Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 201/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 201
Ședința publică din data de 06 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 05.05.2009 se înregistrează din partea pârâtei întâmpinare însoțită de înscrisurile care au stat la baza emiterii hotărârii atacate nr. 5528/12.12.2008.
Un exemplar se comunică cu reclamanta, care solicită instanței încuviințarea audierii martorilor care au susținut declarații autentificate, și.
Instanța, în considerarea dispozițiilor art.186 pr.civilă și în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar încuviințează administrarea probei testimoniale prin audierea martorilor, și.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 192, art.193 pr. civilă și art. 193 alin. 5.pr. civilă audiază martorii a căror depoziții sunt consemnate la dosarul cauzei la filele 21,22.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea hotărârii emise de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat cu toate consecințele care decurg din aceasta.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 31 martie 2009 sub nr-, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 5.518 emisă la data de 12.12.2008 de pârâtă, obligarea acesteia la recunoașterea calității de refugiat conform prev. de Legii nr. 189/2000.
În motivare, reclamanta a arătat că a suferit din cauza persecuțiilor etnice exercitate în contextul în care familia a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Răspunzând celor invocare prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în considerarea că nu se face dovada persecuției din motive etnice, declarațiile martorilor neducând la această concluzie.
Analizând cele susținute de părți, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 5.528 emisă la data de 12 decembrie 2008 de Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea reclamantei, fără a se preciza motivele pentru care nu se încadrează în prevederile nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Potrivit prev. nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, respectiv de indemnizație, persoana, cetățean rămân care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții, aflându-se în una din situațiile exprese: deportat, strămutat, precum și soțul supraviețuitor al celui decedat din categoria celor deportați, refugiați.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prev. nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor audiați și de instanță. Astfel din declarațiile autentice date de martorii și (beneficiari ai Legii nr. 189/2000), se relevă că în perioada octombrie 1940 până în decembrie 1944, reclamanta împreună cu părinții s-au refugiat din localitatea de domiciliu, jud. S, în localitatea B, jud. B, din motive de persecuție etnică. Aceste împrejurări, relevă martorii, fiind cunoscute întrucât au fost refugiați.
Audiați în instanță, martorii au arătat că urmare a persecuțiilor etnice exercitate de autoritățile maghiare, a cruzimilor constând în uciderea mai multor persoane, s-a recurs la refugierea populației românești din localitatea de domiciliu, printre care și familiile lor și a reclamantei. De asemenea, au arătat martorii că s-au întâlnit în localitatea refugiu cu familia reclamantei la muncă la diverse persoane pentru asigurarea mijloacelor de existență materială.
Se poate așadar constata din acte că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului reclamantei și a familiei s-a datorat persecuțiilor etnice.
Or, în aceste circumstanțe, câtă vreme din acte rezultă refugierea și de vreme ce legea nu exclude copii care s-au refugiat împreună cu părinții, aceștia suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.
Evident, se poate susține că reclamanta nu ar fi avut domiciliu de unde să se refugieze și nu a suferit persecuții. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât reclamanta nu putea avea alt domiciliu decât al părinților. Pe de altă parte, având în vedere vârsta la aceea vreme a reclamantei este exclusă manifestarea de voință în sensul alegerii domiciliului. Ca atare, ținând cont de contextul general în care părinții au suferit prejudicii prin refugiere, nu se poate susține că reclamanta nu a avut de suferit aceleași consecințe irevocabile ca părinții săi.
Prin urmare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei referitoare la refugiu sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Neîntemeiate sunt și celelalte susțineri ale pârâtei întrucât din cele relatate de martorilor nu rezultă date contradictorii, cele relevate cu privire la situații de refugiere fiind cunoscute din refugiu.
Așadar, față de cele expuse, în baza prevederilor actului normativ mai sus evocat, a prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea urmează a fi admisă, anulată hotărârea atacată și obligată pârâta la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită începând cu data de 1 decembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, cu domiciliul în comuna, nr. 345, jud. S, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în Z,-, și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 5.528/12.12.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15.10.1940 - 15.12.1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - -
Red./
4 ex./15.05.2009.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
