Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 349/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 349/CA/2008
Ședința publică de la 26 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Ștefan Făt
Grefier - -
Pe rol recursul declarat de reclamanta -" SERV "SA succesoare a REGIEI AUTONOME A împotriva sentinței nr.2192//CA/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost legal timbrat cu 16 lei taxă timbru achitată cu ordinul de plată nr.45 din 15.01.2008 precum și judiciar în valoare de 1,50 lei.
Din partea pârâtului intimat s-a depus la dosar întâmpinare.
Prealabil, instanța pune în discuție din oficiu, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, față de natura acțiunii și respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acțiune.
Față de actele de la dosar și solicitarea reclamantei de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Petroșani, sub nr- reclamanta Regia Autonomă a, a chemat în judecată pe pârâtul și a solicitat, ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 280,52 lei cu titlu de preț apă potabilă livrată în perioada 04.2004 - 08.2006 și a sumei de 19,18 lei cu titlu de dobânzi comerciale pentru perioada 06.2004 - 02.2007, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada 06.2004-08.2006 furnizat pârâtului apă potabilă pentru consum casnic și acesta au refuzat să plătească lunar contravaloarea consumate..
Judecătoria Petroșani prin Sentința nr. 2559/CA/2007 a respins acțiunea în contencios administrativ a reclamantei reținând că reclamanta nu a făcut dovada prestării serviciilor de furnizare de utilități, a comunicării facturilor, pentru a putea pretinde plata acestora.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă a solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia nr.627/R/06.08.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Hunedoaraa admis recursul reclamantei, a casat hotărârea instanței de fond și a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță de către Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ, reținând în considerente că în cauză sunt aplicabile prev.art.159 pct.2 Cod pr.civilă
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, iar prin sentința nr.2192/CA/28.11.2007 tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanta, reținând în considerente că reclamanta nu a dovedit că a prestat servicii în favoarea pârâtului și în cuantumul solicitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs -" SERV "SA în calitate de succesoare în drepturi a P, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile nr.2192/CA/2007 în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond și în recurs.
În motivarea recursului reclamanta susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale în materia contractelor de prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și canalizare întrucât potrivit OG 32/2002 și Legii nr. 241/2006 nu era necesară semnarea facturilor. Beneficiarii serviciilor trebuie să se prezinte la centrele de încasări pentru a ridica factura și a achita contravaloarea serviciilor.
Cum pârâtul nu s-a prezentat, i s-au comunicat facturile prin poștă, astfel că nu există semnătură de acceptare a beneficiarului pe factură. Aceasta însă nu înseamnă că serviciile nu au fost prestate. Mai mult, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a contestat debitul ceea ce potrivit art. 225 Cod procedură civilă echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor reclamantei neexistând motive pentru a se respinge acțiunea.
În drept se invocă prev. art. 299-303, 304 pct.8 și 9, 304, 312 alin.3 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu 1/2 din taxa de timbru achitată în primă instanță și timbru judiciar.
Pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate.
Prealabil analizării motivelor de recurs invocate de reclamantă, instanța va analiza motivul de recurs pus în discuția părților din oficiu în legătură cu încălcarea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, competență determinată de natura acțiunii și respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acțiune.
Astfel acțiunea cu care este sesizată instanța este o acțiune contractuală având ca obiect obligarea pârâtului să execute prestația asumată prin contractul de furnizare a potabile, aceea de a plăti prețul serviciului furnizat.
Potrivit art.42 alin.2 din Legea 51/2006 contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
Conform art.36 alin.1 din aceeași lege, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat,iar conform art.41 din lege au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice printre care și utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari.
În mod greșit prima instanță a apreciat că natura contractului a cărei executare se pretinde prin acțiune atrage competența instanței de contencios administrativ căci față de calificarea expresă a naturii de drept privat a contractului de furnizare utilităților prin art.36 alin.1 din lege, competența soluționării acțiunilor în executarea contractului, inclusiv pentru plata prețului serviciilor, se reglementează potrivit art.51 alin.4 din lege iar nu potrivit prevederilor art.51 alin.3.
Astfel conform art.51 alin.3 și 4 din Legea 51/2006 soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedura de urgență, iar soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii.
Acest text de lege impune o delimitare clară a competenței instanței de contencios administrativ de cea a instanțelor de drept comun.
Instanța de contencios administrativ este competentă a soluționa litigii ce supun judecății raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilități publice care se aprobă prin hotărârea consiliului local sau județean (art.30 alin.2 din lege).
Instanța de drept comun este competentă potrivit art.51 alin.4 din Legea 51/2006 în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art.36 alin.1 din lege, cum este și cazul raporturilor dintre operatorii de servicii de utilități publice și utilizatorii acestor servicii-ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.
În speță o calificare corectă a raportului juridic dedus judecății impunea ca și concluzie calificarea ca fiind comercială a acțiunii formulată de reclamantă.
Această calificare este determinată de calitatea de comerciant a reclamantei care furnizează servicii contra cost în scopul obținerii de profit cu titlu de profesiune obișnuită potrivit art.7 și 56 Cod comercial.
Ori calitatea de comerciant a reclamantei conferă natura comercială întregului raport juridic, chiar dacă pentru pârâți ca persoane fizice acest raport este civil.
În consecință competența materială a soluționării cauzei trebuia determinată potrivit art. 51 alin.4 din Legea 51/2006 și art.1 pct.1 raportat la art. 2alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, prezentul litigiu comercial evaluabil în bani, cu o valoare de sub 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi) fiind de competența judecătoriei.
Sub aspect teritorial, competența revine Judecătoriei Petroșani, ca loc al executării contractului.
Cum instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența materială, în speță este incident cazul de casare prev. de art. 304 pct.3 Cod procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului și potrivit art.312 alin.6 Cod procedură civilă,casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Petroșani ca instanță comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de reclamanta -" SERV "SA succesoare a RA P împotriva sentinței nr.2192/CA/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr- și în consecință:.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Petroșani, ca instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 Martie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./07.04.2008
Jud.fond C,
Președinte:Carla Maria CojocaruJudecători:Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan, Ștefan Făt
