Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 33/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr.33/CA

Ședința publică din 14 ianuarie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu

JUDECĂTOR 2: Revi Moga

Grefier ---

Pe rol judecarea contestației formulată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta - cu domiciliul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA - cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiect refuz acordare drepturi conform nr.OUG 214/1999.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7.01.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 14.01.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA și înregistrată sub nr--, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună desființarea hotărârii pronunțată de aceasta la 2.08.2007 și recunoașterea în favoarea sa a calității de luptător în rezistența, având în vedere activitatea desfășurată de tatăl său -.

In motivarea cererii se arată că tatăl său s-a născut în anul 1910 și a decedat la 16.12.1949, că a fost membru al rezistenței anticomuniste, a luptat împotriva instaurării regimului comunist în perioada anilor 1945-1949 și că a făcut parte din grupul de rezistență armată " " cu care a activat în Regiunea D, zona B, până când a fost capturat de trupele de securitate în vara anului 1948, a fost judecat și condamnat la moarte.

Activitatea tatălui său ca luptător activ în rezistența rezultă, în principal, din considerentele sentinței penale nr.544/7.10.1944 a Tribunalului Militar Constanța, în care s-a reținut că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de uneltire contra securității statului.

Pedeapsa capitală a fost executată la 16.12.1949.

In susținerea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv actele existente la dosarul Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că decizia pronunțată în dosarul nr.504/2006 de către Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența este corectă, întrucât faptele autorului reclamantei - sunt apreciate ca având caracter fascist, fiind incidente disp.art.2 al.2 din OUG214/1999.

In susținerea apărării, pârâta depune, în copie, documentația care a stat la baza emiterii hotărârii pronunțată în dosarul nr.504/2006.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 544/7.10.1944 a Tribunalului Militar Constanța (fila 23-26), tatăl reclamantei, -, a fost condamnat, cu majoritate de voturi, făcând aplic.art.1 lit.c din Legea nr.16/1949 și art.3 din Legea nr.16/1949, la moarte, pentru fiecare faptă în parte, pentru crima de uneltire contra securității interne a de art.1 lit.c din Legea nr.16/1949.

Așa cum rezultă din considerentele sentinței penale sus-menționate, autorul reclamantei a fost condamnat "pentru crimă de uneltire contra securității interne a, de art.1 lit.c din Legea nr.16/1949 și crimă de constituire în bandă în scop terorist de art.3 din Legea nr.16/1949", reținându-se că acesta, împreună cu alte persoane, s-au organizat în vederea răsturnării regimului politic de la acea vreme.

Reclamanta, în calitate de moștenitor al numitului -, a formulat cerere de constatare a calității de luptător în rezistența, cerere ce a fost respinsă prin decizia emisă în dosarul nr.504/2006 al Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența.

Decizia sus-menționată a avut în vedere că autorul reclamantei, prin acțiunile întreprinse și pentru care a fost condamnat, au avut caracter violent, inspirând teamă în rândul populației, a maltratat diferiți cetățeni, astfel că faptele acestuia pot fi interpretate ca având caracter fascist, situație exceptată de la constatarea calității de luptător în rezistența.

Decizia contestată este nelegală și netemeinică, întrucât, așa cum rezultă din sentința penală, autorul reclamantei a fost condamnat de uneltire împotriva "securității interne a " și nicidecum pentru acțiuni teroriste îndreptate împotriva unor persoane.

Potrivit art.1 din nr.OUG214/1989, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența desfășurată în perioada 6.03.1945-22.12.1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice.

Art.2 din textul legal sus-menționat, arată care sunt considerate infracțiuni din motive politice, printre acestea regăsindu-se și cele care au avut drept scop propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22.12.1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta, precizându-se că prevederile ordonanței nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel.

In speță, autorul reclamantei nu se încadrează în excepția reglementată de art.2 pct.2, întrucât acesta a fost condamnat pentru uneltire împotriva regimului politic de la acea vreme ("crimă de uneltire contra securității interne a ") și nicidecum pentru infracțiuni contra umanității sau pentru activități fasciste.

In atare condiții, având în vedere disp.art.1-2 din OUG214/1999, instanța va admite contestația și va anula decizia emisă în dosarul nr.504/2006 la 2.08.2007.

Intrucât autorul reclamantei - este decedat, reclamantei, în temeiul art.5 din OUG214/1999, i se va constata calitatea de luptător în rezistența.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația formulată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta - cu domiciliul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA - cu sediul în B,-, sector 5 și în consecință:

Anulează hotărârea pronunțată în dosarul nr.504/2006 emisă de pârâtă.

Constată că reclamanta are calitatea de beneficiar al nr.OUG214/1999. Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

red.jud.-

11.02.2008

tehnored.-gref.

4ex./13.02.2008

Președinte:Nicolae Stanciu
Judecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 33/2008. Curtea de Apel Constanta