Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios Administrativ și Fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.90/R/CA-.Dosar nr.777/119/R/CA-./2007
Ședința publică din data de:-12 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc- - - -- președinte secție
-- -- JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
-- - -- JUDECĂTOR 3: Silviu
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului de față, declarat de pârâtaDirecția Județeană de Muncă și Protecție Socială, împotriva Sentinței civile nr.958/20 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr.-, având ca obiect "refuz acordare drepturi persecutați politic - Decretul-Lege nr.118/1990".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa reprezentantului recurentei pârâte Direcția Județeană de Muncă și Protecție Socială C, precum și a intimatului reclamant.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc asupra recursului, în ședința publică din data de 5 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Având în vedere dispozițiile art.146 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților de a depune eventuale concluzii scrise și față de dispozițiile art.260, alin.1 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 februarie 2008.
Față de actele, lucrările și probele dosarului, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința Civilă nr.958/F/20 2007 Tribunalului Covasnas -a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Covasna și, în consecință:
S-au anulat Deciziile nr.898/29 martie 2007 și nr.905/24 mai 2007, emise de instituția pârâtă.
S-a stabilit că reclamantul beneficiază de prevederile art.1, lit.d din Decretul lege nr.118/1990, pentru perioada 15 octombrie 1952 - 15 1958.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.898/29 martie 2007, Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Covasnaa respins cererea formulată de către reclamantul, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada că se încadrează în situațiile prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990.
Prin Decizia nr.905/24 mai 2007, pârâta a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei anterioare, cu motivarea că nu s-a făcut dovada că s-ar fi dispus măsura domiciliului obligatoriu în înțelesul art.1 din Decretul Lege nr.118/1990.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că tatăl reclamantului a figurat pe lista chiaburilor din localitatea Sf.G începând cu data de 15 martie 1952.
Din declarația martorului, rezultă că părinții reclamantului erau oameni înstăriți și că din această cauză tatăl reclamantului a fost declarat ca fiind chiabur.
Din această cauză, tatăl reclamantului a fost supus diverselor munci obligatorii, față de care nu se putea sustrage sau refuza.
De asemenea, nu i s-a permis să părăsească localitatea de domiciliu sau să se mute în altă localitate.
Conform art.8 din Decretul - Lege nr.118/1990, astfel cum a fost modificat, dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 se face cu orice mijloc de probă.
Este de notorietate faptul că în perioada anilor 50, cetățenii României în general, și cu atât mai mult chiaburii, au fost supuși unor persecuții nedrepte, nejustificate și fără ca măsurile luate să aibă întotdeauna la bază acte emise de autoritățile vremii respective.
Apărările pârâtei, din întâmpinarea depusă, în sensul că reclamanta nu a dovedit cele susținute, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii, sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate.
În consecință, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantului este fondată, motiv pentru care, în baza art.8 și următoarele din Decretul-Lege nr.118/1990 a admis acțiunea, a anulat cele două Decizii emise de pârâtă și a stabilit că reclamantul beneficiază de prevederile art.1, lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990 pentru perioada 15.10.1952-15.09.1958.
Împotriva sentinței Tribunalului Covasnaa declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familie Covasna, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în dezvoltarea motivelor de recurs arătând că reclamantul nu a dovedit, în realitate, cu acte oficiale emise de autoritățile competente, că se încadrează în prevederile art.1, alin.1, lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, ci a fost admisă proba cu martori, deși această probă ar putea fi admisă numai în mod excepțional, anume dacă nu a fost posibilă obținerea actelor oficiale.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare, solicitând instanței de recurs respingerea recursului deoarece sentința atacată este temeinică și legală, instanța de fond admițând în mod legal proba cu martori, după ce reclamantul a depus la dosar toate înscrisurile oficiale pe care le-a obținut.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată că recursul pârâtei este nefundat, pentru următoarele considerente:
Intimatul reclamant a solicitat Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Covasna să îi recunoască dreptul de a beneficia de dispozițiile Decretului-Lege nr.118/1990 republicatprivind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri,cerere înregistrată sub nr.502/23.03.2007 la instituția pârâtă.
Prin Decizia nr.898/29.03.2007, Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Covasnaa respins cererea formulată de către reclamant, sub motivarea că aceasta nu a făcut dovada că se încadrează în situațiile prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990, nedepunând suficiente înscrisuri lămuritoare în sensul solicitării sale.
Prin Decizia nr.905/24.05.2007, pârâta a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei menționate mai sus, motivând și în această a doua Decizie că reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi dispus împotriva familiei sale, în perioada 1952-1958, măsura domiciliului obligatoriu în înțelesul art.1 din decretul Lege nr.118/1990.
Înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că tatăl reclamantului a figurat pe lista chiaburilor din localitatea, fostul raion (în prezent în arondismentul județului B) începând cu data de 15.03.1952.
Din declarația martorului rezultă că părinții reclamantului erau oameni înstăriți și că din această cauză tatăl reclamantului a fost declarat ca fiind chiabur stabilindu-i-se o serie de taxe și impozite specifice acestei categorii sociale și obligându-l la efectuarea unor categorii de munci obligatorii. Martorul a mai afirmat că tatăl reclamantului nu se putea muta în altă localitate și nici nu putea să părăsească localitatea de domiciliu decât pentru perioade scurte de timp, aceste măsuri ființând până în anul 1958 față de părinții reclamantului.
Din lectura dispozițiilor art. 8 din Decretul - Lege nr.118/1990, astfel cum a fost modificat, dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 din același act normativ, se poate face cu orice mijloc de probă, chiar dacă prevalează actele oficiale eliberate de organele competente. Interpretarea corectă a dispozițiilor art.8 alin.1 este aceea de coroborare a celor două categorii de mijloace de probă, înscrisurile oficiale și declarațiile de martori sau alte mijloace de probă admise de legea procesuală civilă, fără a se stabili însă o ierarhie fermă și indestructibilă între acestea. Ca atare, atunci când înscrisurile oficiale nu sunt suficient de lămuritoare pentru dovedirea cererii petentului, acesta poate solicita administrarea altor mijloace de probă pentru a-și dovedi cererea formulată, organul administrativ ori, după caz, instanța de judecată putând aprecia concludența, pertinența acestor probe astfel administrate. În prezenta cauză instanța de fond a apreciat în mod corect, temeinic și totodată legal, că este admisibilă administrarea dovezii cu martori și este necesară administrarea acestei probe pentru lămurirea cauzei deduse judecății.
Este de notorietate faptul că în perioada anilor 1950 și următorii, cetățenii României în general, și cu atât mai mult chiaburii au fost supuși unor persecuții nedrepte, nejustificate și fără ca măsurile luate să aibă întotdeauna la bază acte emise de autoritățile vremii respective.
Apărările recurentei pârâte cuprinse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond și în cererea de recurs, în sensul că reclamanta nu a dovedit cele susținute și s-ar impune respingerea acțiunii, sunt nefondate, ele fiind contrazise de probele administrate în cauză, cum am expus mai sus.
Așa fiind, față de cele arătate, instanța de recurs apreciază că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului ca fiind fondată, motiv pentru care în baza art. 8 și următoarele din Decretul - Lege nr. 18/1990, Curtea va respinge recursul declarat în cauză de către recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția de Muncă și Protecție Socială, cu sediul în mun. G,-, județul C, împotriva Sentinței civile nr.958/20 2007 Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - - - -
Grefier,
Red.:-/07.03.2008
Dact.:-/17.03.2008/3 ex.
Jud.fond: -; -
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu
