Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIENr. 171/CA/2010
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 871/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatarul ales al recurentului reclamant, avocat, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: mandatara recurentului reclamant depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată, în principal, pentru comunicarea întâmpinării formulată de intimata, având în vedere că aceasta nu i s-a comunicat și în subsidiar, dacă instanța apreciază necesar, pentru depunerea la dosar a unei dezvoltări a motivelor de recurs, raportat la practica altor instanțe.
Deliberând asupra cererii de amânare formulată de mandatara recurentului reclamant, instanța constată că întâmpinarea formulată de intimata a fost depusă la dosar în data de 12.01.2010, împrejurare față de care, respinge cererea de amânare. Se înmânează mandatarei recurentului un exemplar din întâmpinare și se dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da acesteia posibilitatea să studieze înscrisul comunicat.
Reluând cauza și apelul nominal se prezintă în instanță mandatara recurentului reclamant, avocat, lipsind părțile.
Mandatara recurentului reclamant depune la dosar, cu titlu de practică judiciară, un set de hotărâri judecătorești pronunțate de alte instanțe în spețe similare. Declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatara recurentului reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și în consecință modificarea sentinței recurate în sensul anulării deciziei de calcul a taxei de poluare și obligarea pârâtelor la restituirea taxei, precum și a dobânzii legale, începând cu data încasării sumei și până la data plății efective.
Cu cheltuieli de judecată în cuantum total de 700 lei, din care 400 lei reprezintă cheltuielile de judecată în fața instanței de fond, iar 300 lei în recurs.
Mandatara recurentului reclamant învederează instanței faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 sunt contrare prevederilor art. 90 din, pe toată durata aplicării acestei ordonanțe și nu numai pentru o anumită perioadă, precizând că reclamantul a achitat taxa de poluare în 10.12.2008.
Arată că principiul "poluatorul plătește" este corect într-adevăr, însă apreciază că prin obligarea la plata taxei pentru autovehiculele importate și deja înmatriculate într-un stat membru UE s-a dorit diminuarea introducerii în România a autovehiculelor second hand, favorizând producția internă de autovehicule.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că sub nr. 1544 din 10.04.2009 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Alba acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Administrația Finanțelor Publice A I și Administrația Fondului pentru Mediu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 7.140 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și plata dobânzii legale, începând cu data încasării sumei și până la data restituirii efective.
În motivarea acțiunii se arată că la înmatricularea în România a autoturismului second hand marca Skoda Combi, achiziționat din Germania, reclamantul a trebuit să plătească suma de 7.140 lei cu titlu de taxă de poluare. S-a considerat că prin instituirea acestei taxe autoturismelor aduse din Comunitatea Europeană, au fost încălcate prevederile art. 90 din, în sensul că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în UE și reînmatriculate în România, în vreme ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu este percepută.
În aceste condiții, s-a menționat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 148 din Constituție, care statuează faptul că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, sens în care trebuie să se constate că, taxa de poluare a fost încasată în mod nelegal și deci, trebuie restituită.
Prin sentința administrativă nr. 871 din 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Albas -a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A, iar pe fond s-a respins acțiunea promovată de reclamantul privind restituirea taxei de poluare.
În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut în esență că taxa de poluare se datorează, în temeiul OUG 50/2008. Acest act normativ nu este contrar art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE respectând aceste dispoziții așa cum sunt ele dezvoltate și detaliate prin jurisprudența
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În critica adusă hotărârii atacate se susține că instanța de fond nu a analizat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008 care nu se aplică autovehiculelor produse în România și înmatriculate aici, considerându-se evidentă diferența de tratament juridic între aceste din urmă autovehicule și cele aduse din Comunitatea Europeană. S-a apreciat că dispozițiile OUG50/2008 contravin art. 90 din Tratatul CEE.
În drept se invocă art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și art. 312.civ.
Cod PenalPrin întâmpinarea formulată Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului promovat de reclamant apreciind hotărârea atacată drept temeinică și legală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a actelor de la dosar se constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Verificând cadrul legislativ în materia supusă analizei se constată că instanța de fond a identificat, interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente în cauză.
Taxa de poluare se datorează în virtutea G 50/2008, scopul instituirii ei fiind așa cum rezultă din preambulul acestuia act normativ, asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu și pentru a asigura respectarea normelor comunitare, inclusiv a jurisprudenței.
Indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxă, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare ( înregistrare ) a autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina jurisprudenței, reținută de instanța de fond, eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. unei taxe spre respectarea regulilor de concurență așa cum au fost interpretate de este revelată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă ( cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005 ).
Potrivit aceleiași jurisprudențe în ceea ce privește art. 90 din Tratat, s-a apreciat că o comparație cu autoturismele second - hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă.
Cu alte cuvinte, nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidența OUG50/1998 față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art. 90 din Tratat. Pe de altă parte, reclamantul n-a făcut dovada unui alt raport de discriminare.
Mai mult, așa cum s-a reținut și la judecarea cauzei în fond, art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării (cum era de altfel reglementarea națională anterioară din Codul fiscal) este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Ori, OUG50/2008 cel puțin varianta în vigoare la epoca înmatriculării răspunde acestor exigente, așa încât acest act normativ este compatibil cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul E, iar taxa percepută în temeiul acesteia este legal colectată.
În concluzie soluția preconizată se impune, hotărârea atacată, este temeinică și legală, urmând a fi menținută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 871/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./ Tehnored. /5 ex./17.02.2010
Jud. fond
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Mariana