Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 271/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.271/
Ședința publică din 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.911/17.11.2009, în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr - reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA au solicitat suspendarea deciziei nr 60/02.07.2009 emisă de procurorul General al PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA până la soluționarea irevocabilă a plângerii prealabile formulate.
În motivare se arată că la data de 02.07.2009,prin Ordinul nr 1472, procurorului General al PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr 526/03.03.2009 prin care s-a stabilit acordarea sporului în cuantum de 50% spor de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru procurori.
În acest context ordinatorul secundar de credite a emis ordinul ce formează obiectul prezentului dosar prin care suspendă acordarea acestui spor pentru personalul auxiliar de specialitate și conex.
Se arată că sunt îndeplinite condițiile art 14 din Legea nr 554/2004 și anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, deoarece sporul este consacrat prin hotărâri judecătorești irevocabile,existând o îndoială serioasă cu privire la legalitatea ordinului mai sus amintit.
Trebuie avută în vedere jurisprudența CEDO în sensul că statul este dator a depune toate demersurile legale pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești irevocabile.
În drept art 2,14 Legea contencios administrativ.
S-a depus întâmpinare de către pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE prin care se solicită respingerea cauzei, iar pe cale de excepție se invocă excepția necompetenței materiale, declinarea în favoarea Curții de Apel București.
Pe fond se motivează prin aceea că reclamanții nu justifică un caz temeinic justificat, precum și o pagubă iminentă,fiind invocate doar argumente de nelegalitate lipsite de importanță pentru obiectul dedus judecății.
Prin întâmpinarea depusă de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA se invocă excepția inadmisibilității acțiuni, iar pe fond respingerea cauzei, ca neîntemeiată.
Pe excepție se arată că nu se face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pe fond se invocă apărări legate de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor constând în cazuri bine justificate și prevenirea unei pagube iminente, in sensul că reclamanții nu justifică și dovedesc îndeplinirea acestor condiții.
Prin sentința civilă nr 264/06.08.2009 a Curții de Apel Timișoara, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.
S-a reținut ca aplicabile dispozițiile 10 alin 1 din Legea nr.554/2004, și nu cele ale art 24 ind 1 din Ordonanța Guvernului nr.8/24.01.2007,coroborat cu disp.art. 3 cod proced civ.
În speță, fiind vorba despre acte administrative ale unor autorități locale, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, competentă material este instanța de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Timiș.
Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr.911/PI//17.11.2009 a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
A dispus suspendarea executării deciziei nr.60/02.07.2009 emisă de procurorul General al PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL până la soluționarea irevocabilă a plângerii prealabile formulate.
Tribunalul a reținut că prin decizia nr 60/02.07.2009 emisă de Procurorul General al PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARAs -a dispus suspendarea aplicării deciziei nr.21/16.03.2009 Procurorului General al PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, începând cu data de 01.06.2009 privitoare la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Pentru ca instanța de judecată să admită acțiunea este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prev de art 14 din Legea nr 554/2004:"Suspendarea executării actului
(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiileart. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".
Este vorba, așadar despre cazul bine justificat(definit ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă in privința legalității actului administrativ- art 2 lit d din Legea nr 554/2004) și prevenirea unei pagube iminente(definit ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidența sau, după caz perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public) sau a unui prejudiciu material viitor.
Prima condiție este dovedită prin aspectele de drept material și apărările invocate de către reclamanți cu privire la netemeinicia actului mai sus amintit.
Se reține aplicativitatea deciziei CEDO în cauza Burdov vs Rusia,conform căreia " complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, in baza Convenției,de a garanta dreptul fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii,intr-un interval rezonabil. De asemenea, autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Revine statelor Obligația de a organiza sistemul legal intr-o asemenea manieră încât autoritățile să își poată îndeplini obligația lor în această privință."
La această speță, se adaugă și speța Driha vs Romania.
În speță, este vorba despre drepturi salariale câștigate în baza unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile, executorii de drept.
Prin actul administrativ ce face obiectul cererii de suspendare reclamanților li se poate produce un prejudiciu material imediat, constând în diminuarea drepturilor salariale, prin eliminarea unui spor prevăzut prin hotărâri judecătorești irevocabile și executorii.
Aplicarea acquis-ului comunitar în dreptul intern, prin aderarea României la UE, presupune respectarea mai multor principii de drept cum ar fi cel al proporționalității dintre măsura dispusă și interesul general, precum și cel al cercetării apartenenței de legalitate.
În acest context trebuie avut în vedere raportul de cauzalitate dintre cântărirea intereselor părților față de fiecare rezultat posibil,lucru ce se circumscrie noțiunii de " caz bine justificat".
Față de recomandarea R(89)8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul CE, instanța reține că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, in anumite circumstanțe,cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil pe care echitate îl impune a fi evitat, in măsura posibilului, fiind necesar a se asigura persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal recurenții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca lipsită de interes.
Se arată astfel că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, motivat de faptul că decizia nr.60/2.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca și act subsecvent Ordinului 1472/2.07.2009 al Procurorului General al României nu mai produce efecte juridice, întrucât acest din urmă ordin a fost suspendat prin decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr.3788/19.08.2009 și prin urmare, suspendarea ordinului 1472/2009 atrage și suspendarea deciziilor emise în baza acestui ordin.
Recurentul mai invocă intrarea în vigoare a Ordinului nr.526/2009 și a Legii nr.330/2009 prin care s-a dispus plata sporului ce face obiectul deciziei nr.60/2009, astfel încât reclamanții nu mai au interes în prezent cauză, câtă vreme actul respectiv nu mai produce efecte juridice.
In drept, s-au invocat disp.art.304 pct.9 pr.civ.
Prin recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se solicită casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
In motivare se arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ atacat, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Se mai arată astfel faptul că reclamanții și-au întemeiat cererea de suspendare pe disp.art.14 din legea nr.554/2004 care presupun îndeplinirea cumulativă condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
In mod greșit prima instanță considerat că în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat prin existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor atacate raportat la faptul că reclamanților li s-au diminuat drepturile salariale câștigate prin hotărâri judecătorești.
Ori, Ordinul nr.1472/2.07.2009 și Decizia nr.60/2.07.2009 nu au produs o diminuare a drepturilor salariale ci o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de OUG nr.71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cu această destinație, Ministerul Public se află în imposibilitatea obiectivă de a plăti în continuare sporul vizat.
Referitor la cea de a doua condiție legată de iminența producerii unei pagube se arată că instanțele de contencios administrativ s-au pronunțat în mod constant în sensul că încasarea unor sume de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu reprezintă o pagubă iminentă în sensul art.14 și nu poate justifica suspendarea aplicării unui act administrativ. Iar în speță nu se poate vorbi despre existența unei pagube de vreme ce reclamanții sunt beneficiarii unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de OUG nr.71/2009.
In drept, s-au invocat disp.art.299 și urm. și art.3041pr.civ.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041pr.civ. Curtea reține că recursurile sunt neîntemeiate, după cum urmează:
Prin Ordinul nr.1472/092.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr.526/03.03.2009 începând cu data de 01.06.2009 iar prin Decizia nr.60/02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoaras -a luat măsura suspendării Deciziei nr.21/16.03.2009, începând cu aceeași dată, 01.06.2009.
Față de aceste acte administrative prin care s-a dispus suspendarea plății sporului de 50 % reclamanții au formulat prezenta cerere de suspendare întemeiată pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004.
Conform dispozițiilor cuprinse la acest articol, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, pe lângă formularea plângerii prealabile dovedită de reclamanți prin actele aflate la filele 6,7,8 dosar fond prin care s-a solicitat autorităților emitente revocarea actelor atacate, trebuie dovedită atât existența cazului bine justificat dar și prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cazul bine justificat este definit de art.2 alin.1 lit. t) din Legea nr.554/2004 ca reprezentând împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Cazul bine justificat care să încalce regula executării din oficiu a actului administrativ impune prezența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, emis în baza legii și pentru executarea acesteia.
Fără îndoială că cercetarea nelegalității actului administrativ este de competența instanței, învestite cu cererea de anulare a acestuia iar instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ va reține ca îndeplinind condiția cazului bine justificat nu o dovadă de nelegalitate evidentă ci sunt suficiente indiciile de nelegalitate a actului administrativ, respectiv subzistența unui argument juridic aparent valabil de nelegalitate.
Pentru aceasta trebuie ținut cont și de nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, România fiind membră a Consiliului Europei, cu consecința că judecătorul național trebuie să țină seama și de conținutul acestei Recomandări în analiza cererilor de suspendare a executării unor acte administrative.
Astfel, acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit a se asigura persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie în condițiile în care executarea imediată și ilegală a actelor administrative contestate poate în anumite circumstanțe să cauzeze persoanelor un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Asemenea măsuri pot fi acordate astfel mai ales când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.
În concret, aparența de nelegalitate a actelor administrative atacate rezidă din mai multe aspecte care nu sunt cercetate decât sumar de instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare, fiind, așa cum s-a arătat anterior de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare să verifice în concret aceste aspecte.
Se observă astfel că, Decizia nr.60/2.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este motivată prin aceea că plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % intră sub incidența 71/2009 care a eșalonat plata drepturilor salariale prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii conform procedurii prevăzute de acest act normativ.
Instanța observă însă că plata sporului de risc dispusă prin Ordinul nr.526/03.03.2009 a avut la bază hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție - Secțiile Unite în recurs în interesul legii, respectiv decizia nr.21/2008 care a constatat că magistrații au dreptul la acest spor și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 și deci nu se încadrează în prevederile nr.OUG71/2009. Pe de altă parte acest act normativ stabilește eșalonarea iar nu suspendarea plății drepturilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești devenite executorii conform procedurii enunțate și deci în aparență, Ordinul nr.1472/02.07.2009 ce dispune suspendarea plății unui spor nu se poate justifica pe dispozițiile nr.OUG71/2009.
Pe de altă parte se poate reține ca argument aparent valabil și aspectul retroactivității Deciziei atacate ce a fost emisă la 02.07.2009 și a dispus suspendarea plății sporului începând cu 01.06.2009 în condițiile în care nr.OUG71/2009 a fost publicată în din 18.06.2009 și a intrat în vigoare la aceeași dată conform art.11 alin.2 din Legea nr.24/2000.
Toate aceste aspecte sunt de natură a dovedi existența cazului bine justificat la care se adaugă și dovada producerii unei pagube iminente care în speță constă nu numai în perturbarea gravă a activității organelor judiciare prin prejudiciul material evident suferit astfel de reclamanți, dar și prin faptul că reclamanții se află în ipostaza de a vedea devenite inaplicabile, măsuri dispuse prin hotărâri judecătorești mai precis de a deveni inaplicabilă o decizie emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii care este astfel obligatorie conform art.329 Cod procedură civilă, drepturile astfel conferite fiind lipsite de orice protecție juridică.
De asemenea, trebuie ținut cont și de practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care a consacrat dreptul oricărei persoane ce a obținut o hotărâre judecătorească împotriva statului de a obține executarea acestei hotărâri într-un termen rezonabil, autoritățile neputând invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea hotărârilor judecătorești, revenind statelor obligația de a-ți organiza sistemul legal într-o asemenea manieră încât autoritățile sale să-și poată îndeplini obligațiile în această privință (Burdov împotriva Rusiei, împotriva României, etc.).
Instanța nu poate reține nici critica recurentului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara potrivit căreia în prezent acțiunea reclamanților este lipsită de obiect și nu mai au interes în cauză atâta timp cât nu mai pot fi prejudiciați prin efectele unui act administrativ care nu mai produce efecte juridice pe considerentul intrării în vigoare a Ordinului nr.526/2009 și a Legii nr.330/2009. Aceasta deoarece chiar dacă în prezent sunt incidente alte acte normative ce reglementează plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, nu se poate reține că reclamanții nu mai au interes în prezenta cauză, deoarece decizia respectivă a produs efecte juridice pe perioada aplicării sale, care pentru considerentele anterior menționate au fost considerate vătămătoare pentru reclamanți.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și disp.art.312 alin.1 teza a II-a pr.civ. instanța va respinge ca nefondată recursurile declarate în cauză de către pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.911/17.11.2009, în contradictoriu cu intimații, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.AP/12.03.2010
Dact.GK/2 ex./17.03.2010
Inst.fond.: jud.
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
