Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1319/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1319
Ședința publică din 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 3: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și ca mandatar pentru Statul Român - prin Ministerul Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 485 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta, pârâtul intimat Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și reclamantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată și având în vedere că recurenta a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 17.02.2008, reclamantul chemat în judecată pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor - prin Instituția Prefectului jud. B și Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene B pentru a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoașterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 din Tratatul Comunității Europene și obligarea pârâților la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5.752 lei, plătită pentru autoturismul cumpărat în anul 2007 din spațiul european, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În fapt, reclamantul a arătat că a cumpărat din spațiul european autoturismul pentru care a fost obligat să plătească taxa de primă înmatriculare anterior menționată, în vederea înmatriculării acesteia în circulație.
apreciat că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 din.
În susținerea acțiunii, a depus la dosar înscrisuri.
Pârâții prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea acțiunii justificat de faptul că taxa de primă înmatriculare a fost încasată în temeiul disp. art. 241 ind. 1 alin. 1 din OUG nr. 110/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003, iar începând cu data de 1 iulie 2008 va intra în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare care conține prevederi privind restituirea taxei auto.
Totodată au invocat excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin sentința nr. 485 din 15 aprilie 2009, tribunalul a respins ca nefondată excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor și admis acțiunea reclamantului, obligând Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor să restituie acestuia contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5.752 lei, achitată cu chitanța seria - nr. -/20.06.2008, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata sumei de 39 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ introdusă la această instanță, reclamantul a solicitat recunoașterea de către justiția română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 din referitor la taxa de primă înmatriculare pretinsă de autoritățile române în vederea înmatriculării în circulație a autoturismului proprietatea sa, solicitând, în consecință, obligarea Statului Român la restituirea contravalorii acestuia.
Față de încadrarea juridică a acțiunii, tribunalul constată următoarele:
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța a constat că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța a constatat că odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România - ca și orice alt stat membru - are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia - are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
În speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit acestei dispoziții din sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu carcter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială a comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produsele naționale și celor importate ( Hotărârea nr. 8/74 ). Curtea a arătat prin aceeași hotărâre că: " pentru ca o măsură a statului membru să poată intra în cîmpul de aplicare a acestei definiții nu este necesar nici ca aceasta să producă un efect restrictiv asupra importurilor, ci este suficient doar ca măsura să afecteze, de o anumită manieră, cursul importurilor ".
Având în vedere cele anterior menționate, instanța a constatat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 din - respectiv acela de realizare a unei piețe comune, a unui spațiu fără frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor.
Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale ( inclusiv jurisdicțiile ) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
n același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.
Totodată, Curtea a decis că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar și care implică o dublă consecință, respectiv: particularii pot să-și valorifice în fața judecătorilor naționali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanțele naționale au obligația de a asigura respectul lor.
Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 alin. 2 din Constituție statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
În ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligației ce incumbă Statului Român potrivit art. 28 din, instanța observă că această problemă a fost elucidată de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat deja printr-o hotărâre emisă la data de 5.03.1996 în dosarele du pecheur și III, arătând că: principiul responsabilității statelor membre se aplică tuturor ipotezelor de violare a dreptului comunitar, mai ales în cazul în care respectiva violare este rezultatul unei legi .
În consecință, instanța de fond a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să restituie reclamantului contravaloarea taxei de primă înmatriculare de 5.752 lei. Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală B - Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană
În dezvoltarea motivelor se arată că este dată lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât această taxă specială pentru autoturisme și autovehicule a fost achitată la organul fiscal teritorial, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală referitoare la competența teritorială.
Mai mult decât atât, în situația în care Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi obligat la restituirea sau plata unor sume de bani, acesta nu poate executa hotărârea, neavând cont din care să achite sume de bani, restituirile efectuându-se conform Codului d e procedură fiscală, de către organul fiscal competent.
Această taxă specială de primă înmatriculare a fost stabilită și încasată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 2141și art. 2142din Codul fiscal care stabilesc: "taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România".
Aceste norme stabilite de către Codul fiscal, sunt obligatorii și conforme cu normele relevante de bază din dreptul comunitar și anume art. 3 alin. 3 din Directiva 92/12 a Consiliului Comunității Europene din 25.02.1992, privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse.
Art. 3 alin. 1 din Directiva 92/12 prevede că directiva se aplică la nivel comunitar, uleiurilor minerale, alcoolului, băuturilor alcoolice și tutunul prelucrat. În ceea ce privește alte produse, art. 3 alin. 3 prevede următoarele:"Statele membre își păstrează dreptul de a introduce sau a menține taxe percepute asupra unor produse, altele decât cele enumerate la alin. 1, cu condiția ca taxele să nu genereze formalități la trecerea frontierei în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre".
În acest sens, taxa specială de primă înmatriculare a autovehiculelor, care nu este percepută ca urmare a trecerii frontierei unui stat membru, ci cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului pe teritoriul României, trebuie considerată ca aparținând regimului intern de impozitare a mărfurilor.
S-a apreciat acțiunea formulată ca fiind nefondată, întrucât art. 11 al ordonanței nr. 50/2008 conține prevederi privind restituirea taxei auto: " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie".
Recursul este nefondat.
Nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în condițiile în care autoritatea care a încasat nelegal taxa e subordonată administrativ Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei Curtea reține, așa cum a reținut și tribunalul că taxa specială ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România, în temeiul art. 214/1 Cod fiscal, se circumscrie dispozițiilor art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora, pentru autovehiculele second - hand achiziționate dintr-un stat comunitar nu se percepe taxa de primă înmatriculare.
În acest sens a statuat și Jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, scopul acestor dispoziții fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre ale Comunității Europene, prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea unor impozite sau taxe discriminatorii cum este și cea de față.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamantul nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățit să-i fie restituită.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și ca mandatar pentru Statul Român - prin Ministerul Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 485 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/29.06.2009
jud. fond.
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Morariu Adriana, Sas Remus