Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 237/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 237/

Ședința publică de la 11 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, cu sediul în B, Calea, nr.58, județul B, împotriva sentinței nr.255 din 14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a depus la dosar concluzii scrise și originalul chitanței prin care a achitat taxa de timbru de 2 lei și este insuficient timbrat cu timbru judiciar de 0,15 lei, după care;

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.255/2009 a Tribunalului Brăilas -a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta DADR B având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 175 lei reprezentând c/val bonurilor pentru achiziționarea de semințe certificate care au fost ridicate și nejustificate în termenul prevăzut de art.7 al.17 din OUG nr.117/2005.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță reținut că nu se justifică obligarea pârâtei la plata sumei respective, deoarece potrivit art.7 al.1 din.117/2005, bonurile valorice neutilizate până la data de 1 decembrie 2005, respectiv 1 martie 2006 își pierd valabilitatea devenind nule.

Din întreaga reglementare a procedurii acordării acestui sprijin financiar nu rezultă vreo obligație care să se nască în sarcina beneficiarului de îndată ce a primit acest ajutor, d ea trimite dovezi și facturi către reclamantă, ci dimpotrivă, această obligație de a trimite facturile revine furnizorului de inputuri, care este obligat să trimită facturile întocmite și bonurile primite reclamantei spre centralizare și decontare.

Obligația de a supraveghea utilizarea legală a acestor bunuri îi revine reclamantei însăși, care are obligația de a urmări folosirea efectivă a produselor achiziționate și de întocmi procese verbale corespunzătoare.

De asemenea, în speță, nu sunt întrunite condițiile de restituire a sprijinului, reglementate de art. 8 al.1 din OUG nr.117/2005.

Împotriva acestei sentinței în termen legal a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii respectiv a OUG nr.117/2005.

Instanța a făcut o greșită apreciere a materialului probator administrat în cauză, legea răsturnând sarcina probei în cazul de față de la DADR către beneficiar, și nu invers.

În actul normativ este înscrisă expres obligația de restituire a sumelor ce echivalează valoarea nominală a bonurilor primite, beneficiarul angajându-se în acest sens în ultima frază a formularului tip de cerere pentru acordarea sprijinului prevăzut în anexa nr.2a și 2b la OUG nr.117/2005.

În aceleași anexe se regăsește și condiția care generează obligația de restituire, respectiv nedovedirea prin actele prevăzute de lege, a îndeplinirii obligației de a realiza lucrările pentru care a primit sprijinul.

O altă motivație netemeinică a instanței pornește de la interpretare greșită și disperată.a dispozițiilor art.7 din OUG nr.117/2005, că bonurile neutilizate în termen își pierd valabilitatea, devenind nule.

Chiar dacă legea stabilește termene maxime de valabilitate, după care le declară nule, acesta nu exclude îndatorirea pe care o aveau atât beneficiarii bonurilor valorice, cât și furnizorii de inputuri, care primesc bonuri valorice pentru plata acestora, de a păstra în stare perfectă, bonurile valorice deteriorate, a căror autenticitate nu poate fi dovedită, nefiind valabile și neputând fi plătit.

Ori prejudiciul încercat apare din perspectiva art.7 al.2, unde se arată că valoarea intrinsecă a imprimatelor s-a asigurat prin deschidere de credit bugetar care să acopere puterea de plată a acestor instrumente valorice.

Reclamanta are obligația de a recupera sumele care nu au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile, conf. art. 52 al.8 din Legea nr. 500/2002.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf. art.304 /1 pr. civ. Curtea constată că recursul nu este fondat.

Prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

Recurenta face o interpretare eronată a prevederilor OUG nr.117/2005, sentința instanței de fond fiind temeinic motivată în fapt și în drept, cu respectarea prevederilor art.261 pct.5 pr. civ. De asemenea, instanța de fond a respectat principiile înscrise în art.129 C.pr. civ. manifestând rol activ pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele pronunțându-se în limitele investirii.

Corect a apreciat instanța că din întreaga reglementare a procedurii acordării acestui sprijin financiar, nu rezultă vreo obligație care să se nască în sarcina beneficiarului, de îndată ce a primit acest ajutor, de a trimite dovezi și facturi reclamantei, aceleași principii fiind instituite și în materia probațiunii, conf.art. 1169 Cod civil.

Corect a apreciat instanța că în speță nu există temei legal pentru restituirea c/val bonurilor valorice, art.7 al. 17 din nr.117/2005 prevăzând expres că bonurile valorice neutilizate până la 1 decembrie 2005 respectiv 1 martie 2006, își pierd valabilitatea, devenind nule.

Prin urmare, până la dovedirea fără dubiu de către reclamantă a încasării frauduloase a acestor bonuri (de exemplu încasarea sumelor în înțelegere cu furnizorul, fără a primi în fapt produsele agricole sau preluarea de către beneficiar a produselor agricole, dar fără a le folosi efectiv în teren, ci pentru a le tranzacționa, nerealizarea lucrărilor pentru care s-a primit ajutorul), aspecte care pot fi dovedite de către reclamantă prin acele procese - verbale de recepție a lucrărilor din teren pe care are obligația să le încheie, nu se poate prezuma, în mod automat, că pârâtul le-a utilizat în mod fraudulos sau că pârâtul a transformat acele bonuri în bani, rămânând astfel incertitudinea, dacă aceste bonuri au fost sau nu efectiv folosite sau au devenit nule prin nefolosire sau au fost pierdute.

Referitor la susținerea reclamantei din motivele de recurs si care vizează faptul că prejudiciul constă în valoarea plătită de ministerul d e resort pentru tipărirea bonurilor care trebuie recuperată de la beneficiar, instanța va observa, pe de o parte, ca acțiunea nu a fost fundamentata pe acest aspect si nici nu s-a dovedit ca suma de 262,5 lei reprezintă cheltuiala efectiva ocazionata de tipărirea si distribuirea înscrisurilor respective. Dimpotrivă, atât din prevederile legale cat si din cererea reclamantei reiese ca se acorda sprijin financiar constând in bonuri valorice in cuantum de 175 lei/ha. Totodată, se observa ca ordonanța nu impune obligativitatea beneficiarilor care nu au utilizat bonurile valorice sa suporte c/valoare de cost a acestora.

Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul aet.312 C.pr.civ.,Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

CU MAJORITATE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, cu sediul în B, Calea, nr.58, județul B, împotriva sentinței nr.255 din 14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 11.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red./12.04.2010

Tehnored./19.04.2010/2ex.

Fond - GE

OPINIE SEPARATĂ

În examinarea motivelor de recurs se observă că obligația de restituire a sumelor ce sunt echivalente valorii nominale a bonurilor valorice primite se regăsește ca precizare expresă și angajament al beneficiarului în formularul tip, cerere, pentru acordarea sprijinului financiar către producătorii agricoli prevăzut în anexa 2a și 2b la OUG 117/2005.

Aceeași anexă cuprinde și condiția care generează obligația de restituire, respectiv nedovedirea prin actele la care legea face trimitere, a îndeplinirii obligației de a realiza lucrările pentru care a primit sprijinul.

Cu alte cuvinte legea răstoarnă sarcina probei spre beneficiar.

Recurenta are însă obligația stabilită de art.52 al.8 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, anume aceea de a recupera sumele care nu au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile, conform destinației lor.

Așa fiind, Curtea în temeiul art.312 pr. civ. urma să admită recursul, să modifice sentința nr.255//14.04.2009 a Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligării pârâtei la restituirea bonurilor valorice sau a c/val. acestora, respectiv suma de 175 lei.

JUDECĂTOR

- -

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 237/2010. Curtea de Apel Galati