Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1491/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1491/2009

Ședința publică din data de 27 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărcuț

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI D, împotriva sentinței civile nr. 161 din 23.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu PREFECTUL JUDEȚULUI C - reprezentant legal al INSTITUȚIEI PREFECTULUI JUDEȚULUI C, având ca obiect contencios administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 24.04.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului prin care a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.161 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Prefectul Județului C reprezentant legal al Instituției Prefectului județului C în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului D și în consecință a fost anulată dispoziția nr.1531/05.08.2008 emisă de Primarul municipiului

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin dispoziția nr.1531/05.08.2008 emisă de pârât s-a suspendat acordarea stimulentelor prevăzute de pr.fiscală.

Acordarea stimulentelor este prevăzută de art.227 pr.fiscală fiind un drept recunoscut de lege angajaților din autoritatea administrației publice locale cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale.

Ca atare fiind un drept recunoscut de codul d e procedură fiscală, el nu este lăsat la latitudinea conducătorului unității care trebuie să acorde salariaților conform art.40 alin.2 Codul muncii toate drepturile ce decurg din lege.

Astfel, în conformitate cu art.11 din Legea nr.554/2004 a fost admisă acțiunea și anulată dispoziția nr.1531/05.08.2008 a Primarului municipiului

Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs Primarul municipiului D solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței ca fiind netemeinică și nefondată și menținerea dispoziției Primarului nr 1531/2008.

În motivare se arată că prin sentința civilă nr.1614/2008 s-a admis cererea formulată de Prefectul Județului C - reprez. Legal al Instituției Prefectului Jud. C privind anularea dispoziției Primarului nr. 1531/2008 fără a se ține cont de către instanță de prevederile art. 14 alin 4 "Reguli bugetare" din Legea 273/2006 prin care este reglementat faptul că " nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare" legale.

Pe anul 2008 aceste sume de bani de natura stimulentelor nu au fost prevăzute în bugetul primăriei municipiului Din punct de vedere al legalității emiterii actului administrativ arată că dispoziția primarului nr.1531/2008 a fost dată conform articolului 68 din Legea nr. 215/200 1 Legea administrației publice locale, republicată. Conform acestui articol "în exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual". Conform art. 63 al.(l) din Legea nr. 215/2001 Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții: lit c) atribuții referitoare la bugetul local; iar la art. 63 al.( 4) din aceeași lege în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul: a) exercită funcția de ordonator principal de credite;

Mai mult decât atât articolul 1 din Dispoziția Primarului nr. 1531 din 05.08.2008 prevede că "Se suspendă acordarea stimulentelor reglementate de nr.OG 92/2003" deci această măsură este pe timp limitat și este in conformitate cu legea 215/2001 și art.14 din "Regulamentul de constituire și utilizare a fondului pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu de specialitate din cadrul primăriei" aprobat prin dispoziția primarului nr.1167 din 25 aprilie 2007". Conform celor arătate mai sus Primarul Municipiului D fiind ordonatorul de credite conform legii poate să emită dispoziții conform legii cu privire la afectarea bugetului local.

De asemenea învederează instanței faptul că există un grad scăzut de încasare a veniturilor bugetului local care se datorează faptului ca nu sunt efectuate măsurile de executare silita asupra contribuabililor care nu-si plătesc la termen obligațiile față de bugetul local.

Prin emiterea dispoziției nr.1531/2008 nu au fost încălcate prevederile art. 38 din Legea nr.53/2003 deoarece nu s-a făcut nici o presiune asupra angajaților pentru a renunța la drepturile lor salariale mai mult nu este încălcat nici art.40 din aceiași lege deoarece aceste sume privind stimularea personalului nu au fost prevăzute nici în contractul colectiv de muncă și nici in contractele individuale de munca iar aceste sume de bani nu sunt intr-un procent fix ci sunt de natura premiilor conform art 20 aliniat 1, secțiunea a 3-a(Secțiunea a 3-a Premii) din Ordonanța Nr. 6 din 24 ianuarie 2007 modificată de Ordonanța Guvernului nr. 9/2008 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul2007 "Autoritățile și instituțiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii pot acorda stimulente funcționarilor publici, în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare."

Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prefectul județului C în calitate de reprezentant legal al Instituției Prefectului în exercitarea prerogativelor instituite de art.19 din Legea nr.340/2004 a promovat acțiunea în contencios administrativ împotriva pârâtului Primarul municipiului D solicitând anularea dispoziției nr.1531/05 august 2008 susținând că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art.227 din OG nr.92/2003 ale dispozițiilor art.38 din Legea nr.53/2003 și dispozițiile Legii nr.188/1999.

Primarul municipiului D prin dispoziția nr.1531/05 august 2008 dispus suspendarea acordării stimulentelor reglementate de OG nr.92/2003.

Prima instanță a reținut în mod corect că reglementarea acordării stimulentelor este stabilită de prevederile art.227 din OG nr.92/2003 în favoarea angajaților din cadrul autorităților administrației publice locale cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale astfel că nefiind un drept a cărui acordare să fie la latitudinea conducătorului autorității este un drept care se circumscrie sferei dispozițiilor art.40 alin.2 din Codul muncii.

Invocarea omisiunii analizării prevederilor art.14 alin.4 din Legea nr.273/2006 potrivit căreia nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare raportat la împrejurarea că pentru anul 2008 aceste sume nu au fost prevăzute în bugetul primăriei, de către recurentă echivalează cu invocarea propriei culpe.

Aserțiunile vizând împrejurarea că suspendarea a fost doar o măsură pe timp limitat și are la bază împrejurarea că există un grad scăzut de încasare a veniturilor bugetului local întrucât nu sunt efectuate măsurile de executare silită relevă doar eventuale disfuncționalități în cadrul aparatului propriu și nu pot fi o justificare pentru suprimarea unor drepturi statuate prin acte normative cu forță superioară.

Dispozițiile OG nr.6/2007 modificate prin OG nr.9/2008 stabilesc cadrul în care autoritățile pot acorda stimulente funcționarilor publici în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, raportarea fiind tot la dispozițiile legale cu forță juridică superioară.

Prima instanță a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale astfel că nu se poate reține prezența motivului de recurs invocat prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. și în consecință potrivit dispozițiilor art.312 pr.civ. recursul promovat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului împotriva sentinței civile nr.161 din 23.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G - - - -

GREFIER

- -

Red./

2 ex./20.05.2009

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1491/2009. Curtea de Apel Cluj