Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativ i Fiscal

Decizia nr. 329/ Dosar Nr-

Sedința publică din 12 mai 2009

PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

- - - - JUDECĂTOR 3: Mirena

- - judecător

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B împotriva sentinței civile nr.166 din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 05 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 12 mai 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin Sent.civ. nr.166/CA/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal s-au dispus următoarele: s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI și, în consecință:

A anulat Hotărârea nr. 114/24.07.2008 emisă de pârâtă; s-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și că beneficiază de drepturile prevăzute în OUG nr.6/2008 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din decembrie 1989 nr. 341/2004 și a fost oligată pârâta la plata sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

La data de 29.02.2008 reclamanta a formulat cerere către pârâta DIRECȚIA ȘI SOCIALE B pentru a i se recunoaște calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și pentru a beneficia de dispozițiile OUG nr.6/2008.

Prin Hotărârea nr. 114/24.07.2008 pârâta a respins cererea reclamantei, motivându-se că "din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că petentul îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art.19 alin.2 din OUG nr.6/2008. acesta nu dovedește faptul că a fost privat de libertate pentru efectuarea de cercetări."

În condițiile art.22 din OUG nr.6/2008 reclamanta a contestat această hotărâre cu respectarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.

La soluționarea acțiunii s-a avut în vedere dispozițiile acestui act normativ - art.19 alin.1 și 2 din OUG nr.6/2008, potrivit cărora "constatarea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului B, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației <<15 1987>>.

(2) Dovada calității prevăzute la alin. (1) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe:

a) stabilirea domiciliului obligatoriu;

b) strămutarea într-o altă localitate;

c) deportarea."

Reclamanta a dovedit cu actele de la dosar că a beneficiat de drepturile conferite de nr.118/1990, drepturi ce i-au fost recunoscute prin Sentința nr. 157/27.11.1998 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă. Prin această sentință s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta a avut domiciliu obligatoriu in perioada 15.11.1987 - 22.12.1989, in toată perioada in care tatăl său a fost strămutat in altă localitate, întrucât acesta fusese condamnat in urma participării la evenimentele din 1987 din B la pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă și fusese strămutat in loc.

Este evident că, in condițiile in care tatăl reclamantei a fost unul din participanții la revolta din 1987 și a fost condamnat pentru această participare, toate consecințele ce au decurs din această condamnare s-au răsfrânt și asupra celorlalți membri ai familiei, începând cu verificările la care a fost supusă toată familia de către Securitate sau organele de miliție, până la strămutarea tatălui in localitatea H pentru executarea pedepsei la locul de muncă. Chiar dacă reclamanta avea o vârstă fragedă la momentul revoltei din 1987 nu se poate contesta că presiunile exercitate de regimul comunist asupra tatălui său și luarea tatălui din cadrul familiei nu au avut consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării fizice și psihice a reclamantei.

Ar fi inechitabil, împotriva spiritului. 341/2004, discriminatoriu și contrar dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului să fie excluși membrii familiilor participanților la evenimentele din 1987, respectiv copiii acestora de la beneficiile recunoscute prin Legea recunoștinței.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege citat anterior, astfel că reclamanta a dovedit temeinicia cererii sale. Instanța are in vedere și soluția pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului in cauza Beian împotriva României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei, motivând în esență că reclamanta nu poate beneficia de drepturile recunoscute pentru tatăl sau, care a participat la mișcarea muncitorească din 15 1987, întrucât legea prevede că beneficiari pot fi numai urmașii celui care a decedat ca urmare a participării la acele evenimente. Prin urmare, recurenta arată că reclamanta intimată nu ar putea beneficia de prevederile OUG nr.6/13.02.2008. Recurenta a mai arătat că, potrivit art.20 alin.1 și 2 din OUG nr.6/2008, constatarea calității de beneficiar al prevederilor legale menționate mai sus se face la cererea persoanei interesate, pe baza înscrisurilor oficiale eliberate de organele competente, de direcțiile de muncă și protecție socială județene, cu avizul consultativ al Asociației "15 1987".

În concluziile scrise depuse la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, motivând în susținerea cererii sale că prin sentința civilă nr.157/27.11.1998 a Curții de Apel Brașovs -a stabilit cu putere de lucru judecat că a avut de suferit, pentru perioada 15.11.1987-22.12.1989 în care a avut domiciliu obligatoriu, împreună cu întreaga familie, de pe urma revoltei muncitorești din 15 1987. Intimata a depus înscrisuri doveditoare privind cheltuielile de judecată solicitate, anume chitanța de plată a onorariului de avocat.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs urmează a respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacată.

Astfel, așa cum corect a reținut instanța de fond, obiectul cererii reclamantului îl constituie aplicarea prevederilor favorabile din OUG nr.6/2008 și recunoașterea calității de persoană care a avut de suferit de pe urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 15 1987, cu consecințele legale corelative. Reclamanta a depus la dosar acte doveditoare, inclusiv hotărâre judecătorească (sentința civilă nr.157/27.11.1998 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă prin nerecurare), din care rezultă fără dubiu că reclamanta și întreaga sa familie au avut domiciliu obligatoriu / forțat în perioada 15.11.1987-22.12.1989, perioadă în care familia reclamantei a avut domiciliu forțat pentru participarea tatălui reclamantei, la revolta anticomunistă din B din luna 1987. Consecința condamnării și strămutării tatălui reclamantului a fost aceea de stabilire a domiciliului supravegheat a restului familiei acestuia, cu presiunile specifice timpurilor respective exercitate de către organele de represiune din cadrul securității și miliției.

De asemenea, corect a reținut instanța de fond că nerecunoașterea drepturilor cu caracter eminamente compensator stabilite prin OUG nr.6/2008, Legea nr.341/2004 ar reprezenta o discriminare a membrilor familiilor luptătorilor anticomuniști din 1987, fiind evident că și asupra lor s-au răsfrânt consecințele negative ale condamnării unora dintre ceilalți membri de familie (cum este cazul tatălui reclamantei, în prezenta cauză). Nu în ultimul rând, starea de fapt dedusă judecății a mai fost apreciată de o altă instanță ca aptă să genereze dreptul de a primi reparații în temeiul primului act normativ cu caracter reparator pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma diferitelor forme de prigoană și opresiune comunistă, anume Decretul-Lege nr.118/1990. În spiritul și litera sa, noua reglementare, anume OUG nr.6/2008 reprezintă practic o dezvoltare a legii inițiale, o focalizare a atenției legiuitorului asupra unui anumit episod din istoria luptei anticomuniste în România, anume mișcarea muncitorească anticomunistă de la B din 1987, fiind de esența oricărei legi cu caracter reparator să își păstreze această natură de act normativ reparator, cu reiterarea drepturilor recunoscute pentru destinatarii legii avuți în vedere de la început de legiuitor. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât în circuitul juridic au intrat și hotărârile judecătorești (cum este cea depusă la dosarul de fond de reclamantă, pronunțată de Curtea de Apel Brașov ) ce recunosc drepturile reparatorii prevăzute de lege pentru aceeași stare de fapt. Curtea apreciază ca fiind corectă și menționarea hotărârii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra România cu privire la interzicerea practicilor discriminatorii.

Prin urmare, urmează ca recursul declarat de pârâtă să fie respins, menținându-se sentința atacată.

Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă. partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată cerute și dovedite de partea adversă. În cauză, intimatul reclamant a solicitat cheltuielile reprezentând onorariul de avocat, în sumă de 150 lei, dovedite cu chitanță. În cauză nu au fost achitate taxe de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B împotriva sentinței civile nr. 166/CA/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Obligă recuenta să plătească intimatei suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /12.06.2009

Dact./15.06.2009/2 ex.

Jud. Fond:

Președinte:Comșa Marcela
Judecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Mirena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Brasov