Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 54/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 54/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 327/191/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

DECIZIA NR. 54/A/2014

Ședința publică de la 13 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. A. P.

Judecător: C. C.

Grefier: M. P.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta C.N.A.D.N.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 601/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul C. F. T., având ca obiect - anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, se constată de asemenea lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu art. 131 C. instanța își verifică, din oficiu, competenta și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în baza dispozițiilor art. 32 alin 2 din OG 2/2001 raportat la dispozițiile art. 95 alin 1 pct 2 din C..

În temeiul art. 482 raportat la art. 238 N.C.P.C. termenul estimativ pentru soluționarea cauzei este astăzi 13.02.2014.

În baza disp. art. 244 C. civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

Notă: Se constată că după dezbaterea cauzei se prezintă în instanță avocat B. C. care depune la dosar delegație de substituire în substituirea avocatului J. A. și arată că solicită respingerea apelului ca nefondat .

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria B. la data de 25.02.2013, sub nr._ petentul C. F. T. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . 13 nr._ încheiat de C. SA în data de 11.02.2013 și exonerarea de plata amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 250 lei.

În motivarea plângerii, petentul a susținut, că cele reținute de către agentul constatator nu corespund realității, deoarece mașina, proprietatea sa, cu nr. de înmatriculare_ nu este în stare de funcționare de 5 luni, astfel că nu a avut cum să se afle la data de 17.12.2012 pe DN 7 km 188+ 900 m, în localitatea Seaca, jud. V., după cum se susține în procesul-verbal de contravenție anterior menționat.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Intimata la data de 21.03.2013 a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent și menținerea procesului verbal de contravenție așa cum a fost întocmit, întrucât din procesul - verbal de contravenție și raportul agentului constatator, fapta s-a comis așa cum a fost descrisă în procesul - verbal de contravenție.

Astfel, a susținut că la data de 17.12.2012, pe DN 7 km 188+ 900 m, în localitatea Seaca, jud. V., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând numitului F. T. C. a fost surprins circulând pe drumurile naționale, fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 11.02.2013 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . 13 nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia C..

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 1 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz.

Astfel, a solicitat să se constate că procesul-verbal contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

A mai susținut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.9, alin.2 și 3 din OG 15/2002 în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Mai mult, procesul-verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator T. Steluța, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

În temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C. intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În drept a invocat dispozițiile OG nr.2/2001, ale OG 15/2002, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010, cu modificările și completările ulterioare.

În probațiune a anexat proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificatul calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

În probațiune a solicitat, pe lângă înscrisurile depuse și încuviințarea administrării probei testimoniale constând în audierea martorului I. I..

Instanța a încuviințat probele solicitate de petent, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

La data de 17.12.2012, pe DN 7 km 188+ 900 m, în localitatea Seaca, jud. V., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând numitului F. T. C. a fost surprins circulând pe drumurile naționale, fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 11.02.2013 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . 13 nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia C..

Examinând cuprinsul procesului verbal contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator (semnătura electronică).

Instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.G. nr. 15/2002 reglementează utilizarea drumurilor naționale din România, precum și tarifele care trebuie achitate privind taxarea vehiculelor pentru utilizarea acestora, și are ca scop, creșterea (îmbunătățirea) colectării veniturilor prin gestiunea coordonată a rețelei de drumuri, pentru îmbunătățirea și extinderea serviciilor oferite către posesorii de vehicule.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Instanța a reținut, că din probatoriul administrat se desprinde cu claritate, că, autoturismul filmat în trafic nu este marca Dacia, iar fotografia depusă de intimată se poate observa faptul că numărul de înmatriculare al autoturismului din fotografie nu este_, ultima literă fiind greu de descifrat, însă pare a fi vorba de litera „O”.De asemenea martorul I. I., audiat în cauză, vecin cu petentul, a arătat că mașina acestuia, o Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, nu a mai fost mișcată din curte din luna august.2012.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanta a admis plângerea contravențională formulată de petentul C. F. T. și în consecință a anulat procesul - verbal de contravenție . 13 nr._ încheiat de C. SA în data de 11.02.2013 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 250 lei.

Împotriva sentinței civile nr. 601/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul de mai sus, intimata C. SA a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de petentul C. F. T.,

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a dispus anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2013 pe motiv ca PROBA FOTO este ilizibila, apreciind ca ultima litera a numărului de înmatriculare este greu de descifrat.

Facem precizarea ca din probele foto pe care le anexam, rezulta in mod clar ca sancțiunea a fost săvârșita pe auto cu nr. de înmatriculare_, solicitând onoratei instanțe sa observe ca litera D este puțin deformata datorita șurubului de prindere al plăcutei de înmatriculare.

Instanța de fond in mod corect a reținut că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.02.2013, a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. 2 /2001, reținând că nu exista vreo cauza de nulitate absoluta prevăzuta de OG. 2/2001.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 si următoarele din N Cod proc. Civ., O.G. 2/2001, O.G. 15/2002, Legea 455/2001

Intimatul C. F. T., a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA - prin Centrul de studii tehnice rutiere și informatică - C., împotriva Sentinței civile nr. 601/2013, pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._, ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

In mod corect instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de subsemnatul. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, din care rezulta netemeinicia procesului i verbal contestat.

Instanța de fond corect a reținut că din fotografia depusă de apelantă la dosar se poate observa că ultima literă care compune numărul de înmatriculare a autovehiculului din respectiva fotografie este greu de descifrat, însă pare a fi litera „O" și nu litera „D" așa cum pretinde apelanta. Din aceeași fotografie se poate observa și faptul că autoturismul fotografiat nu este marca Dacia, acest aspect rezultând din poziția stopurilor. Mai mult, din depoziția martorului audiat în cauză rezultă fară echivoc faptul că autoturismul său, marca Dacia 1310, având numărul de înmatriculare_, nu a mai fost mișcat din vara anului 2012:

Față de cele de mai sus solicit respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

Deliberând asupra apelului de față, în baza art. 476, 477 Codul de procedură civilă, tribunalul reține că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 13 nr._ întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia C. s-a aplicat contravenientului, amenda contravențională de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art.1 alin.2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, reținându-se în data de 17.12.2012, pe DN 7 km 188+ 900 m, în localitatea Seaca, jud. V., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând numitului F. T. C. a fost surprins circulând pe drumurile naționale, fără a deține rovinieta valabilă . În motivarea apelului, se invocă, în esență împrejurarea că instanța de fond nu a apreciat corect probele administrate – înscrisuri și proba testimonială.

În raport de probele administrate în cauză, Tribunalul apreciază că instanța de fond a coroborat corect probatoriul administrat de petent prin care a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție.

Din fotografia depusă de intimată la file 3,4, se poate observa faptul că numărul de înmatriculare al autoturismului din fotografie nu este_, ci_ . Acest aspect, coroborat cu împrejurarea ca din depoziția martorului I. I. rezulta că petentul nu a mai mișcat autoturismul său, o Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, din luna august.2012, atrag răsturnarea prezumției de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, obligându-se să asigure interpretarea și aplicarea normelor interne în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele internaționale la care a aderat, în caz de neconcordanță cu legislația internă, documentele sus – menționate având prioritate

Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în speță, cauza A. contra României în care s-a stabilit că, în pofida caracterului pecuniar al sancțiunii contravenționale și a naturii civile a legii care sancționează contravenția în discuție, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, pentru că se constată că dispoziția a cărei încălcare se reproșează reclamantului are un caracter general și nu se adresează unui grup determinat de persoane, ci tuturor cetățenilor; aceasta le impune un anumit comportament și asociază acestei exigențe o sancțiune care încearcă să descurajeze și să reprime în același timp; sancțiunea contravențională, chiar dacă în concret are o valoare rezonabilă, poate atinge un maxim care ar crea dificultăți în plată.

Potrivit prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, faptele de natură contravențională sunt asimilate celor de natură penală și pe cale de consecință, persoana acuzată de comiterea unei contravenții este prezumată nevinovată până când vinovăția este legal stabilită. Astfel, în măsura în care procesul verbal de contravenție nu este susținut de dovezi legale în baza cărora s-a întocmit, iar contravenientul nu are altă probă de vinovăție, nu se mai poate susține temeinicia procesului verbal fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze referitoare la contravenții.

Mai departe, Tribunalul amintește, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că scopul Convenției este acela al garantării unor drepturi concrete și efective și nu al unora teoretice sau iluzorii (hotărârea Artico c.Italiei din 13 mai 1980) și că dreptul de acces la justiție nu se limitează la dreptul de a angaja o procedură civilă, ci aceasta trebuie să fie efectiv, incluzând dreptul de a obține o decizie a instanței sesizate (Hotărârea Kutic c.Croația din 1 martie 2002), instanță care trebuie să se bucure de jurisdicție deplină, în sensul că această instanță trebuie să fie competentă să analizeze atât aspecte de fapt, cât și cele de drept ale cauzei (hotărârea Koskinas c. Greciei din 20 iunie 2002) și care să poată stabili ea însăși starea de fapt (hotărârea Peltier c. Franței din 21 mai 2002). O instanță care este ținută de interpretarea dată de către un organ administrativ unei chestiuni de fapt (hotărârea Devlin c. Marii Britanii din 30 octombrie 2001) sau de drept (hotărârea Chevrol c. Franție din 13 februarie 2003) deduse judecății nu va fi considerată ca având jurisdicție deplină.

Evaluând principiile care se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Tribunalul reține că, în materie contravențională, persoana care a fost amendată de către un organ al administrației se bucură de prezumția de nevinovăție, revenind administrației sarcina de a proba starea de fapt retinuta in procesul verbal nu doar prin întocmirea unui proces verbal de către un agent propriu.

Deși apelanta a criticat, in motivele de apel, împrejurarea ca instanța de fond a reținut greșit ca autoturismul din imagine nu are nr. de înmatriculare_ , a depus la dosar fotografii care confirmă cele reținute de instanța de fond .

Concluzionând, tribunalul apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că, din datele speței, nu rezultă că autoritățile administrative ar fi făcut vreun demers pentru a proba în mod obiectiv vinovăția intimatului petent, a cărui prezumție de nevinovăție nu a fost, astfel, răsturnată niciun moment de organul ce a aplicat contravenția.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul formulat de petenta -intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia C., în contradictoriu cu intimatul-petent C. F. T., împotriva sentinței civile nr. 601/2013, pronunțată de Judecătoria B., fără a acorda cheltuieli de judecată, având în vedere că acestea nu au fost solicitate de partea care a avut câștig de cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta C.N.A.D.N.R. SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, în contradictoriu cu intimatul C. F. T., domiciliat în Mun. B., ..15, jud. A., împotriva sentinței civile nr. 601/2013 pronunțată de Judecătoria B..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică azi, 13.02.2014 .

Președinte,

L. A. P.

Judecător,

C. C.

Grefier,

M. P.

Red. PL 14.03.2014

4 exempl.

Jud. fond: B. Brădosu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 54/2014. Tribunalul ALBA