Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 242/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--19.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.242
Ședința publică din 18.02.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, împotriva sentinței civile nr.864/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și garantul intimat Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic din cadrul T în reprezentarea garantului intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus întâmpinare în două exemplare iar garantul intimat a depus întâmpinare în patru exemplare.
Instanța comunică reprezentantului garantului intimat întâmpinarea depusă la dosar de reclamanta intimată, iar acesta, la rândul său depune delegație, extras din Legea nr.50/1995 și nr.OG6/2007 și arată că dacă instanța nu consideră necesară amânarea cauzei în vederea comunicării cu părțile a întâmpinării garantului intimat, nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul garantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în rest lasă la aprecierea instanței soluționarea acestui recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.864/11.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale pretinse aferente perioadei de până la 31 mai 2005.
A admis în parte acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României și a obligat-o la plata stimulentelor aferente sumei brute de 21.474 lei, începând cu luna iunie 2005, până în luna septembrie 2008, cât și în continuare.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 9 iunie 2008, sub nr-, reclamanta, a chemat în judecată în calitate de pârâtă Curtea de Conturi a României și în calitate de chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, ambele cu sediul în B și a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i plătească stimulentele cuvenite începând cu 1 ianuarie 2003 până în prezent, întrucât acestea s-au acordat funcționarilor publici, personalului de execuție administrativ, personalului auxiliar și de jurisdicție, cu excepția persoanei sale ca urmare a dispozițiilor Hotărârii Plenului Curții de Conturi nr.34/27 februarie 2003, care a introdus un plafon maxim ce nu a putut fi depășit, de 8.712.000 lei, începând cu luna ianuarie 2003, stabilit la nivelul indemnizației lunare pentru funcția de controlor financiar asistent, gradul III, din aparatul central și astfel în acordarea stimulentelor s-a contravenit Anexei 5 din Legea nr.50/1995 și s-a introdus o discriminare față de reclamantă care având studii superioare a depășit salariul pentru controlor financiar asistent gradul III, fiind astfel exclusă de la beneficiul salarial.
Reclamanta menționează că plafonul privește un funcționar public care îndeplinește aceleași sarcini de serviciu ca și reclamanta și nu are studii superioare. Reclamanta având studii superioare, este normal să fie remunerată în plus datorită pregătirii profesionale superioare și în nici un caz legislația națională dar și tratatele internaționale la care România este parte, nu permit discriminarea sa pentru că are studii superioare. Dreptul la stimulente al reclamantei și accesul său este garantat de dispozițiile art. 41 din nr.OG6/2007, privind unele drepturi salariale ale funcționarilor publici, de art. 39 alin. 1 lit. d din Codul muncii, care garantează egalitatea de șanse și tratament a personalului muncitor, de art. 1 alin. 2 lit. e din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care consacră principiul legalității între cetățeni și obligativitatea excluderii privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor economice.
Și Constituția României reglementează în art. 53 dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, la dreptul de remunerare a muncii care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
De asemenea, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale - Carta de la, afirmă dreptul oricărui individ, fără discriminare, de a-i fi cunoscute și respectate drepturile, iar Protocolul nr. 12 interzice discriminarea dispunând că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată pe criteriile în general cunoscute, enumerate, dar nu exhaustiv de protocol. Protocolul mai dispune că nici o autoritate publică nu poate discrimina pe nimeni pe baza oricărui criteriu de discriminare.
în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor are ca scop obligarea acestuia de a asigura fondurile necesare plății stimulentelor salariale solicitate și la care este îndreptățită reclamanta.
Cu privire la această obligație nu s-au invocat temeiuri legale.
Reclamanta a anexat acțiunii sale copii ale carnetului de muncă, o situație a stimulentelor acordate de Camera de Conturi A, întregului personal salariat în perioada 2001 - 2008, precum și copii ale unor comunicări și hotărâri ale Curții de Conturi a României, adresate Camerei de Conturi a Județului A (filele 24-36).
Pârâta Curtea de Conturi a României nu a depus întâmpinare și nu a fost reprezentată în instanță, cu toate că a fost citată în mod repetat cu mențiunea de a formula întâmpinare, precum și de a-și exprima punctul de vedere în privința cererii și susținerilor reclamantei.
Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ormulat întâmpinare la data de 4 iulie 2008, solicitând atât pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, cât și sub aspectul fondului, respingerea acțiunii reclamantei, întrucât raporturile juridice ale acesteia de valorificare a drepturilor salariale se exercită numai față de autoritatea publică față de care s-au stabilit raporturile de serviciu. A invocat și practică judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție care în mod constant a respins cererile de chemare în garanție, atât ale reclamanților, cât și ale pârâților, în pricinile privitoare la drepturi salariale în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt stabilite în alte sectoare de activitate.
Pe baza acestor apărări și a înscrisurilor depuse de reclamantă instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost încadrată în baza contractului individual de muncă încheiat la 23 ianuarie 2001, la Camera de Conturi a Județului A, în funcția de referent de specialitate, reținându-se că este absolventă a Facultății de Științe Economice a Universității din T cu diplomă eliberată la 2 octombrie 1980. La data de 22 ianuarie aceasta a fost numită funcționar public, deținând aceeași funcție de referent IV.
La 1 ianuarie 2003 este desemnată expert gradul III, din 15 iulie 2003 expert gradul I principal, iar de la 1 ianuarie 2005 expert I superior, până în prezent.
Potrivit art. 17 din Legea nr.50/1995 Curtea de Conturi a constituit fonduri de stimulente și potrivit hotărârilor Plenului Curții de Conturi din diferiți ani a dispus plata stimulentelor către întregul personal din sistem, inclusiv către cel al Camerei de Conturi a județului A, instituție în care funcționează reclamanta. Criteriile de acordare a stimulentelor au fost cele prevăzute în Anexa 5 legii și s-au referit în principal la contribuția personală la identificarea și atragerea de venituri suplimentare peste obligațiile de plată, evidențiate ca datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetului fondurilor speciale; gravitatea abaterilor financiare constatate și capacitatea stabilirii corecte a răspunderii persoanelor vinovate, potrivit legii; competența profesională dovedită în orientarea, coordonarea și exercitarea controlului, precum și în valorificarea constatărilor acestuia; aportul personal la introducerea, reglementarea și aplicarea de noi metode, tehnici și proceduri de control financiar.
În anul 2003 prin Hotărârea nr.34/27 februarie, Plenul Curții de Conturi, ignorând aceste criterii legale, a introdus un plafon care a condiționat plata stimulentelor de nedepășirea valorii de 8.712.000 lei, reprezentând cuantumul indemnizației lunare pentru funcția de controlor financiar asistent gradul III din aparatul central. Această salarizare corespunde controlorilor financiari asistenți gardul III cu studii superioare, dar începători în activitatea de controlori financiari. Ca urmare, prin acest criteriu suplimentar, controlorii financiari cu grad profesional superior au fost excluși de la plata oricăror stimulente și astfel s-a produs o discriminare legală pozitivă printr-un act normativ al Plenului Curții de Conturi a României care contravine criteriilor legale enumerate de Anexa 5 Legii nr.50/1995.
Considerațiile reclamantei că a fost prejudiciată și discriminată prin introducerea ulterioară a plafonului la nivelul funcției de controlor financiar asistent gradul III din cadrul aparatului central este reală și îndreptățită, întrucât nu se poate accepta din punct de vedere rațional ipoteza pârâtei că stimulentele salariale se cuvin numai personalului salarizat la nivel de asistent grad III și care corespund criteriilor Anexei 5 și se încadrează în plafonul de salarizare indicat în mod arbitrar, fără un argument obiectiv verificabil, iar personalului economic cu studii superioare cu experiență în activitate, funcții și grade superioare, nu i se cuvine.
Toate dispozițiile legale care interzic discriminarea și obligă la un tratament egal al salariaților invocate în partea de început a prezentei, sunt aplicabile, dar pentru a evita repetiția inutilă instanța se rezumă a reda interdicția de discriminare, inclusiv a salariaților, adusă prin Protocolul nr.12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Acțiunea reclamantei este considerată admisibilă prin prisma dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 50/1995, pentru drepturile salariale ce i se cuvin în intervalul celor 3 ani anteriori înaintării acțiunii, având în vedere dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, care dispune că termenul de prescripție, pentru plata unor drepturi salariale neacordate, precum și a despăgubirilor corespunzătoare, este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cu toate că reclamanta are calitatea de funcționar public, prevederile Codului muncii, sub aspectul regimului juridic al drepturilor salariale este aplicabil în temeiul art. 295 alin. 2 care prevede că Legea nr.53/2003 se aplică "cu titlu de drept comun și altor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă", deci și funcționarilor publici.
În consecință, acțiunea reclamantei a fost admisă și pârâta obligată să-i plătească stimulentele salariale ce i se cuvin începând cu luna iunie 2005, până în septembrie 2008, în cuantum total de 21.474 lei, astfel cum reclamanta a precizat și actualizat valoarea pretențiilor sale la fila 9 dosar.
Conform disp.art. 161 alin. 4 din Codul muncii pârâta a fost obligată și la daune interese pentru repararea prejudiciului produs reclamantei prin neacordarea stimulentelor la data la care era îndreptățită, sub forma reactualizării fiecărui stimulent de la acordarea lui către ceilalți salariați ai instituției și până la plata efectivă către reclamantă. De acest drept, de a beneficia de stimulente, reclamanta urmând a beneficia și în viitor, atât timp cât acest drept salarial va fi valorificat în sistemul Curții de Conturi a României.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă, întrucât între reclamantă și chematul în garanție nu există raporturi juridice, iar obligațiile Ministerului Economiei și Finanțelor în procesul bugetar nu intră în sfera raportului juridic analizat de instanță pentru ca aceasta să poată dispune asupra lor.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Curtea de Conturi a României.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că hotărârea Tribunalului Arad este nelegală și netemeinică deoarece condițiile de constituire și utilizare a fondului pentru acordarea de stimulente au fost stabilite în conformitate cu prevederile art.17 din Legea nr.50/1995 și art.20 din nr.OG6/2007, în concordanță cu acestea fiind adoptată și hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.187/1999, precum și hotărârile modificatoare adoptate de către același, cu nr.34/2003, 57/2003, 143/2004.
Recursul este fondat.
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată, fără a ține seama de dispozițiile legale incidente în cauză, referitoare la modul de constituire a fondului pentru acordarea de stimulente funcționarilor publici și la modul de utilizare al acestuia.
Astfel, conform art.17 din Legea nr.50/1995 Curtea de Conturi a fost abilitată să constituie un fond pentru acordarea de stimulente, condițiile de constituire și de utilizare a acestui fond urmând a fi stabilite prin hotărâre de plen. În condițiile în care până în prezent nu a fost adoptată hotărârea de guvern care să stabilească unitar modul de constituire și de utilizare a fondului de stimulente în beneficiul funcționarilor publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice, despre care se face vorbire în art.20 alin.1 din OG6/2007, în conformitate cu prevederile din alin.2 al aceluiași text legal, continuă să rămână aplicabile reglementările legale în vigoare, astfel că pentru funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi și pe mai departe utilizarea fondului de stimulente se face în acord cu art.17 din Legea nr.50/1995. După cum se observă, legislatorul a învestit Plenul Curții de Conturi cu puterea juridică de a stabili în concret pentru funcționarii din cadrul sistemului său modul în care aceste persoane vor fi recompensate pentru activitatea desfășurată.
Instanța de fond a apreciat că Plenul Curții de Conturi a procedat nelegal prin adoptarea Hotărârii nr.34/27.02.2003, și în cuprinsul căreia a introdus criterii suplimentare față de cele arătate în Anexa nr.5 a Legii nr.50/1995. Practic, prima instanță a înlăturat din cauză aplicarea hotărârii de plen amintite considerând-o nelegală. Tehnica utilizată de către această instanță este nelegală, contravenind dispozițiilor art.4 din Legea nr.554/2004, deoarece hotărârea în discuție fiind un act administrativ, eventuala nelegalitate putea fi constatată numai în condițiile prescrise de Legea contenciosului administrativ. Astfel, dacă instanța ajungea la concluzia că hotărârea în discuție este nelegală, înlăturarea ei nu se putea face decât dacă s-ar fi invocat excepția de nelegalitate conform art.4 din Legea nr.554/2004, iar instanța competentă ar fi pronunțat o soluție de admitere a excepției. Altfel, instanța de fond nu avea căderea să ignore dispozițiile Hotărârii nr.34/2003, a cărei incidență în cauză este de necontestat.
De asemenea, observă Curtea, susținerea instanței de fond este eronată și în ceea ce privește existența unei discriminări în prezenta cauză, în ceea ce privește conținutul Hotărârii nr.34/27.02.2003, situație pe care Tribunalul Arada reținut-o prin raportare la dispozițiile Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Protocolul menționat prevede în art.1 o interdicție generală a discriminării, text care consolidează și autonomizează art.14 din Convenție. Pentru a reține însă existența unei discriminări nu este necesar doar a se observa o diferență de tratament, ci, astfel cum în mod constant a subliniat Curtea de la Strassbourg, fiind necesară o examinare în sensul dacă diferența de tratament nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate pentru mijloacele folosite și scopul urmărit. Or, în cauză, observă Curtea, prin măsura dispusă de către Plenul Curții de Conturi s-a urmărit tocmai a asigura o egalitate efectivă între toate categoriile de funcționari publici, prin acordarea stimulentelor funcționarilor cu venituri mai mici, nu și celor cu venituri mai mari, astfel cum este cazul reclamantei, motiv pentru care acea măsură a Plenului Curții de Conturi justifică în mod rezonabil și obiectiv tratamentul diferențiat al funcționarilor publici din cadrul acestei instituții.
Față de cele ce preced, Curtea constatând că recursul pârâtei este fondat, conform art.312 raportat la 304 pct.9 Cod procedură civilă, îl va admite și va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, din fondul de stimulente, de la data de 1.01.2003 și până în prezent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, împotriva sentinței civile nr.864/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, din fondul de stimulente, de la data de 1.01.2003 și până în prezent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./13.03.2009
Tehnored./13.03.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
