Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 165/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 165/CA/2010
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei prin Primar împotriva încheierii administrative nr. 1113/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatarul ales al recurentului pârât, avocat și administratorul societății intimate, d-na asistată de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din data de 12.01.2010.
Mandatarul recurentului pârât depune la dosar împuternicirea avocațială și factura reprezentând onorariul avocațial.
Mandatarii părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul recurentului pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se dispună respingerea în totalitate a acțiunii promovată de reclamantă.
Învederează că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond reținând în mod greșit incidența acestor prevederi în cauză.
Astfel, iminența pagubei produsă reclamantei prin pierderea subvențiilor pentru agricultură acordate de nu este efectul rezilierii contractului de concesiune prin nr. 20/2009, întrucât antemenționata Hotărâre a Consiliului Local a fost adoptată în aprilie 2009, aceasta nu retroactivează, ci produce efecte doar pentru viitor, deci pentru perioada de după aprilie 2009, iar pentru anii 2007, 2008 era valid contractul de concesiune. Or, trebuie să existe legătură de cauzalitate între actul administrativ și prejudiciul produs.
Pentru anul 2009 Consiliul Local al comunei a înaintat o cerere pentru plată directă pe suprafață, către, astfel că în situația unei supradeclarări se va suspenda efectuarea plăților până la arătarea titularului acestui drept - ceea ce se va stabili instanța, pe fondul cauzei. Ca atare reclamanta nu se află în situația unui prejudiciu iremediabil, având posibilitatea să-și conserve dreptul.
Mandatarul recurentului pârât mai arată că în ceea ce privește contractul încheiat pentru fermă vaci nu este nicio dovadă că HCL atacată împietează asupra acestuia, pentru că vizează altceva.
Mandatarul recurentului pârât învederează instanței că în urma Raportului comisiei de control s-a constatat nerespectarea obligațiilor contractuale de către concesionară, fiind emisă Hotărârea nr. 20/2009 pentru exercitarea de către Consiliul Local a drepturilor asupra terenurilor ce au făcut obiectul contractului reziliat, în interes public.
Arată că potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 215/2001 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004 principiul libertății contractuale trebuie subordonat principiului priorității interesului public.
Cu cheltuieli de judecată, în cuantum de 1000 lei.
Mandatarul intimatei reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată, conform actelor de la dosar.
Susține că instanța de fond, în mod corect, a reținut că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat - așa cum este definit la art. 2 lit. t din aceeași lege - și prevenirea unei pagube iminente - definită tot de art. 2 lit.
În ceea ce privește cazul bine justificat învederează instanței că s-a creat o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, deoarece în acel contract s-a prevăzut că rezoluțiunea se poate face doar prin instanță și nu unilateral.
S-a dovedit cu acte îndeplinirea obligațiilor de către concesionară și mai mult decât atât, contractul a fost încheiat pentru 20 de ani, astfel că executarea obligațiilor era în derulare, executându-se în mod treptat.
Raportat la condiția prevenirii unei pagube iminente, arată că prin actele depuse la dosar s-a dovedit încheierea unor contracte cu, de finanțare cu fostul Shapard, au fost obținute fondurile necesare, însă în situația în care intimata reclamanta nu va executa lucrările, aceasta va fi obligată să restituie respectivele sume.
Mandatarul intimatei reclamantă învederează instanței că pentru motivele pe larg expuse în întâmpinare se impune suspendarea executării Hotărârii nr. 20/2009 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii pe fond, de anulare a acesteia.
În replică, mandatarul recurentului pârât arată că și Consiliile Locale pot accesa fonduri, iar intimata reclamanta nu a făcut dovada unei cereri de plată aprobată de către, pentru anul 2009.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că pe rolul Tribunalului Alba - secția comercială și de contencios administrativ s-a înregistrat sub nr. 5025 din 26.10.2009 pe cale incidentală cererea formulată de reclamanta prin care se solicită suspendarea executării nr. 20/2009 emisă de Consiliul Local al Comunei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a acestei hotărâri, formulată în același dosar.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că rezilierea contractului de concesiune este de natură să îi producă o pagubă iminentă și importantă, constând în pierderea subvențiilor aprobate prin cererile depuse în anul 2008 și 2009, precum și pierderea finanțării de care urmează să beneficieze în baza contractului de finanțare nr. C -/21.10.2009 pe care l-a încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
În drepts-au invocat dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea nr. 1113/CAF din 17.11.2009 s-a admis cererea formulată de reclamantă și drept urmare s-a dispus suspendarea executării hotărârii nr. 20 din 27.04.2009 adoptată de Consiliul Local al Comunei, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr-.
Pentru a da această soluție, instanța de fond a apreciat în esență că sunt îndeplinite în cauză condiția existenței cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a actului atacat fiind în favoarea reclamantei, și iminența producerii unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, constând în pierderea finanțării pentru proiectul "Construire fermă vaci cu lapte și modernizare centru de prelucrare lapte", urmare a pierderii titlului asupra terenului în cauză prin hotărârea atacată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Consiliul local al Comunei, prin primar, solicitând modificarea acestei încheieri în sensul respingerii în totalitate a cererii de suspendare a executării nr. 20/2009.
În motivarea recursului se susține că reclamanta n-a făcut dovada iminenței vreunui prejudiciu. pentru agricultură pe anii 2007 - 2008, primite de reclamantă, nu pot fi afectate, întrucât rezilierea contractului de concesiune nu produce efecte decât pentru viitor, iar pentru anul 2009 se susține că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei cererii adresată pentru obținerea unor astfel de subvenții. Contractul de finanțare nr. C -/2009 a fost încheiat ulterior adoptării nr. 20/2009, așa încât nu se poate face dovada relației de cauzalitate dintre producerea pagubei iminente și efectele acestei hotărâri.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului, apreciind încheierea atacată drept temeinică și legală.
Analizând recursul declarat sub toate aspectele cauzei și a motivelor invocate, se constată că este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ atunci cânt sunt întrunite cumulativ condiția existenței unui caz bine justificat și iminența producerii unui prejudiciu.
Existența cazului bine justificat presupune existența unor indicii aparente, evident rezultate din probe, de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat.
În cauză nu s-a făcut dovada unor asemenea indicii, criticile formulate cu privire la pretinsa nelegalitate a hotărârii atacate vizând de fapt apărări în legătură cu îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de concesiune nr. 299/28.03.2006 și a căror neîndeplinire s-a reținut prin nr. 20/2009.
Așa fiind, nu poate fi reținută îndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat, ce face de prisos analiza și a celei de-a doua condiții, așa încât se impunea respingerea cererii de suspendare de către instanța de fond.
Pentru a da eficiență celor preconizate, Curtea va admite recursul pârâtului, va modifica încheierea atacată în sensul respingerii cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei prin Primar împotriva încheierii administrative nr. 1113/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- și în consecință:
Modifică încheierea atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SRL în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei prin Primar, având ca obiect HCL nr. 20/27.04.2009.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. L/4 ex./15.02.2010
Jud. fond
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Mariana