Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 8/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare formulată de reclamanta domiciliat în C, str. - -,.2..2,.16, județul D în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în B, sector 2,- și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ cu sediul în B, sector 3,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul și consilier juridic - pentru pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, lipsind pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la fila 36 dosarului nr- al Tribunalului Dolj se află cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant.
Reclamantul arată că își menține cererea de renunțare la judecată și depune o cerere scrisă în acest sens.
Consilier juridic - pentru pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ solicită a se lua act de renunțarea reclamantului la judecata cererii de suspendare.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 16.10.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicitând, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 2212 din 09.10.2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, atât cu privire la revocarea din funcția de Director coordonator adjunct al Centrului Județean D al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cât și cu privire la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului de Director coordonator adjunct Consiliul Județean D pentru data de 21.10 2009.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că fost numit în funcția de Director coordonator adjunct al Centrului Județean D al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin Ordinului nr. 1092 din 28.05.2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a exercitat atribuțiile funcției în baza Contractului de management nr. 33 din 15.08.2009 încheiat cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
A mai arătat reclamantul că prin Ordinul nr. 2212 din 09.10.2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a dispus revocarea sa din funcție și ca urmare a formulat cerere privind constatarea nulității ordinului și reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii Ordinului 2212/2009 cu plata drepturilor salariale și a celor de asigurări sociale cuvenite până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate majorate și recalculate, de la data revocării, precum și anularea concursului pentru ocuparea postului de Director coordonator adjunct Consiliul Județean D prevăzut pentru data de 21.10 2009.
Reclamantul a susținut că Ordinul nr. 2212 din 09.10.2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale privind revocarea din funcție este nelegal întrucât, u privire la cauza de revocare în partea expozitivă a ordinului nu se arată niciun temei justificativ, actul fiind nul în condițiile art.74 alin. 1 lit. b) din Codul muncii ce arată imperativ că este obligatorie arătarea în scris în decizia de concediere a motivelor ce au determinat luarea acestei măsuri.
Consideră reclamantul că potrivit art. 10 alin. 1 lit. c), în prealabil, era necesară constituirea unei comisii de evaluare a activității pentru a se constata neîndeplinirea sau îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor legale și a celor prevăzute prin contractul de management, însă până la data emiterii ordinului contestat, care nu i-a fost comunicat, nu a fost convocat la o astfel de evaluare.
Cum procedura evaluării era obligatorie, fiind prevăzută și la art. 9 alin. 1 lit. c) din contractul de management nr. 33 din 15.08.2009 și parcurgerea ei nu s-a respectat, reclamantul apreciază că actul adoptat cu încălcarea legii este lovit de nulitate absolută, în condițiile art.78 alin. 1 Codul muncii.
A mai arătat reclamantul că n perioada emiterii ordinului contestat a fost în incapacitate temporară de muncă de la 05.10.2009 la 18.10.2009, conform certificatului de concediu medical și astfel Ordinului nr. 2212 din 09.10.2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este lovit de nulitate, în condițiile art. 50 alin. 1 lit b) din Codul muncii. Mi mult, autoritatea emitentă a ordinului contestat avea cunoștință de starea de incapacitate temporară de muncă întrucât aprobase cu nr. - /2009 cererea de concediu medical și în aceste condiții pentru perioada arătată operează suspendarea legală a contractului de muncă.
Reclamantul a susținut că postul de Director coordonator al Centrului Județean D al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu este vacant și astfel nu se poate organiza la data de 21.10 2009 un nou concurs pentru ocuparea lui.
S-a arătat că prin plângerea depusă la 13.10.2009 a fost realizată procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ.
La data de 16.11.2009 pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj conform prevederilor art.10 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.3 din Codul d e procedură civilă. În subsidiar, pârâtul a invocat excepția de litispendență, arătând că pe rolul Curții de APEL CRAIOVAa fost înregistrată, sub nr-, cererea prin care reclamantul a chemat în judecată același pârât solicitând suspendarea executării Ordinului nr.2212/09.10.2009.
La termenul din data de 17.11.2009 reclamantul a depus cerere de renunțare la judecată.
Prin sentința nr.1632 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolja reținut că potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004, "itigiileprivind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Cum în speță, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală -Ordinul nr. 2212/09.10.2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, instanța a apreciat că potrivit dispozițiilor legale citate anterior, competența de a soluționa cauza revine Curții de APEL CRAIOVA, Secția contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- fiind stabilit termen de judecată la data de 14.01.2010, pentru când părțile au fost citate.
La termenul din data de 14.01.2010 reclamantul a arătat că își menține cererea de renunțare la judecată și a depus o cerere scrisă în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Constatând că prin cererea formulată la data de 14.01.2010 reclamantul a îndeplinit condițiile impuse de dispoziția legală mai sus menționată, în sensul că renunțarea la judecata cererii de suspendare a fost exprimată în formele prevăzute de lege, Curtea urmează să ia act de această manifestare de voință a reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantului domiciliat în C, str.- -,.2..2,.16, județul D la judecarea cererii de suspendare formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în B, sector 2,- și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ cu sediul în B, sector 3,-.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2010.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.5ex/ 20 Ianuarie 2010
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie