Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 850/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 850/CA/2009

Ședința publică de la 17 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta DGFP A în nume propriu și pentru împotriva sentinței nr.322/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 17din Legea nr. 146/1997.

Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Reclamantul a solicitat în dosarul Tribunalului Alba nr- în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU obligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme încasată nelegal, în cuantum de 8.190,49 reprezentând diferența dintre taxa specială de primă înmatriculare, în cuantum de 12.749,49 lei, achitată de reclamant cu titlul de taxă auto primă înmatriculare și suma restituită acestuia potrivit Dispoziției de plată nr. 399/14.07.2008, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la scadență până la data plății. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 214^1 din Codul fiscal pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeană în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.

Mai susține că a solicitat restituirea sumei respective, însă prin Dispoziția de plată emisă în procedura prev.de art.11 din OUG nr.50/2008 i s-a restituit suma de 4559 lei reprezentând diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare, și că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeană în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe aceasta taxa la reînmatriculare. Se invoca preeminenta dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.

Pârâta DGFP A în nume propriu și pentru a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului și a cererii de restituire a taxei pentru autoturisme, susținând că disp.art.90 din Tratatul CE nu sunt incidente în cauză, taxa contestată fiind legal datorată.

S-a mai invocat faptul că disp.art.11 din OUG nr.50/2008 prevăd în mod expres modul de restituire a taxei și condițiile în care aceasta se realizează, iar aceste dispoziții sunt incidente în cauză, reclamantului fiindu-i restituită suma reprezentând diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Alba prin sentința nr.322/CAF/01.04.2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Fondului pentru mediu și a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâtele DGFP A și la restituirea sumei de 8.190,49 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme, cu dobânda legală aferentă de la data încasării până la restituirea efectivă.

Au mai fost obligate pârâtele și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei.

Instanța a reținut prin considerentele expuse că taxa a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul UE, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, față de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare. A fost invocata jurisprudența.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP A în nume propriu și pentru, prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.

Prin motivele de recurs critică hotărârea instanței de fond pentru faptul că se reține o discriminare a regimului fiscal,"adică se dezavantajează, direct sau indirect, autoturismele din celelalte țări membre UE in competiția cu produsele similare autohtone"și, prin urmare o încălcare a dispozițiilor art.90 paragraf 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

In fapt, intimatul a uzat de dispozițiile art.ll din OUG. nr. 50/2008 solicitând și încasând diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa pe poluare, așa cum se dispune prin reglementările legale mai sus arătate.

Pe fondul cauzei se arată că, obiectul cauzei este suma rămasă în cont cu titlu de taxă de poluare reglementată prin nr.OUG 50/2008, iar intimatul, pe de o parte uzează de dispozițiile nr.OUG 50/2008 recunoscând aplicabilitatea acesteia în speță, iar pe de altă parte, ulterior încasării sumei rezultată ca urmare a acestei ordonanțe, critică dispozițiile acesteia. Prin urmare, suma care face obiectul cauzei este reținută cu titlu de taxă pe poluare.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 11"Taxa rezultată ca diferențăîntre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008,cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule,și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluarepentruautovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologicede aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."

Totodată, se arată că prevederile art. 11 mai sus enunțate sunt menținute prin nr.OUG 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule:"ART. IV.(4) Prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență aGuvernului nr. 50/2008 se aplică raportată la nivelul taxei pe poluare pentruautovehicule în vigoare la data de 1 iulie 2008. "

Taxa reglementată prin nr.OUG50/2008 (inclusiv diferența dintre taxe), așa cum rezultă din preambulul acesteia, a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, stfel, neputându-se susține faptul că această taxă a fost încasată cu încălcarea normelor de drept comunitar în materie.

Mai mult, CJCE a concluzionat cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C -290/2005 și C -333/2005 că art. 90 par. 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, ESTE FĂRĂ A SE ÎN CALCUL DEPRECIEREA AUTOTURISMULUI, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Conform dispozițiilor art.6 și a anexei nr.4 din ordonanță, determinarea taxei pe poluare achitată de intimat s-a calculat luându-se în considerare atât tipul motorului, capacitatea cilindrică, cât și coeficientul de poluare si deprecierea autoturismului, taxa așa cum este prevăzută nr.OUG50/2008 fiind în concordanță cu jurisprudența CJCE.

Referitor la valoarea reziduală, se arată că potrivit dispozițiilor art.8 din ordonanță: "(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile alin. (2).

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentrurespectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național."

In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9, 304 ^1 din Codul d e procedura civila, OUG nr.50/2008 și HG nr.686/2008.

Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.

În cauză, reclamantul intimat nu s-a prezentat și nici nu a depus la dosar întâmpinare sau concluzii scrise.

Analizând sentința atacata sub aspectul recursului declarat, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a cumpărat în anul 2008, din Germania un autoturism second-hand, marca Volkswagen, pentru care a plătit taxa specială reglementată de art. 214^1, 214^2 din Codul fiscal.

Taxa a fost perceputa in temeiul art.214^1 din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule. Astfel, legea prevede caintră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.

Din punctul de vedere al eligibilității, taxa speciala se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).

Norma interna încalcă prevederile Tratatul Uniunii Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește ca nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituționala consacră supremația dreptului comunitar și aplicarea directă a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. În caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva nomelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediata, directa si prioritara, iar judecătorul național areobligațiasa aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.

În acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația in care se percepe taxa speciala doar pentru autoturismele si autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării in România, dar nu se percepe aceasta taxa pentru autoturismele deja înmatriculate in România, fapt ce determina situația impunerii in plus, in sensul dreptului comunitar,a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. In aceasta situație se ajunge la protecția indirecta a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurenta, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natura prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocam în acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria) cat si Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat ca stabilirea unei taxe suplimentare pentru autoturismele importate are ca efect discriminarea acestor autoturisme comparativ cu cele existente in tarile respective.

În consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsa în art. 90 din Tratat, urmare a faptului ca dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 si 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constata ca prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitata de reclamant urmează a fi restituita.

Aplicarea în speța a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii si stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata in <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine,la fel ca in reglementarea precedenta, in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)

În conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era in vigoare la data primei înmatriculări in România pentru produsele importate. În același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului si achiziționării autoturismului, reclamantul a efectuat operațiunea juridica cunoscând legislația aplicabila la acea dată, astfel ca nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data importului.

În consecința, recursul pârâtei DGFP A, formulat în nume propriu si pentru, este nefondat și urmează a fi respins, conform art.312al.1 Cod procedură civilă, nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 și 304 /1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice împotriva sentinței nr.322/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 2 ex./24.06.2009

Jud. fond

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 850/2009. Curtea de Apel Alba Iulia