Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 454/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 454/CA
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă -Administrația Finanțelor Publice C,cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 108/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant --, domiciliat în C,-, -.A,.19, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul reclamant, av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 217/2009 depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de pârâtă este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Pentru intimatul reclamant apărătorul ales arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat, solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond.
Având cuvântul pentru recurentul reclamant, av. solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefundat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică conform apărărilor din întâmpinarea depusă la dosar.
Cu cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar, cu precizarea că a fost stabilit un onorariu global.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată sub nr.8114/118/30.09.2008 la Tribunalul Constanta - Secția de contencios administrativ și fiscal reclamantul-a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtaAdministrația Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5649 lei, plătită cu titlu de taxă speciala auto de primă înmatriculare.
S-a solicitat, de asemenea și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale determinate de la data plății și până la data restituirii efective a sumei, precum și la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt s-a arătat că reclamantul a importat în anul 2007 din Germania un autoturism și că potrivit art.2141-2143din fiscal a achitat suma de 5649 lei reprezentând taxă specială pentru prima înmatriculare, taxă apreciată ca fiind în contradicție cu reglementărilor Uniunii Europene, acceptate și de România.
S-a mai arătat de reclamant că în conformitate cu dispozițiile art.175 proc. fiscală a formulat o cerere la C pentru restituirea acestei taxe, însă cererea a fost respinsă. Contestația ulterior formulată împotriva măsurii luate de către pârâtă nu a fost soluționată până în prezent.
Reclamantul a susținut că potrivit disp.art.148 alin.2 din Constituția României și în raport și de disp.art.90, art.28 din Tratatul Comunității Europene, prevederile art.2141- art.2143din Codul fiscal modificat prin Legea nr.343/2006, sunt inaplicabile. Se invocă și faptul că, în cauză, sunt aplicabile disp.art.148 alin.2 din Constituția Românie, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
In drept au fost invocate disp.art.11, 148 din Constituția României, art.214-214 din Codul Fiscal, art.25, 28 90 din.
Au fost anexate contract de cumpărare-filele 10-11,.nr.nr.-/12.07.2008-fila 12, carte de identitate vehicul-fila 13, corespondenta părți-filele 14-19, practica judiciara-filele 21-36.
Legal citata parata Constanta a formulat și depusîntimpinare-filele 40-41, prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamant, ca nefondată. Pe cale de excepție a fost invocată excepția prematurității promovării acțiunii.
In motivarea întâmpinării se arată ca reclamantul, la data de 11.07.2008 a formulat o cerere de restituire a sumei de 5649 lei reprezentând taxă de prima înmatriculare, cerere înregistrată sub nr.-. S-a mai arătat că prin adresa nr.-/17.07.2008 pârâta a comunicat reclamantului prevederile OUG nr.50/2008.
Impotriva acestui răspuns reclamantul a formulat contestație înregistrată sub nr.-/31.07.2008, pârâta găsindu-se în termenul de soluționare a cererii de restituire formulată, cu raportare la dispozițiile art.6 alin.1 pct.1 din OUG nr.50/2008, fiind necesară în acest sens, determinarea emisiei de carbon a autovehiculului, considerente pentru care se apreciază că acțiunea promovata de către reclamant este prematur introdusă.
In drept au fost invocate disp.art.115-118.proc.civila.
Au fost anexate înscrisuri.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 108/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost respinsă excepția prematurității promovării acțiunii.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamant, fiind obligată pârâta la restituirea sumei de 5.649 lei percepută cu titlu de taxă specială auto de prima înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr.-/12.07.2007, precum și la plata dobânzii legală aferente acestei sume, de la data plății până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată-taxa timbru si timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a analizat cu prioritateexcepția inadmisibilității promovării acțiunii, reținând că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Municipiului C suma de 5649 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare,conform chitanței seria -, nr.-/12.07.2008-fila 12, pentru un autoturism importat în anul 2007 din Germania.
S-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.-/11.07.2008-fila 14- reclamantul a solicitat restituirea taxei de prima înmatriculare achitată, iar prin adresa emisa la data de 17.07.2008-fila 15- pârâta Administrația Finanțelor Publice Car espins cererea de restituire ca neîntemeiata. De asemenea, prin adresa nr.-/08.05.2008-fila 10- pârâta Constanta a respins contestația formulată de către reclamant. Împotriva acestei masuri, reclamantul a formulat contestație înregistrată sub nr.-/31.07.2008-filele 16-19 ce nu a fost soluționată.
Tribunalul a reținut că față de dispozițiile art.7 al.1 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ.
În speță, actul administrativ vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, este asigurat prin cererile de restituire formulate la. C la data de 11.07.2008-fila 14 31.07.2008-filele 16-19.
de cele reținute s-a apreciat că apărarea formulată de către pârâta C privind prematuritatea promovării acțiunii este neîntemeiată, considerente pentru care a fost respinsă această excepție.
Pe fondul cauzei instanța a reținutcă, potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311-312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.
In speță, investirea instanței de judecata vizează lămurirea faptului dacă taxa de înmatriculare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textul de lege anterior menționat, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art. 90, paragraful 1, aspect ce a fost analizat și din perspectiva Codului Fiscal, a prevederilor art.11 și 148 alin.2 din Constituția României, a Legii nr.157/2005, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, s-a constatat că în reglementarea internă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.110/2006, fiind inclusă, prin aceasta, în articolele 214 - 214 din Codul fiscal care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia.
În prezenta cauză, pârâta a invocat, în justificarea refuzului său de restituire a taxei de înmatriculare, incidența reglementărilor naționale, cuprinse în Codul fiscal și în Normele de aplicare ale acestuia.
Din economia textelor redate mai sus, tribunalul a reținut că taxa de înmatriculare este percepută atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 01.01.2007, aceeași taxă nefiind însă percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România și care ulterior datei reținute au fost revândute.
Sub acest aspect iferența de aplicare a taxei este discriminatorie pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul revânzării lor în țară, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce la revânzarea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu mai este percepută.
Din prevederile constituționale reținute și față de Legea nr.157/2005-de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Instituire a Uniunii Europene are un caracter obligatoriu pentru statul român.
S-a constatat astfel, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, aspect întărit și de jurisprudența Curții de Justiție Europene.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art.214- 214 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, tribunalul a constatat că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Față de aceste considerente, în raport de textele normative reținute s-a apreciat că acțiunea promovată de către reclamant și întemeiată pe dispozițiile Tratatului Comunității Europene este admisibilă, de vreme ce dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național.
De asemenea, în analizarea speței dedusă judecății s-a avut în vedere și obligativitatea instanțelor din Statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii, ce a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de în cauzele Enel (pronuntata la data de 15.07.1964), precum și delle Finanze dello Stato a (pronuntata la data de 09.03.1978).
Potrivit considerentelor, redate în aceste hotărâri, la intrarea în vigoare a Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că"O instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională".
Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
În aceste condiții, față de cele reținute, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Este real că prin OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu aplicare de la data de 01.07.2008, s-a prevăzut restituirea diferenței dintre taxa achitată și cuantumul rezultat din aplicarea noilor dispoziții (art.11), fiind abrogate prevederile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 însă, faptul că Guvernul României, urmare a negocierii purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, a adoptat taxa pe poluare, nu reprezintă o împrejurare care să schimbe situația juridică din speță, ci dovedește că reglementarea în vigoare la data încasării taxei în litigiu era contrară dreptului comunitar, astfel că taxele încasate cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite.
Pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant, pârâta Administrația Finanțelor Publice a fost obligată, pe lângă restituirea sumei încasate necuvenit, să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda legala determinată la nivelul valorii majorărilor de întârziere prevăzute de Codul d e procedura fiscala, pentru perioada cuprinsă între data reținerii sumei și data restituirii integrale.
In acest sens tribunalul a avut în vedere prevederile art.1084 coroborat cu art.1082 cod civil precum și dispozițiile art.124 alin.1 proc.fiscală, potrivit cărora pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70, adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei.
Totodată s-a prevăzut în mod expres că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, cum de altfel reclamantul a solicitat paratei.
3.Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legalrecurs pârâtaAdministrația Finanțelor Publice C,criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Soluția instanței de fond privind restituirea taxei în cuantum de 5.649 lei, integral a fost dată cu încălcarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 și art. 6 alin.1 din HG nr. 686/2008, care prevăd că "atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa de poluare, rezultată din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită".
Ori, obligarea pârâtei la restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, încalcă dispozițiile art. 4 lit. A din OUG nr. 50/2008 care prevăd că "obligația de plată a taxei intervine, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România" și art. 11 din același act normativ "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Mai arată recurenta că instanța de fond nu a ținut seama de împrejurarea că cererea de restituire a fost depusă la C în data de 11.07.2008, după data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, organul fiscal fiind obligat la aplicarea legii fiscale așa cum aceasta este în vigoare, astfel că prin hotărârea pronunțată instanța de fond s-a substituit organului fiscal cu atribuții în soluționarea cererii de restituire.
Urmează a se avea în vedere și faptul că OUG nr. 50/2008 a primit avizul Comisiei Europene la data de 25.06.2008 ca fiind conformă cu criteriile comunitare, astfel cum rezultă din nr. 5899/23.06.2008 a Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE.
În ce privește obligarea pârâtei la platadobânzilor legalede la data plății și până la restituirea efectivă, arată recurenta că și sub acest aspect hotărârea instanței este nelegală și netemeinică, arătând că atâta vreme cât cererea de restituire se află în termenul legal de soluționare și mai mult nu sunt îndeplinite condițiile impuse de Cap. 2 pct.1 pct.2 și pct.4 din 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, referitoare la cererea de acordare a dobânzilor.
Intimatul reclamant legal citat a depus la dosarîntâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
4.Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii și care au fost încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.l 17(fost 112) lit.d dinOG nr.92/2003se restituie de la bugetul de stat sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin Ordin al ministrului economiei și finanțelor, în aplicarea acestor dispozițiile fiind emis Ordinul nr. 1899/2004.
Instanța a reținut că reclamantul a achitat la data de 12.07.2007 în contul Trezoreriei Municipiului C suma de 5.649 lei cu titlu de taxă specială cu ocazia primei înmatriculări în România pentru autoturismul marca Volvo achiziționat second - hand din Germania, conform dispozițiilor art.214-2143din Codul fiscal și pct.31 -31 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Princererea înregistratăsub nr. -/11.07.2008 reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresa cu același număr din data de 17.07.2008 Car espins cererea de restituire a taxei pe motiv că aceasta a fost încasată legal în temeiul art.214-2143din Codul fiscal iar de la 1.07.2008 a intrat în vigoare OUG nr.50/2008.
Împotriva acestui răspuns reclamantul a formulat contestație ce a fost înregistrată la recurentă sub nr.-/31.07.2008 care până în prezent, chiar și la momentul soluționării recursului, nu a fost rezolvată. Deși culpa în nesoluționarea contestației în tot acest interval de timp îi aparține organul administrativ fiscal s-a prevalat de acest fapt în invocarea, în mod neîntemeiat, aexcepția prematurității cererii.
Plata efectuată la data de 12.07.2007 a fost considerată de reclamant ca fiind nedatorată tocmai urmare aplicării unor norme care încalcă dreptul comunitar astfel că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare trebuie analizată prin prisma dispozițiilor din actul normativ în temeiul căruia s-a făcut plata, potrivit principiuluitempus regit actumnicidecum prin prisma dispozițiilor din OUG nr.50/2008.
Analizând cererea prin prisma normelor incidente la momentul plății nu echivalează cu o substituire a instanței în atribuțiile organului fiscal și aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a depus cererea direct la instanță ci a urmat procedura prevăzută de Codul d e procedură fiscală, fără a avea câștig de cauză, motiv pentru care s-a adresat instanței de contencios administrativ potrivit art.1 din Legea nr. 554/2004.
Răspunsul comunicat reclamantului are caracterul unui act administrativ fiscal deoarece prinOrdinul nr.1899 din 22.12.2004pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal se instituie pentru organul administrativ fiscalobligația emiterii unei decizii doar atunci când cererea de restituire este aprobată.
In ceea ce privește fondul litigiului curtea apreciază că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, motivat de următoarele:
Potrivitreglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 - art.2141- 2143- sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, fiind datorată cu ocazia primei înmatriculări în România.
În speță, reclamantul nu a solicitat restituirea diferenței rezultate dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită potrivit prevederilor art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și taxa de poluare rezultată din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008 pentru a fi incidente dispozițiile din art. 4 lit. A, ci a considerat ca nedatorată taxa pe care a plătit-o, în considerarea normelor dreptului comunitar.
Problema care se pune în cauză este de a stabili dacă pentru autoturismele și autovehiculele produse și deja înmatriculate în Uniunea Europeană,dar care ulterior sunt introduse în regim de second hand pe teritoriul României, stat membru al Uniunii Europene, se datora taxa specială cu ocazia noii înmatriculării, considerându-se aceasta drept primă înmatriculare în sensul dispozițiilor art.2142din Codul fiscal, în vigoare la momentul efectuării operațiunii.
Cu alte cuvinte, dacă înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor achiziționate în regim de second hand se consideră primă înmatriculare sau nu și dacă există discriminare între acestea și cele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Art. 90 parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede; "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza /Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat -un izvor independent de drept-nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Într-o atare ipoteză revine sarcina jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. în această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa.
Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formulă semnifică faptul că judecătorul național trebuie să lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar să nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare tară a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
Tribunalul a reținut corect că în speță reclamantul a solicitat în temeiul art. 117 din OG nr.92/2003 restituirea sumei de 5649 lei pe care a achitat-o la data de 12.07.2007 în contul Trezoreriei Municipiului C cu titlu de taxă specială la înmatricularea în România a unui autoturism marca Volvo achiziționat în regim second hand (fila 10) și pentru care apreciază că a fost impus în mod nelegal.
Analiza îndeplinirii condițiilor plății și respectiv restituirii sumei se face prin raportare la actul normativ sub imperiul căruia a luat naștere obligația fiscală respectiv la 12.07.2007, nicidecum sub imperiul unui act normativ apărut ulterior, respectiv OG nr.50/2008, pentru că altfel s-ar încălca un principiu constituțional, cel al neretroactivității legii civile.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare pentru considerentele arătate mai sus. Intr-o atare ipoteză, se aplicăprincipiul conformcăruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Noua taxă instituită de OUG nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fară justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre Ministere danois des impâts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, Curtea reține că în mod corect tribunalul a apreciat ca nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice C de a dispune restituirea acesteia.
De asemenea Curtea apreciază ca fiind judicioasă analiza făcută de tribunal cu privire la negocierile purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, iar adoptarea de către Guvernul Românieia taxei pe poluare, nu reprezintă o împrejurare care să schimbe situația juridică din speță, ci dovedește că reglementarea în vigoare la data încasării taxei în litigiu era contrară dreptului comunitar, astfel că taxele încasate cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite.
În ce privește critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale de la data plății și până la restituirea efectivă, Curtea o apreciază de asemenea ca neîntemeiată câtă vreme s-a reținut incidența dispozițiilor art.112 lit. d (în prezent 117 lit.d) din Codul fiscal cu raportare la procedura stabilită prin Ordinul MFP nr.1899/2004 de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat, motiv pentru care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art.312 din Codul d e procedură civilă urmează a fi respins.
Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.274 din Codul d e procedură civilă obligând recurenta la plata cheltuielilor efectuate și dovedite de intimat cu ocazia soluționării recursului în cuantum 1.190 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursuldeclarat de recurenta pârâtă -Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 108/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant --, domiciliat în C,-, -.A,.19, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
Red.dec.jud. NC
2 ex./6.11.2009
03 2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
