Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 11/CA/2010
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Nanea Paraschiv
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 484/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță recurenta pârâtă asistată de avocat și mandatara intimaților pârâți, și, avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din data de 15.12.2009.
Mandatarii părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul recurentei pârâtă solicită admiterea recursului și în consecință modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială promovată de reclamanți.
Arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că poziția gardului și dreptul de proprietate asupra acestuia nu sunt lămurite, întrucât gardul a fost realizat de pârâtă, pe terenul proprietatea sa, cu mult timp înainte și fără să fie contestat de reclamanți la acel moment. Or, tocmai pentru că nu l-au contestat niciodată se pune întrebarea și trebuie analizat care este interesul reclamanților în prezent de a se opune realizării construcției pe proprietatea pârâtei recurentă, având în vedere că instanța nu trebuie doar să "pipăie" fondul ci să realizeze o analiză abstractă a acestuia.
Mandatarul recurentei pârâtă arată că reclamanții susțin că gardul încalcă limita de demarcație dintre proprietăți, iar exact pe această linie se va realiza zidul construcției ce reprezintă un adaos la construcția existentă. Precizează că în autorizația de construcție s-a prevăzut că în cazul demolării gardului trebuie obținut acordul vecinilor, pornindu-se de la premiza falsă că este vorba de un gard/zid comun și nici de cum de un gard care este edificat pe proprietatea pârâtei și de către aceasta - situație în care nu trebuie cerut acordul vecinilor.
Referitor la condițiile suspendării, arată că nu trebuie ne aparat să fie promovată acțiune în contencios administrativ.
Mai arată că în urma reclamațiilor făcute de către intimații reclamanți Primăria a reverificat situația și a răspuns acestora în sensul că autorizația de construire a fost emisă în condiții legale. În expertiza extrajudiciară efectuată la cererea pârâtei s-a reținut că limita de proprietate dintre cele două imobile alăturate depășește cu 0,19. axul actual al gardului, înspre proprietatea lui, ceea ce nu este echivalent cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților cu 0,19. Mai arată că reclamanții au depus la dosar o schiță efectuată de -, care este un fals, fiind eronată în întregime și care nu a fost vizată de OCPI Sibiu.
Referitor la condiția urgenței, mandatarul recurentei pârâtă arată că reclamanții nu pot justifica nici această condiție, urgența fiind justificată din partea pârâtei, care a încheiat contracte de prestări servicii cu diferite firme în vederea realizării construcției.
Mandatarul recurentei pârâtă arată că aceasta nu mai înțelege să susțină cererea de suspendare.
Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Mandatara intimaților reclamanți solicită respingerea recursului.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată arată că este dovedită și urgența și celelalte cerințe ale art. 581 Cod procedură civilă.
Învederează instanței că la dosar a fost depusă doar acea expertiză extrajudiciară, efectuată la cererea pârâtei, în care se reține că s-a depășit cu 19 cm. axul actual al gardului înspre proprietatea lui, încălcându-i, practic, acestuia dreptul de proprietate, iar apoi se susține că diferențele constatate se încadrează în toleranța admisă de normele tehnice în vigoare, fără a se calcula faptul că 19 cm. pe o lungime de 3. nu este tocmai o diferență tolerabilă.
Mai arată mandatara intimaților reclamanți faptul că acordul acestora este obligatoriu, deoarece construcția se află pe proprietatea acestora.
Pentru aceste motive, arată că cererea de suspendare provizorie a executării construcției este întemeiată, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă.
Depune concluzii scrise și solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că pe rolul Tribunalului Sibiu - secția comercială și de contencios administrativ, s-a înregistrat sub nr. 2158 din 02.07.2009 cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții și Primarul municipiului Sibiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună suspendarea executării autorizației de construire nr. 309/1.04.2009 emisă pârâtei de către Primarul municipiului Sibiu, până la pronunțarea Tribunalului Sibiu în dosar -.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile urgenței cererii, constând în faptul că odată edificată construcția, în baza unei autorizații nelegale, prejudiciul nu va mai putea fi reparat, și neprejudecarea fondului și vremelnicia fiind îndeplinite prin faptul că acțiunea în fond constă în cererea de anulare-revocare a autorizației, iar suspendarea va produce efecte până la soluționarea acelei cereri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 484/CA din 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins excepția inadmisibilității și a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanți, dispunându-se suspendarea autorizației de construire nr. 309/1.04.2009 emisă pe numele pârâtei, până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. -.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții au făcut dovada propriei vătămări prin actul administrativ a cărui suspendare o solicită, prin aceea că, prin edificarea construcției s-ar putea crea o pagubă iminentă și care nu s-ar mai putea repara. În raport de excepția inadmisibilității s-a apreciat că este netemeinică prin aceea că cererea introductivă a fost precizată, solicitând suspendarea actului administrativ și nu anularea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială formulată de către reclamanți.
În motivarea recursului se susține că pârâta a obținut în condiții legale autorizația de construire pentru edificarea unui adaos la construcția existentă, despre care se susține eronat că ar încălca dreptul de proprietate al reclamanților. Se susține că între proprietățile părților se află un gard, care este proprietatea exclusivă a pârâtei, care l-a construit, iar pentru desființarea lui nu are nevoie de acordul vecinilor reclamanți.
Reclamanții intimați nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat sub toate aspectele cauzei, cât și prin prisma motivelor invocate, se constată că este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanța de fond îl constituie suspendarea executării unui act administrativ pe calea procedurală oferită de art. 581 Cod procedură civilă și următoarele și anume ordonanța președințială. Instanța de fond a respectat cadrul procesual pronunțând dispozitivul hotărârii cu privire la obiectul cu care a fost investită, însă considerentele vizează analiza condițiilor de suspendare a actului administrativ prevăzute de art. 14 din legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, motivele fiind, așadar, străine de natura pricinii.
În lipsa unei modificări a manifestării de voințe a reclamanților, cu concursul judecătorului fondului, care avea obligația aplicării art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, cadrul procesual fixat de reclamanți, care au beneficiat de asistență juridică calificată, rămâne cel al ordonanței președințiale prev. de art. 581 Cod procedură civilă, considerentele instanței de fond trebuind a se circumscrie condițiilor de exercitare a acestei căi procedurale.
Din această perspectivă, Curtea reține că instituției suspendării unui act administrativ nu-i pot fi aplicate dispozițiile art. 582 Cod procedură civilă, deoarece, pe de o parte, aceste dispoziții sunt la rândul lor speciale ca și cele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa încât nu se pot completa cu alte dispoziții speciale, iar pe de altă parte, sunt incidente și prevederile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în litigiile în contencios administrativ nu-și găsesc aplicarea normele privind ordonanțele președințiale, pentru că sunt incompatibile.
Rezultă, așadar, că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanți pentru suspendarea autorizației de construire este inadmisibilă, motiv pentru care, Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea atacată corespunzător.
Întrucât prin soluția preconizată se face dovada deplină a culpei procesuale a reclamanților în temeiul art. 274 Cod procedură civilă îi va obliga către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs în cuantum de 2002,15 lei, apreciate ca îndestulătoare și pe măsura complexității cauzei, fiind respinse în rest celelalte cheltuieli solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 484/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată și precizată de reclamanții, și în contradictoriu cu MUNICIPIUL prin Primar și, având ca obiect suspendarea autorizației de construire nr. 309/01.04.2009.
Obligă reclamanții intimați să plătească pârâtei recurente suma de 2.002,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - --- | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. / 8 ex./3.02.2010
Jud. fond I
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța, Nicoleta Nanea Paraschiv