Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 284
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.B împotriva sentinței civile nr. 573/12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când de asemenea părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 573/12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a respins excepția nedepunerii cauțiunii și s-a admis cererea formulată de reclamanta GRUP L în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, în sensul că s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 4/17 decembrie 2007, emisă de pârâtă, privind angajarea răspunderii solidare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acestei sentințe, tribunalul reține că prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta GRUP Laf ormulat contestație împotriva Deciziei nr. 7/13 martie 2008, prin care Bar espins contestația împotriva Deciziei nr. 4/17 decembrie 2007, de angajare a răspunderii solidare reclamantei cu debitoarea A, că reclamanta și-a motivat cererea de suspendare a executării deciziei nr. 4/17 decembrie 2007 - prin împrejurarea că, prin poprirea conturilor, activitatea societății este blocată, consecințele fiind încetarea de plăți și insolvabilitatea.
Reținând că cererea de suspendare se circumscrie dispozițiile art. 14 și 15 din Legea 554/2004, tribunalul apreciat că, din probele legate de starea de fapt și de drept, rezultă că există un caz bine justificat, iar măsurile dispuse prin Decizia nr. 4/ 17 decembrie 2007 sunt de natură a crea o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei, putându-se ajunge chiar la insolvabilitatea societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - P B, care a invocat aplicarea greșită a legii de către prima sentință, susținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă.
Recurenta - pârâtă susține că tribunalul a apreciat greșit împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamantă ca motive ale cererii de suspendare, întrucât nu s-au dovedit aspecte de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar legalitatea actului contestat nu poate fi analizată decât în litigiul de fond.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, curtea constată întemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 15 (1) din Legea 554/2004, "suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitat de reclamantă, pentru motivele arătate la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului atacat... ".
Conform art. 14 din aceeași lege, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității... partea vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Cazul bine justificat implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Atât cazul bine justificat, cât și paguba iminentă a cărei producere ar fi înlăturată prin suspendarea actului administrativ, trebuie să fie încadrate concret, nu doar afirmate prin preluarea textelor de lege în cuprinsul hotărârii de suspendare.
Ori în speță, tribunalul s-a limitat a constata că din probe rezultă un caz bine justificat, iar măsurile dispuse prin actul administrativ ar fi de natură a crea pagubă iminentă reclamantei.
Nu se justifică concret probele la care se face referire, după cum nu se oferă explicații - în ce ar consta cazul bine justificat.
Pornind de la definirea noțiunii de "caz bine justificat" (art. 2 lit. (ț) din Legea 554/2004), curtea constată că singurul argument al reclamantei legat de acest aspect, este cel legat de nulitatea deciziei contestate pentru neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru atragerea răspunderii solidare.
Aceste aspecte nu pot fi analizate decât pe fondul cauzei, în soluționarea contestației împotriva Deciziei nr. 4/17 decembrie 2007, astfel că nu se poate reține existența unui caz bine justificat ce ar atrage suspendarea executării deciziei.
Așa fiind, curtea constată că în speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii unei condiții esențiale pentru a dispune suspendarea, sub aspectul cazului bine justificat.
Ca urmare, constatând că tribunalul a apreciat greșit că în speță ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, curtea, în raport de dispozițiile art. 312 al. l și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul de față și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr. 4 din 17 decembrie 2007, emisă de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, vizând respingerea excepției de nedepunere a cauțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtăADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUIîmpotriva sentinței civile nr. 573/12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantăC GRUP
Modifică în parte sentința civilă nr. 573 din 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr.4/17.12.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice
Menține dispozițiile sentinței referitoare la soluționarea excepției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi26.03.2009.
PREȘEDINTE, - - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - |
GREFIER, |
Red.
Red.
Tehnored. Ex.3
06 aprilie 2009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera