Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 188/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 188/2009
Ședința publică din 27 aprilie 2009
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul (), în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat reclamantul (), asistat de avocat și pentru pârâtul Oficiul Român pentru - Serviciul pentru al Județului C, consilier juridic.
Examinarea cauzei s-a făcut cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
Procedura de citarea este îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 14.04.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea pârâtului, delegația, documentația în probațiune și întâmpinarea, prin care s-a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant ca fiind neîtemeiată ( 8 -23).
În data de 17.04.2009 reprezentanta reclamantului a depus la dosarul cauzei acte în susținerea contestației și dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate ( 24 - 39).
Reprezentanții părților și a Ministerului Public au învederat instanței că, nu mai au de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, deliberând, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantului a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României emisă pe numele reclamantului și prelungirea dreptului de ședere în scopul desfășurării de activități comerciale, pentru motivele detaliate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele din întâmpinare, cerințele prevăzute de art. 11 din nr.OG 194/2002 nu au fost îndeplinite, iar cele prevăzute de art. 13 nu se referă la reclamant, el nu are permis de ședere și nu a făcut dovada că, ar fi prejudiciat într-un fel prin actul contestat, faptul că, are un contract de închiriere cu o societate la care este asociat nu are relevanță, nu a cerut viză de lungă ședere în scopul desfășurării unei afaceri.
Reprezentanta Ministerului Publica solicitat respingerea acțiunii ca nefiind întemeiată, întrucât în urma verificării probatorului administrat în cauză s-a constatat că, decizia contestată este emisă conform normelor în vigoare.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul () a chemat în judecată pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU -SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/9 martie 2009 și prelungirea dreptului de ședere în scopul desfășurării de activități comerciale.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, s-a deplasat personal la acest serviciu, pentru a se interesa de condițiile pentru care i se poate prelungi viza, că pentru desfășurarea activității societății a încheiat un contract de închiriere pe o perioadă de 1 an.
Consideră că fiind cetățean israilean, nu sunt incidente prevederile art.11 alin 2 din OUG nr. 194/2002, iar prevederile art. 13 din acest act normativ sunt respectate astfel că apreciază că îndeplinește cerințele legale pentru prelungirea dreptului de ședere în scopul desfășurării de activități comerciale.
Pârâtul SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C prin întâmpinarea depusă la data de 14 aprilie 2009 solicită respingerea cererii formulată de reclamant ca neîntemeiată (10-12).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul a aratat că la data de 9 martie 2009, reclamantul a fost depistat de lucrători din cadrul Serviciului, iar la controlul documentelor s-a constatat că șederea acestuia pe teritoriul României devenise ilegală întrucât reclamantul a intrat în România la data de 4 decembrie 2008 în scop turistic, (personal) regimul călătoriilor cetățenilor din Israel nefiind condiționat de obținerea unei vize, potrivit Regulamentului CE nr. 539/2001 al Consiliului, din 15 martie 2001, modificat și completat de Regulamentul CE nr. 2414/2001 din 7 decembrie 2001, Regulamentul CE nr. 453/2003 din 6 martie 2003, Regulamentul CE nr. 851/2005 din 2 iunie 2005, Regulamentul CE nr. 1932/2006 din 21 decembrie 2006 respectiv anexa 2 din Regulament.
Acest drept obligă însă pe cetățeanul străin să respecte scopul și durata stabilite prin legea specială - art. 4 și 11 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată.
Reclamantul a deschis însă o afacere (în municipiul C-N) și a continuat să rămână pe teritoriul României în acest scop, nedeclarat, fapt care contravine dispozițiilor legale incidente imperative.
Se susține că instanța de judecată nu are posibilitatea legală să dispună ceea ce reclamantul nu a solicitat pe calea administrativă reglementată expres de un act normativ cu caracter special: prelungirea dreptului de ședere în România.
Procedura prevăzută de lege prevede expres și imperativ respectarea anumitor condiții anterioare indispensabile pentru realizarea acestui deziderat, astfel încât solicitarea reclamantului excede prezentului cadru procesual.
Art. 13 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, este aplicabil străinilor care au obținut deja o rezidență în România, ca modalitate a dreptului de ședere prelungit de formațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru.
În conformitate cu dispozițiile art. 83 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, reclamantului i s-a adus la cunoștință măsurile dispuse, îndeplinindu-se astfel obligația legală a autorității de a comunica actul administrativ.
Examinând cererea reclamantului prin prisma motivelor invocate și a probelor depuse la dosar, Curtea reține următoarele:
La data de 09 martie 2009, urmare a unui control efectuat de către organele abilitate ale pârâtului, reclamantul a fost depistat, la controlul documentelor, că șederea acestuia pe teritoriul României devenise ilegală întrucât acesta a intrat în România la data de 4 decembrie 2008 în scop turistic, regimul călătoriilor cetățenilor din Israel nefiind condiționat de obținerea unei vize, potrivit Regulamentului CE nr. 539/2001 al Consiliului, din 15 martie 2001, modificat și completat de Regulamentul CE nr. 2414/2001 din 7 decembrie 2001, Regulamentul CE nr. 453/2003 din 6 martie 2003, Regulamentul CE nr. 851/2005 din 2 iunie 2005, Regulamentul CE nr. 1932/2006 din 21 decembrie 2006 respectiv anexa 2 din Regulament.
Acest drept obligă însă pe cetățeanul străin să respecte scopul și durata stabilite prin legea specială respectiv art. 4 și 11 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că reclamantul a deschis o afacere în municipiul C-N și a continuat să rămână pe teritoriul României în acest scop, al desfășurării de activități comerciale, nedeclarat, fapt care contravine dispozițiilor legale incidente imperative.
Potrivit art. 4 din OUG nr.194/2002, pe timpul șederii în România, străinii sunt obligați să respecte legislația română, sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade.
Conform art. 11 din același act normativ, în cazul în care prin convențiile internaționale sau actele normative prin care se desființează unilateral regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care vizele sunt desființate, străinilor care nu au obligația obținerii vizei pentru a intra în România li se permite accesul pe teritoriul statului român și pot să rămână până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în țară.
Coroborând dispozițiile legale amintite anterior se poate conchide că în speță, reclamantul, cetățean străin, trebuia să desfășoare activități exclusiv turistice în limita temporală impusă de lege, pentru orice altă activitate fiind necesară obținerea unei vize specifice domeniului accesat.
În speță, însă, reclamantul nu a respectat obligațiile care-i reveneau potrivit dispozițiilor legale enunțate respectiv nu a desfășurat activități exclusiv turistice, nu a respectat durata pentru care a obținut viza turistică și a desfășurat activități comerciale.
Se poate conchide, așadar, că în speță, nu există motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat în privința măsurii returnării de pe teritoriul României care să atragă sancțiunea nulității acesteia, susținerile contrare ale reclamantului fiind nefondate, astfel că cererea reclamantului care vizează anularea măsurii returnării de pe teritoriul României urmează a fi respinsă.
Cât privește cererea reclamantului de prelungire a dreptului de ședere în scopul desfășurării de activități comerciale, instanța urmează să o respingă ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.51 alin.1 din OUG nr.194/2002, cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară se depun personal de către solicitanți, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat șederea, laformațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru de la locul de reședință,însoțite de documentele menționate la alin.2,3 și cu respectarea unei anumite proceduri.
În speță se poate observa că reclamantul nu a adresat o astfel de cerere pârâtului care este singura autoritate abilitată de legiuitor să procedeze la prelungirea dreptului de ședere în scopul desfășurării de activități comerciale și, prin urmare, formularea acesteia pentru prima dată în fața instanței de judecată, ocolind procedura obligatorie din fața organelor administrative apare ca fiind inadmisibilă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la art. 4, 11 și 51 din OUG nr.194/2002 va aprecia acțiunea reclamantului parțial ca nefondată, parțial ca inadmisibilă - după distincțiile anterioare - și urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul () cu domiciliul ales în N,--16,.12, jud. C împotriva pârâtului OFICIUL ROMÂN PENTRU -SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C cu sediul în N, str. u, nr.16, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 aprilie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
2 ex./19.05.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
