Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1354/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1354/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 162/107/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 1354/C./2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier M. R.
Pe rol se află cauza privind pe reclamantul P. T. și pe pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziilor părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 19.09.2014, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ Fiscal și de Insolvență sub nr._ /17.01.2014 reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – succesoare în drepturi a fostei DGFP A., reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., a solicitat instanței ca prin hotărâre ce va pronunța să dispună:
- anularea Deciziei de impunere nr. 338/14.05.2013, comunicata reclamantului la data de 17 mai 2013, emisa de pârâtă.
- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut următoarele.
Consideră reclamantul ca in mod nelegal parata a stabilit prin decizia atacata ca veniturile realizate de acesta sunt supuse impozitării, având in vedere prev. art. 42 lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și pct. 9 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de Punere in aplicare a Codului Fiscal in vigoare la data realizării veniturilor, efectuării controlului si emiterii deciziei de impunere.
In speța, veniturile realizate prin valorificarea materialului lemnos, in stare naturala si a pietrei extrase in stare naturala, au provenit de pe terenul proprietatea sa deținut conform titlului de proprietate si au fost necesare asigurării traiului, in lipsa oricăror alte surse de venit, neputandu-se sub nicio forma retine ca aceasta activitate ar putea fi considerata una comerciala, confort art. 3 din codul comercial.
Vânzarea materialului lemnos s-a realizat o singura data in anul 2011 si tot o singura data in cursul anului 2012, fara a se putea retine un caracter repetitiv de natura a crea prezumția ca valorificarea ar avea un scop comercial. Totodată vânzarea de piatra s-a efectuat o singura data in cursul anului 2012, fiind o singura vânzare, repet in scopul de a-mi asigura traiul necesar mie si membrilor familiei.
Dupa cum rezulta din textul art. 3 Cod comercial indicat în decizia de impunere, numai cumpărarea in scop de revanzare precum si corelativul vânzare cand va fi cumpărat cu scop de revanzare sau inchiriere conferă natura comerciala in sensul reținerii faptei de comerț, insa in sarcina cumpărătorului si nicidecum a vânzătorului, nefiind posibil ca prin raportul dintre cumpărător si terțe persoane sa se atribuie natura comercial vânzării, in ceea ce-l privește pe vânzător.
Emiterea acestei decizii este surprinzătoare in condițiile in care si cutuma aplicata de parata este ca o singura înstrainare pe an poate fi făcuta, cum au făcut si alti cetățeni care in aceeași situație nu au fost sancționați.
Învederează că a solicitat si revocarea administrativa, cu ocazia procedurii prealabile, fara a primi un răspuns in termenul legal fiind nevoit a formula prezenta acțiune.
In ceea ce privește termenul de formulare al prezentei acțiuni, arată ca potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 se poate promova, în cazuri justificate în termen de un an de la emiterea actului, reclamantul intelegand sa justifice formularea numai la aceasta data, raportat la varsta înaintata si posibilitatile materiale reduse care nu i-au permis angajarea unei persoane de specialitate.
IN D.: disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv: Decizia de impunere nr. 338/14.05.2013 emisa de parata cu actele anexa, raportul de inspecție fiscala cu actele anexa și a solicitat interogatoriul paratei.
Pârâta prin întâmpinare (f 80) a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele motive. În conformitate cu prevederile art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala: ,, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, potrivit art. 212, la instanța judecătoreasca de contencios administrativ competenta potrivit legii".
Procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale, reglementata de art. 205-218 din Codul de procedura fiscala este o procedura administrativa prealabila, iar nu o jurisdicție speciala administrativa în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție, republicata si al art. 6 din Legea nr. 554/2004.
Plecând de la aceasta calificare, arată ca pâna la soluționarea acestei contestații, care se finalizează cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ actele administrativ - fiscale contestate la organele fiscale.
Instanța de contencios administrativ soluționează, în temeiul art. 1 din Legea 554/2004 si al art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, doar contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de organele fiscale a soluționarea contestațiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscala.
F. de cerințele legii si raportând la prezenta acțiune in instanța, înainte de a fi soluționata contestația administrativa, pârâta a invocat excepția inadmisibilitatii acțiunii formulate la instanța de contencios administrativ împotriva actelor administrative de impunere fiscala.
Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât Codul de procedura fiscala instituie norme speciale fata de prevederile generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ, iar în situația în care s-ar constata nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, instanța de contencios administrativ nu poate analiza legalitatea actelor administrativ fiscale, ci ar putea însa (doar la cererea expresa a reclamantului) sa oblige organul fiscal sa soluționeze contestația formulata si abia, ulterior, daca aceasta soluție este contestata, poate proceda la analiza legalității acestora.
Decizia de Impunere nr. 338/14.05.2013 împreuna cu R.I.F. nr. din 10.05.2013, au fost comunicate reclamantului cu adresa de înaintare nr._/15.05.2013, iar din confirmarea de primire, si asa cum recunoaște însusi reclamantul in acțiunea formulata, respectivele acte administrative fiscale au fost primite de acesta semnând de primire, în data de 17.05.2013.
Pe orice act administrativ fiscal este trecuta, sub sancțiunea nulității, dreptul si posibilitatea de a contesta respectivul act, organul unde se contesta actul respectiv, precum si termenul in care se poate exercita o contestație.
Chiar luand in considerare data poștei cand a fost expediata contestația, respectiv 08.11.2013, reclamantul a depășit cu mult termenul imperativ de contestare de 30 de zile de la comunicarea titlului de creanța, respectiv a Deciziei de Impunere nr. 338/14.05.2013, insotita de actul de control fiscal.
In ceea ce privește termenul de soluționare a contestației in procedura administrativa, respectiv 45 de zile de la inregistrare la organele fiscale, asa cum prevede art. 70 alin. 1 din C.pr.fiscala, acest termen legal este un termen de recomandare iar nu de decădere, oricum reclamantul nu a așteptat acest termen pentru soluționarea contestației sale pe cale administrativa, introducând acțiunea la instanța ( 17.01.2014) inainte de implinirea acestui termen. Este cunoscut faptul ca la nivelul A.N.A.F. a avut loc de curând, o ampla procedura de reorganizare, astfel ca inca intimpină anumite greutăți la nivelul fiecărei structuri ( direcții regionale)organizatorice nou infiintate ce sunt subordonate A.N.A.F. Oricum termenul de soluționare a contestației administrative formulate de către reclamantul din acest dosar, nu a fost cu mult depășit, contestația formulata fiind in curs de soluționare, respectând ordinea numărului de inregistrare la A.J.F.P. A..
În probatiune, pârâta a depus la dosar: dovada comunicării actelor administrative fiscale contestate, dovada primirii si înregistrarii contestației administrative la D.G.R.F.P. B. - A.J.F.P. A.
La data de 30.05.2014 în ședință publică, reclamantul a depus o completare de acțiune (f 234) prin care a solicitat să se dispună și anularea deciziei nr. 1142/30.04.2014 emisă de pârâta prin care s-a respins ca tardivă contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. 338/14.05.2013.
Deși pârâta a reținut în cuprinsul deciziei faptul că reclamantul a invocat prevederile art. 7 alin. 7 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că termenul de formulare a plângerii prealabile este de 6 luni în cazuri justificate, aceasta nu a înțeles să analizeze temeinicia motivelor invocate, rezumându-se la a repeta obsesiv că termenul este cel general de 30 zile de la comunicarea actului administrativ.
Or, așa cum a arătat în cadrul contestației, reclamantul a înțeles să justifice formularea numai la acea dată a contestației, prin raportare la vârsta înaintata, lipsa de cunoștințe juridice si posibilitățile materiale reduse care nu i-au permis consultarea si angajarea unei persoane de specialitate.
Având în vedere că decizia de impunere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale și că revocarea administrativă a actului i s-a respins nejustificat, fără a intra în analiza fondului contestației, a formulat prezenta completare de acțiune.
În probațiune, a anexat Decizia nr. 1142/30.04.2014 emisă de pârâta
La data de 7.07.2014 pârâta a depus o completare la întâmpinare prin care a reiterat apărările formulate inițial, solicitând în continuare respingerea ca inadmisibilă a acțiunii.
Examinând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele.
Prin Decizia de impunere nr. 338/14.05.2013, emisa de pârâta s-a stabilit impozitul pe venit stabilit de inspecția fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale, in cuantum de 1920 lei, cu titlu de impozit pe venit aferent anului 2011, cu majorările si accesoriile aferente si in cuantum de 9759 lei, cu titlu de impozit pe venit aferent anului 2012, cu majorările si accesoriile aferente.
Decizia de impunere a fost emisa în baza RIF fn/10.05.2013 întocmit de fosta DGFP A. – Activitatea de Inspecție fiscală .
S-a reținut în sarcina reclamantului că a realizat în cursul anilor 2011-2012 venituri nedeclarate, din vânzare material lemnos de pe proprietatea sa, după cum urmează: în anul 2011 în valoare de 12.000 lei, în anul 2012 în valoare totala de 60.995 lei.
Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâtă și care se constată a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
În primul rând, trebuie precizat că pârâta a invocat excepția în termenul și cu respectarea prevederilor art. 193 alin. 2 din codul de procedură civilă.
Inadmisibilitatea este o excepție procesuală de fond, prin care se tinde la respingerea cererii ca urmare a alegerii unei căi procedurale greșite, pentru scopul urmărit de titularul cererii.
Altfel spus, pentru atingerea unui anumit scop juridic trebuie aleasă calea prevăzută de lege, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.
În speță, reclamantul urmărește anularea deciziei de impunere nr. 338/2013 însă acțiunea adresată în acest sens direct instanței de contencios, fără parcurgerea procedurii speciale de contestare prealabilă prevăzută de legea specială (O.G. nr. 92/2003), este inadmisibilă.
Potrivit disp. art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003: împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Potrivit disp. art. 207 alin. 1 din aceeași ordonanță: contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
La art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 se prevede expres că numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Reclamantul recunoaște că a primit decizia de impunere nr. 338/2013 la data de 17.05.2013, aspect care rezultă și din adresa nr._/15.05.2013 emisă de pârâtă depusă la dosar (f 9).
Așa cum rezultă din recipisa de consemnare la Oficiul poștal și confirmarea de primire depuse în copie la dosar (f 7-8) reclamantul a formulat însă plângerea prealabilă abia la data de 8.11.2013, cu mult după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile, acestea vizând doar actele administrative individuale și nu actele administrative fiscale.
O.G. nr. 92/2003 este lege specială în raport cu Legea nr. 554/2004, astfel că potrivit principiului specialia generalibus derogant, prevederile acesteia trebuie aplicate cu prioritate.
Împrejurările invocate de reclamant pentru formularea tardivă a plângerii prealabile, respectiv vârsta înaintată și posibilitățile materiale, sunt lipsite de relevanță sub acest aspect, acestea putând constitui eventual motive pentru repunerea în termenul de formulare a plângerii, însă reclamantul nu a adresat o astfel de cerere organului fiscal.
Pe de altă parte, instanța constată că în partea finală a deciziei de impunere s-a prevăzut expres calea de atac împotriva acesteia și termenul în care putea fi exercitată, precum și textul de lege care o prevede, astfel că reclamantul a putut lua la cunoștință de acestea prin simpla lecturare, neavând nevoie pentru aceasta de cunoștințe de specialitate.
Pentru considerentele expuse acțiunea adresată instanței de contencios administrativ direct împotriva deciziei de impunere se constată a fi inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.
În condițiile în care plângerea prealabilă împotriva deciziei de impunere a fost tardiv formulată, în mod legal și temeinic prin Decizia nr. 1142/30.04.2014 organul de soluționare a contestației a respins ca tardivă contestația împotriva deciziei de impunere, astfel că acțiunea privind anularea acestei decizii, așa cum a fost completată la data de 30.05.2014 se constată a fi neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Întrucât acțiunea a fost respinsă, reclamantul fiind în culpă procesuală, potrivit disp. art. 453 alin. 1 din N.C.P.C. cheltuielile de judecată nu îi pot fi acordate.
Potrivit disp. art. 490 N.C.P.C. recursul și motivele de recurs se vor depune, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă, în speță la Tribunalul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată și completată de reclamantul P. T., CNP_, domiciliat în Cîmpeni, ., jud. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – succesoare în drepturi a fostei DGFP A., reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A. I., ., jud. A., pentru anularea următoarelor acte administrative fiscale: Decizia de impunere nr. 338/14.05.2013 și Decizia nr. 1142/30.04.2014 prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei de impunere antemenționate.
Fără cheltuielile de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun prin avocat la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.09.2014.
Președinte, G. C. M. | ||
Grefier, M. R. |
Red. Tehnored. G.C.M.
Ex. 4/27.10.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1331/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 95/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
