță nu a obligat pârâta prin sentința recurată să-i considere reclamantei vechime în muncă perioada în discuție, ci doar ca, potrivit art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, să-i acorde calitatea de beneficiar, în temeiul acestui act normativ pentru cât s-a aflat cu domiciliul obligatoriu în localitatea, județul C În al doilea rând, observă Curtea, este cât se poate de evident că în logica actului normativ cu caracter reparatoriu precitat, doar persoanelor adulte în momentul persecuției politice să li se recunoască vechimea în muncă și numai în ipoteza în care fac dovada că nu au putut să se încadreze în funcții pentru care aveau pregătirea profesională. Așadar, reclamantei, conform sentinței recurate, urmează a i se acorda drepturile consacrate în Decretul-Lege nr.118/1990, mai puțin recunoașterea perioadei în discuție ca vechime în muncă.
Așa fiind, Curtea, potrivit art.312 (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursului pârâtei Direcția de Muncă și Socială C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Socială C-S, împotriva sentinței civile nr.1781/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./13.03.2009
Tehnored./16.03.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C S - judecător
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
