Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 97/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 97

Ședința publică de la 07.01.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

GREFIER - - -

...

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 05.01.2010, întâmpinare formulată de pârât la acțiunea ce face obiectul cauzei dedusă judecății.

Apărătorul reclamantului depune la dosar un set de înscrisuri noi, în dovedirea acțiunii, precizând că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat în cauza de față, solicitând cuvântul pe fond. Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul acțiunii.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și motivată. Insistă și în capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1000 lei, astfel cum a fost formulat, precum și la plata cheltuielilor de judecată constând în plata taxei de timbru și a timbrului judiciar achitate în prezenta cauză, urmând ca celelalte cheltuieli făcute cu ocazia procesului să fie recuperate, eventual, pe cale separată.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul acțiunii

CURTEA,

Instanța constată următoarele asupra acțiunii de față:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal reclamantul, cetățean, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a primi cererea reclamantului și actele depuse de reclamant în vederea redobândirii cetățeniei române și obligarea să-i primească aceste acte într-un termen scurt, rezonabil.

Se solicită obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că în februarie 2009 formulat prima cerere de redobândire a cetățeniei române conform dispozițiilor art. 12 (3) din Legea nr.21/1991 republicată cerere care în mod nejustificat nu a fost înregistratădeîndată conform dispozițiilor legale.

La data de 16.03.2009 reclamantul a formulat o revenire la cererea inițială, iar prin adresele de răspuns pârâtul i-a refuzat înregistrarea, invocând motive, care sunt apreciate de reclamant ca nejustificate.

La dosar reclamantul a depus acte și dovada achitării taxei de timbru și practică judecătorească în ședința publică din 7.01.2010.

La dosar, pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

În raport de actele depuse și de susținerile părților instanța va aprecia pentru următoarele considerente că în parte acțiunea reclamantului este întemeiată.

În cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat al cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române formulate în februarie 2009 și nesoluționată până la data sesizării instanței - august 2009 și respectiv data soluționării - 7.01.2010.

Adresele de răspuns emise de pârâtă reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor art.2 (1) lit."i" din Legea nr.554/2004 deoarece cererea de redobândire nu a fost înregistrată legal conform dispozițiilor art. 12 (3) din Legea nr.21/1991 republicată. Motivele invocate în întâmpinare nu reprezintă motive justificate, ci reprezintă probleme de ordin organizatoric.

Cererea de acordare a daunelor morale este apreciată ca neîntemeiată, pe motiv că reclamantul nu a probat existența unor daune morale în sensul dispozițiilor art.18 (3) din Legea nr.554/2004.

Față de cele expuse mai sus, instanța în baza art.1 și 18 (1) din Legea nr.554/2004 va admite în parte acțiunea reclamantului și în consecință:

Va constata refuzul nejustificat al pârâtului de înregistrare a cererii reclamantului.

Va obliga pârâtul să înregistreze cererea reclamantului de redobândire cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil.

Va respinge cererea de acordare a daunelor morale.

Conform art.274 (1) Cod procedură civilă va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul ales în B,-, -orp C,.1,.3, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE cu sediul în B,-, sector 1.

Constată refuzul nejustificat al pârâtului de înregistrare a cererii.

Obligă pârâtul să înregistreze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil.

Respinge cererea de acordare a daunelor morale.

Obligă pârâtul la 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 7 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored./4 ex.

20.01.2009

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 97/2010. Curtea de Apel Bucuresti