Obligația de a face. Decizia 1486/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1486/2009

Ședința publică din data de 27 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărcuț

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BNî mpotriva sentinței civile nr. 935 din 07.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu intimații - și PREFECTURA JUDEȚULUI B - N - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE VEHICULE, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința comercială nr. 935, pronunțată la data de 7 noiembrie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtelor Prefectura județului B-N prin Serviciul public comunitar, regim permise de conducere și înmatriculări autovehicule B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, iar pârâtele au fost obligate să procedeze la înmatricularea autoturismului marca Volkswagen, tipul 7/ cu nr.de identificare, fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art.7 din.nr.1501/2006 a Ministerului Internelor și reformei Administrative. Totodată, pârâtele au fost obligate în caz de refuz la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la efectuarea înmatriculării.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamantul după dobândirea autoturismului Volkswagen, Tip 7, s-a prezentat la Serviciul de înmatriculări auto, care i-a solicitat dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule stabilite conform legii.

Prin prisma disp.art.148 din Constituția României și art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene această taxă specială instituită pentru primă de înmatriculare este nelegală și nu se datorează.

Potrivit disp.art.148 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive al au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, de altfel conf.art.90 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu a aplicat direct sau indirect produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică sau indirect produselor naționale similare.

Prevederile menționate în tratat îngrădesc în materie fiscale statele membre ca acestea să limiteze libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, interzicând discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenite de pe piața internă.

Raportat la această situație, se constată că legiuitorul român prin introducerea în Codul fiscal a taxei ca și impozit datorat statului a încălcat în mod direct dispozițiile Tratatului Comunității Europene.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale a DGFP iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de -.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că potrivit art. 1 alin 2 din Ordinul nr. 1501/2006 al Ministerului Administrației și Internelor "înmatricularea, radierea, autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul".

Rezultă din aceste prevederi că DGFP B-N nu are atribuții în domeniul înmatriculării vehiculelor.

Potrivit art. 7 din Ordinul nr. 1501/2006 al MIRA, înmatricularea permanentă sau temporară se efectuează pe baza mai multor documente, expres și limitativ prevăzute, printre care și cererea solicitantului, ori în cauză intimatul nu a formulat o astfel de cerere scrisă pentru înmatricularea autoturismului.

În lipsa unei cereri scrise pentru înmatricularea autoturismului, nu se poate reține că Serviciul Public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule ar fi refuzat înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului și nici nu este posibil ca acesta să înmatriculeze un autovehicul în lipsa unei cereri de înmatriculare, nemaipunându-se în discuție dacă taxa specială trebuia sau nu achitată.

Analizând recursurile promovate prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art. 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:

Reclamantul - prin acțiunea promovată în contradictoriu cu INSTITUȚIA PREFECTULUI-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULAREA AUTOVEHICULELOR și DGFP B-N a solicitat înmatricularea definitivă fără taxă de primă înmatriculare a autovehiculului în favoarea reclamantului.

În justificarea pretențiilor formulate reclamantul a invocat incidența dispozițiilor art. 9 din Tratatul Constitutiv al Comunităților Europene și preeminența dispozițiilor comunitare și jurisprudenței comunitare în raport de dreptul intern.

Reclamantul a formulat în prealabil cerere adresată autorităților abilitate în vederea înmatriculării autoturismului fără achitarea taxelor aferente primei înmatriculări acestea comunicându-i că procedura înmatriculării este reglementată de Ordinul MAI nr. 1501/2006 iar taxa de primă înmatriculare fiind unul din actele necesare pentru înmatricularea autoturismului iar ipoteza prezentată nesituându-se în excepțiile prevăzute de lege nu se poate proceda la înmatricularea în condițiile solicitate.

Prima instanță și-a fundamentat hotărârea reținând că, potrivit dispozițiilor art. 2141și 2143din Codul fiscal și pct.311- 313din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Taxa instituită a fost interpretată de către prima instanță ca fiind una reglementată prin dispozițiile Codului fiscal dar care, instituie discriminări.

Din economia textului de lege enunțat anterior prima instanță a tras concluzia că există discriminare între autoturismele cumpărate din România și cele provenite din țările Comunității Europene, aspect interzis de art.90 partea I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, conform căruia nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, apreciere care este conformă realității.

Concluziile trase de prima instanță pornind de la aceste premise însă, relevă o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente.

Refuzul înmatriculării în ipoteza nerespectării dispozițiilor legale de către persoana care pretinde o anumită conduită autorității nu poate fi apreciat ca fiind unul nejustificat în sensul în care această sintagmă este definită de legea contenciosului administrativ.

Refuzul apare ca fiind nejustificat doar în ipoteza în care este emis cu exces de putere, ilegal în mod subiectiv prin raportare la drepturi ale persoanelor fizice și juridice iar forma de manifestare a refuzului este una manifestă și nemotivată.

Autoritățile pârâte atât în procedură prealabilă cât și în emiterea actelor contestate au procedat la justificarea refuzului prin invocarea dispozițiilor legale care sunt încălcate în ipoteza în care autoritatea se conformează pretențiilor cetățeanului.

Principiul securității circuitului civil presupune respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar pentru ipoteza în care anumite norme nu sunt conforme dispozițiilor din acte normative cu putere superioară lor respectiv Constituția sau Convenția, abilitarea în înlăturarea de la aplicare a acestora revine doar autorităților investite după caz, în acest sens respectiv Curtea Constituțională, E, sau instanțelor naționale.

Considerentele evidențiate au format convingerea instanței că recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N sunt fondate, prima instanță interpretând greșit dispozițiile legale incidente așa cum s-a reținut anterior astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct 9 coroborat cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârât, și în rejudecare va respinge acțiunea formulată de reclamant reținând că refuzul autorității nu apare ca fiind unul nejustificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N împotriva sentinței civile nr. 935/07.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantului.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

G - - - - - -

Red./

3 ex./19.05.2009

Jud.fond.-

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 1486/2009. Curtea de Apel Cluj