Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Brasov

R O MA NIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.75/ DOSAR NR-

Ședința publică din 12 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa

- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulate de petenta -autoritate contractantă Comuna prin Primar, împotriva Deciziei nr. 1350/127C7/1516 din 16.07.2007, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. 1516/2007 prin care s-a anulat procedura de atribuire a contractului de concesiune "serviciu public de exploatare, întreținere a activității de tratare și alimentare cu apă a Comunei - cauză repusă pe rol la cererea recurentei -autoritate contractantă Comuna.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2008, când părțile au lipsit, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 februarie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, prin Decizia nr.1350/127 C7/1516/16.07.2007 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Baf ost respins ca tardiv capătul de cerere de anulare a anunțului de participare nr.131/26.258 din contestația SC SRL înregistrată la consiliu cu nr.7115/07.06.2007, în contradictoriu cu Comuna, prin Primăria Comunei. În temeiul art.278 alin.(6) din același act normativ s-a decis anularea procedurii de licitație deschisă organizată de Comuna, prin Primăria Comunei, cu data de deschidere a ofertelor 08.06.2007. În baza art.278 alin.(5) din ordonanța de urgență antemenționată, ca urmare a anulării procedurii de atribuire, s- a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere de obligare a autorității contractante la vinderea documentației de atribuire către contestatoare.

Pentru a pronunța această decizie au fost reținute următoarele:

Împotriva deciziei pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Baf ormulat plângere petenta Comuna prin primar, iar în dezvoltarea motivelor plângerii se arată că la data de 10.04.2007, anunțul de participare a fost publicat în, de la care a primit numărul 9485, cu mențiunea că "Anunțul de participare a fost publicat cu succes". În cuprinsul anunțului s-a menționat termenul limită pentru depunerea cererilor de documente - 18.04.2007 și informația cu privire la contestația care se poate depune în termen de 10 zile de la comunicare. Petenta precizează că respingerea ca tardiv a capătului de cerere formulat de contestatoarea.Com. SRL de, prin care a solicitat anularea anunțului de participare la licitație în mod corect a fost dispus de către Consiliu, dar o asemenea excepție conducea la respingerea contestației pe această cale procedurală, fără a da posibilitatea examinării cauzei pe fond.

Pe fondul cauzei, petenta arată că prin anunțul de participare s-a stabilit o dată limită pentru a obține toate informațiile iar după această dată nu se mai pot obține informații, toți participanții la licitație având același regim, iar nici un text de lege la care s-a făcut referire în decizie nu limitează dreptul autorității contractante de a stabili un termen limită până la care se poate achiziționa documentația de atribuire.

La dosar a depus întâmpinare intimata.Com. SRL de, prin care solicită respingerea plângerii și menținerea deciziei atacată, ca legală și temeinică.

Plângerea este nefondată.

Susținerile petentei prin care se arată că respingerea pe baza excepției tardivității a capătului de cerere privind anularea anunțului de participare la licitație nu mai dădea posibilitatea examinării cauzei pe fond, sunt neîntemeiate și nu pot fi reținute de

Din contestația formulată de către contestatoarea.Com. SRL, rezultă că aceasta a formulat două capete de cerere, respectiv, primul prin care a solicitat anularea anunțului de publicitate și al doilea, prin care a solicitat obligarea autorității contractante să îi vândă documentația de atribuire. Dacă pentru primul petit, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Bar eținut tardivitatea formulării acestuia, fapt necontestat de petentă, pentru cel de al doilea s-a constatat că este în termen formulat, fapt ce îndrituia organul jurisdicțional să îl soluționeze pe fond. Deci, respingerea pe excepție a unui petit din cerere nu implică respingerea implicită a întregii cereri pe excepție, ci soluționarea fiecărui petit conform dispozițiilor legale incidente în acea cauză. Astfel, raportat la dispozițiile art.278 alin.1 din OUG nr.34/2006 și art.137 Cod procedură civilă, Consiliul a respins pe baza excepției tardivității capătul de cerere privind anularea anunțului de publicitate privind participarea la licitație și în mod corect a procedat la soluționarea pe fond al celui de al doilea petit care se referă la obligarea autorității contractante să vândă contestatoarei documentația de atribuire.

Susținerile petentei cu privire la modul de soluționare al celui de al doilea petit sunt de asemenea nefondate și neîntemeiate.

Conform art.40 alin.1 din OUG nr.34/2006, autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea documentației de atribuire de către orice operator economic interesat care înaintează o solicitare în acest sens, iar, conform art.77 alin.1 din aceeași ordonanță de urgență, orice operator economic interesat are dreptul de a solicita și de a obține documentația de atribuire.

În speță, contestatoarea.Com. SRL de, a solicitat autorizații contractante punerea la dispoziție a documentației de atribuire prin adresa nr.1769/04.06.2007 înregistrată la autoritatea contractantă, rezultând că solicitarea viza obținerea documentației pe suport de hârtie sau pe suport magnetic conform art.40 alin.2 lit.b din OUG nr.34/2006, operatorul economic interesat are obligația de a întreprinde diligențele necesare astfel încât respectarea de către autoritatea contractantă a perioadei care nu trebuie să depășească 4 zile de la primirea solicitării pentru atribuirea documentației (conform art.77 alin.2) să nu conducă la situația în care documentația de atribuire să fie pusă la dispoziția sa cu mai puțin de două zile înainte de data limită de depunere a ofertei. Rezultă din acest text că autoritatea contractantă poate să pună la dispoziția operatorului economic documentația de atribuire cu cel puțin două zile înainte de data limită de depunere a ofertei.

Din anunțul de publicitate rezultă că termenul limită pentru depunerea ofertelor sau cererilor de participare a fost stabilit de către autoritatea contractantă pentru data de 8.06.2007, astfel că, raportat la data solicitării documentației de către contestatoare (4.06.2007), autoritatea contractantă putea să pună la dispoziția acesteia documentația în data de 5.06.2007.

Autoritatea contractantă a refuzat atribuirea documentației către contestatoare motivând că în anunțul de participare s-a stabilit pentru această solicitare termenul de 21.05.2007, deci cu 13 zile înainte de depunerea ofertelor, deși textele legale mai sus arătate prevăd un termen de cel puțin două zile până la depunerea ofertelor. Dar, mai mult, în fișa de date a achiziției este prevăzută o altă dată până la care se poate solicita documentația de atribuire, respectiv 30-31-05-2007.

Refuzul autorității contractante de a pune la dispoziție contestatoarei documentația de atribuire este nejustificat și încalcă dispozițiile legale mai sus arătate precum și dispozițiile art.2 alin.2 din aceeași ordonanță care reglementează principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică printre care cel al nediscriminării, tratamentului egal, transparenței, principii care sunt consacrate la nivel european de Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.2004/18/CE din 31.03.2004 atât în punctul 2 al expunerii de motive cât și în articolul 2 al Directivei.

Aceste dispoziții prevăd că "Autoritățile contractante tratează operatorii economici în mod egal și fără discriminare și acționează potrivit principiului transparenței".

Întrucât petenta, ca autoritate contractantă a încălcat dispoziții prevăzute de OUG nr.34/2006 precum și cele comunitare prevăzute în Directiva mai sus arătată, se poate reține că în mod corect, organul jurisdicțional, prin decizia pronunțată a anulat procedura de licitație, în baza dispozițiilor art.278 alin.6 din ordonanța de urgență.

Față de aceste considerente, Curtea va respinge plângerea formulată de autoritatea contractantă și va menține Decizia nr.1350/127 C 7 /1516/16.07.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulată de petenta- autoritate contractantă comuna prin Primar, județul B, împotriva Deciziei nr. 1350/127C7/1516/16.07.2007 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. 12.02.2008/dact.VP 22.02.2008/2 ex.

Președinte:Georgeta Bejinaru Mihoc
Judecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Brasov