Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1941/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1941
Ședința publică din6 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursurilor declarate dereclamantul Consiliul Județean B și depârâta Comuna prin primar împotriva sentinței nr.335 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns, consilierul juridic al reclamantului-recurent și, avocatul pârâtei-recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că în mod greșit calitatea procesuală aComunei prin primarapare pe concept ca fiind cea de "pârâtă-intimată", în realitate fiind "pârâtă-recurentă", sens în care se va corecta conceptul de citare și, apreciind că recursurile de față sunt în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic al recurentului Consiliul Județean Bas olicitat admiterea recursului formulat de instituția pe care o reprezintă și modificarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii excepției prescripției reținută, motivat de faptul că, prin plățile parțiale efectuate de pârâtă, cursul prescripției a fost întrerupt, astfel încât pârâta datorează atât debitul restant cât și penalitățile calculate. În privința recursului declarat de pârâta Comuna prin primar, solicită respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea, în parte, a dispozitivului sentinței recurate, cu privire la capătul de cerere care prevede obligarea pârâtei la plata sumei de 57.008,96 lei, motivația fiind detaliată în întâmpinarea formulată la recursul pârâtei, depusă la dosar, cu mențiunea că imposibilitatea de plată nu justifică sustragerea de la plata obligațiilor.
Avocatul pârâtei-recurente Comuna - prin primar a solicitat admiterea recursului formulat de aceasta, cu consecința respingerii acțiunii, cu remarca potrivit căreia, în cazul în care se va reține obligația pârâtei la plata unei sume de bani, calculul matematic efectuat de prima instanță este eronat; cu privire la recursul declarat de reclamant, apărătorul pârâtei pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art.1110 și următoarele din Codul civil; a solicitat, de asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 16.09.2008, reclamantul Consiliul Județean Bac hemat în judecată pe pârâta Comuna - prin primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de -,03 lei, reprezentând debit principal și penalități de întârziere aferente anilor 2002 - 2007 rezultate din încheierea unor convenții civile, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pentru perioada 2002 - 2007 au intervenit între părți o serie de convenții având drept scop - în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2001, nr.HG 457/2000, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2007 - stabilirea aportului celor două autorități la finanțarea activităților de protecție a copilului aflat în dificultate. În concret, prin Hotărârile Consiliului Județean nr. 91/18.11.2002, 110/20.11.2003, 64/23.12.2004, 111/19.12.2005 și 124/30.11.2006, s-a stabilit în sarcina Comunei, în lipsa inițiativei acesteia, o cotă de 25 % din totalul finanțării pentru serviciile menționate.
Ulterior, prin convențiile nr. 1567/21.12.2002, 1919/27.11.2003, 72/05.01.2005, întărite prin protocolul nr. 852 din 14.04.2005, nr. 37/05.01.2005 și 3742/11.12.2006, pârâta s-a obligat la plata cheltuielilor corespunzătoare finanțării activității de protecție a unui număr de 23 copii în anul 2003, 13 copii în anul 2004, 22 copii în anul 2005, 23 copii în anul 2006, 22 copii în anul 2007. Aceste convenții au fost modificate prin unele acte adiționale, în ceea ce privește numărul de copii asistați.
Arată reclamantul că pârâta și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile asumate.
Astfel, pentru anul 2003, din totalul de 41.400 lei (reprezentând debit și penalități) datorat, pârâta a achitat suma de 23.400lei.
În anul 2004, pârâta a datorat un total de 49.980 lei, a achitat debitul principal, însă nu a achitat penalitățile de întârziere în sumă de 4785,5 lei
Arată reclamantul că, în mod similar în anul 2005, pârâta a achitat debitul principal dar nu și penalitățile datorate, în sumă de 1317,23 lei.
În anii 2006 și 2007, pârâta și-a îndeplinit parțial obligația astfel că, au rămas de plată 7.308,34 lei debit și 4151,16 lei dobânzi (pentru anul 2006) respectiv 29.483,96 lei debit și 14.295,12 lei penalități (pentru anul 2007).
Se mai arată că, plata efectuată de către pârâtă în anul 2006 s-a imputat, potrivit dispozițiilor art. 1113 Cod civil, asupra debitului principal restant, întrerupându -se astfel și termenul de prescripție privind plata sumelor datorate până în anul 2005.
Reclamantul susține că demersurile amiabile efectuate în vederea obținerii sumelor restante au rămas fără rezultat, situație în care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, valorificând cel de-al doilea termen al prescripției generale de trei ani.
În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, convențiile pentru anii: 2003, 2004, 2005, 2006, 2007 și actele adiționale la acestea, extrase din modul de calcul al evidențelor contabile, situația debitelor la data de 30.06.2008, înștiințări și noi hotărâri ale Consiliului Județean
Prin sentința civilă nr. 6278/03.12.2008 a Judecătoriei Botoșanis -a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Botoșani - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat convenția încheiată între părți ca încadrându-se în categoria contractelor administrative, datorită elementelor sale: subiect de drept public, realizarea unor scopuri publice și existența unui regim de putere publică.
Astfel investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,prin sentința nr.335 din 5 martie 2009, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune privind capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Comuna - prin Primar la plata sumei de 49.769.34 le,i reprezentând debit și penalități de întârziere pentru anii 2002 - 2004 și a respins această cerere, ca prescrisă; a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 57.008,69 lei, reprezentând debit și penalități de întârziere.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune, în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate pentru anii 2002 - 2004 în sumă de 49.769,34 lei că, între părți s-au încheiat în anii 2002, 2003, 2004 convenții prin care pârâta se obliga să vireze reclamantei contribuția anuală necesară finanțării activității de protecție a copilului și a persoanei majore care beneficiază de protecție, în rate lunare egale, ce trebuiau achitate până la data de 10 fiecărei luni.
Pentru neplata contribuției la termenele stabilite în contract, s-a prevăzut o clauză penală concretizată în obligația pârâtei de a plăti 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere.
Pârâta și-a îndeplinit obligațiile cu întârziere, așa cum rezultă din situația debitelor restante ( fila 28 dosar fond).
În unele luni, pârâta a făcut plăți parțiale, insuficiente pentru a stinge întreaga datorie, dar în ordinele de plată a menționat expres rata care este achitată.
Potrivit art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție în termen de trei ani, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind dreptul principal, stingându-se și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Pentru prestațiile succesive, termenele de prescripție se calculează separat pentru fiecare sumă scadentă. Conform contractelor arătate mai sus, ratele erau scadente la data de 10 a fiecărei luni, astfel încât se poate observa că, până la data sesizării instanței a trecut un termen mai mare de trei ani.
Apărările reclamantei în sensul că, prin plățile parțiale s-a întrerupt termenul de prescripție și că imputația plății s-a făcut de creditor nu pot fi avute în vedere de instanță deoarece, în contractele încheiate, părțile nu au prevăzut o modalitate de imputație, astfel că potrivit normelor din Codul civil, imputația se face de către debitor și numai dacă acesta nu face imputația plății, creditorul are posibilitatea de a face această operațiune.
Deoarece termenul de prescripție pentru datoria principală s-a împlinit pentru ultima scadentă la data de 10.12.2004, iar de la această dată și până la data sesizării instanței a trecut un termen mai mare de 3 ani, instanța de fond a constatat că și drepturile accesorii, respectiv penalitățile sunt prescrise.
Termenul de prescripție, calculat conform art. 3 și art. 1 din Decretul nr. 167/1958, nu a operat deci numai asupra penalităților de întârziere rezultate ca urmare a neexecutării în termen a obligațiilor scadente din cursul anului 2005.
În ceea ce privește debitele și accesoriile corespunzătoare contractelor încheiate în anii 2006, 2007, tribunalul a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, acumulând o restanță de 7.308,34 lei debit și 4151,16 lei dobânzi (pentru anul 2006), respectiv 29.483,96 lei debit și 14.295,12 lei penalități (pentru anul 2007), datorate în temeiul art.969 și 1066 din Codul civil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a invocat aplicarea greșită a legii arătând, în esență, că în mod greșit a fost reținută în cauză incidența prescripției dreptului la acțiune aferent perioadei 2002-2004, în condițiile în care, sumele pretinse pârâtei au caracterul unor creanțe fiscale, cu toate consecințele ce se impun, inclusiv aceea a naturii speciale a termenului de prescripție prevăzut de legea fiscală și anume 5 ani, care începe să curgă de la începutul anului următor celui în care creanța era scadentă, critici care se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Motivându-și la rândul său recursul, pârâta Comuna - prin primar a invocat caracterul contradictoriu al considerentelor sentinței și aplicarea greșită a legii, arătând că deși s-a reținut în sarcina sa o datorie restantă de 55238,58 lei, a fost greșit obligată la plata sumei de 57008,69 lei, cu atât mai mult cu cât se află în imposibilitate de plată, iar sumele pretinse trebuiau suportate din fondul de 15% aflat la dispoziția Consiliilor Județene prin echilibrarea bugetelor locale, potrivit prevederilor art.5 alin.3 din Normele metodologice de stabilire a nivelului contribuțiilor comunităților locale la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap precum și a persoanei majore care beneficiază de protecție în condițiile art.19 din OUG nr.26/1997, republicată, aprobate prin HG nr.457/2.06.2000, critici care se încadrează în prevederile art.304 pct.7 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că ambele recursuri sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", alin.2 al aceluiași articol statuând că "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Pe de altă parte, conform art.3 alin.1 din același act normativ, termenul general de prescripție este de 3 ani.
Textele legale citate consacră în termeni imperativi, de strictă interpretare și aplicare, sancțiunea neexercitării acțiunii în justiție în scopul valorificării dreptului pretins, în termenul stabilit de lege.
De precizat că, dispozițiile Decretului nr.167/1958 reprezintă sediul materiei în măsura în care, prin legi speciale nu se prevăd alte termene de prescripție, aplicabile anumitor categorii de raporturi juridice cărora legiuitorul a înțeles să le acorde o protecție specială, în aplicarea principiului potrivit căruia, specialul derogă de la general.
În speță, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost investită de Consiliul Județean B cu o acțiune în pretenții bănești, pretinzând obligarea Comunei - prin primar la plata sumei de 106.778,03 lei, reprezentând debit principal și penalități de întârziere aferente perioadei 2002 -2007 rezultate din contribuția obligatorie a Consiliului local al comunei la finanțarea sistemului de protecție a copilului, în temeiul art.17 lit. "a" și "c" din OUG nr.12/2001, onorate în mod defectuos, prin alocarea de fonduri insuficiente atingerii scopului urmărit prin convențiile încheiate în conformitate cu prevederile nr.HG457/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de stabilire a nivelului contribuțiilor comunităților locale la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap, precum și a persoanei majore care beneficiază de protecție în condițiile art.19 din OUG nr.26/1997, republicată.
Potrivit prevederilor art.21 alin.1 și 2 din Codul d e procedură fiscală, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale rezultate din raporturile de drept material fiscal și constând în creanțe fiscale principale - printre care și dreptul la perceperea contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat și, respectiv creanțe fiscale accesorii, reprezentate de dreptul la perceperea majorărilor de întârziere.
Din această perspectivă, coroborată cu împrejurarea că respectivele contribuții ale unităților administrativ-teritoriale la finanțarea activității de protecție a copilului sunt prevăzute în bugetele proprii ale consiliilor locale, fiind reflectate distinct într-un capitol defalcat al bugetului județului și al bugetelor locale, este fără echivoc că natura juridică a acestor contribuții obligatorii, în litigiu, este cea a unei creanțe fiscale, supusă reglementărilor imperative prevăzute în Codul d e procedură fiscală, republicat.
De altfel, acest punct de vedere este confirmat și prin raportul de control întocmit de Camera de Conturi B la 23.07.2004, care statuează expres asupra naturii bugetare a creanțelor datorate la bugetul județean reprezentând contribuții ale comunităților locale la finanțarea activității de protecție a copilului (filele 14-20 dosar recurs).
Ori, potrivit art.131 alin.1 din același cod, "dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept", prin derogare de la dreptul comun.
Așadar, în speță, pretenția reclamantului-recurent aferentă perioadei 2002 - 2007, este supusă termenului special de prescripție de 5 ani, care a început să curgă la data de 1.01.2003 - pentru contribuția aferentă anului 2002 - și s-a împlinit la data de 1.01.2008, în conformitate cu prevederile art.101 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Altfel spus, dreptul la acțiune al reclamantului vizând plata contribuției pârâtei aferente anului 2002, apare ca fiind prescris prin raportare la data sesizării instanței - 16.09.2008 (fila 2 dosar fond judecătorie), soluția de respingere a acestei pretenții adoptată de prima instanță apărând ca fiind legală și corectă, cu substituirea motivării.
Dimpotrivă, executarea silită a creanțelor aferente anilor 2003 -2004, se situa la data introducerii acțiunii, din aceleași considerente, înăuntrul termenului de prescripție specială, soluția primei instanțe fiind nelegală și netemeinică, în condițiile în care s-a reținut incidența, și pentru această perioadă, a excepției prescripției extinctive.
Din această perspectivă, recursul reclamantului apare parțial întemeiat, hotărârea tribunalului fiind dată în parte cu necercetarea fondului, motiv de casare prevăzut de art.312 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Cu referire la recursul pârâtei Comuna - prin primar, se reține că potrivit art.261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă, judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, neîndeplinirea acestei obligații imperative atrăgând sancțiunea nulității în condițiile art.105 alin.2 din Codul d e procedură civilă, cu consecința casării, motivat de faptul că, în lipsa unei motivări reale și efective, nu se poate realiza practic controlul judiciar.
Ori, în cauză, apare întemeiată critica pârâtei referitoare la contradicția existentă între considerente și dispozitivul sentinței, cu privire la suma totală datorată, aferentă perioadei 2006 - 2007 reprezentând debit restant și penalități, aceasta situându-se la nivelul sumei de 55.238,58 lei în cuprinsul corpului considerentelor și la nivelul sumei de 57.008,69 lei în dispozitiv (fila 8 dosar fond tribunal).
Pe de altă parte, este evident că prima instanță nu a argumentat îndepărtarea apărărilor pârâtei referitoare la imposibilitatea îndeplinirii obligației de plată asumată, în combaterea pretenției dedusă judecății.
În aceste condiții și cum motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea acesteia și cu o necercetare a fondului pricinii, făcând imposibilă în cadrul recursului verificarea legalității și temeiniciei sale pe fond, soluția casării se impune față de prevederile art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.5 și 7 din Codul d e procedură civilă.
Față de cele ce preced, Curtea, constatând întemeiate în parte criticile formulate, în temeiul art.312 alin.1-3 raportat la art.304 pct.5, 7 și 9, 3041din Codul d e procedură civilă, va admite atât recursul reclamantului, cât și pe cel al pârâtei, cu consecința casării parțiale a sentinței și trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare privind pretențiile aferente perioadei 2003 - 2007, urmând ca aceasta, în exercitarea rolului activ și cu respectarea principiului contradictorialității și al disponibilității, să pună în discuția părților administrarea tuturor probelor necesare și utile justei soluționări a pricinii, cu verificarea inclusiv a oportunității efectuării în cauză a probei cu o expertiză tehnică de specialitate, care să conchidă asupra cuantumului exact al debitului total datorat.
De asemenea, cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte susțineri, din recurs, ale părților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat dereclamantul Consiliul Județean B și depârâta Comuna prin primar.
Casează parțial sentința nr.335/05.03.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că, menținând dispoziția de respingere, ca fiind prescrise, a pretențiilor aferente perioadei 2002 - 2003, trimite cauza pentru rejudecare, aceleiași instanțe, cu privire la pretențiile aferente perioadei septembrie 2003 - septembrie 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./04.12.2009
jud.fond
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Rață Gabriela, Surdu Oana
