Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 59/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 973/298/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIA Nr. 59/A/2014
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător B. A. A.
Grefier G. M. P.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelant C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 1308/2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul M. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. G. I. cu împuternicire avocațială la dosar pentru intimat, lipsă fiind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Avocatul intimatului solicită respingerea apelului raportat la împrejurarea că în cauză este vorba despre o eroare materială respectiv, completarea greșită a numărului autoutilitarei de către operatorul MOL România Petroleum la plata rovinietei ca fiind_ în loc de_ . Solicită să se aibă în vedere înscrisul de la fila 28 a dosarului de fond care reprezintă răspunsul autorității competente si care confirmă că nu figurează înmatriculat nici un autovehicul cu numărul de înmatriculare_ . Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria S. la data de 05.06.2013, petentul M. G. în contradictoriu cu C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN a solicitat în principal, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.05.2013 ca lipsit de temeinicie și, în consecință exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului. Fără cheltuieli de judecată.
În drept, invocă art. art. 31 al.1 din O.G. nr.2/2001; art. 10 ind.1 din Legea 2/2013
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
În drept, și-a întemeiat prezenta în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Instanța a admis proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1308/2013 a Judecătoriei S., a fost admisă plângerea formulată de petentul și în consecință s-a dispus anularea procesului verbal . nr._/16.05.2013, fiind exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate și a tarifului de despăgubire stabilit. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției . R13 nr._ încheiat la data de 16.05.2013, întocmit de intimatul CESTRIN, petenta a fost sancționat cu amendă în valoare de 750 lei pentru săvârșirea contravenție prevăzute art. 8 al. 1 din OG 15/2002 și sancționată conform art. 8 al. 2 din același act normativ, reținându-se că la data de 23.04.2013 a circulat pe drumul public DN7 km 383+400 m, localitatea S. cu autovehiculul cu nr._ fără a deține rovigneta valabilă.
Instanța a constatat că procesul-verbal a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001.
Petentul a depus la dosarul cauzei, în original, bonul fiscal și Dovada Rovinietă CNADNR (f. 8) cu valabilitate în perioada 23.04.2013, ora 7:13 - 29.04.2013, ora 23:59 și susține că a existat o eroare de completare a acesteia, în sensul că s-a trecut nr. de înmatriculare_, în loc de_, așa cum apărea în certificatul de înmatriculare al autoutilitarei. De asemenea, petentul a depus și dovada achitării ulterioare a rovonietei pentru autoutilitara în cauză, respectiv Dovada Rovinietă CNADNR (f. 25) cu valabilitate în perioada 11.06.2013, ora 6:54 - 17.06.2013, ora 23:59, în care există aceeași eroare de completare, trecându-se nr. de înmatriculare_, în loc de_ .
Dovada plății acestor roviniete rezultă și din interogarea bazei de date roviniete –SIEGMCR(f.23).
În urma verificărilor efectuate de Instituția Prefectului A. – Serviciul Înmatriculări și Permise Auto, s-a comunicat că la numărul de înmatriculare_ nu figurează înmatriculat nici un autovehicul, numitul M. G. figurând în baza de date pe care o dețin cu autovehicule înmatriculate, dar cu altă combinație de cifre(f.28).
Prin urmare, coroborând aceste probe, instanța a reținut că indicarea nr._ în loc de_ este o simplă eroare materială, produsă la momentul redactării Dovada Rovinietă CNADNR (f. 8).
Prin urmare, apărările petentului pe aspectul netemeiniciei procesului-verbal au fost reținute de instanță, deoarece probele propuse de petent sunt de natură să înlăture vinovăția sa, acesta facând dovada contrară faptei reținute de agentul constatator în procesul-verbal, prin aceea că a administrat probe din care să rezulte că avea achitată rovinieta la data și ora controlului, neputându-se presupune că petentul ar fi dorit să achite rovinietă pentru un autoturism care nu-i aparținea și, care s-a dovedit că nici măcar nu este înmatriculat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, care a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate în sensul menținerii sancțiunii amenzii aplicate petentului.
În motivare se arată că în mod greșit instanța a reținut ca petentul este exonerat de orice vina, considerând ca eroarea aparține lucratorului care a eliberat rovinieta.
Conform art.5 alin.2, lit.b. din normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, obligația de a verifica datele de identificare ale autovehiculului aparține/proprietarului/utilizatorului care semnează de conformitatea datelor înscrise pe chitanța de plata a rovinietei.
Procesul Verbal de Constatare a Contravenției seria R_ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientulu și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către un agenți constatator cu certificat calificat emis de CertSIGN S.A.
Solicită a se constata ca numărul de înmatriculare inscris pe rovineta este diferit de cel menționat in procesul verbal, astfel ca instanța urmează sa constate ca in data constatării contravenției, petentul nu deținea o rovinieta valabila.
Mai mult de atat, in situația in care petentul susține ca numărul inscris pe rovinieta a fost greșit notat de distribuitor, acesta avea obligația sa verifice si sa constate la acel moment eventualele neconcordante si sa refuze semnarea exemplarului 1, astfel cum prevede art. 5 alin. 3 lit. a) din normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România - Ordinul M.T.I. nr. 2166/2012. "primul exemplar, denumit copie partener, va fi semnat de către solicitant, semnătura prin care acesta certifica conformitatea datelor inscrise in document si in baza de date a S.I.E.G.M.C.R. cu cele solicitate, exemplar ce va ramane la distribuitor". Totodată, conform prevederilor art. 5, alin.4 din Ordinul M.T.I. nr. 2166/2012, solicitantul furnizează datele privind nr. de inmatriculare si nr. de identificare al vehiculului conform celor inscrise in certificatul de inmatriculare si stabilește tipul vehiculului. Utilizatorul avea obligația de a verifica corectitudinea înregistrării numărului de inmatriculare pe dovada client si implicit in baza de date a distribuitorului a elementelor privind valabilitatea rovinietei.
Daca utilizatorul ar fi fost atent la data emiterii rovinietei, nu ar fi fost sancționat pentru săvârșirea niciunei contravenții, facandu-se astfel economie de timp pentru toate părțile implicate in prezentul dosar, inclusiv pentru instanța de judecata.
De asemenea, daca in rovinieta emisa a fost inscris de către personalul distribuitorului un număr de inmatriculare eronat, utilizatorul poate solicita la același punct de lucru al acestuia, in termen de maximum 60 de minute din momentul emiterii rovinietei, efectuarea corecției numărului de inmatriculare in baza de date, reglemetare prevăzuta de art.5, alin. 10 din Ordinul M.T.I. nr. 2166/2012, legislația in vigoare oferind, totodată, utilizatorului posibilitatea de corecție a numărului de inmatriculare in baza de date, adresandu-se in scris către C.N.A.D.N.R.
In drept, art. 466 si următoarele N Cod proc. civ.
Petentul nu a depus întâmpinare.
Verificând sentința prin prisma motivelor de apel invocate, instanța de control judiciar reține următoarele:
Prin procesul verbal ._/16.05.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prev.de art.8 alin.1 din OG 15/2002, constând în aceea că la data de 23.04.2013, vehiculul aparținând petentului, cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN7 Km 383+400m S., fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. De altfel, petentul nici a invocat vicii de formă ale actului sancționator.
Apărările invocate de intimatul apelant cu privire la solutia primei instanțe sunt neîntemeiate, astfel încât urmează a fi înlăturate.
Într-adevăr, în conformitate cu dispozitiile art.5 alin.2, lit.b. din normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, obligația de a verifica datele de identificare ale autovehiculului aparține/proprietarului/utilizatorului care semnează de conformitatea datelor înscrise pe chitanța de plata a rovinietei si că în cauză s-a dovedit că aceste date nu au fost verificate de petent, atâta timp cât a acceptat o rovinietă cu un număr de înmatriculare eronat. Cu toate acestea, trebuie retinut că petentul a fost sanctionat pentru neîndeplinirea obligatiei prevăzute de textul de lege mai sus mentionat ci pentru săvârșirea contravenției prev.de art.8 alin.1 din OG 15/2002.
Or, nu poate fi ignorat că pentul a achitat rovinieta, iar asa cum corect a retinut si prima instantă, în baza de date a Serviciului Înmatriculări și Permise Auto din cadrul Instituției Prefectului A., la numărul de înmatriculare_ (pentru care a fost achitată rovinieta de către petent) nu figurează înmatriculat nici un autovehicul. Asadar, nu s-ar putea sustine că rovinieta detinută de petent ar fi putut fi folosită si pentru un alt autovehicul.
Potrivit art.1 din OG 2/2001, constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Raportat la starea de fapt relevată, este evident că în cauză lipseste latura subiectivă a contraventiei, petentul neavând intentia de a încălca prevederile art.8 alin.1 din OG 15/2002, dimpotrivă, în mod cert a avut reprezentarea faptului că si-a îndeplinit obligatia legală decurgând din acest text de lege. În plus, intimata nu poate reclama niciun prejudiciu, întrucât asa cum s-a arătat anterior, rovinieta achitată nu opera pentru un alt autovehicul, în conditiile în care numărul de înmatriculare_ nu este alocat unui alt proprietar.
Având în vedere considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 480 alin.1 din codul de procedură civilă prezentul apel va fi respins ca nefondat, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimata CNADNR prin CESTRIN împotriva sentinței civile nr. 1308/2013 a Judecătoriei S..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20.02.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, B. A. A. | |
Grefier, G. M. P. |
Red/Tehnored.P.M.
28.02.2014/4ex.
Jud.fond/A.M.S.
| ← Pretentii. Sentința nr. 213/2014. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 54/2014.... → |
|---|








