Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 93/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.93/ Dosar nr-

Ședința publică din 12 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa

- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală A FINANȚELOR PUBLICE B - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU MIJLOCII împotriva sentinței civile nr.124/AF/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr.-, având ca obiect - suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 februarie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.124/AF/18.09.2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta " VEST " cu sediul în B- - 7 în contradictoriu cu pârâta - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și în consecință s-a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 96/11.07.2007 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.S-a luat act că reclamanta a depus o cauțiune în sumă de 11.425,70 RON conform chitanței nr. -/1/03.09.2007.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 14 din actul normativ menționat " În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond. "

Pe de altă parte, art. 215 (1) din nr.OG 92/2003- Codul d procedură fiscală, republicată, referitor la suspendarea actului fiscal stipulează că, introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului fiscal.

Alineatul (2) însă, prevede că, dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune cauțiune de până la 20 % din cuantumul sumei contestate.

Din probele de la dosar, instanța de fond a reținut că, în cazul în care suma în litigiu ar fi executată silit înainte de a se stabili irevocabil că este datorată, reclamanta ar fi pusă într - o situație deosebit de grea prin intrarea în incapacitate de plată, imposibilitatea achitării ratelor la contractele de credit încheiate, neonorarea altor obligații față de furnizorii proprii.

În consecință, având în vedere că reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în sumă de 11.425 lei și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003, republicată, instanța de fond a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs arată că prima instanță în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art.14 din Legea nr.554/2004, nefăcându-se dovada cazului bine justificat și a pericolului producerii unei pagube iminente.

La dosar a depus întâmpinare, intimata prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă, precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă.

Se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.

Conform art.14 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice, care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. În accepțiunea acestor dispoziții legale, suspendarea actului administrativ unilateral poate fi dispusă de instanța de judecată în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Reclamanta a contestat legalitatea actelor administrative fiscale împotriva cărora a formulat contestație, apreciind că acestea nu au suport legal cu privire la stabilirea creanței fiscale. Punerea în executare a deciziei de impunere ar crea reclamantei prejudicii materiale și de imagine.

Susținerile reclamantei sunt fondate și au fost corect apreciate de către prima instanță întrucât, punerea în executare a unei decizii care a fost contestată cu privire la legalitatea și temeinicia acesteia reprezintă un caz bine justificat, iar această situație poate fi clarificată numai prin soluționarea fondului cauzei.

Este fără îndoială că în cazul în care suma în litigiu ar fi executată silit de către pârâtă, s-ar crea reclamantei un prejudiciu, o pagubă iminentă prin indisponibilizarea sumelor din cont sau printr-o altă modalitate de executare.

Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art.14 din Legea nr.554/2004 respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, întrucât există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită, acestea reprezentând, alături de interesul legitim, un caz bine justificat. Instanța consideră că această modalitate de abordare a întrunirii condițiilor mai sus arătate este corectă, avându-se în vedere nr.R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, prin care se arată că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși, eficacitatea necesară a acțiunii administrative.

a apreciat că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, se arată în acest act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite condiții cauza un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului. Asemenea măsuri pot fi luate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.

Instanța consideră că argumentele ample ale reclamantei cu privire la nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative fiscale emise de pârâtă și care urmează a fi puse în executare sunt aparent valabile și justifică măsura suspendării, coroborând aceste susțineri cu materialul probator administrat în cauză.

Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile stabilite de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr.124/AF/18.09.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. 12.02.2008/dact.VP 21.02.2008/2 ex.

Judecător fond

Președinte:Georgeta Bejinaru Mihoc
Judecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 93/2008. Curtea de Apel Brasov