Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 750/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 750/R/CA/2009

Ședința publică din 2 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Ștefan

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 668/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, cu împuternicire avocațială (fila 26) în reprezentarea reclamantei, lipsind aceasta și celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de către intimata Direcția de Muncă și Socială a Județului

Avocat depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță cheltuieli de judecată și extrase de pe site-uri juridice pentru a dovedi modificarea viziunii legale asupra chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentului dosar.

Declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării, nu solicită termen pentru studiu și nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată. Se critică sentința instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală față de faptul că, așa cum se susține și în motivele de recurs formulate în scris, în speță se aplică legislația de la data nașterii dreptului, respectiv se acordă indemnizația pentru fiecare copil. Mai susține că, în conformitate cu art. 6 din OUG nr. 148/2005, această indemnizație se acordă pentru primii trei copii, neținându-se cont de distanța în timp între aceștia și nici de faptul că sunt născuți gemeni sau tripleți, criteriul esențial fiind numărul de copii, în funcție de numărul de nașteri, în speță nefiind vorba despre o singură naștere, notoriu fiind faptul că orice ființă vie eon aștere în sine. Astfel, față de faptul că momentul nașterii copiilor reclamantei este diferit și această indemnizație se cuvine dacă se mai mulți copii, precum și față de aspectul moral care implică bunul simț al opiniei publice, care este unanim în favoarea acordării acestui drept, sens în care citează din de, toate interpretările fiind în favoarea mamei în sensul acordării sumelor pentru trei copii și nu pentru un copil, existând și intenția modificării exprese a acestor texte de lege, în concluzie se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și susținut. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli transport.

Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de mandatarul reclamantei, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de față

Reclamanta a solicitat in contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara obligarea pârâtei să acorde indemnizația pentru creșterea copilului pentru fiecare dintre cei doi gemeni născuți la data de 5 10 2007,în sumă totală de 1200 lei apreciind că pentru fiecare din cele două are dreptul la câte o indemnizație de creștere în caz contrar s-ar produce o discriminare între cei oi copii aflați în situații identice.

In drept s-au invocat prevederile art. 8 din 554/2004.

Secția de contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara prin sentința nr. 668/CA/18 03 2009 respins acțiunea reclamantei,reținând că în temeiul art.6 alin.1 și 3 din OUG 148/2005 indiferent câte nașteri au loc în intervalul de doi ani se acordă o singură indemnizație de creștere a copiilor,neexistând discriminare între cei doi copii care primesc alocații fiecare, indemnizația fiind un drept al părintelui.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și a obligării paratei la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului pentru fiecare din cei doi gemeni.

În motivarea recursului reclamanta susține că potrivit dispozițiilor art.1,6 din OUG 148/2004, indemnizația se cuvine a fi acordată pentru fiecare din cei doi copii, în același sens fiind și jurisprudența ÎCCJ exprimată în decizia prin care s-a admis în excepția de nelegalitate a art.2 alin.1,2,și 3 din /2005,cât și prevederile CEDO.

In drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, OUG 148/2005.

Prin întâmpinare intimata pârâtă Agenția Județeană pentru Prestații Sociale H continuatoare în drepturi și obligații a pârâtei Direcția de Muncă și Prestații Sociale Has olicitat respingerea recursului apreciind că instanța a interpretat și aplicat corect dispoziția legală prin care se stabilește că indemnizația se acordă o singură dată în cazul în care se suprapun două sau trei situații de natură a genera dreptul.

Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constată următoarele:

Reclamanta a solicitat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului pentru fiecare dintre copii săi gemeni și născute la 5 10 2007.Prin Decizia 9181/21 12 2007 pârâta a acordat reclamantei dreptul la indemnizație de creștere a copilului în sumă de 600 lei începând cu 1 12 2007.Este de remarcat că nemulțumirea reclamantei în ce privește cuantumul indemnizației trebuia valorificată în cadrul unui litigiu care să aibă ca obiect modificarea deciziei de mai sus,acțiune care trebuia să se încadreze în termenele și condițiile de sesizare a instanței prevăzute de art.7 din Legea 554/2004, însă reclamanta a formulat o acțiune pentru obligarea pârâtei să plătească o indemnizație în sumă de 1200 lei în loc de 600 lei.Această acțiune este inadmisibilă și ar fi trebuit respinsă ca atare în primă instanță nefiind urmat cadrul procesual prescris de art. 9 din OUG 148/2005.

Dar chiar dacă s-ar trece peste acest temei de inadmisibilitate acțiunea reclamantei este nefondată așa cum corect a reținut instanța de fond.

<LLNK 52005 148182 33 0> OUG nr. 148 din 3 noiembrie 2005 stabilește cadru legislativ privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului. Ordonanța prevede ca începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor <LLNK 12003 571 10 201 0 18>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei (art.1). Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 1 se prelungește corespunzător, în cazul suprapunerii a doua sau trei situații de natura a genera acest drept, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) (art.6 al. 3). În cazurile prevăzute la alin. (3) se acordă o singură indemnizație, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanța de urgenta (art.6 al. 4).

<LLNK 52005 0112 31 0> Normele Metodologice aprobate prin HG.1025/2006 de aplicare a prevederilor <LLNK 12005 148180 301 0 47>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, stabilesc că <LL indemnizația pentru creșterea copilului sau, după caz, stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri. În înțelesul dispozițiilor legii prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii. Chiar dacă ICCJ a constatat pe calea excepției de nelegalitate că aceste dispoziții nu sunt în acord cu textul ordonanței și chiar dacă s-ar interpreta că în urma unei sarcini multiple nașterea a doi copii gemeni vii constituie de fapt două nașteri,prevederile art.6 alin.3 și 4 din OUG 148/2005 limitează dreptul patrimonial acordat părintelui la o singură indemnizație indiferent câte nașteri au loc în termenul de 2 ani. Acest text de lege nu a fost declarat neconstituțional,dimpotrivă așa cum a reținut instanța de fond prin Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor <LLNK 12005 148180 302 6 67>art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului, respinsă în cele din urmă, Curtea Constituțională a stabilit că dreptul la concediu, prevăzut de ordonanța, este un drept complex format din doua componente indisolubil legate, cea nepatrimoniala ce se constituie din perioada de 2, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptățită o dedica exclusiv creșterii copilului, și cea patrimonială, reprezentată de indemnizația lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade. Apare ca fireasca acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri, întrucât aceasta este aferentă concediului pentru creșterea copilului, de care persoana îndreptățită beneficiază în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Din analiza dispozițiilor legale se desprinde concluzia că în cauză nu există discriminare între persoanele care în urma unei nașteri au un singur copil și cele care au doi sau mai mulți copii, deoarece concediul este acordat în considerarea persoanei părintelui care dorește să rămână acasă și să se preocupe de creșterea și îngrijirea copilului, sens în care statul intervine și acordă această indemnizație pentru a sprijini părintele, fiind o formă mixtă de asigurare și asistență socială.

Potrivit art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".

Potrivit art.1 din OG nr.137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.

In acest sens se constată că nu există o discriminare în sensul art. 14 din CEDO, Protocolul 12 la CEDO, art.6 din.

In consecință, se va respinge recursul reclamantei in temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedura civilă nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 și 304 /1 pr. civ. cu consecința păstrării sentinței atacate.

Pentru aceste motive,

(continuare decizia nr. 750/R/CA/2009 din dosar nr-)


În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 668/CA/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02.06.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored. /2 ex/10 Iunie 2009

Jud. fond:

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 750/2009. Curtea de Apel Alba Iulia