Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 609/R/2009 Dosar nr-

Ședința publică de la 6 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Ioniche

JUDECĂTOR 2: Lorența Butnarua Clara Elena

- -

GREFIER

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu - B, împotriva sentinței civile nr. 682/CA/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 6 octombrie 2009.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.682/CA/23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, și, in consecință:

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 4151 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă, începând cu data de 09.01.2009 și până la data plății, precum și suma de 828,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, in contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, in consecință:

Chematul în garanție a fost obligat să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Făgăraș suma de 4151 lei și dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.

Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.

Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.

Deși pârâtul invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.

Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.

România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.

In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.

Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă prin adresa nr.17725/02.05.2009, pe motiv că nu există temei legal pentru restituire. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.

A fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare și de poluare. Cu privire la data de la care se datorează această dobândă de către pârâtă, instanța de fond a reținut că in cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 124 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, întrucât dispozițiile legale in baza cărora a fost încasată taxa de poluare nu sunt conforme cu dispozițiile comunitare, așa încât se aplică reglementările generale (și nu cele speciale prevăzute de OG 92/2003) in materie de dobândă, ceea ce înseamnă că, pentru a exista o reparație integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin plata unor taxe nedatorate, dobânda trebuie acordată de la data achitării taxelor.

Cu privire la cererea de chemare in garanție, având in vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei suma la care a fost obligată, plus dobânda legală.

În temeiul art.274 pr.civ. s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant, constând în taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat și cheltuieli cu deplasarea apărătorului la instanță.

Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs, în termen legal pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș și Administrația Fondului pentru Mediu

În motivare recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș a arătat că instanța de fond a aplicat greșit legea, reținând incidența în speță a art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene.

Recurenta a arătat că pentru a înmatricula autoturismul achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei pe poluare în România, potrivit dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ in vigoare la data înmatriculării care nu a fost declarat neconstituțional și a fost acceptat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene.

Recurenta a susținut că OUG nr.50/2008 a înlocuit prevederile din Codul d e procedură fiscală, referitoare la taxa de primă înmatriculare.

Aceasta a considerat că solicitarea ulterioara de restituire a acestei taxe adresată organului fiscal nu este întemeiată și nu are suport legal, legiuitorul nereglementând posibilitatea restituirii acesteia.

Recurenta a invocat dispozițiile art.117 din OG nr.92/2003 care stabilesc taxele ce pot fi restituite, precizând că legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, astfel că organele fiscale, neputând deroga de la aceste prevederi legale, nu au dispus restituirea acestei taxe la cererea reclamantului.

Recurenta a mai arătat că reclamantul nu a fost lipsit in mod nelegal de sumele de bani achitate cu titlu de taxa pe poluare, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ si reprezintă o condiție pentru prima înmatriculare a unui autoturism in România, reclamantul efectuând plata în mod benevol.

Recurenta a susținut că formula de calcul a taxei pe poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 care a intrat in vigoare din luna iulie 2008 fost acceptată de către Comisia Europeană.

Recurenta a precizat că taxa pe poluare este o taxă legală care se practică într-o serie de state ale Uniunii Europene, discuții existând numai asupra modului de calcul al acesteia, Uniunea Europeană nedeclanșând niciun fel de proceduri împotriva României.

Recurenta Administrația Fondului pentru Mediu Bas olicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Recurenta a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și nefondată. Ministerul Mediului si Gospodăririi Apelor a demarat in februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicată cu ocazia primei nmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și n cazul celor rulate, achiziționate din afara țării dar și celor produse în România. o politică de armonizare cu legislația și directivele Uniunii Europene în materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule ncepând cu data de 1 ianuarie 2007.

Parlamentul României, la propunerea Guvernului, a decis instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule care, în conformitate cu prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, era plătită de orice persoană fizică sau juridică, care înmatricula pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul. Față de sistemul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, reglementat la Titlul VII din Codul fiscal, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de instituire a Comunității Europene, în sensul că se aplică un regim discriminatoriu pentru autovehiculele second hand achiziționate din alte state membre, invitând țara noastră să adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului menționat anterior în termen de 2 luni de la primirea acestuia.

Recurenta a susținut că OUG nr.50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Aceasta a mai arătat că procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29 ianuarie 2009, ca urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art.90 din Tratatul

Intimatul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susținând că prin instituirea taxei de poluare sunt încălcate în continuare prevederile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene și că la data de 25 iunie 2009, România a fost din nou somată de organismele europene pe motivul incompatibilității acestei taxe cu legislația europeană în vigoare.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar consideră că recursurile promovate împotriva sentinței civile nr.682/CA/23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, sunt nefondate.

Intimatul reclamant a achitat taxa de poluare în cuantum de 4.151 lei pentru a-și înmatricula autoturismul marca Golf achiziționat din Italia.

Ulterior, a solicitat Administrației Finanțelor Publice Făgăraș, prin plângerea prealabilă înregistrată sub nr.17725 din 02.03.2009, restituirea acestei taxe, însă autoritatea a refuzat.

Pe cale de consecință, suntem în prezența unui refuz privind cererea persoanei care s-a considerat vătămată într-un drept al său de autoritatea publică, în speță Administrația Finanțelor Publice Făgăraș.

În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de poluare reglementată prin dispozițiile art.4 din OUG nr.50/2008, este în contradicție cu dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care prevăd că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Referitor la critica formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș cu privire la atribuțiile instanței de judecată în aplicarea și interpretarea prevederilor Tratatului Comunității Europene, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere prevederile art.148 din Constituția României, care consacră preeminența dreptului comunitar în raport cu dreptul intern.

Dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene, precum și jurisprudența pronunțată în aplicarea și interpretarea acestui articol, vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție a produselor naționale în raport cu produsele originare din alte state membre.

În mod corect instanța de fond a reținut că prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și cele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de la plata taxei de poluare, beneficiind de o situație avantajoasă.

În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă "impunere internă de taxe", ca sintagmă folosită în cuprinsul art.90 din Tratatul Comunității Europene, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre a tuturor taxelor vamale și a altor taxe având efect echivalent, prin OUG nr.50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehiculelor rulate importate, provenind din state membre, o taxă care nu se aplică și produselor similare naționale, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale autoturismelor importate și la producerea unui efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor.

În speță, fiind vorba despre un autoturism rulat, importat dintr-o țară, acesta a fost suspus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel taxa ce ar fi trebuit să fie percepută cu ocazia înmatriculării acestui autoturism în România, ar fi trebuit să fie echivalentă cu cea percepută cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de producție națională.

Susținerile recurentelor potrivit cărora dispozițiile cuprinse în OUG nr.50/2008 sunt în acord cu legislația comunitară sunt eronate, având în vedere faptul că această taxă de poluare este contestată de organismele comunitare, fiind în contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene.

Pe cale de consecință, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a dispus restituirea acestei taxe de poluare, precum și dobânda legală aferentă, făcând aplicarea prevederilor art.1082 și art.1084 Cod civil.

De asemenea, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 și 61 Cod procedură civilă. Astfel, art.1 din OUG nr.50/2008 prevede că titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlul de taxă de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, motiv pentru care dispunându-se restituirea acestei taxe, încasate nelegal, se impune obligarea destinatarului acestei sume să o returneze.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș și Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva sentinței civile nr. 682/CA/23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș și Administrația Fondului pentru Mediu să plătească intimatului suma de 649,92 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, conform chitanței nr. 44/8.09.2009, și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș, cu sediul în Făgăraș,-, și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294, Corp A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 682/CA/23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Obligă recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș și Administrația Fondului pentru Mediu să plătească intimatului suma de 649,92 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - -

Grefier,

Red. - 26.10.2009

Dact. - 29.10.2009/2 ex.

Jud. fond - M

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Lorența Butnarua Clara Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Brasov