Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 149/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 149/2008
Ședința publică de la 06 Februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI- COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, având ca obiect refuz acordare drepturi conform nr.OUG214/1999 (calitatea de luptător în rezistența anticomunistă).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au pus concluzii pe fondul cauzei în ședința publică din data de 23 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, la data de 18 decembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 168/25.10.2007 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, cu consecința recunoașterii drepturilor derivând din prevederile nr.OUG 214/1999.
În motivarea acțiunii introductive, reclamantul a relevat că împotriva sa au fost luate măsuri administrative abuzive, fapt care îl îndreptățește la acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Pârâtul prin întâmpinarea formulată s-a opus admiterii acțiunii.
În susținerea poziției sale procesuale a arătat că reclamantul nu se încadrează în condițiile reglementate de prevederile art. 1, 3 din nr.OUG 214/1999.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cerea adresată Comisiei susnumitul a solicitat acordarea calității de luptător În rezistența anticomunistă.
Analizând cererea formulată și actele depuse în susținerea acesteia, prin Decizia nr.168 din 25.10.2007, Comisia a respins cu unanimitatea voturilor membrilor cererea constatând că petentul nu a dovedit că întrunește condițiile prevăzute de art.2 și 3 din OUG nr.214/1999.
Potrivit art.1 din nr.OUG214/1999, " (1) Prin prezenta ordonanță de urgență se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989; (2) Se recunoaște calitatea de luptător anticomunist și persoanelor din rezistența armată care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - august 1964".
Prin același act normativ, legiuitorul definește în mod expres măsurile administrative abuzive, care îndreptățesc persoana supusă unor astfel de măsuri la acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
În acest sens, art.3 lit. b) prevede:" Prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. 1, în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o altă localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din școli, licee și facultăți;
g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată. "
Reclamantul a relevat că datorită unor conjuncturi deosebite a ajuns să își însușească limba germană și să aprecieze civilizația și cultura acestui popor.
Dat fiind că a avut acest element de comparație, a perceput într-un mod negativ ideologia comunistă, pe care nu a putut să nu o raporteze la modul brutal în care armata rusă s-a comportat la momentul ruperii frontului.
Reclamantul a arătat că în anul 1955 fost trimis să lucreze, în calitate de primar, în comuna M, unde după 3 luni de zile a fost revocat din funcție.
El a susținut că motivul revocării a fost acela că nu s-a ocupat în mod corespunzător de CAP - ul din satul și că a eliminat de pe lista de chiaburi pe acei țărani ce nu îndeplineau condițiile pentru a fi încadrați în această categorie.
El a relevat că urmare a activității desfășurate în calitate de primar într-o altă localitate, i-ar fi fost înscenate unele abateri, motiv pentru care s-a dispus destituirea sa din funcție.
Pentru toate aceste considerente a susținut că aceste măsuri administrative abuzive au fost dispuse din motive politice, așa încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. g din nr.OUG 214/1999.
Din copia sentinței penale nr.531/1972, pronunțată de judecătoria Ineu rezultă că "în calitate de președinte al Consiliului Popular în perioada septembrie 1969-noiembrie 1969 și-a încălcat cu știință îndatoririle de serviciu în mod repetat aprobând locuitorilor". cumpărarea de material lemnos. În numele Consiliului Popular, plătind prețul cu ridicata ca pentru unitățile socialiste în loc de prețul cu amănuntul la care se desface materialul respectiv către populație, cauzând avutului obștesc, bugetului de stat, un prejudiciu de 3161 lei" dispunându-se condamnarea petentului pentru neglijență în serviciu la 2000 lei amendă iar în baza art.1 din Decretul nr.543/1954 constată grațierea pedepsei.
Din adresa -UM 0362, nr.S/-/14.08.2006, rezultă că este "necunoscut" în evidențele preluate de la fostele organe de securitate.
Din adresa CNSAS nr.P 3754/3.10.2007, rezuzltă că "nu au fost identificate documente care să ateste că domnul a fost privat de libertate În locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetării".
Din adresa emisă de primăria comunei, nr.3091/8.09.2006, rezultă că instituția Consiliului județean Aad esfăcut contractul de muncă al petentului. Ahivele Naționale- Direcția Județeană comunicat Comisiei, cu adresa nr.1827/13.09.2006, materiale privind traseul profesional al petentulului. Astfel, din adresa nr.1774, emisă de Consiliul Popular al Județului B, Comitetul executiv, Oficiul Personal-Învățământ, rezultă că petentul "s-a transferat ca secretar al Comitetului executiv la Sfatul Popular al comunei, apoi la Nădlag și I, până la 1 iunie 1968, când prin reorganizarea teritorial-administrativă a fost numit președinte al Consiliului Popular al comunei, județul A, funcție îndeplinită până la 1 septembrie 1970, când a fost eliberat din această funcție pentru anumite abateri, fiind exclus și din pardid, sancțiune care a fost ridicată, reprimidu-și carnetul, și aplicându-i-se sancțiunea vot de blam, care, desemene a fost ridicată. După eliberarea din funcțiea de președinte, a fost numit șeful secției panificație în orașul lneu până la 14.02.1974, când a fost numit secretar al Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei fiind ulterior propus pentru funcția de secretar al Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei ".
Din adrea Comitetul executiv jud.B, rezultă că "pe linie obștească este propagandist la învățământul politic aDUS, calitate În care se ocupă de ridicarea nivelului politico-ideologic al cursanților, predând lecții cu conținut și adaptate la activitățile ce se desfășoară în comună. In familie și în societate are o comportare bună". Din hotărârea Comitetului jud.B rezultă că petentul a fost eliberat din funcția de secretar al Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei pentru că ave a dosar de pensionare.
Totodată din adresa nr.C 658 din 5.09.2006 emisÎă de Arhivele Naționale-Direcția jud.A, rezultă că revocarea din funcție a președintelului Comitetului executiv, dl., in anul 1970, fără a fi menționat vreun motiv al luării acestei măsuri.
Analizând considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea apreciază acțiunea promovată de reclamante nefondată, motiv pentru care o va respinge.
Pentru a dispune în acest sens, va avea în vedere împrejurarea că reclamantul prin probele prezentate nu a făcut dovada încadrării sale în nici una din situațiile reglementate de dispozițiile art. 2 alin. 1 din nr.OUG 214/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în Z,-, -. 1, jud. S în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA cu sediul în B, sect. 5,-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.SS/dact.
4 ex.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Mirela Budiu