Alte cereri. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.11/CA
Ședințapublică de la 14 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenții pârâți MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE, cu sediul în B, sector 5,-, și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, cu sediul în B, sector 6,-, împotriva sentinței civile nr.1859 din 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, C, - toți cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T, și intimata pârâtă AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI T, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești - primă de vacanță.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07.01.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2008.
CURTEA:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 1757/88/25 iulie 2007, 40 reclamanți - funcționari publici au chemat în judecată Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția pentru Protecția Mediului - T, pentru a se dispune obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță cuvenită pentru perioada 2003 - 2006, actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective.
In motivare, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici, fiind în raporturi de serviciu cu instituția pârâtă - Agenția pentru Protecția Mediului - în perioada 2003 - 2006, calitate în care au dreptul la o primă de vacanță, odată cu solicitarea concediului de odihnă, conform prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, forma în vigoare și respectiv art. 33 alin. 2 din același act normativ, în redactarea aplicabilă în perioada 2002 - martie 2004.
Au mai susțin reclamanții că aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr.511/2004, și prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005, legi ale bugetului de stat care prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului respectiv, astfel că dreptul de acorda indemnizația pentru concediul legal de odihnă se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide în mod obligatoriu, dreptul la acordarea indemnizației, inclusiv la plata primei de vacanță.
In continuare, se argumentează că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și cum acest drept a fost obținut prin lege nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, acele suspendări succesive contravenind dispozițiilor art. 53 alin. 2 și art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte constituționale precum și textele invocate din legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat,
care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea fragrantă a legii.
Ori, contrar acestor dispoziții, legislativul (prin legile nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, și nr. 511/2004) a anulat acest drept în mod nelegal.
In dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri din care rezultă calitatea de funcționari publici, acte de stare civilă și alte înscrisuri.
In apărare, pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Aceleași excepții au fost invocate prin întâmpinarea depusă și de către Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile.
De asemenea, Agenția pentru Protecția Mediului Tad epus întâmpinare.
Reclamanții au depus la dosar precizări prin care învederează că solicită primele de vacanță pentru intervalul 2001 - 2006.
Prin sentința civilă nr.1859 din 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și Ministerul Mediului, ca nefondată. S-a admis cererea reclamanților și au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici pe parcursul anilor 2001 - 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, dar aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative, respectiv prin art. 3 al.1 din OUG33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 al. 3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 al. 7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.
Cu toate acestea, deși aplicarea textului de lege menționat a fost suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă,criticând-o sub aspectele:
- greșit a fost admisă respinsă excepția calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile și respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune;
- pe fond a criticat soluția motivat de faptul că norma specială are prioritate față de norma generală. Conform art.31 din Legea nr.188/1999 - salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare al funcționarilor publici.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie,ea fiind dată cu aplicarea greșită a legii -cf. art.304 pct.9 Cod pr.civilă,în sensul că:
- nu se poate vorbi de o anulare ilegală a unui drept, exercițiul dreptului fiind suspendat și nu înlăturat;
- în mod greșit a fost respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune privind acordarea primelor de vacanță pe perioada 2001 - 2003, acțiunea fiind introdusă peste termenul de prescripție de 3 ani, a cărui împlinire a avut loc la 31 decembrie 2004.Pentru fiecare an în parte termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data încetării cauzei de suspendare.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse conf.art.312 Cod pr. civilă, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile se reține că, potrivit art.5 pct.8 din HG br.368/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, acesta este ordonator principal de credite și în această calitate este pârât în prezenta cauză. Sarcina repartizării creditelor bugetare aprobate, inclusiv pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare (în speță Agenția pentru Protecția Mediului T) revine ordonatorilor principali de credite, adică Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile (art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice).
Potrivit art.7 din OUG nr.146/2007 privind aprobarea primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 -2006, ordonatorii principali de credite au obligația aplicării și ducerii la îndeplinire a prevederilor legale privind plata primelor de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a reținut corect că atâta vreme dreptul reclamanților la prima de vacanță a fost suspendat prin diferite acte normative,termenul de prescripție nu curge.În plus,pentru plata drepturilor bănești nu se prevede prin lege un termen de scadență,astfel încât prescripția extinctivă ca și mod de sancționare a lipsei de diligență în cauza de față nu a curs.
Pe fondul cauzei se constată că, acțiunea este întemeiată din următoarele considerente:
Potrivit art.32 al. 2 (devenit art.34 după republicarea Legii nr.188/1999) funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,sunt imperative și nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art.32 al.2 din legea 188/1999.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 din OG nr.33/2001, urmată ulterior prin suspendări dispuse prin legea bugetului anual până la finalul anului 2006.
Însă, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu desființarea sa, astfel că începând cu data încetării suspendării, reclamanții sunt îndreptățiți să primească primele de vacanță, pe perioada în care aceste drepturi nu s-au acordat, respectiv 2001-2006.
Interpretarea dată acestei măsuri de suspendare de către recurenta-pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale.
În acest context,examinând dispozițiile legilor temporale privind suspendarea exercitării dreptului. raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar proporțional cu situația ce a determinat-o,nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Pe de altă parte limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de lipsa exercițiului bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de disp. art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional de la Geneva cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Susținerea recurentelor în sensul că, primele de vacanță au fost acordate greșit, întrucât nu sunt drepturi de natură salarială, nu poate fi reținută, întrucât acest drept a fost prevăzut prin art.32 (34) din Legea nr.188/1999 a Funcționarilor Publici.
Faptul că primele de vacanță nu au fost plătite din cauza suspendărilor succesive, nu atrage neplata în continuare a acestora, ca urmare a lipsei culpei autorității publice.
Astfel, dispozițiile art.41 din Legea nr.188/1999 sunt incidente în cauză, culpa autorității publice constând în (prime de vacanță acordate în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu) neplata drepturilor salariale cuvenite după încetarea suspendării acestora.
De asemenea, actualizarea acestor sume s-a dispus în mod corect, întrucât ca urmare a devalorizării sumelor datorate, se impune acoperirea prejudiciului efectiv suportat de reclamanți.
Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile în contencios administrativ formulate de recurenții pârâți MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE, cu sediul în B, sector 5,-, și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, cu sediul în B, sector 6,-, împotriva sentinței civile nr.1859 din 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, C, - toți cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T, și intimata pârâtă AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI T, cu sediul în T,-, județul T, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2008.
Președinte Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:,
Red.dec.jud.-
Tehnored. 2 ex./21.01.2008.
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
