Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1249/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1249
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN B, cu sediul în municipiul B, nr. 1-3, județul B, împotrivasentinței nr. 334 din 05 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâta intimatăCOMUNA - PRIN PRIMAR,județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru reclamantul Consiliul Județean B, lipsă fiind pârâta intimată Comuna - prin Primar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul reclamantului precizează că nu are de formulat alte cereri, după care, instanța constată terminată cercetarea judecătorească, recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Consilier juridic pentru reclamantul Consiliul Județean B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a acțiune, în sensul reținerii cauzei spre rejudecare cu consecința respingerii excepției prescrierii obligației de plată și admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru anul 2002 - 2004. Consideră că nu este dată excepția prescrierii obligației de plată reținută de prima instanță, ca urmare a plăților efectuate de pârâtă în momente succesive și astfel s-a întrerupt cursul prescripției. Precizează că există o interdependență între plăți, succesive care au întrerupt cursul prescripției.
În conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria Botoșani sub nr. 7466/193 din 30 iulie 2008, reclamantul Consiliul Județean Bac hemat în judecată pe pârâta Comuna - prin Primar pentru a fi obligată la plata sumei de 5.617,47 lei reprezentând accesorii aferente anilor 2002 - 2004 și debite și accesorii aferente anului 2007; aceste obligații rezultând din încheierea unor convenții civile.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că pentru perioada 2003 -2007 au intervenbit între părți o serie de convenții având drept scop, în conformitate cu legislația în vigoare - Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2001, nr.HG 457/2000, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2007, stabilirea aportului celor două autorități la finanțarea activităților de protecție a copilului aflat în dificultate. Concret că prin Hotărârile Consiliului Județean B nr. 91/18.11.2002, 110/20.11.2003, 64/23.12.2004, 111/19.12.2005 și 124/30.11.2006, s-a stabilit în sarcina Comunei, în lipsa inițiativei acesteia, o cotă de 25 % din totalul finanțării pentru serviciile menționate.
Ulterior, prin convențiile nr. 2781 din 28 noiembrie 2008, 2475/28.11.2003, 17/06.01.2005, 2607/23.12.2005 și 2990/15.12.2006, pârâta
s-a obligat la plata cheltuielilor corespunzătoare finanțării activității de protecție a unui număr de 7 copii în anul 2003, 5 copii în anul 2004, 6 copii în anul 2005, 4 copii în anul 2006, 2 copii în anul 2007. Aceste convenții au fost moficate prin unele acte adiționale, în ceea ce privește numărul de copii asistați.
Precizează reclamantul că pârâta și-a îndeplinit în mod defctuos obligațiile asumate, după cum urmează:
Astfel, pentru anul 2003, din totalul de 12.600 ron datorat, pârâta a achitat la timp 9.000 ron, diferența fiind acoperită mult mai târziu, în anii 2005 și 2006 pentru întârzierea la plată, reclamantul a calculat, în conformitate cu dispozițiile în vigoare dobânzi în cuantum de 642, 1 ron:
În anul 2004, pârâta a datorat un total de 165.560 ron din care s-a plătit suma 10.800 ron, diferența fiind achitată, de asemenea, în anii 2005, 2006. Pentru această întârziere la plată, reclamantul a calculat dobânzi în valoare de 1.193,3 lei.
A arătat reclamantul că, în mod similar în anii 2005, 2006 și 2007 pârâta a datorat sume totale anuale în cuantum de 15.870 lei, 10.429,50 lei și respectiv 7.725,12 lei. În acești ani, pârâta a achitat scriptic, sume mai mari decât cele datorate, în fapt, însă, datorită restanțelor din anii precedenți asupra cărora s-au imputat plățile, s-a achitat doar 14.590 lei pentru anul 2005 și 7.081, 36 lei pentru anul 2007.
Se mai arată că plata efectuată de către pârâtă în luna martie 2005 s-a imputat, potrivit dispoziilor art. 1113 Cod civil, asupra debitului principal restant, întrerupându-se astfel și termenul de prescripție privind plata sumelor din anul 2005.
Pârâta, deși legal citată, nu și-a trimis reprezentant în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Prin sentința nr. 6621 din 18 decembrie 2008, Judecătoria Botoșania admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și în consecință, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere convenția încheiată între părți care se încadrează în categoria contractelor administrative.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 137/40 din 13 ianuarie 2009.
Procedând la soluționarea cauzei, această instanță, prin sentința nr. 334 din 5 martie 2009, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 4.843 lei reprezentând penalități de întrziere pentru aniii 2002 - 2004, respingând această cerere ca fiind prescrisă și a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să-i plătească reclamantului suma de 643,76 lei debit și suma de 130, 71 lei penalități de întârziere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în primul rând că excepția prescripției dreptului la acțiune vizând primul capăt de cerere este întemeiat, întrucât pentru prestațiile succesive, termenele de prescripție se calculează pentru fiecare sumă scadentă și cum ratele reprezentând contribuția anuală necesară finanțării activității de protecție a copilului și a persoanelor majore beneficare de protecție trebuiau achitate până la data de 10 a fiecărei luni. Așadar cum termenul de prescripție pentru datoria principală s-a împlinit pentru ultima scadentă la 10.12.2004 iar de la această dată până la data sesizării instanței (30.07.2008) au trecut mai mult de 3 ani, instanța de fond a constatat că și drepturile accesorii, respectiv penalitățile de întârziere, sunt prescrise.
Referitor la debitele și accesoriile corespunzătoare contractului încheiat în anul 2007, prima instanță a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, acumulând o restanță de 673,76 lei reprezentând rate neachitate, la care se adaugă suma de 130, 71 lei cu titlu de penalități contractuale, așa încât având în vedere dispozițiile art. 696 și 166 Cod civil, acțiunea a fost admisă în parte, în sensul menționat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat reclamantul.
În motivare, recurentul critică sentința pentru nelegalitate, reiterând argumentele invocate și la instanța de fond, precizând că eronat a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește primul capăt de cerere, prima instanță ignorând întreruperea prescripției prin plata făcută de debitor în cursul anului 2005, respectiv în 2006, în cauză operând imputația plății prev. de art. 1110, respectiv 1113 Cod civil. Concret, arată recurentul, excedentul de plată din martie 2005, s-a încasat prin procedeul imputației plății, în sensul că a direcționat suma achitată, asupra debitului principal din 2005, diferența, distribuind-o asupra debitului restant din 2002, întrerupându-se astfel prescripția extinctivă.
Pe de altă parte, arată recurentul, dacă s-ar considera că aceste creanțe sunt creanțe fiscale, termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală este de 5 ani și începe să curgă de la începutul anului următor celui în care creanța era scadentă, așa încât termenul de prescripție, față de data introducerii acțiunii, nu s-a împlinit.
Concluzionează recurentul că indiferent care termen de prescripție s-ar lua în considerare, cel general de 3 ani ori cel prevăzut de legea fiscală de 5 ani, acesta nu s-a împlinit, așa încât nelegal instanța de fond i-a respins primul capăt de cerere pe excepția arătată.
Examinând recursul de față, ale cărui motive se circumscriu art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilăî,Curteaconstată că este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 17 lit. "a" și "c" din nr.OUG 12/2001 privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție "Activitatea serviciilor și instituțiilor publice care asigură protecția copilului se finanțează din contribuții obligatorii ale consiliilor locale din a căror rază teritorială provin copilul cu handicap și cel aflat în dificultate precum și venituri proprii ale județelor". Același act normativ prevede, în art. 18 și faptul că modalitatea concretă de stabilire a contribuțiilor menționate urmează se ilustra printr-o metodologie aprobată de guvern, metodologie care se dovedește a fi, și în prezent, cea prevăzută de nr.HG 457/2000 privind stabilirea nivelului contribuțiilor comunităților locale la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate.
Prin art. 1 al acestui din urmă act normativ se instituie, practic anterior nr.OUG 12/2001, aceeași obligație de finanțare a activității de protecție a copilului, în sarcina acelorași autorități. Totodată, prin art. 3 și 4, această hotărâre de guvern prevede, în concret, modul de stabilire a obligațiilor de finanțare amintite, astfel: costul anual pentru un copil și pentru o persoană majoră, care beneficiază de protecție, se stabilește prin hotărâre a consiliului județean; nivelul contribuției anuale a comunităților locale la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap, precum și a persoanei majore care beneficiază de protecție, se stabilește prin hotărâre a fiecărui consiliu local din a cărei rază teritorială provin copiii respectivi și se comunică consiliului județean; contribuția anuală a comunităților locale pentru fiecare copil protejat sau persoană majoră, nu poate fi mai mică de 25% din costul anual pentru fiecare copil protejat sau persoană majoră, stabilit în conformitate cu prevederile art. 3.
În virtutea dispozițiilor menționate, reclamantul din cauza de față, Consiliul Județean B, a adoptat hotărârile nr. 91/18.12.2002, 110/20.11.2003, 64/23.12.2004, 111/19.12.2005 și 124/30.11.2006, prin care a stabilit costul anual pentru un copil/persoană majoră protejat/ă precum și nivelul contribuției comunității locale la întreținerea respectivilor beneficiari, respectiv un procent de 25% din acel cost anual.
În conformitate cu dispozițiile menționate, între părți s-au încheiat o serie de convenții, convenții care, stau la baza pretențiilor recurentului Consiliul Județean
Din aceste convenții (nr. 2781 din 28.11.2008, 2475 din 28.11.2003, 17 din 06.01.2006, 2607 din 23,12.2005 și 2990 din 15.12.2006 - filele 12 - 23 dosar judecătorie), rezultă că prin acestea se reiau dispoziții din actele normative amintite precum și din hotărârile Consiliului Județean Alte precizări din contracte vizează o serie de măsuri administrative care au drept scop fixarea cadrului concret al îndeplinirii obligației de finanțare de către comuna, pârâta din prezenta cauză. În sarcina Consiliului Județean nu sunt stabilite obligații.
În ceea ce privește interpretarea dată de către recurent a naturii juridice a creanțelor pretinse, în sensul că ar fi creanțe fiscale și ca urmare, ar fi incident termenul de prescripție extinctivă de 5 ani, nu poate fi primită, întrucât creanțele pretinse, reprezentând contribuții la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate, nu reprezintă creanțe fiscale în sensul art. 1 din nr.OG 92/2003 cu modificările ulterioare și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 571/2003 cu modificările ulterioare, întrucât nu derivă din raporturi juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale.
În consecință, incident în cauză este termenul general de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune de 3 ani prevăzut de art. 1 și art.3 din Decretul nr. 167/1958, în interpretarea căruia odată cu stingerea dreptului la acțiune privind dreptul principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Nici critica recurentului privind întreruperea prescripției extinctive prin plățile parțiale efectuate și direcționarea sumelor unilateral, de către creditor asupra debitelor existente nu poate fi primită.
Astfel, potrivit art. 1110 Cod civil, "Debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeași speță, are dreptul a declara, când plătește, care este datoria ce voiește a desface".
Articolul 111 teza a II-a Cod civil, "Plata parțială, făcută pe capital și dobândă, se impută mai întâi asupra dobânzii" iar art. 113 alin. 2 Cod civil, stipulează că dacă "datoriile sunt de egală natură, imputația se face asupra celei mai vechi".
În cauză, în mod corect a reținut instanța de fond că fiind prestații succesive, termenul de prescripție se calculează separat pentru fiecare sumă scadentă, respectiv la data de 10 a fiecărei luni.
Ori din copiile ordinelor de plată aflate la dosar rezultă că debitoarea intimată a specificat care datorie se stinge. Susținerea recurentului conform căreia din sumele achitate de către intimată fără menționarea cărei datorii voiește aos tinge, ar fi direcționat plata debitelor după cum a considerat necesar (cum ar fi din excedentul de plată din martie 2005, mai întâi asupra debitului principal din 2005 iar diferența asupra debitului principal din 2002) nu poate fi reținută, întrucât încalcă, regulile instituite prin textele legale sus menționate care reglementează imperativ imputația plății.
Față de cele menționate criticile recurentului apar ca nefiind pertinente, soluția instanței de fond în sensul respingerii, ca fiind prescrisă a cererii privind plata penalităților de întârziere aferente anilor 2002 - 2004 în raport de data introducerii acțiunii (30.07.2008), fiind legală și temeinică.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN B, cu sediul în municipiul B, nr. 1-3, județul B, împotrivasentinței nr. 334 din 05 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâta intimatăCOMUNA - PRIN PRIMAR,județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- -
Jud.fond:
Tehnoredact.
2 ex./ 08.07.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen
