Anulare act administrativ. Sentința nr. 133/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 133/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 14244/107/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr.133/C./2014

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A. A.

Grefier R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. A. în contradictoriu cu pârâta D. B. -prin reprezentant în teritoriu AJFP A., în calitate de succesor în drepturi și obligații al DRAOV B., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

La data de 20.01.2014 reclamantul, a depus la dosar concluzii scrise, cu privire la excepția perimării invocate din oficiu de instanță.

Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția perimării invocate din oficiu .

Reclamantul solicită respingerea excepției perimării invocate de instanță din oficiu, pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar pentru acest termen de judecată.

Instanța, față de împrejurarea că, inregistrate fiind din 20.01.2014, la dosarul cauzei, s-a edificat asupra concluziilor scrise (privind apararile reclamantului fata de exceptia perimarii invocate din oficiu), fiind astfel în măsură să se pronunțe asupra acestei excepții la acest moment, în ședință publică, aduce la cunostinta reclamantului solutia asupra exceptiei, anume: admite excepția perimării judecății petitelor acțiunii in contencios administrativ exercitate de reclamant în dosar nr._, invocata din oficiu și în consecință, constată perimată judecata; de asemenea instanta comunica reclamantului ca impotriva solutiei pronuntate, poate exercita recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, adica incepand cu data de 22.01.2014, precum si faptul ca, pentru a cunoaste motivele pe care se sprijina solutia pronuntata, dat fiind faptul ca hotararea nu se comunica din oficiu, are posibilitatea sa solicite sa-i fie comunicata hotararea care, cel tarziu pana vineri, 24.01.2014, va fi tehnoredactata.

INSTANȚA

Asupra exceptiei perimarii invocate din oficiu

Deliberând asupra excepției perimării invocate din oficiu, o va admite pentru următoarele considerente:

  1. Judecata în dosar nr._, (privind in esenta legalitatea si temeinicia deciziilor privind regularizarea situatiei nr._/18.07.2011 si a deciziei nr._/18.07.2011), a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă de la 1865, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ – încheierea de suspendare a judecății nefiind recurată; (fl.22-Volum intitulat Urma)
  2. Sentința nr. 4263/C./2012, pronunțată în dosar_, a fost comunicată reclamantului la data de 28.06.2012, potrivit dovezii de la fila 90 a dosarului și nu a fost recurată; astfel că a devenit irevocabilă la data de 16.07.2012.
  3. Potrivit art. 250 alin. 1 din codul de procedură civilă de la 1865, cursul perimării judecății dosarului_, a fost suspendat, cat timp a dainuit suspendarea judecatii pronuntata de instanta, iar potrivit art. 244 alin. 2 din acelasi act normativ, suspendarea judecatii va dainui, pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila- in speta până la data de 16.07.2012. Ca atare, la data de 16.07.2012, au incetat atat suspendarea judecatii cat si suspendarea cursului perimarii si a inceput sa curga termenul de perimare a judecății.
  4. Consecvent cu cele mai sus expuse, rezulta ca, începând cu data de 16.07.2012, suspendarea judecății nu a mai avut temei dispozițiile instanței, în speță art. 244 pct. 1 din Cod procedură civilă de la 1865, iar pricina a ramas in nelucrare, datorită lipsei de stăruință a părților, mai cu seamă a reclamantului care era direct interesat în a solicita repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, cel puțin pentru a stopa sau întrerupe curgerea termenului de perimare.
  5. Sub acest aspect este lipsită de relevanță apărarea reclamantului fundamentată pe ideea că, demersul său judiciar în dosarul_ (prezentul dosar) ar fi fost condiționat de soluțiile pronunțate de pârâtă asupra contestației pe care a fost obligată irevocabil, să o soluționeze, prin sentința pronunțată în dosarul nr._ .
  6. Astfel, spre exemplu, anterior împlinirii termenului de perimare, reclamantul putea să solicite repunerea dosarului nr._ pe rol și să obțină o nouă suspendare a judecății, până la soluționarea dosarului penal nr._, a carui Decizie a atasat-o cererii de repunere pe rol, o noua suspendare a judecatii in acest sens, fiind permisa, cu acordul reclamantului, potrivit art. 28 alin.2 teza finală din Legea 554/2004.
  7. Ca atare, lipsa de diligență a reclamantului în exercitarea drepturilor procesuale, nu poate fi privită ca o împrejurare mai presus de voința sa, de natură a suspenda cursul perimării, conform art. 250 alin. 3 Cod procedură civilă 1865.
  8. Apoi, faptul că disjungerea și suspendarea judecății în dosar nr._ au fost măsuri luate de instanță din oficiu, nu pot reprezenta justificări pentru susținerile reclamantului, în conformitate cu care, instanța, tot din oficiu trebuia să repună cauza pe rol. Aceasta întrucât, solutiile dispuse de instanță in vederea solutionarii cauzei, astfel cum au fost motivate prin Incheierea Sedintei Publice din 27.06.2012, și pe care reclamantul putea să le recureze, nu se pot transforma într-un temei care să permită instanței, luarea din oficiu a unor măsuri, de natură a înfrânge principiul disponibilității si egalitatii părților, instanța nefiind ținută să exercite din oficiu drepturile procesuale ale părților, cum ar fi cererea pentru repunerea cauzei pe rol, din momentul în care hotărârea din dosarul până la a cărui soluționare a fost suspendată judecata, a devenit irevocabilă. În acest sens sunt și prev. art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă 1865 potrivit cărora, părțile au îndatorirea ca în condițiile legii să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform disp. art. 723 alin. 1 (…).
  9. Așa fiind, reținând că din 16.07.2012 și până la 06.11.2013 când s-a solicitat repunerea pe rol, a trecut mai mult de 1 an, în temeiul art. 248 alin. 1 coroborat cu art. 244 alin. 2 Cod procedură civilă de la 1865, va admite excepția perimării judecății invocată din oficiu și va constata perimată judecata petitelor acțiunii în contencios administrativ înregistrate în dosar nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării judecății invocata din oficiu.

Constată perimată judecata petitelor acțiunii în contencios administrativ înregistrate în dosar nr._, exercitata de reclamantul C. A., domicilliat in A. I., ..11, .. 2, jud. A., în contradictoriu cu pârâta D. B. -prin reprezentant în teritoriu AJFP A., cu sediul in A. I., ., jud. A., în calitate de succesor în drepturi și obligații al DRAOV B. .

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi 22.01.2014.

Președinte,

B. A. A.

Grefier,

R. C.

Red.ABA

Tehnored.RC./Ex. 2 /23.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 133/2014. Tribunalul ALBA