Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 4560/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4560
Ședința publică de la 05 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Alina Răescu
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP D în numele și pentru C împotriva sentinței numărul 643 din data de 24.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj în contradictoriu cu intimatul reclamant G -.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant G -, lipsind recurenții pârâți DGFP D și
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant G - solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 643 din 24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G-, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice C să restituie reclamantului suma de 5732, 30 lei, reprezentând taxă de înmatriculare auto, cu dobânda legală la nivelul prev. de art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, începând cu data de 29.02.2009.
Pentru a pronunța această, Tribunalul a reținut:
Astfel, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către intimata DGFP s-a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresata in procedura prealabila administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar daca răspunsul apare sub forma unei simple adrese.
Actul a fost emis de organul fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale conform art. 41 Pr. Fiscală
Pe de alta parte in baza art.113 lit.d Cod pr. fiscală, se restituie la cerere sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ori, adresa pe care reclamantul a depus-o la dosar se constituie într-un act administrativ fiscal prin care intimata exprima in mod expres refuzul de restituire a sumelor.
In acest context, in care atitudinea intimatei este mai mult decât previzibila, a obliga petenta sa reia o noua procedura prealabila administrativa de contestare a răspunsului si sa aștepte emiterea unei Decizii in conformitate cu disp. Art. 177 si urmat. C pr. Fiscala, ar reprezenta impunerea unei sarcini mult prea oneroase ce ar echivala chiar cu o îngrădire a dreptului de acces la justiție. Mai mult, intimata DGFP D nu se poate prevala de propria culpa in emiterea unui răspuns intr-o forma atipica, neconforma cu disp. art. 85,86 pr. Fiscala, pentru a invoca apoi nerespectarea procedurii prealabile prevăzuta pentru Deciziile administrative.
Pentru aceste considerente s-a respins și excepția inadmisibilității acțiunii.
Pe fondul cauzei instanța s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit marca Audi A4, iar la data de 01.04.2007, în vederea înmatriculării autoturismului și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanțele fiscale aflate la dosar.
Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul a apreciat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premisele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, există situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
Instanța a apreciat că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul a constatat că în baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, tribunalul va da eficiență prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art.2141Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.
Ori, legislația națională, respectiv art.2141Cod fiscal, nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art.13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, tribunalul a apreciat că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către legea națională a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care instanța judecătorească va da eficiență, în baza dispozițiilor constituționale reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar avea o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala,deoarece textul art.2141Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
Instanța a apreciat că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene.
Nu a fost împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi in prețul de cumpărare pentru că și taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara tarii, din spațiul european ar trebui sa se regăsească in aceiași măsura in prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.
În ce privește cererea privind plata dobânzii legale și reactualizarea sumei achitate cu titlul de taxă de înmatriculare auto, instanța a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de contribuabil ca urmare a achitării eronate a prevederilor legale este reglementată de disp. art. 117 alin 1 lit. d din Codul d e procedură fiscală, precum și de Ordinul 1889/22.12.2004, potrivit cărora se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambulsat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau art. 70, care reglementează termenul de 45 de zile de la înregistrarea cererii.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin 1 și art. 70 din Codul fiscal a rezultat că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul nr. 1899/22.12.2004, iar potrivit art. 2 pct. 2 din același ordin dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 Cod procedură fiscală.
În speța de față, cum potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamantul a formulat cererea de restituire a taxei de înmatriculare la data de 23.01.2009, acesta are dreptul la dobândă stabilită la nivelul prevăzut de art. 124 alin 2 din Codul d e procedură fiscală începând cu data de 29.02.2009 și, având în vedere că prejudiciul încercat de acesta ca urmare a încasării eronate a acestei taxe este acoperit prin acordarea dobânzii potrivit textelor legale mai sus amintite, nu poate obține și reactualizarea sumei potrivit indicelui de inflație.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, admițând în parte acțiunea formulată, instanța a obligat pârâta C să restituie reclamantului suma de 5732,30 lei, reprezentând c/v taxă înmatriculare, cu dobânda legală la nivelul prev. de art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, începând cu data de 29.02.2009.
Împotriva sentinței Tribunalului Dolj s-a declarat recurs de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, în nume propriu în numele Administrației Finanțelor Publice, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art. 88 alin. 1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr. fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
Ulterior, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, în urma avizului favorabil al Comunității Europene, s-a emis OUG 50/2008 ce a modificat taxa de primă înmatriculare și stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare aplicabilă de la 01.07.2008.
După emiterea acestui act normativ, dacă există diferențe între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG 50/2008, aceste sume se vor restitui potrivit art. 11 din acest act normativ.
În această situație instanța motivând restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare în sensul neretroactivității legii noi a încălcat voința legiuitorului cu privire la restituirea diferenței dintre taxe.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second-hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5732,30 lei.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice C - Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 6378 din 26.01.2009, Administrația Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal și că la nivelul Comisiei Europene a fost inițiat un proiect de directivă, care are ca scop armonizarea sistemului de taxare a autoturismelor, cu ocazia primei înmatriculări.
S-a arătat de asemenea că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art. 117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art. 205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art. 2 alin. 2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurent este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art. 2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art. 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule invocată de recurent prin motivele de recurs, ulterioară plății de către recurent a taxei de primă înmatriculare, anterior reglementată, nu poate susține retroactiv teza conformității taxei suportate de reclamant cu prevederile art. 90 din Tratat.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art. 2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate contribuabilului.
În raport de cele mai sus prezentate, nu se poate reține nici argumentul potrivit căruia prin aplicarea principiului neretroactivității legii prima instanță ar fi nesocotit voința legiuitorului, deoarece în acest fel s-a făcut o interpretare sistematică a dispoziției cuprinsă în art. 11 din OUG 50/2008 în raport de un principiu fundamental de drept ce își găsește reglementarea și prin art. 15 alin. 2 din Constituție, interpretare ce are prioritate față de cea teleologică argumentată re recurentă prin invocarea voinței legiuitorului.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 alin. 4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr. civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP D în numele și pentru C împotriva sentinței numărul 643 din data de 24.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj în contradictoriu cu intimatul reclamant G -.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 2009.
PREȘEDINTE: Alina Răescu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru - - |
Grefier, |
Red. Jud. CM
2 ex/MB/19.11.2009
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Teodora Bănescu, Carmina Mitru
