Anulare act administrativ. Sentința nr. 1331/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1331/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 4653/107/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 1331/C./2014

Ședința publică de la 30 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta . și pe pârâtul I. T. DE MUNCĂ A., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. R. R. pentru reclamantă, în baza delegației de substituire pentru av. S. S., lipsă fiind pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocatul reclamantei depune la dosar delegația de substituire.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și acordă cuvântul asupra acesteia.

Avocatul reclamantei solicită admiterea acestei excepții și să se constate perimată acțiunea.

INSTANȚA

Asupra excepției de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ sub dosar nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE MUNCĂ A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea procesului verbal de control . nr._/02.04.2012 în ceea ce privește referirile la faptul că numiții B. C. și V. G. au prestat activitate pentru reclamantă, fără a avea încheiat contract de muncă și anularea măsurilor obligatorii nr. 1, 3, 4, 5 și 6 din anexa 3 la procesul verbal de control . nr._/02.04.2012, precum și a măsurilor obligatorii 1 și 2 dispuse prin anexa nr. 5 la același proces verbal de control.

În continuare reclamanta a detaliat motivele cererii de chemare în judecată.

La data de 11.06.2012 pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal încheiat de pârât ca legal și temeinic.

La data de 18.09.2012 instanța a dispus suspendarea judecății fondului cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod pr.civilă până la soluționarea irevocabilă a plângerii contravenționale formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.04.2012, dosar aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Alba Iulia (dosar nr._ ).

La data de 10.09.2014, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru termenul de judecată din data de 30.09.2014, când a invocat din oficiu excepția perimării.

Examinând excepția invocată instanța constată că este întemeiată pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.

Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 18.09.2012 s-a dispus suspendarea judecății în baza disp.art. 244 pct. 1 Cod pr.civilă, reținându-se că soluționarea prezentei cauze depinde de soluția pronunțată în dosar nr._, încheierea de suspendare a judecății nefiind recurată.

Sentința pronunțată în dosar nr._ a devenit irevocabilă la data de 03.04.2013, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar la filele 38-44.

Potrivit art. 250 alin. 1 din codul de procedură civilă de la 1865, cursul perimării judecății dosarului nr._ a fost suspendat, cat timp a dainuit suspendarea judecatii pronuntata de instanta, iar potrivit art. 244 alin. 2 din acelasi act normativ, suspendarea judecatii va dainui, pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila - in speta până la data de 03.04.2013. Ca atare, la data de 03.04.2013, au incetat atat suspendarea judecatii cat si suspendarea cursului perimarii si a inceput sa curga termenul de perimare a judecății.

Consecvent cu cele mai sus expuse, rezulta ca, începând cu data de 03.04.2013, suspendarea judecății nu a mai avut temei dispozițiile instanței, în speță art. 244 pct. 1 din Cod procedură civilă de la 1865, iar pricina a ramas in nelucrare, datorită lipsei de stăruință a părților, respectiv a reclamantei care era direct interesată în a solicita repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, cel puțin pentru a stopa sau întrerupe curgerea termenului de perimare.

Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă: orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire (…) se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 (un) an.

Având în vedere că judecata a fost suspendată în perioada 03.04._–30.09.2014 (după ce sentința pronunțată în dosar nr._ a devenit irevocabilă), cauza rămânând astfel în nelucrare, din vina reclamantei mai mult de un an, instanța va admite excepția de perimare și în consecință va constata perimată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. M. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. M. C. S.R.L., cu sediul în A. I., ., ., jud.A., în contradictoriu cu pârâtul ITM A., cu sediul în A. I. ..7, jud.A..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2014.

Președinte

M. P.

Grefier

I. C.

Red./Tehnored. M.P.

2 ex./02.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1331/2014. Tribunalul ALBA