Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 88/CA/2010 -
Ședința publică
din 08 februarie 2010
PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție
- - Președinte instanță
- - - JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe
- - - Grefier
S-a luat în examinare recursul - în contencios administrativ - declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,--4 împotrivaSentinței nr. 556/CA/2009din 14.08.2009 pronunțată Tribunalul Bihor în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - B SRL, cu sediul în O,-, județul B, având ca obiect - SUSPENDARE executare ADMINISTRATIV.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale din 25.01.2010 emisă de Baroul Bihor în reprezentarea intimatei, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată, este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:
INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, raportat la constatarea existenței unor inadvertențe în cuprinsul hotărârii, respectiv instanța de fond a reținut că temeiul juridic al suspendării este art.14 din Legea nr.554/2004, dar a pronunțat o sentință irevocabilă, care este o eroare materială, astfel că se poate admite doar parțial recursul. Consideră că nu se poate sancționa această eroare prin respingerea cererii sale de suspendare.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv că nu au fost dovedite cele două condiții prevăzute de art.14, învederează că societatea are o linie de credit de rambursat, astfel că respingerea cererii de suspendare ar putea conduce la falimentul societății, de asemenea are 26 de salariați care, într-o asemenea situație, ar trebui concediați.
De asemenea arată că nelegalitatea actului administrativ rezultă
și numai din simpla lecturare a acestuia. Societatea are dovada incinerării
produselor perisabile și are încheiată asigurare pentru bunuri.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs referitor la TVA-ul aplicabil bunurilor incinerate, deteriorate sau perisabile, apreciază că aparența dreptului îi aparține, raportat la prevederile legale aplicabile în speță.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prinSentința nr. 556/CAdin 14.08.2009, Tribunalul Bihora admis cererea formulată de reclamanta - " B" SRL O împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și în consecință a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr.499/09.06.2009 emisă de pârâta, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației formulate împotriva acestui act administrativ, sub condiția plății unei cauțiuni în cuantum de 3.500 lei în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând cererea de suspendare prin prisma celor reținute, instanța a constatat că aceasta este întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.499/09.06.2009 referitoare la obligațiile de plată suplimentare aferente obligațiilor fiscale (fila 19 ) s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația achitării sumelor de:
- 21.751 lei impozit pe profit stabilit suplimentar
- 8.299 lei majorări de întârziere
- 2.651 lei TVA stabilit suplimentar
- 355 lei majorări de întârziere
- 1.052 lei impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice
La decizie s-a anexat Raportul de Inspecție Fiscală nr.74070/09.06.2009 împreună cu anexe.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație (fila 10).
În conformitate cu dispozițiile art.14 din 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond"
Prin prisma dispozițiilor legale invocate, instanța a reținut că reclamanta, pe baza înscrisurilor depuse la dosar respectiv decizia de impunere, contestația împotriva deciziei de impunere, a făcut dovada existenței în prezenta cauză a condițiilor imperative prev. de art. 14 din 554/2004 respectiv, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Pentru aceste considerente, în cauză s-a conturat îndeplinirea condiției "cazului bine justificat" definit de art.2al.1 lit. t) din 554/2004 ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Analizarea acestor aspecte urmează a se realiza în cadrul acțiunii de fond, dar textul cere ca împrejurările de fapt și de drept să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Cât privește cea de-a doua condiție, anume aceea a "pagubei iminente", instanța a reținut că aceasta nu poate fi pusă la îndoială, în condițiile în care prin punerea în executare a actului administrativ atacat, prin care li se solicită plata suplimentară pentru suma de aproximativ 40.000 lei, reclamantei i se creează un prejudiciu material.
Pentru cele ce preced, instanța, în temeiul art.14 554/2004, apreciind întemeiată cererea reclamantei, a admis-o și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr.499/09.06.2009 emisă de pârâta, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației formulate împotriva acestui act administrativ, sub condiția plății unei cauțiuni în cuantum de 3.500 lei în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare.
În motivarea recursului său pârâta arată că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute la articolele 14 și 15 din Legea 554/2004, reclamanta nedepunând nici un act doveditor în acest sens, limitându-se a face afirmații cu caracter general, care țin de fondul cauzei.
În drept au fost invocate prevederile articolului 14 alineat 1 din Legea 554/2004.
Intimata prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată.
Referitor la primul motiv de recurs arată că, în mod corect a reținut instanța de fond îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de articolul 14 din Legea 554/2004. Față de cel de-al doilea motiv de recurs arată că a justificat temeinic toate afirmațiile făcute prin înscrisurile depuse la dosar. Prin respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 499/09.06.2009, se va crea un prejudiciu iminent, cu consecința intrării în faliment.
A dovedit că are o linie de credit cu rambursare lunară, că are datorii în sume mari pe care trebuie să le achite unicului furnizor, care dacă nu va fi onorat va sista livrările, astfel că va fi în imposibilitatea derulării activității. De asemenea a făcut dovada că a atacat DECIZIA de impunere privind obligațiile suplimentare la plată, împreună cu raportul de inspecție fiscală nr. 74070/09.06.2009 și DECIZIA privind măsurile stabilite de organele de control nr. 74071/09.06.2009. Arată că a contestat întreaga sumă suplimentară stabilită de organul de control precum și accesoriile, deoarece organul de control în Raportul de inspecție fiscală nr. 7409/09.06.2009 a fost încadrată greșit la încălcarea art. 19 din Codul fiscal.
Suma de 135.946 lei ar fi nedeductibilă așa cum a apreciat organul de control, suma fiind compusă din 32.700 lei marfa lipsă la inventar - neimputabilă -, 89.296 lei marfă incinerată și 13.950 lei marfă degradată, însă organul de control a omis faptul că - B SRL a încheiat contracte de asigurări cu societăți de asigurare, astfel că se justifică ca aceste cheltuieli să fie deductibile la calculul impozitului pe profit.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu conform art.304 raportat la art.306 cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor din dosar, curtea constată că aceasta este temeinică și legală.
Având în vedere prevederile art. 215 din OG nr. 92/2003 potrivit cărora "instanța competenta poate suspenda executarea, în baza Legii 544/2004, daca se depune o cauțiune.", față de prevederile Legii nr. 554/2004, art. 14 al. (1) care stipulează că "în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond ",instanța de recurs apreciază că în speță este îndeplinită atât condiția existenței cazului bine justificat, existând o îndoială serioasă asupra legalității acestui act de control, cât și condiția iminenței producerii unei pagube prin plata acestor obligații fiscale asupra cărora există o îndoială sub aspectul legalității datorării lor.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în O,--4 împotrivaSentinței nr. 556/CA/2009din 14.08.2009 pronunțată Tribunalul Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă - B SRL, cu sediul în O,-, județul B, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Jud.fond
Red.dec. Gh/19.02.2010
Tehnored. - 19.02.2010 - 4 exemplare
Emis/ expediat 2 comunicări:
recurenta pârâtă,O, str. - nr. 2-4 intim.recl. - B SRL,O,-Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Groza Gheorghe, Filimon Marcela