Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 204/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 204/CA/2010

Ședința publică de la 09 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța

Judecător - -

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T pentru pârâta Autoritatea Națională a Vămilor împotriva încheierii de ședință din data de 26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea reclamantului intimat privind judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea reînregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamantul - G a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și suspendarea executării Actului constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului nr. 3353/26.09.2005 și a Proceselor verbale nr. 90 și 253/10.11.2005 pentru suma de 11 263 lei, până la stabilirea adevăratului debitor.

În motivarea acțiunii, reclamantul susține că a formulat acest capăt de cerere alături de cel principal vizând anularea acestor acte, fiind un cumpărător de bună credință al autoturismului marca Skoda, înmatriculat în România după plata tuturor taxelor, inclusiv a celor vamale.

În drept, dispozițiile Legii nr.554/2004.

Pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare, învederând instanței, prin întâmpinarea depusă, că este necesară achitarea de către reclamant a unei cauțiuni.

Prin Încheierea pronunțată la data de 26.11.2009, Tribunalul Hunedoaraa admis cererea reclamantului, dispunând suspendarea executării Actului constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului nr. 3353/26.09.2005 până la rămânerea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile suspendării executării actului fiscal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T pentru pârâta Autoritatea Națională a Vămilor care a solicitat modificarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii reclamantului.

În motivarea recursului se susține că motivele invocate de reclamant privind producerea unui prejudiciu prin începerea executării silite, precum și cuantumul creanței, nu justifică admiterea cererii.

În drept, art. 304 pct.9 și 304 ind. 1.civ.

Recursul este scutit de timbraj.

Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică.

Verificând sentința atacată din prisma motivului invocat raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. curtea reține următoarele:

În considerarea celor două principii incidente în privința actelor administrative - al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 15 alin.1 din Legea nr.554/2004 reglementează posibilitatea solicitării suspendării actului administrativ fiscal în măsura dovedirii cerințelor prevăzute de art.14 din același act normativ, respectiv, existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).

Astfel, pentru a se evita desfășurarea unor proceduri judiciare ulterioare în scopul recuperării sumelor stabilite în sarcina sa și, în scopul prevenirii producerii unui prejudiciu iminent, în cazul în care se va stabili temeinicia acțiunii în contencios administrativ formulate, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că sunt justificate condițiile suspendării.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că motivul de recurs invocat de pârâtă raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. nu subzistă, în temeiul art. 312.pr.civ. va fi respins ca nefondat prezentul recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T pentru împotriva încheierii CIVILE din 26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09 Februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./19.02.2010

Jud.fond -

Președinte:Marius Ionel Ionescu
Judecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 204/2010. Curtea de Apel Alba Iulia