Alte cereri. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.10/CA
Ședințapublică de la 14 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ formulat de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1581/20.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi salariale.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 ianuarie 2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2008.
CURTEA:
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr-, reclamanta, a chemat în judecată CONSILIUL LOCAL T, pentru a se dispune obligarea acestuia la plata primei de vacanță pentru perioada a2003 - 2005, actualizată cu rata inflației.
In motivare, reclamanta arată că a fost funcționar public în cadrul Consiliului Local T, calitate în care avea dreptul la o primă de vacanță, odată cu solicitarea concediului de odihnă, conform prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, forma în vigoare și respectiv art. 33 alin. 2 din același act normativ, în redactarea aplicabilă în perioada 2002 - martie 2004.
Mai susține reclamanta că aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr.511/2004, și prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005, legi ale bugetului de stat care prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului respectiv, astfel că dreptul de acorda indemnizația pentru concediul legal de odihnă se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide în mod obligatoriu, dreptul la acordarea indemnizației, inclusiv la plata primei de vacanță.
In continuare, a argumentat că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și cum acest drept a fost obținut prin lege nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, acele suspendări succesive contravenind dispozițiilor art. 53 alin. 2 și art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte constituționale precum și textele invocate din legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea fragrantă a legii.
Ori, contrar acestor dispoziții, legislativul (prin legile nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, și nr. 511/2004) a anulat acest drept în mod nelegal.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, dispoziția nr. 125/27 ianuarie 2003, dovada depunerii jurământului, precum și alte înscrisuri.
In apărare, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru anul 2003.
Prin sentința civilă nr. 495 din 4 aprilie 2007 Tribunalului Tulceas -a admis acțiunea, însă, în recurs, Curtea de APEL CONSTANȚAa casat hotărârea și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe - complet de contencios administrative, unde s-a format dosarul nr- RJ.
Prin sentința civilă nr.1581 din 20.09.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Tulceaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondat, a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, pentru plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță. A obligat pârâtul Consiliul Local T la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâte pe parcursul anilor 2003, 2004 și 2005, actualizat în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul Tulceaa avut în vedere că în raport cu probele administrate, că, potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, dar aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative, prin art. 3 al.1 din OUG33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 al. 3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 al. 7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.
Cu toate acestea, aplicarea textului de lege menționat a fost suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Reiese deci că se impune a se considera că dispozițiile nr.OUG33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Din înscrisurile anexate, a rezultat că reclamanta a fost numită în funcția publică de consilier prin Dispoziția nr. 125 din 27 ianuarie 2003, emisă de către Primarul Municipiului T, îndeplinind această calitate și în anii 2004 și 2005.
Așa fiind, având în vedere cele prezentate, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată, și a admis acțiunea promovată, obligând pârâtul să plătească reclamantei prima de vacanță pentru perioada în care a avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pe parcursul anilor 2003, 2004, și 2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Consiliul Local al Municipiului T care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A învederat recurentul că potrivit art.33 alin.2 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ( devenit art.34 după republicare), "funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat.
Susține recurentul că, printr-o serie de ordonanțe de urgență ale guvernului, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu, astfel încât, în virtutea principiului anualității bugetului asigurărilor sociale de stat, toate actele normative în discuție, și-au încetat aplicabilitatea odată cu încheierea exercițiului bugetar corespunzător perioadei de reglementare.
În atare condiții, susține recurentul că, dreptul la primă de vacanță nu este un drept de natură constituțională, ci un drept complementar instituit printr-o lege organică specială, iar instanța nu poate uzita de prerogativele sale, astfel încât, prin hotărâre, să dea o altă turnură dispozițiilor legale existente la momentul dat.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins conf.art.312 cod pr. civilă, pentru următoarele considerente, în esență:
Reclamanta a avut raporturi de serviciu cu recurenta, în calitate de funcționar public în perioada 2003-2005, beneficiind în conf. cu disp.art.33 alin.2 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin OUG nr.33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art.12 al.4 din Legea nr.743/06.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001 au fost prelungite până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea nr.631 din 29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001, modificată prin Legea nr.386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 decembrie 2003.
Dispozițiile din Legea nr.507/2003 (legea bugetului pe anul 2004) precum și ale Legii nr.511/2004 (legea bugetului pe anul 2005), ca de altfel și cele cuprinse în Legea 380/2005 ( legea bugetului pe anul 2006) nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare an în parte, respectiv 2004, 2005 și 2006 suspendarea primei de concediu, primă care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizației de concediu, fiind cuvenită anual.
Este adevărat că dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție, legiuitorul putând să dispună suspendarea sau încetarea acestuia, cum de altfel s-a instituit prin legile de aprobare a bugetelor anuale.
Toate aceste dispoziții legale au avut însă o aplicare limitată în timp, în sensul dispozițiilor art.64 al.1 și ale art.66 al.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare.
Într-o atare situație devin incidente dispozițiile art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește legile bugetare, Curtea Constituțională a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere însăși textul constituțional din art.138 care consacră principiul anualității bugetului de stat, astfel că ele au ieșit din vigoare la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate și anume la 31 decembrie al fiecărui an.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală, căci măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce nu a fost cazul.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și disp.art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1581/20.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în T,-, județul T, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:,
Red.dec.jud.-
Tehnored. 2 ex./16.01.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
