Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 4667/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4667
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, împotriva deciziei nr. 1251 din data de 18 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și Comisia Județului O pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.
La apelul nominal s-a prezentat intimata prin procurator, lipsind contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 și intimata Comisia Județului O pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:
Procurator pentru intimata solicită respingerea contestației în anulare conform motivelor expuse în întâmpinare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare;
Prin sentința nr.540 din 1 octombrie 2008, Tribunalul Olta respins acțiunea reclamantei pentru anularea Ordinului nr. 276/2008 al Serviciului pentru aplicarea Legii 290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Hotărârii nmr.109/15.02.2007 a Comisiei Județene O pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că dispozițiile Legii nr. 290/2003 și a Normelor de aplicare a acesteia stabilesc că persoanele deposedate de bunurile lor ca urmare a părăsirii forțate a determinate de cel de-al doilea război mondial au dreptul la despăgubiri pentru aceste bunuri în condițiile în care aceștia depun o cerere la comisia județeană a locului de domiciliu în care trebuie să precizeze bunurile de care pretind că au fost deposedați, dovada existenței lor și dovada faptului că sunt succesorii legali ai antecesorilor deposedați.
S-a reținut că reclamanta în cererile și declarațiile formulate la Comisia de aplicare a Legii nr.290/2003 nu a indicat toți moștenitorii defuncților și, indicând numai 2 succesori ai acestora, în timp ce, din constatările comisiei urmare a verificărilor efectuate și a cererilor depuse la comisie pentru acordarea de despăgubiri de către ceilalți moștenitori, și, fila 50 dosar, rezultă că aceștia aveau cinci moștenitori legali, din care unul, respectiv, care are și un fiu a rămas în nepărăsind teritoriul acesteia la acea dată.
Din actele depuse de reclamantă, s-a constatat că nu se face dovada bunurilor deținute de și la data părăsirii de către ei, iar declarațiile martorilor depuse în cauză nu dovedesc susținerile reclamantei, deoarece, un martor era minor și nu putea avea cunoștințe despre bunurile antecesorilor reclamantei la data părăsirii de către aceștia, iar, ale celorlalți doi sunt contradictorii cu privire la componența numerică a familiei antecesorilor și, fiind potrivit constatărilor comisiei și cu domiciliile în alte localități, la mare distanță de localitatea unde se aflau bunurile antecesorilor reclamantei, și, cu aceasta nu a depus înscrisuri eliberate de autoritățile din Republica M privind deținerea lor la data evacuării.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la 19.11.2008 reclamanta.
Prin Decizia nr. 1251 din data de 18 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 540 din data de 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județului O pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
S-a modificat sentința, în sensul că s-a admis acțiunea.
S-a anulat Hotărârea nr.109/15.02.2007 a Comisiei Județene O pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și Ordinul nr. 276/07.02.2008 al Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
A fost obligat pârâtul - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 să emită Ordin privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele compuse din casă de locuit, 1000 mp teren intravilan și anexe gospodărești și pentru 40 ha teren arabil, persoanelor îndreptățite.
Au fost obligați pârâții intimați la 300 lei, către recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că prin cererea adresată Comisiei Județene O de aplicare a Legii nr.290/2003 din cadrul Prefecturii Județului O, la 21.05.2004, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri sau compensații pentru bunurule rămase în, ca urmare a refugiului în România a autorilor săi, și, bunuri constând în 40 ha teren arabil, casă, 1000 mp teren intravilan și anexe gospodărești.
Prin Hotărârea nr.109 din 15.02.2007 a Comisiei Județene O pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și Legii nr.290/2003 a fost respinsă cererea reclamantei, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor, iar declarațiile sale și ale martorilor nu sunt credibile, deoarece a ascuns faptul că sunt mai mulți moștenitori, dar și deoarece mai există un moștenitor care în prezent locuiește în Republica
Prin Ordinul nr.276/2008 al Serviciului pentru Aplicarea legii nr.290/2003 din cadrul a fost respinsă contestația petenților, împotriva hotărârii nr.109/15.02.2007, adoptată de Comisia Județeană O pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Atât Hotărârea nr.109/2007, cât și ordinul nr.276/2008 sunt nelegale.
Conform Capitolului I, art.2 alin.4 și 5 din Anexa la HG 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, "Cererile sunt însoțite de acte doveditoare certificate de autorități. În situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.
Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate, pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M, abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz"
Toate aceste dispoziții legale au fost respectate de reclamantă.
Astfel, în ce privește casa de locuit, la fila 123 dosar fond este depusă "adeverință de arhivă", prin care se certifică faptul că în evidențele primăriei orașului din Județul figurează, care a posedat o casă pe- între anii 1933 - 1938, plătindu-și impozitele comunale corespunzătoare.
Totodată se arată că nu există date referitoare la vânzarea acestei case, înainte de august 1944 sau despre despăgubirea acestuia sau a urmașilor, în urma pierderii proprietății.
Pentru celelalte bunuri solicitate, respectiv 1000 mp teren intravilan, anexe gospodărești și 40 ha teren agricol nu există certificate sau adeverințe de arhivă, însă recurenta, așa cum arată normele metodologice, a făcut dovada încercării de a obține astfel de dovezi prin corespondența purtată cu Consulatul General al României din, Consiliul raional - Serviciul raional de Arhivă, MAI - Instituția Prefectului Județul O, Consiliul Local al Municipiului S, Arhiva de Stat a Raionului - Ucraina, Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, Arhiva Națională a M( filele 62 - 102 și 114,119-125 dosar fond).
În aceste condiții, recurenta a făcut dovada bunurilor deținute de autorii săi, conform dispozițiilor art.2 alin.4 din HG 1120/2006, respectiv prin declarațiile sale și încă trei martori, autentificate (filele 58,59, 71 și 72 dosar fond).
Raportat la aceste probe, pârâtele erau obligate să recunoască dreptul moștenitorilor la obținerea de măsuri reparatorii conform Legii nr.290/2003.
Refuzul autorităților, în acest caz, apare ca nejustificat, iar referirile privind veridicitatea declarațiilor martorilor nu pot fi contestate formal, atâta timp cât au fost autentificate de un notar public.
În cazul în care autoritățile române aveau dubii cu privire la declarațiile autentice ale martorilor, aveau posibilitatea să le conteste legal, făcând proba contrară.
Pe de altă parte, chiar dacă martorii și au locuit la mare distanță de Orașul, acest lucru nu reprezintă un argument pentru a nu cunoaște bunurile deținute de autorii reclamantei.
Martora, chiar dacă era minoră la data refugiului, putea avea cunoștință de bunurile solicitate, deoarece legea nu distinge, în sensul existenței unor mărturii directe, ci doar cere ca martorii să poată declara cu privire la existența bunurilor.
Un alt argument al pârâților intimați referitor la respingerea cererii reclamantei îl reprezintă faptul că aceasta nu a indicat toți moștenitorii legali ai autorilor și.
Din cuprinsul Legii nr.290/2003 și a Normelor metodologice s-a reținut că, deși se specifică faptul că solicitantul trebuie să precizeze toți moștenitorii legali, nu este stabilită nicio sancțiune pentru neprecizarea acestora. În consecință, pârâții nu puteau, în lipsa unei dispoziții legale exprese, să respingă cererea reclamantei pentru acest motiv.
Un alt argument al pârâților îl reprezintă faptul că mai există un moștenitor, fiul lui, care locuiește în Republica
Și aceste susțineri s-a reținut că nu au relevanță, deoarece, conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr.290/2003 "în cazul în care atribuirile în natură, despăgubirile sau compensațiile, după caz, sunt solicitate de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane, precum și dacă, după adoptarea hotărârii de către comisia competentă și rămânerea definitivă a acesteia, apar persoane având vocație succesorală, conform art.5 alin.1 și 2, raporturile dintre succesori privind drepturile lor se soluționează potrivit dreptului comun".
În consecință, modul în care se vor distribui despăgubirile între moștenitori reprezintă o problemă ulterioară recunoașterii dreptului la obținerea de despăgubiri sau compensații, nu o cauză de respingere a cererii de stabilire a acestor drepturi.
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiovaa declarat contestație în anulare Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În motivarea contestației s-a arătat că instanța de recurs a admis, în mod greșit, contestația deoarece Legea nr. 290/2003 urmărește acordarea unor măsuri reparatorii pentru beneficiarii acesteia. Fondurile alocate pentru plata despăgubirilor provin de la bugetul de stat. Având în vedere posibilitățile economice și financiare ale țării, în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, este important ca petenții să facă dovada pretențiilor lor, respectând cerințele prevăzute de lege în cererea inițială.
S-a arătat și că Legea nr. 290/2003 nu prevede acordarea de măsuri reparatorii doar pentru anumiți moștenitori legali ai autorilor deposedați în, de Nord sau, în condițiile în care există alți moștenitori care ar putea pretinde sau chiar beneficia de măsuri reparatorii acordate de statele pe teritoriul cărora se află în prezent bunurile respective.
În cazul lui (moștenitorul autorilor) ce a rămas în teritoriile prevăzute de lege, acesta are posibilitatea, personal sau prin moștenitorii săi, să pretindă măsuri reparatorii de la statul, printr-o acțiune în revendicare sau în baza unor legi privind restituirea proprietăților confiscate de regimul sovietic.
Petenții aflați în astfel de situații trebuie să stabilească raporturile cu ceilalți succesori privind drepturile fiecăruia pe calea dreptului comun.
S-au adus argumente și referitoare la actele depuse de recurenta reclamantă pentru dovedirea proprietății bunurilor pentru care se solicită despăgubiri, raportat la dispozițiile art. 2 alin (1) (4) din HG1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare.
În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 - art. 321 proc. civ. Legea 290/2003 și HG 1120/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit prevederilor art.242 alin. ultim Cod procedură civilă.
La data de 16.10.2009 intimata, a formulat întâmpinare prin care a arătat că în cauză s-a promovat este o cale extraordinară de atac de retractare, limitată numai pentru situațiile prevăzute de art. 317 si 318 Cod proc.civ.
Ca atare, contestația în anulare nu poate privi greșita apreciere a probelor, sau greșita aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar in recurs si nu in contestația in anulare.
Contestația în anulare formulată în cauză nu se referă la niciun motiv prevăzut de art. 318 Cod proc.civ. - greșeală materială sau nepronunțare asupra unui motiv de recurs ci se susține ca instanța de recurs admițând recursul a făcut o greșită apreciere a probelor, ce ar justifica respingerea acțiunii si nu admiterea acesteia, motiv pentru care contestația in anulare este inadmisibilă.
S-a susținut și că este inadmisibilă contestația și pentru faptul că pârâta contestatoare nu poate folosi această cale extraordinară de atac, deoarece recursul a fost promovat de intimata fin prezenta etapă procesuală.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 318 Cod proc.civ.
Contestația în anulare promovată în cauză este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 cod procedură civilă invocat în drept prin prezenta contestația în anulare hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Dat fiind faptul că este în discuție o cale extraordinară de atac aceasta se exercită numai în cazurile și pentru motivele expres prevăzute de lege.
Dispozițiile legale invocate de contestatoare se referă la două cazuri de admisibilitate ale contestației în anulare respectiv: eroare materială săvârșită de instanța de recurs în judecarea acestei căi de atac și necercetarea unui motiv de recurs.
C de-al doilea motiv de admisibilitate al contestației în anulare prevăzut de dispoziția legală analizată, necercetarea unui motiv de recurs, nu a fost argumentat de contestatoare în motivele contestației formulate în cauză și, de altfel, invocarea acestuia de către contestatoare în condițiile în care aceasta a avut calitatea de intimată în recurs ar fi inadmisibilă, deoarece o contestație în anulare pentru acest motiv nu poate fi promovată decât de recurent.
În cauză nu se regăsește nici primul motiv de admisibilitate al contestației în anulare reglementat de dispoziția legală invocată, respectiv eroarea materială săvârșită de instanța de recurs în soluționarea acestei căi de atac, deoarece eroarea materială în sensul dispozițiilor legale analizate înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs este necesar ca eroarea materială gravă invocată de parte să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale așa cum sunt cele invocate de contestatoare în prezenta contestație în anulare.
În același sens trebuie avut în vedere și că art. 318 cod procedură civilă este o contestație specială, care urmărește îndreptarea neregularităților evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond.
În consecință, potrivit dispozițiilor art. 318 cod procedură civilă, contestația în anulare promovată în cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, împotriva deciziei nr. 1251 din data de 18 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și Comisia Județului O pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2009
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu - - |
Grefier, |
Red. GV
2 ex.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Teodora Bănescu
