Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 272/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.272 /
Ședința publică din 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta Municipiul T - Direcția Fiscală a Municipiului T împotriva sentinței civile nr.886/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta Municipiul T - Direcția Fiscală a Municipiului T consilier juridic, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea din oficiu pune în discuția părților excepția nulității recursului, față de nemotivarea în termen a recursului declarat în cauză și acordă cuvântul în susținerea excepției.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită constatarea nulității recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr 5870/30/7.10.2009 reclamanta - -, a chemat în judecată pe pârâta- Municipiul T - Direcția Fiscala a Municipiului T,solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr.lF2009--/06.08.2009 din data de 06.08.2009 emisă de Municipiul T - Direcția Fiscala a Municipiului T, pana la pronunțarea instanței de fond asupra contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.lF2009--/06.08.2009
În motivare reclamanta solicită să se constate că sunt îndeplinite condițiile specifice de admisibilitate a unei cererii de acest tip, respectiv: neprejudecarea fondului cauzei si vădita nelegalitate a deciziei de impunere nr.lF2009--/06.08.2009.
In fapt, reclamanta arată că la data de 06.08.2009 au fost încheiate Raportul de inspecție fiscala nr. --, decizia de impunere nr. --. acte prin care organele de control au reținut faptul ca, - - in perioada 2004 - 2009 întocmit declarații de impunere eronate(privind impozitul pe clădiri), nedeclarând practic întreaga valoare a clădirii pe care subscrisa o deține in T si astfel plătind practic mai putini bani bugetului local. Au reținut in acest sens organele de control ca societatea nu a inclus in valoarea clădirii toate accesoriile care constituie parte a unei instalații funcționale a clădirii.
Au mai reținut organele de control in Raportul de inspecție fiscala faptul ca societatea a înstrăinat doua autoturisme fără respectarea prevederilor legale, drept pentru care actele de înstrăinare sunt nule de drept.
De asemenea, mai rețin organele de control ca societatea nu a achitat taxa pe terenul aferent construcției in perioada decembrie 2006 - sem I 2009.
Împotriva raportului de inspecție fiscala si a deciziei de impunere reclamanta a formulat în termen legal, contestație, pe care a înaintat-o organului care a aplicat sancțiunea, și anume MUNICIPIULUI T - DIRECȚIA FISCALA A MUNICIPIULUI
Cu toate acestea și fără sa se fi soluționat contestația formulată de reclamantă la data de 04.09.2009, care are termen de soluționare acordat chiar de organul care trebuia sa o soluționeze la data de 19.10.2009, la data de 17.09.2009, a fost emisa de către Municipiului T - Direcția Fiscala a Municipiului T, somația nr. 4649/17.09.2009.
Practic, la baza întregului dosar de executare, deci si a somației si titlului executoriu, stau actele emise de către Municipiului T - Direcția Fiscala a Municipiului T, adică Raportul de inspecție fiscala nr. -- si Decizia de impunere nr. -- încheiate la data de 06.08.2009.
Reclamanta consideră că actele de executare pornite împotriva acesteia sunt netemeinice si nelegale.
Astfel, referitor la impozitul pe clădiri se arată că în conformitate cu HG 1553/2003 societățile comerciale pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate in patrimoniul lor la data de 31.12.2002. Conform art.3 din Hotărârea de Guvern arătata, la terminarea acțiunii de reevaluare, rezultatele acesteia se aproba de către adunarea generala a acționarilor si se reflecta in situațiile financiare.
Valoarea evaluata/reevaluata a imobilelor societăților comerciale aprobata de către adunarea generala a acționarilor respectivei societăți, va fi introdusa in contabilitate si va fi declarata in decizia de impunere. Acestei valori i se aplica impozitarea prevăzuta de Codul Fiscal(art.253 alin. 2) si de HCL a Municipiului respectiv. In cazul in care reevaluările sunt făcute la un interval mai mare de 3 ani impozitarea este diferita (art.253 alin. 6) si se aplica valorii contabile a respectivei clădiri.
In concluzie, din analiza textelor prezentate valoarea impozabila, in cazul unei evaluări periodice(la interval de 3 ani) este evaluarea rezultată din raportul de evaluare si aprobata de adunarea generala a acționarilor societății respective. Condiția raportului de evaluare si condiția aprobării adunării acționarilor trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca valoarea imobilului sa constituie în mod real baza de impozitare pentru organele fiscale.
In speța de fata, societatea reclamantă a efectuat in conformitate cu legislația in vigoare in România, evaluarea la valoarea justă a clădirilor si terenurilor aflate in patrimoniu, la data de 31 decembrie 2004 si la data de 31 decembrie 2007. valorii juste a avut la baza principiul continuității activității prezente cu respectarea de Evaluare Internationale si a Conform, de valoare diferite de valoarea de piața, valoarea justa este definite ca " suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie, intre 2 părți interesate, aflate in cunoștința de cauza, intr-o tranzacție in care prețul este determinat obiectiv".
Prin aceasta metoda, clădirea si elementele ei componente sunt evaluate sub o singura valoare, respectiv suma care ar fi realizata in situația in care clădirea ar fi înstrăinată din patrimoniul băncii.
Din aceasta rațiune, in Registrul de mijloace fixe, valoarea rezultata in urma evaluării astfel obținute s-a înregistrat ca o singura poziție, ca o creștere de valoare la clădire.
Rezultatul evaluărilor a fost înregistrat in evidența contabilă la data de 31 decembrie 2004. respectiv 31 decembrie 2007, după aprobarea acesteia de către Adunarea Generala Ordinara a Acționarilor, in condițiile legii ambele ședințe AGA au avut loc in luna aprilie a anului imediat următor închiderii exercițiului, respectiv 2005 si 2008. După aprobarea rezultatelor evaluării, - a depus declarații fiscale rectificative, cuprinzând noile valori evaluate conform aprobării, in condițiile legii. Astfel, pentru anul 2005, s-a depus declarația nr 575/5378/14 aprilie 2005, valoare de impunere noua in valoare de 9.284.366 lei iar pentru anul 2008, s-a depus declarația nr 510/F/18 aprilie 2008, valoare de impunere nou 9.505.697 lei iar ambele valori includ si valoarea componentelor care fac parte din clădirea evaluate, ca părți componente.
Neexistând condițiile cumulative in intervalul de 3 ani, intre 2005 si 2008, adică un nou raport de reevaluare si o alta aprobare a adunării generale a acționarilor - -, valoarea imobilului in discuție a rămas aceeași, adică de 9.284 366 lei pana in anul 2008 si de 9.505.697 lei din anul 2008 si pana în prezent. La aceste valori declarate, reclamanta a achitat impozitul aferent Municipiului Considera ca acest aspect este cu totul legal, atâta timp cat legiuitorul. prin prevederile Codului Fiscal si a Normelor de aplicare la acesta, da posibilitatea unei persoane juridice sa efectueze o singura evaluare asupra unui imobil in interval de 3 ani, evaluare care sa constituie baza de impozitare a acelei clădiri.
Daca ar fi altfel decât cum afirma reclamanta, s-ar fi prevăzut in legislația fiscala obligația unei evaluări anuale, iar evaluarea rezultata anual sa fie impozitată
Legislația in vigoare prevedere in mod expres ca rezultatul evaluării trebuie aprobat de CA si AGA, odată cu aprobarea Bilanțului contabil ceea ce înseamnă ca toate societățile comerciale din România obțin aceasta aprobare in același interval de timp, respectiv luna aprilie a anului următor închiderii exercițiului.
Din punct de vedere strict contabil, acesta este momentul in care balanța lunii decembrie este finalizata pentru exercițiul încheiat supus aprobării si momentul in care se transmit toate declarațiile fiscale anuale.
In acest sens. pentru a elimina situații care pot duce la interpretări diferite, - - a primit ca răspuns o adresa nr. -/ - de la Ministerul d e Finanțe - Direcția de Politici Fiscale, Bugetare si Investiții Locale referitor la modul de stabilire al impozitului pe clădiri pentru anul următor înregistrării evaluării. Adresa a fost pusa la dispoziția echipei de control pe perioada inspecției fiscale.
Solicită a se avea în vedere faptul ca in raportul de inspecție, sunt prezentate prevederile legale trunchiat. Astfel pct.52 alin (e) din HG 44/2004 modificata prevede ca "Prin sintagma valoare de inventar a clădirii. se înțelege.e)valoarea rezultata in urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate in baza unei prevederi legale." Inspectorii fiscali au omis sa adauge caracterele din textul legal pe care le-au indicat. Acest aspect îl considera destul de important, deoarece textul legal este HG 1553/2003, iar condițiile cumulative care trebuiau îndeplinite pentru ca o valoare a unei clădiri sa devină baza de impozitare le- arătat mai sus.
In concluzie valorile de impozitare a clădirii in discuție, considera ca sunt cea de 9.284.366 si pana in anul 2008 si de 9.505.697 lei din anul 2008 si pana in prezent. În acest sens reclamanta face referire la prevederile Codului Fiscal 571/2003 și Normele de aplicare HG 44/2004.
Referitor la diferențe stabilite privind elemente ale clădirii, având in vedere modul in care s-a efectuat evaluarea la valoarea justa a clădirii proprietate - (conform celor menționate la punctul 1) elementele componente ale clădirii au fost incluse in noua valoare a clădirii.
Prin prisma stabilirii valorii fiscale de impunere, elementele individuale minore nu se adaugă la aceasta valoare, deoarece ele sunt cuprinse in valoarea justa.
In alta ordine de idei, indiferent de pozițiile individuale identificate in Registrul de mijloace fixe, menționează ca orice unitate aparținând - -. deține o singura ușa de tezaur, un sistem de securitate, o instalație de aer condiționat si o singura firma luminoasa.
In ceea ce privește următoarele elemente regăsite in listele de inventariere, menționează ca acestea sunt elemente de investiții aparținând sediului din Sucursala Ta E. -. dar sunt elemente de sine stătătoare, in conformitate cu noua politica de investiții aprobata de banca, in sensul ca aceste categorii de mijloace fixe pot fi relocate oricând unei alte unități, in funcție de planul de relocare/reorganizare al băncii.
Din nou inspectorii fiscali in raportul de inspecție fiscala trunchiază textul legal al pct.52 al-2 din normele de aplicare, omițând sa precizeze textul mai sus indicat, text care este mai mult decât explicit referitor la elementele care nu fac parte din categoria instalațiilor de funcționare a clădirii.
In ceea ce privește poziția " tezaur" (Obiect inventar) in valoarea de 292,52 lei. Menționează ca se refera la o clanța înlocuită la ușa de tezaur inclusa in valoarea clădirii. Aceasta reparație nu poate fi considerata modernizare/ investiție la un mijloc fix existent in condițiile legii, deoarece nu schimba nimic din caracteristicile inițiale ale acestuia si valoarea este extrem de.
In conformitate cu politica băncii, obiectele de inventar sunt elemente de cost care se amortizează la darea lor in folosință. Nu sunt elemente capitalizabile si nu fac parte din valoarea clădirii deși sunt elemente de cost si ar trebui considerate reparații, sunt înregistrate in registrul de obiecte de inventar doar in scop de urmărire si raportare interna.
3.Referitor la impozitul auto
Referitor la autoturismele menționate in raportul de inspecție fiscala:
Dacia 1310 cu număr -, casata prin dezmembrare de către - SRL, societate specializata din orașul L, Județul T, a fost scoasa din evidenta contabila si registrul de mijloace fixe ale băncii pe baza facturii -/02.05.2007 in valoare de 550 lei (care reprezintă de fapt contravaloarea fierului vechi recuperat) si a aprobării de casare a Consiliului de Administrație al Băncii, având in vedere ca nu mai putea fi utilizată. Mașina a fost achiziționată in anul 1994, deci la momentul casării avea o vechime de 13 ani.
Dacia Break cu număr -, vânduta in data de 06.03.2009 către o persoana fizica, prin factura 2347/06.03.2009, in urma aprobării de casare prin vânzare a Consiliului de Administrație al Băncii si in conformitate cu politica de vânzare auto a - -;
Considera ca inspectorii fiscali au dat o interpretare greșita prevederilor art.264 al.5 din Legea 571/2003 introdus de pct.242 din Legea 343/2004.Interpretarea reclamantei fata de acest articol este ca actele prin care se înstrăinează mijloacele de transport sunt nule de drept in condițiile in care persoana care le înstrăinează nu si-a achitat obligațiile fiscale către bugetul local. Certificatul fiscal doar atesta achitarea acestor obligații, si nicidecum, lipsa acestuia nu poate duce la nulitatea actului de înstrăinare.
Nulitatea actului de înstrăinare poate fi constatata, doar in cazul in care obligațiile fiscale către bugetul local nu sunt achitate la data înstrăinării mijlocului de transport, sancțiunea fiind logica de nulitate a tranzacției si de aducere a bunului vândut in patrimoniul datornicului in vederea executării acestuia de către unitatea administrativ-teritoriala.
Caracterul vremelnic al măsurii suspendării:
Față de titlul pe care intimata l-a pus în executare, a cărui caracter este vădit legal, reclamanta poate suferii pagube prin virarea de către terțul poprit a sumei pretinse, sumă care în cazul în care societatea reclamantă avea câștig de cauză pe calea contestației sau în contencios administrativ, va fi aproape imposibil de recuperat de la organul administrativ.
pagubei:
Plata imediata a acestei sume sau începerea oricăror proceduri de executare silita afectează circuitul comercial al societății si prejudiciază imaginea subscrisei. Mai mult, intr-o asemenea perioada de criza, prejudiciul de imagine adus unui operator bancar poate avea consecințe grave, afectând relația băncii cu clienții acesteia.
Pârâta Direcția Fiscală a Municipiului, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii,pe cale de excepție, ca fiind introdusă la o instanță necompetentă material.
Cu privire la excepția invocata, precizează ca actul administrativ indicat prin Decizia de impunere IF 2009--/06.08.2009 reprezintă, in conformitate cu prevederile art. 141 alin 2 din OG 92/2003 rep in 2007 privind Cod proc. fisc. raportat la dispozițiile art. 85 alin.l lit.b Cproc fisc. coroborate cu cele art. 109 alin.2, art. 110 alin. 3, art. 111 alin. 2 din același act normativ, titlu executoriu.
Se arată că art. 85 proc. fisc. dispune, la alin. 1 lit. b, ca impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului se stabilesc prin decizie de impunere.
Precizează că Decizia de impunere IF 2009--/06.08.2009 a fost întocmită, in urma inspecției fiscale, in temeiul prevederilor art. 109 alin.2 proc.fisc.
Totodată, arăta ca decizia de impunere sus menționata a fost comunicata reclamantei la data de 07.08.2009, prin remitere, sub semnătura, aspect ce se poate observa însăși din conținutul acesteia și că data comunicării deciziei de impunere emisa in urma inspecției fiscale prezintă o deosebita importanta sub aspectul termenului de plata scadent a obligațiilor fiscale de plata cuprinse in aceasta. In acest sens, art. 111 alin. 2
Așadar, in speța, raportat la prevederile art. 111 alin. 2, obligațiile fiscale de plata stabilite prin decizia de impunere IF 2009--/06.08.2009 au devenit scadente, începând cu data de 06.09.2009.
Legislația procesual fiscala reprezentata prin OG 92/2003 rep. in 2007, privind proc.fisc, definește, la art. 110 alin. 3, titlul de creanța ca reprezentând actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
In aceste condiții, potrivit dispozițiilor redate mai sus, Decizia de impunere IF 2009--/06.08.2009 reprezintă titlu de creanța.
Aceeași materie legala stabilește, insa, conform prevederilor art. 141 alin 2.proc.fisc. ca: "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege "
In aceste condiții, începând cu data de 06.09.2009, Decizia de impunere IF 2009--/06.08.2009 a devenit titlu executoriu.
Mai precis, de la data la care a expirat termenul de plata a obligațiilor fiscale stabilite prin, decizia de impunere sus menționata, care, reprezintă titlu de creanța, aceasta a devenit titlu executoriu prin efectul legii.
De altfel, in acest sens s-a exprimat si înalta Curte De Casație Si Justiție prin DECIZIA Nr. XIV pronunțata in examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) din Codul d e procedură fiscală (versiunea republicata in 2005), referitor la competența materială și teritorială de soluționare a contestației la executarea silită și a contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal, la data 5 februarie 2007 si publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 733 din -.
Considera ca actul administrativ fiscal, astfel cum este definit prin art. 41 proc.fisc. prezintă anumite particularități in raport cu actul administrative sui generic, definit de art. 2 alin 1 lit.
Din coroborarea acestor prevederi cu cele ale art. 85 alin.l lit.b Cproc fisc si art. 110 alin. 3.proc.fisc, redate mai sus, rezulta cat se poate de evident ca titlul de creanța fiscal reprezintă un act administrativ fiscal.
Așa cum s-a arătat in conformitate cu prevederile legislației procesual fiscala -art. 141 alin.2 proc.fisc. - titlul de creanța fiscala se caracterizează prin dinamism, in sensul ca acesta este convertit, prin efectul legii, in titlu executoriu.
Pe fondul celor expuse, consideră ca cererea reclamantei vizează un titlu executoriu, iar, in acest context competenta materiala de a judeca o asemenea acțiune aparține Judecătoriei Timișoara.
2. Referitor la fondul cauzei, discordant argumentelor expuse de reclamanta cu privire la cererea de suspendarea executării deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local in urma inspecției fiscale nr IF 2009--/06.08.2009, cererea reclamantei este neîntemeiata sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 14 si 15 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Astfel, art. 14 din L 554/2004 impune, pentru admisibilitatea cererii de suspendare, întrunirea cumulativă a doua condiții, si anume un caz bine justificat si respective o paguba iminenta.
Actul administrativ se bucura de prezumție de legalitate, potrivit căruia acesta este executoriu din oficiu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Aceasta prezumție are anumite trăsături conferind caracter veridic si caracter autentic actelor administrative.
Veridicitatea, este acea trăsătura conform căreia se prezuma ca actul administrativ exprima adevărul, având un conținut corespunzător realității faptice si prevederilor legii.
Suspendarea executării unui act administrativ constituie o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt cumulativ îndeplinite cerințele prevăzute in art. 14 din Legea nr. 554/2004 menționate mai sus.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
Considera ca, in cauza dedusa judecații dvs. nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute la art.14 din L 554/2004.
Cu privire la prima condiție "Cazul bine justificat", se învederează onoratei instanțe ca atât în literatura de specialitate, cat si in practica judiciara, acesta este înțeles in sensul existentei unei puternice îndoieli asupra temeiniciei si legalității actului administrativ de natura a înfrânge prezumția de legalitate de care se bucura acesta
Se consideră că, argumentele prezentate de reclamanta vis a vis de legalitatea actului administrativ contestat, indicat prin decizia de impunere sus menționata, nu sunt in măsura de a demonstra o puternica îndoiala asupra legalității actului administrativ contestat, de natura a înfrânge prezumția de legalitate de care se bucura acest act.
In acest sens, solicită a se observa, in principal reclamanta critica faptul ca inspectorii fiscali, la întocmirea deciziei de impunere IF 2009--/06.08.2009, nu au avut in vedere evaluarea clădirilor si respectiv a terenurilor aflate in patrimoniul societății reclamante efectuate de aceasta la data de 31.12.2004 si respectiv 31.12.2007.
Precizează ca, in sens fiscal, reevaluarea imobilelor prezintă importanta sub aspectul aplicării cotei de impozitare.
Practic, acțiunea reclamantei se reduce la acest aspect. Mai precis reclamanta considera ca, efectuând evaluarea bunurilor imobile din patrimoniul său, constând din clădiri, organul fiscal ar fi trebuit sa se raporteze la valoarea rezultata urmare evaluării, fără a lua in considerare valoarea investiților efectuate ulterior acestei evaluării.
Arată că rezultatul evaluărilor a fost înregistrat în evidența contabilă la data de 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2007, după aprobarea acestora de către Adunarea Generală a Acționarilor în luna aprilie a anului imediat următor închiderii exercițiului, respectiv 2005 și 2008).
Desigur ca, in conformitate cu HG nr. 1553/2003 societățile comerciale pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31.12.2002, iar conform art. 3 din acest act normativ "/a terminarea acțiunii de reevaluare, rezultatele acesteia se aprobă de către adunarea generală a acționarilor și se reflectă în situațiile financiare ".
În urma înregistrării în contabilitate a valorii rezultate din reevaluare și aprobarea acestora de către Adunarea Generală a Asociaților, societatea a depus la organul fiscal declarații rectificative, astfel: pentru anul 2005, s-a depus declarația nr. 575/5378/14 aprilie 2005, pentru valoarea de impunere de 9.284.366 lei; pentru anul 2008, s-a depus declarația nr. 510/F/18 aprilie 2008, pentru valoarea de impunere de 9.505.697 lei.
Actele normative care reglementează materia reevaluării mijloacelor fixe, aplicabile în perioada 2004 - 2009, nu instituie o obligație în sarcina persoanelor juridice de a efectua reevaluarea mijloacelor fixe.
Invocă în acest sens prevederile HG nr.1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe,care instituia pentru societățile comerciale, indiferent de forma de proprietate, posibilitatea de a proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor, astfel încât rezultatul reevaluării să fie cuprins în situațiile financiare anuale.
Astfel, efectuarea reevaluării reprezintă o facultate și nu o obligație a persoanelor juridice.
Tocmai din această cauză, având în vedere faptul că, în cazul persoanelor juridice, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea societății, în cazul contribuabililor care nu au efectuat nici o reevaluare în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință, prin codul fiscal se instituie o cotă de impozitare mai mare decât cea aplicabilă clădirilor supuse reevaluării, reglementată la art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal.
Astfel, alineatul (5) din art. 253 instituie modul de stabilire a impozitului în cazul clădirilor care au fost reevaluate potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în cazul cărora "valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică", iar alineatul (6) prevede că, în cazul clădirilor care nu au fost reevaluate, "cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului B între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare". Cele două alineate ale aceluiași articol se interpretează unele prin altele, astfel încât odată ce reevaluarea se efectuează cu respectarea reglementărilor contabile și se evidențiază ca atare în contabilitatea societății, în cazul clădirilor nereevaluate, această stare de fapt, se evidențiază de asemenea, tot prin raportare la reglementările contabile speciale.
Prin operațiunea de reevaluare a imobilizărilor corporale existente în patrimoniul persoanelor juridice se realizează actualizarea valorii elementelor patrimoniale din raportările contabile pentru aducerea acestora la costul curent sau la valoarea de intrare actualizată, în corelare cu utilitatea bunurilor și cu valoarea de piață a acestora.
Deci, efectuarea reevaluării, în condițiile prevăzute de legea specială, determină în primul rând, cota aplicabilă la stabilirea impozitului, respectiv, în cazul clădirilor reevaluate în cei trei ani anteriori anului fiscal de referință, se aplică cota de impozitare prevăzută la art. 253 alin. 2 fisc. iar în cazul clădirilor nereevaluate, se aplică cota instituită la art. 253 alin. (6) fisc. Cotele de impozitare se adoptă anual, prin hotărâre a Consiliului Local între limitele stabilite în Codul fiscal.
Considera ca legiuitorul, a prevăzut, in cazul persoanelor juridice, cote diferite de impozitare, aplicabile in cazuri si condiții distincte, tocmai pentru a acoperi, sub aspect fiscal, realitățile economice existente.
În ceea ce privește valoarea de inventar a clădirii, în mod corect se invocă în contestație prevederile pct. 55 litera "b" din HG nr. 44/2004, invocat mai sus, conform cărora prin sintagma valoarea de inventar a clădirii este valoarea rezultata in urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate in baza unei dispoziții legale.
Însă, pct. 52 alin. (2) din HG nr.44/2004, prevede că:
" (2) La determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia, cum sunt: terasele, scările, ascensoarele, instalațiile de iluminat, instalațiile sanitare, instalațiile de încălzire, instalațiile de telecomunicații prin fir și altele asemenea; aparatele individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor și instalațiilor funcționale ale clădirii. "
După cum se arată în contestație, potrivit Internaționale de Evaluare, "valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părți interesate, aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții obiective, cu prețul determinat obiectiv".
Deci, valoarea impozabilă care stă la baza stabilirii impozitului datorat se identifică cu valoarea justă a clădirii stabilită prin raportul de reevaluare, cu condiția ca, la determinarea acesteia să se țină cont de toate elementele prevăzute de legea fiscală, în caz contrar, organul fiscal având dreptul de a stabili masa impozabilă cu respectarea prevederilor legii fiscale. Mai mult, în cazul clădirilor supuse reevaluării, la care, ulterior acesteia, se efectuează lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, cu aprobarea Consiliului de Administrație, valoarea acestor lucrări va modifica valoarea stabilită prin raportul de reevaluare, fără a fi necesară o nouă reevaluare în intervalul de trei ani, pentru această perioadă clădirea fiind considerată ca fiind reevaluată, așa cum prevede pct. 55 litera "b" din HG nr. 44/2004, modificată, invocat mai sus.
În ceea ce privește faptul că, în raportul de inspecție fiscală se citează doar parțial pct. 52 litera "e" din HG nr. 44/2004, modificată, care definește valoarea de inventar în cazul clădirilor reevaluate, organul de inspecție fiscală neintroducând fragmentul care precizează faptul că este vorba despre "clădirile reevaluate în baza unei prevederi legale", consideră că este lipsit de relevanță, întrucât raportul de reevaluare a fost considerat ca fiind întocmit cu respectarea prevederilor legale.
II. Referitor la diferențele stabilite privind elemente ale clădirii, contrar afirmațiilor reclamantei potrivit cărora organul de inspecție fiscală a trunchiat textul pct. 52 alin. (2) din HG nr. 44/2004, modificată, invocat în raportul de inspecție fiscală, omițând teza finală, care precizează faptul că "aparatele individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor și instalațiilor funcționale ale clădiri",precizează că acest text de lege a fost invocat în Raportul de inspecție fiscală pentru a justifica includerea în valoarea impozabilă a clădirii a unor elemente funcționale ale acesteia, respectiv "ușă tezaur", "centrală telefonică", "instalație antiefracție", deci prevederea referitoare la aparatele de aer condiționat nu era relevantă în cadrul paragrafului respectiv.
Mai mult, în raportul de inspecție fiscală se arată că "societatea a cuprins aceste elemente în valoarea impozabilă a clădirii începând cu anul 2008, urmare a reevaluării efectuate în anul respectiv, cu toate că pentru perioada verificată acestea se regăsesc înregistrate în evidența contabilă, fund recepționate în anul 2002"("ușa tezaur" fund inclusă în valoarea clădirii chiar începând cu anul 2005).
Societatea a interpretat eronat prevederile codului fiscal referitoare la reevaluarea mijloacelor fixe o dată la trei ani, considerând că, în această situație, valoarea modernizărilor, amenajărilor, investițiilor, etc, efectuate în cadrul acestei perioade, nu ar mai trebui incluse în valoarea impozabilă a clădirii rezultată în urma reevaluării. In acest raționament, contestatoarea nu a ținut cont de prevederile art. 254 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal.
Prevederile acestui articol nu diferențiază între clădirile care au fost supuse sau nu reevaluării, obligația de a declara valoarea modernizării, extinderii, etc, existând în ambele situații. După cum s-a arătat la pct. I din prezenta dispoziție, în cazul în care modernizarea se efectuează în intervalul de trei ani ulteriori ultimei reevaluări, potrivit pct. 55 litera "b" din HG nr. 44/2004, la stabilirea impozitului datorat pentru imobilul la care s-au efectuat aceste lucrări, se va aplica tot cota corespunzătoare clădirilor reevaluate (prevăzută la art. 253 alin. 2. fisc.). Deci, chiar dacă, în mod evident, valoarea modernizării ulterioare raportului de reevaluare nu este cuprinsă în acesta, societatea are obligația să depună declarație de impunere la organul fiscal, această valoare fiind inclusă în valoarea impozabilă a clădirii, începând cu ziua de întâi a lunii următoare efectuării modernizării, iar dacă societatea se află în perioada de trei ani fiscali de la ultima reevaluare, clădirea va fi considerată ca fiind reevaluată, deci, Ia stabilirea impozitului fiind aplicată cota prevăzută Ia art. 253 alin. (2) Cod fiscal.
In acest sens, invocă și prevederile art. 264 alin. (4) fisc,și pct. 52 alin. (2) din HG nr.44/2004:
Având în vedere aceste prevederi legale, consideră că în mod eronat reclamanta susține că mijloacele fixe "perdea de aer cald", "instalație de aer condiționat", precum și "sistem de securitate + sistem electronic" nu fac parte din instalațiile funcționale ale clădirii.
După cum rezultă din textul de lege citat mai sus, este irelevant dacă acestea pot fi relocate, întrucât legea nu diferențiază, fiind aplicabil principiul, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare.
Singura excepție instituită expres de acest articol, este cea referitoare la aparatele individuale de aer condiționat (deci nu și la instalațiile de aer condiționat, care făcând parte din structura clădirii, se includ în valoarea impozabilă a acesteia).
În timpul inspecției fiscale, societatea a prezentat o notă informativă, conform căreia "instalația de aer condiționat " nr. inv. 47188, "aparatul de climatizare " nr. inv. 50699, "instalație de aer condiționat - nr. inv. 43516", "instalație de aer condiționat" - nr. inv. 44948, sunt prezentate ca fiind aparate individuale, care nu constituie parte a unei instalații funcționale a clădirii.
Pe de altă parte, în adresa societății care a întocmit raportul de reevaluare a portofoliului imobiliar al A, existent la 31 decembrie 2004, datată 23 februarie 2006, se arată că " în valoarea finală a proprietății au fost incluse și elemente și instalații funcționale precum, dar fără a se limita la, ziduri de sprijin, racorduri electrice, instalații de iluminat, conducte de canalizare, instalații de termoficare, instalații sanitare, conducte de gaze, împrejmuiri, instalații de telecomunicații prin fir, rețele de calculatoare, drumuri, rampe și platforme betonate, terase, scări, ascensoare, sisteme de protecție anti-incendiu și securitate, instalații de aer condiționat. Toate aceste elemente fac parte integrantă din clădire și contribuie la creșterea valorii proprietății, astfel că nu pot fi tratate independent".
Având în vedere faptul că în valoarea justă stabilită prin raportul de reevaluare au fost incluse mijloace fixe de aceeași natură cu cele identificate de organul de inspecție fiscală, în timpul controlului, și care fac obiectul prezentei contestații (nr. inv. 43516 și 44948), acesta a solicitat contestatoarei depunerea unor documente justificative din care să rezulte faptul că acestea nu sunt instalații funcționale ale clădirii, precum și prezentarea unor explicații suplimentare referitoare la amplasarea respectiv modul de funcționare al acestora. în acest sens, a fost întocmită Nota explicativă înregistrată la sediul societății sub nr. 575/2713/21.07.2009, însă societatea nu a prezentat nici un fel de document sau explicație suplimentară cu privire la încadrarea acestor mijloace fixe în categoria celor care nu constituie instalații funcționale ale clădirii.
Având în vedere faptul că organul de inspecție fiscală s-a aflat în imposibilitatea de a efectua cercetări la față locului, întrucât societatea nu a oferit date referitoare la amplasamentul instalațiilor de aer condiționat (ca de altfel și în cazul celorlalte mijloace fixe precizate la pct. 2 din contestație), precum și faptul că, din evidențele contabile prezentate în timpul inspecției fiscale nu rezultă nici o diferență față de instalațiile cuprinse de evaluator în valoarea justă stabilită prin raportul de reevaluare, având în vedere și precizările expertului din adresa datată 23 februarie 2006, considerăm că, în mod corect, organul de inspecție fiscală a introdus în valoarea impozabilă și valoarea acestor mijloace fixe.
III. Referitor la impozitul asupra mijloacelor de transport,arată in contra susținerilor si argumentelor prezentate de reclamanta pct. 122 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, modificată, aprobate prin HG nr. 44/2004, modificată care dispun ca:"(6) înstrăinarea mijloacelor de transport fără respectarea prevederilor alin. (5) conduce la nulitatea actelor de înstrăinare a dreptului de proprietate. Nulitatea se sesizează de orice persoana interesata la instanța de judecată competentă. Declararea nulității actului de înstrăinare se comunică organului fiscal, contribuabililor implicați și unităților teritoriale ale Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor în vederea rectificării situației fiscale și evidenței privind înmatriculările auto. "
Având în vedere aceste prevederi legale, consideră că organul de inspecție fiscală nu are competența de a constata nulitatea actelor de înstrăinare a dreptului de proprietate a contestatoarei asupra celor două mijloace de transport, iar pronunțarea asupra valabilității acestor acte reprezintă o depășire a competenței acestuia.
În ceea ce privește natura nulității aplicabile actelor de înstrăinare efectuate fără solicitarea eliberării certificatului fiscal, apreciază că aceasta este o nulitate relativă, deci poate fi acoperită prin confirmare. Invocă în acest sens, următoarele:în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (5) pr. fisc:
" (5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale locale datorate autorității administrației publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept. "
Acest alineat nu instituie o obligație în sarcina organului fiscal de a elibera certificatul de atestare fiscală fără obligații restante, ci instituie o obligație a contribuabilului care trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală fără datorii. în momentul înstrăinării dreptului de proprietate asupra bunurilor impozabile.
Potrivit celor de mai sus, nulitatea unui act de înstrăinare a unui bun impozabil, fără achitarea obligațiilor fiscale restante atestate printr-un certificat fiscal, poate fi sesizată de orice persoană interesată la instanța de judecată competentă. Declararea nulității actului de înstrăinare este de competența instanței de judecată, iar sentința acesteia se comunică organului fiscal, contribuabililor implicați, precum și unităților teritoriale ale Agenției de cadastru și Publicitate Imobiliară (în cazul clădirilor și terenurilor), respectiv unităților teritoriale ale Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor (pentru mijloacele de transport). Nulitatea actului de înstrăinare este opozabilă organului fiscal din momentul comunicării sentinței instanței de judecată prin care aceasta a fost constatată, până în acest moment actul de înstrăinare fiind considerat valabil
Menționează că retroactivitatea nulității produce efecte doar între părți, nu și față de terți.
În concluzie, în absența unei hotărâri judecătorești prin care să se pronunțe nulitatea actelor de înstrăinare a mijloacelor de transport, apreciază că organul de inspecție fiscală avea obligația de a lua în considerare actele de înstrăinare a mijloacelor de transport, și să procedeze la scoaterea din evidență a acestora, iar ulterior, în cazul în care considera oportun, putea proceda la sesizarea instanței de judecată în vederea constatării nulității actelor de înstrăinare și repunerii părților în situația anterioară, în vederea recuperării eventualului prejudiciu cauzat bugetului local.
Pe fondul celor expuse considera ca, in speța, reclamanta, prin argumentele prezentate, nu dovedește existenta unei puternice îndoieli asupra temeiniciei si legalității actului administrativ de natura a înfrânge prezumția de legalitate de care se bucura acesta.
In acest context, apreciază ca in speța nu este îndeplinita condiția cazului bine justificat.
B - In ceea ce privește cea de-a doua condiție, si anume paguba iminenta, in cauză,reclamantă nu face dovada existentei acesteia. Simpla menționare a creanței constatate și a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă.
Paguba iminenta trebuie înțeleasă sub aspectul unor consecințe deosibit de grave asupra performantelor economice ale societății reclamante si implicit, ca o consecința, asupra activității acesteia.
In același sens, de asemenea cu referire la condiția pagubei iminente, învederează instanțe prevederile art. 2 lit.ș din L 554/2004, care dispun ca "pagubă iminentă consta din prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public";
Este de notorietate că principalul indicator al performanței economice a unei societăți comerciale este cifra sa de afaceri.
Așadar, contrar celor susținute de recurentă, capacitatea sa financiară nu poate fi apreciată decât în baza cifrei sale de afaceri, cuantumul sumei stabilite nu poate constitui prin el însuși dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
Astfel, faptul ca prin actul de control au fost stabilite, in sarcina reclamantei, obligații fiscale in cuantum de 42121 lei nu înseamnă că, implicit există și o pagubă iminentă.
In acest sens s-a exprimat, prin Decizia nr. 2052 din 1 iunie 2006, si ICCJ: "Așadar, contrar celor susținute de recurentă, capacitatea sa financiară nu poate fi apreciată decât în baza cifrei sale de afaceri, cum corect s-a procedat căci cuantumul sumei stabilite nu poate constitui prin el însuși dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor art. 14 și 15 din Legea nr.554/2004 ".
In susținerea celor expuse mai sus se învederează instanțe decizia ICCJ in care se menționează că simpla susținere a reclamatei în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată, precum și împrejurarea că prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită ar perturba grav activitatea economică a societății, nu sunt de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ.-, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2005.- Simpla menționare a creanței constatate și a valorii ei nu duce de facto la constatarea că există o pagubă iminentă. Totodată, în cauză trebuie demonstrată și existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ atacat.
În acest sens se invocă deciziile nr.588 din 12 februarie 2004, nr. 2052 din Iunie 2006, Secția de contencios administrativ, decizia nr.588 din 12 februarie 2004.
De asemenea apreciază ca afirmația potrivita căreia reclamanta ar suferi, prin demararea executării silite împotriva sa, "un prejudiciu de imaginii", nu poate conduce la constatarea unei pagube iminente.
În deliberare asupra excepției de necompetență materială a Tribunalului Timiș, in conformitate cu dispozițiile art. 137 al.1 Cod procedura civila, instanța retine următoarele:
Prin contestația adresată de către reclamanta, organului fiscal ( fila 15), înregistrată la data de 04.09.2009, s-a solicitat acestuia din urma analizarea raportului de inspecție fiscală si a deciziei de impunere nr.IF 2009--/06.08.2009 din data de 06.08.2009 emisă de Direcția fiscală a Municipiului T, respectiv revocarea actului administrativ fiscal de impunere.
Împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, contribuabilul a formulat contestație in conformitate cu dispozițiile art. 205 si art. 207 din OG nr. 92/2003, iar prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 14 din legea nr. 544/2004 reclamanta a solicitat sa se dispună suspendarea actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.
Competenta de soluționare a cererii ca are ca temei de drept art. 14 din Legea nr. 554/2004 aparține instanței de contencios administrativ, acesta instanță fiind instanța competenta material sa analizeze legalitatea si temeinicia titlului de creanța reprezentat de decizia de impunere in cadrul acțiunii in anulare.
Faptul ca prin îndeplinirea termenului de scadență, titlul de creanță a devenit executoriu nu împietează asupra competenței instanței de contencios administrativ si fiscal de a analiza in cadrul cererii in anulare legalitatea si temeinicia măsurii de impunere.
In cadrul contestației la executare, acțiune ce este in competenta judecătoriei, subzista posibilitatea contestării titlului executoriu numai in măsura in care actul ce constituie titlul de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal ( condiție care in speță nu este îndeplinită), aceasta fiind interpretarea dispozițiilor legale incidente de către înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr. XIV din 05.02.2007.
Raportat la cele expuse anterior, instanța va respinge excepția de necompetență materiala a Tribunalului Timiș, potrivit dispozițiilor art. 158 cod procedura civila raportat la art. 14 din legea nr. 554/2004 si art. 205 si art. 207 din OG nr. 92/2003.
Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr.886/9.11.2009 respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș.
A respins acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâta MUNICIPIUL T-DIRECTIA FISCALA A MUNICIPIULUI
Tribunalul a reținut că, prin prezenta cerere reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia de impunere nr. IF 2009--/06.08.2009 din data de 06.08.2009 emisa de paratul Municipiul T-Directia fiscala invocând in sprijinul cererii sale, împrejurarea ca prin executarea actului administrativ menționat i s-ar produce un prejudiciu ireparabil deși măsura dispusa este nelegala.
Prin decizia anterior menționata reclamanta a fost obligata la plata sumei de 42.121 lei, reprezentând impozit pe teren si clădiri, respectiv accesorii, deși ea susține ca nu datorează aceasta suma.
Conform prevederilor art. 14 din Legea nr 554/2004 in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 din legea contenciosului administrativ, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Astfel fiind, articolul 14 instituie condițiile cumulative, cu îndeplinirea cărora instanța are posibilitatea sa dispună măsura suspendării executării actului administrativ a cărui anulare se solicita pe cale principala, si anume: existenta unor cazuri bine justificate, prevenirea unei pagube iminente si îndeplinirea procedurii prealabile instituita conform art. 7 din același act normativ.
Instanța constata ca reclamanta si-a îndeplinit obligația de a formula plângerea prealabila, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 prin plângerea prealabila formulata către parata Direcția Fiscala a Municipiului T, conform dovezii de la filele 14-22 din dosar. Se constata ca reclamanta a achitat si cauțiunea fixata de către instanța de 10% din valoarea contestata, in vederea discutării cererii de suspendare pe care a formulat-
Reținând obiectul cererii formulate, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar instanța apreciază ca in speța nu este îndeplinita condiția pagubei iminente, care trebuie sa fie ireparabila, astfel încât reclamanta, in calitate de persoana juridica ce se considera vătămata prin emiterea deciziei de impunere a cărei suspendare a executării o solicita, sa fie amenințată prin executarea actului, punerea in aplicare a măsurii dispuse prin actul menționat creându-i un prejudiciu direct si ireparabil.
In acord cu practica Înaltei Curți de Justiție si Casație, instanța apreciază ca suspendarea actului administrativ fiscal, care are drept consecința întreruperea a efectului acestuia, reprezintă excepția de la regula executării din oficiu, ceea ce presupune dovedirea unor cazuri bine justificate precum si producerea unei pagube iminente care s-ar produce in absenta măsurii suspendării.
Potrivit prevederilor art.2 lit.s din legea nr. 554/2004 " paguba iminenta consta in prejudiciul material viitor si previzibil, condiție care in speță nu se probează a fi îndeplinita, deoarece "prejudiciul de imagine" nu reprezintă un prejudiciu material a cărui previzibilitate poate fi apreciata la momentul analizării cererii de către instanță.
Prejudiciul material poate fi dedus doar prin raportare a cuantumului sumei stabilite prin decizia de impunere, respectiv suma de 42.121 lei, la cifra de afaceri a reclamantei, care in speță este un operator bancar, astfel ca nu se poate concluziona existenta unei pagube care ar pune in dificultate agentul economic sa își desfășoare activitatea.
In ceea ce privește cazul bine justificat care, prin coroborare cu celelalte condiții, sa conducă la aplicarea unei suspendări, trebuie analizata aceasta condiție prin raportare la criteriile expres prevăzute de legiuitor in art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004. Prin urmare trebuie sa se stabilească existenta unor împrejurări de fapt si de drept care ar fi de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privința legalității actului administrativ atacat.
Instanța considera ca devine inutila analizarea acestei condiții, de vreme ce trebuie îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, in condițiile in care s-a reținut ca nu este îndeplinită condiția pagubei iminente.
Impotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art.301 pr.civ. a declarat recurs reclamanta recurentă - - T, fără a indica motivele de casare avute în vedere.
Potrivit art.303 pr.civ. recursul se va motiva în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii recurate, fiecare motiv urmând să fie arătat și dezvoltat separat.
Dacă recurentul nu-și motivează recursul și nu se evidențiază nici motive de ordine publică pe care instanța să le invoce din oficiu, conform art.306 alin.1 pr.civ. recursul este nul.
In speță, hotărârea recurată s-a comunicat recurentei la data de 7.12.2009 (fila 100 dosar fond), dată de la care motivele trebuiau precizate în 15 zile, dar care nu s-au menționat nici până la termenul de astăzi.
Față de aceste considerente, urmează ca în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 pr.civ. să se constate nulitatea recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta Municipiul T - Direcția Fiscală a Municipiului T împotriva sentinței civile nr.886/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.DD/1.03.2010
Dact.GK/2 ex./15.03.2010
Inst.fond.: jud.
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
