Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 04-12-2014, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 4489/107/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 644/A/2014
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător C. L.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea contestației în anulare declarate de contestator M. V. " V. " I.I. împotriva sentinței civile nr. 156/2014 pronunțată de Judecătoria S. și intimat I. T. DE MUNCĂ A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță d-na consilier juridic B. A. M. pentru intimat,lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța pune în vedere reprezentantei intimatului să estimeze durata necesară cercetării procesului.
Reprezentanta intimatului estimează durata ca fiind astăzi.
Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.
În baza disp. art. 244 din NCPC civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației în anulare și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală.
INSTANȚA
Asupra contestației în anulare de față ;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 01.08.2013 în dosar nr._ petentul M. V. "V." Î.I. cu sediul in Cut, ., având C._ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. A.:
- anularea Procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 17.06.2013 și a sancțiunilor aplicate.
- obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art.
453 din Codul de procedura civilă.
În motivarea plângerii s-a arătat că, în procesul verbal atacat se reține în sarcina petentului că la data de 13.06.2013, cu ocazia controlului efectuat de către intimat la sediul unității a fost depistată la lucru numita B. M., pentru care nu s-a întocmit în formă scrisă contract individual de muncă și s-a aplicat sancțiunea amenzii de_ lei.
S-a susținut că procesul verbal este nelegal și netemeinic, cele reținute în sarcina petentului necorespunzând adevărului.
De asemenea, în baza art. 14 din OG 2/2001, așa cum acesta a fost modificat de art., 41 pct. 3 din Legea 76/2012, s-a solicitat anularea procesului-verbal atacat și să se constate prescripția executării sancțiunii aplicată prin acesta, întrucât procesul verbal atacat a fost întocmit la data de 17.06.2013 și ar fi trebuit comunicat cel mai târziu până la data de 17.07.2013, iar comunicarea nu s-a făcut în termenul de o lună impus de către art. 14 din OG 2/2001.
Față de cele de mai sus, petentul a considerat că se impune admiterea plângerii așa cum a fost formulată .
În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori, și de asemenea, a solicitat să se pună în vedere intimatului să depună la dosarul cauzei dovada îndeplinirii procedurii de afișare a procesului verbal atacat.
Plângerea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f.15-16), intimatul a solicitat respingerea plângerii formulate de petent și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal contestat. În motivarea întâmpinării a arătat că în urma controlului inopinat efectuat de către inspectorii de muncă ai ITM A. la punctul de lucru al Î.I. M. V. „V.”, din Cut, în data de 13.06.2013, aceștia au depistat prestând activitate pentru societate, pe numita B. M.. În deplină cunoștință cu prevederile Codului Penal privind falsul în declarații, această persoană a dat declarație pe propria răspundere în care a consemnat faptul că prestează activitate în cadrul societății din data de 10.03.2013, precum și faptul că nu a semnat contracte individuale de muncă.
La momentul controlului, susnumita presta efectiv activitate în magazinul unității, singură, specifică obiectului de activitate, respectiv comercializa produsele din magazin, astfel că nu există dubii cu privire la derularea raportului de muncă între cele două părți, însă fără respectarea prevederilor legislației muncii.
Verificând baza de date, inspectorii de muncă au constatat faptul că susnumita nu figura ca angajat al societății.
Pentru că la momentul controlului, reprezentantul Î.I. nu era de față, inspectorii de muncă au lăsat o înștiințare pentru ca acesta să se prezinte în data de 15.11.2012 la sediul ITM, în vederea finalizării controlului.
Ulterior controlului, la data de 15.11.2012, petenta a întocmit și a transmis în REVISAL contractul individual de muncă pentru susnumita, cu data de începere a activității data de 16.11.2012. Ulterior, a revenit și a transmis ca dată de începere a activității, data de 12.11.2012.
Inspectorii ITM A. nu „au obligat” petenta să revină asupra datei de începere a activității, ei doar au dispus măsuri, conform legii, pentru ca aceasta să intre în legalitate. Data stabilită a fost chiar cea declarată de numita Lomînar. Ori,nu putea începe activitatea doar în 16.11.2012 deoarece în data de 14.11.2012 ea a fost găsită în lucru prestând activitate.
Față de această stare de fapt, s-a apreciat că în mod corect inspectorii de muncă au aplicat sancțiunea amenzii atunci când au constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute la art. 260 alin. 1 lit. 3 din Codul Muncii.
Intimatul a mai arătat că prevederile legislației muncii impun pentru angajator obligația de a încheia contract individual, de muncă anterior primirii în lucru a persoanelor ce urmează a presta activitate. Acest lucru reiese din art.16 din Codul muncii, art.3 și 4 din HG. nr.500/2011 privind registrul general de evidența a salariaților.
Prestarea în alte condiții decât cele prevăzute de lege îl privează pe cel care prestează activitate de dreptul de a beneficia de vechime în muncă, și de beneficiul altor drepturi cum ar fi concediul de odihnă, uneori chiar și de primirea salariului cuvenit, iar angajatorul se sustrage de la plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat, a celei de la bugetul de asigurări de sănătate (în caz de accident de muncă angajatul urmând să suporte contravaloarea asigurărilor sociale din bugetul propriu, și nu angajatorul așa cum ar fi firesc, ca o consecință a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă), iar angajatorul are obligația de a nu primi la muncă nici o persoană fără întocmirea formelor legale de angajare, aceasta fiind o condiție care trebuie îndeplinită anterior primirii la muncă a persoanei.
De asemenea, „munca la negru" este fapta cu gradul cel mai ridicat de pericol social în domeniul relațiilor de muncă, tocmai pentru aceasta cuantumul amenzii prevăzut de legiuitor este mare, respectiv_-_ lei pentru fiecare persoană depistată, peste 5 persoane fiind considerară infracțiune, iar acest fenomen se dorește a fi eradicat la nivel național. Față de cele mai sus menționate, s-a apreciat că nu se justifică nici o eventuală înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment.
În drept intimatul a invocat prevederile Legii 53/2003, HG nr. 500/2011, OG 2/2001.
Anexat întâmpinării s-au depus: declarația numitei Besiu M., procesul-verbal de control, înștiințare și dovada comunicării procesului-verbal de sancționare. În probațiune s-a solicitat audierea în calitate de martor a lui B. M..
La termenul de judecată din 20.02.2014, petentul – prin avocat ales J. L. M., a solicitat: în principal – anularea procesului-verbal de contravenție atacat, iar în subsidiar – înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului. Nu s-au mai solicitat cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 156/2004 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta M. V. “V.” ÎI, împotriva Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 17.06.2013 de intimatul I. T. DE MUNCĂ A. și a fost înlocuită sancțiunea amenzii aplicate prin procesul-verbal sus menționat cu sancțiunea avertismentului, pentru următoarele motive:
Prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 17.06.2013 de intimat petenta a fost sancționată cu 10.000 lei amendă contravențională, că conform art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr.53/2003, reținându-se în sarcina acesteia următoarele:” Cu ocazia controlului efectuat în data de 13.06.2013ora 10:20 la sediul unității a fost depistată în lucru numita B. M., pentru care nu s-a întocmit în formă scrisă contract individual de muncă, faptă ce rezultă din declarația acesteia și constatările inspectorului de muncă. Numita B. M. a declarat că desfășoară activitatea de muncitor necalificat pentru M. V. ÎI din data de 10.06.2013, iar la data de 13.06.2013 presta activitate de vânzător în magazinul unității.
S-a întocmit de asemenea Anexa 2 la procesul verbal prin care ITM a stabilit măsuri obligatorii dispuse urmare a neconformităților față de prevederile legale, obligațiile impuse de ITM nefiind îndeplinite de petentă.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța a analizat în cele ce urmează temeinicia procesului verbal de contravenție.
În prealabil, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare .
S-a mai arătat că, în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003 privind CODUL MUNCII au drept scop stabilirea raporturilor individuale si colective de munca, modul in care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat cercetarea judecătorească în vederea aflării adevărului, asigurând contestatoarei dreptul la un proces echitabil, constatându-se că procesul verbal este temeinic întocmit.
În ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocată de petentă, instanța a reținut că nu este întemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art.14 din OG nr.2/2001.Astfel procesul verbal contestat a fost întocmit la data de 17.06.2013 și comunicat la data de 21.06.2013 prin poștă cu confirmare de primire (f.49-51), așa cum impune art.27 din OG nr.2/2001 și, față de împrejurarea că petenta a refuzat ridicarea corespondenței, intimatul a procedat la comunicarea prin afișare a procesului verbal, potrivit art.27 teză finală din OG nr.2/2001.
Din probele administrate rezultă că B. M. se afla la momentul controlului la sediul întreprinderii individuale, petente și era pe postul de vânzătoare, potrivit declarației sale, din data de 10.06.2013, susținerile petentei că ar fi fost în pericol marfa perisabilă în lipsa reprezentantului de acasă sunt puerile și nerelevante în cauză.
În cursul cercetării judecătorești nu a fost audiată B. M., persoana găsită prestând în favoarea petentei ca vânzătoare, întrucât este plecată în Italia la muncă, așa cum rezultă din Procesul verbal de executare a mandatului ide aducere (f.56) întocmit de IJJ A.-Secția de Jandarmi S..
Instanța a apreciat astfel că nu se poate reține netemeinicia procesului verbal, întrucât petenta a încălcat art.16 din Codul muncii, însă examinând gradul de pericol social al faptei comise de societatea petentă, raportat la criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din OG 2/2001, s-a constatat că fapta contravențională săvârșită de societatea petentă prezintă un pericol social concret mult diminuat decât cel avut în vedere de legiuitor, apreciind că sancțiunea aplicabilă trebuie dozată în așa fel încât să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ.
Astfel, chiar dacă în norma de sancționare a fost prevăzută ca și sancțiune contravențională doar amenda, acest aspect nu împiedică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul social abstract al faptelor prevăzute ca și contravenții or, la alegerea și individualizarea sancțiunii trebuie să se țină seama de pericolul social apreciat în concret, această interpretare fiind conformă cu dispozițiile art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Concluzionând, prin unicitatea faptei contravenționale, inexistența unor pagube minime constatate, conduita și persoana contravenientei, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția societății petente asupra obligațiilor ce-i revin potrivit dispozițiilor legale, formându-se convingerea instanței că această faptă nu va mai fi repetată, motiv pentru care a admis în parte plângerea, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel I. T. DE MUNCĂ A. în parte hotărârea apelată, în sensul respingerii în totalitate a plângerii formulate de către ÎI M. V. „V.", împotriva procesului - verbal de constatare a contravențiilor nr._/17.06.2013 încheiat de inspectorii de muncă ai I.T.M. A., pentru următoarele motive
In fapt, în urma controlului inopinat efectuat de către inspectorii de muncă ai ITM A. la II M. V. „ V. " din Cut, în data de 13.06.2013, aceștia au depistat-o prestând activitate pentru societate, pe numita B. MARJA. In deplină cunoștință cu prevederile Codului Penal privind falsul în declarații, această persoană a dat declarație pe propria răspundere în care a consemnat faptul că prestează activitate în cadrul societății din data de 10.06.2013, precum și faptul că nu a semnat contract individual de muncă.
Această persoană a fost depistată în unitate prestând efectiv activitate în magazinul unității, singură, specifică obiectului de activitate, respectiv comercializa produsele din magazin, astfel că nu există dubii cu privire la derularea raportului de muncă între cele două părți, însă tară respectarea prevederilor legislației muncii.
Verificând baza de date, inspectorii de muncă au constatat faptul că susnumita nu figura ca angajat al societății. D. persoanele care figurează în această bază de date, sunt oficial angajați ai unei societății.
În urma administrării probelor s-a constatat de către instanța de fond că starea de fapt a fost corect reținută de organul de control, însă aceasta a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertisment apreciind că fapta nu prezintă pericol social, apreciind că fapta „fapta prezintă un pericol social mult diminuat decât cel avut în vedere de legiuitor.". Astfel, instanța a avut în vedere „unicitatea faptei contravenționale, inexistența unei pagube iminente, conduita și persoana contravenientei. " Însă instanța de fond nu a avut în vedere că deficiențele au fost mai multe și doar pentru cea cu grad de pericol social ridicat, organul de control a aplicat sancțiunea amenzii, pentru celelalte a dispus doar măsuri.
Instanța de fond nu a apreciat corect gravitatea faptei contravenționale și nu a avut în vedere faptul că „ munca la negru " este fapta cu gradul cel mai ridicat de pericol social în domeniul relațiilor de muncă, tocmai pentru aceasta cuantumul amenzii prevăzut de legiuitor este mare, respectiv_-_ lei pentru fiecare persoană depistată, iar acest fenomen se dorește a fi eradicat la nivel național.
Prestarea în alte condiții decât cele prevăzute de lege îl privează pe cel care prestează activitate de dreptul de a beneficia de vechime în muncă, și de beneficiul altö drepturi cum ar fi concediul de odihnă, uneori chiar și de primirea salariului cuvenit, iar angajatorul se sustrage de la plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat, a celei de la bugetul de asigurări de sănătate (în caz de accident de muncă angajatul urmând să suporte contravaloarea asigurărilor sociale din bugetul propriu, și nu angajatorul așa cum ar fi firesc, ca o consecință a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă), iar angajatorul are obligația de a nu primi la muncă nici o persoană fără întocmirea formelor legale de angajare, aceasta fiind o condiție care trebuie îndeplinită anterior primirii la muncă a persoanei.
În consecință, pericolul social concret al aceste contravenții va fi întotdeauna același, așa cum a arătat mai sus. Astfel, nu se poate accepta cele reținute de către instanța de fond, deoarece ar însemna că această contravenție nu ar prezenta niciodată pericol social.
Un aspect important, neavut în vedere de instanța de fond, ar fi atitudinea contravenientei, care nu a recunoscut săvârșirea contravenției și a încercat să scoată în evidență că respecta legislația și că de fapt inspectorii de muncă ar fi de rea-credință, reținând în sarcina II o contravenție inexistentă. Apreciind în concret circumstanțele reținute de instanța de fond, rezultă că acestea nu pot duce la reducerea pericolului social al contravenției, astfel că nejustificat instanța a înlocuit sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului.
Intimata M. V. “V.” ÎI nu a depus întâmpinare, iar cu ocazia cuvântului în apel a solicitat menținerea hotărârii instanței de fond care a apreciat corect starea de fapt motiv pentru care a individualizat în mod corect și sancțiunea.
Prin Decizia nr. 376/A/&2014 pronunțată de Tribunalul A. s-a admisapelul formulat de I. T. DE MUNCĂ A. împotriva sentinței civile nr. 156/2004 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ .
S-a schimbat în parte hotărârea atacată și, în consecință:
S-a respins în tot plângerea formulată de petenta M. V. “V.” ÎI împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.06.2013 întocmit de ITM A..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel cum a reținut și instanța de fond prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 17.06.2013 de intimat petenta a fost sancționată cu 10.000 lei amendă contravențională, că conform art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr.53/2003, reținându-se în sarcina acesteia următoarele: ”Cu ocazia controlului efectuat în data de 13.06.2013 ora 10:20 la sediul unității a fost depistată în lucru numita B. M., pentru care nu s-a întocmit în formă scrisă contract individual de muncă, faptă ce rezultă din declarația acesteia și constatările inspectorului de muncă. Numita B. M. a declarat că desfășoară activitatea de muncitor necalificat pentru M. V. ÎI din data de 10.06.2013, iar la data de 13.06.2013 presta activitate de vânzător în magazinul unității.”
Referitor la sancțiunea aplicată de agentul constatator înlocuită apoi de instanța de fond, Tribunalul reține că pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de articolul 21 alin. 3 din OG 2/2001.
Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. În același sens, și art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Potrivit art. 7 din O.G.2/2001, sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.
Primirea la muncă fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă este o faptă contravențională ce prezintă pericol social abstract ridicat, impunându-se sancționarea cu promptitudine pentru a se descuraja asemenea conduite din partea angajatorilor.
În abstract, "munca la negru" este fapta cu gradul cel mai ridicat de pericol social în domeniul relațiilor de muncă, tocmai pentru aceasta cuantumul amenzii prevăzut de legiuitor este mare, respectiv 10.000-20.000 lei pentru fiecare persoană depistată (iar peste 5 persoane este considerată infracțiune), iar, pe de altă parte, acest fenomen se dorește a fi eradicat la nivel național. În aceste condiții, pentru încălcarea acestor prevederi legale, inspectorii de muncă nu aplică avertismentul și nici instanța de fond nu ar fi trebuit să minimalizeze pericolul social al contravenției.
Prestarea în alte condiții decât cele prevăzute de lege îl privează pe cel care prestează activitate de dreptul de a beneficia de vechime în muncă și de beneficiul altor drepturi cum ar fi concediul de odihnă, uneori chiar și de primirea salariului cuvenit, iar angajatorul se sustrage de la plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat, a celei de la bugetul de asigurări de sănătate (în caz de accident de muncă angajatul urmând să suporte contravaloarea asigurărilor sociale din bugetul propriu și nu angajatorul așa cum ar fi firesc, ca o consecință a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă), iar angajatorul are obligația de a nu primi la muncă nici o persoană fără întocmirea formelor legale de angajare, aceasta fiind o condiție care trebuie îndeplinită anterior primirii la muncă a persoanei.
Iar în concret, date fiind circumstanțele cauzei, în speță nu existau motive pentru a se aprecia că se poate înlocui amenda cu avertismentul.
În cauza de față nu există elemente de natură a imprima faptei valențe atenuante: deși petenta intimată a primit-o la muncă dar fără a-i întocmi contract individual pe numita B. M. începând cu data de 10.06.2013, totuși doar intervenția agenților constatatori la 17.06.2013 a dus la stoparea acestei situații.
Prin această metodă frauduloasă de a nu încheia contracte de muncă în forma scrisă petenta intimată a urmărit tocmai să se sustragă de la plata contribuțiilor ce îi revin în calitate de angajator. Instanța de fond a înlăturat corect susținerile petentei intimate, în sensul că a fost nevoită să procedeze în acest mod întrucât ar fi fost în pericol marfa perisabilă. Ca atare, tribunalul a constatat că societatea în cauză nu a înțeles gravitatea faptei și nici consecințele acesteia. Toate acestea denotă o atitudine care nu este compatibilă cu acordarea în paralel a clemenței din partea instanțelor.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul M. V. “V.” II solicitând admiterea contestației in anulare, anularea Deciziei nr. 376/A/2014, a Tribunalului A., pronunțata in dosar nr._ si soluționând cauza, să se dispună respingerea apelului, cu consecința menținerii ca temeinica și legala a Sentinței civile nr.156/2014, pronunțata de către Judecătoria S. în același dosar.
În motivare se arată următoarele:
Prin decizia atacata a fast admis apelul intimatului împotriva Sentinței civile nr. 156/2004, pronunțata de către Judecătoria S. in dosar nr._ . A fost schimbata in parte hotărârea si a fost respinsa in tot plângerea, împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/17.06.2013.
Apreciază ca dezlegarea data apelului este rezultatul unei efori materiale, motiv de contestație în anulare, prevăzut de art. 503 alin.2 pct 2 coroborat cu dispozițiile alin.3 alaceluiași articol, din Codul de procedura civila.
In primul rând, instanța de apel a admis apelul împotriva Sentinței civile nr. 156/2004, așa cum reține in dispozitiv la pag. 8 si a examinat apelul formulat de către intimat tot împotriva Sentinței civile nr. 156/2004, asa cum rezulta de la pag. 6 din decizie.
Învederează instanței ca sentința pronunțata de către Judecătoria S. in dosar nr._ are nr. 156, insa este pronuntata in anul 2014. Astfel, apreciază ca dezlegarea data apelului este rezultatul unei erori materiale.
In al doilea rand, apreciază ca dezlegarea data apelului este rezultatul unei erori materiale, intrucat instanța de apel, in mod eronat, nu a avut in vedere faptul ca, chiar daca ar fi vrut sa incheie contract de munca cu numita B. M., era in imposibilitate de a o face, intrucat aceasta a plecat la munca in străinătate, fara ca reprezentantul societății sa cunoască acest lucru.
Acest aspect l-a aflat ulterior, intrucat incercand sa o găsească pentru a lamuri aspectele legate de primirea la munca, a aflat din . plecat in străinătate. Nici in prezentul dosar nu a fost audiata in calitate de martor, tot datorita imposibilității de a se prezenta.
Instanța de apel in mod greșit a retinut ca nu existau motive pentru a se aprecia ca se poate inlocui sancțiunea aplicata cu cea a avertismentului. Dintr-o eroare materiala, instanța de apel retine ca in cauza nu exista elemente de natura a imprima faptei valențe atenuante. Asa cum a arătat deja, instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca se afla in imposibilitatea incheierii unui contract individual de munca cu numita B. M..
În concluzie apelanta susține că, nu a avut niciun moment intenția de a eluda dispozițiile legale cu privire la incheierea unui contract de munca,iar din din nota de control intocmita de către inspectorii de munca rezulta ca mai avea si o alta angajata cu care avea incheiat contract individual de munca si căreia trebuia sa ii plătească doar salariul cuvenit pe perioada cat aceasta a prestat activitate.
Mai susține că este la prima abatere de acest fel, astfel ca nu intelege de ce instanța de apel arata ca nu exista circumstanțe atenuante pentru a menține soluția pronunțata de către instanța de fond.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate dar și din oficiu, tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 503 N.C.p.c.:
„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”
În ceea ce privește indicarea în cuprinsul deciziei 376/A/2014 a sentinței atacate ca fiind 156/2004, în loc de 156/2014, se constată că este vorba despre o eroare materială în sensul art. 442 al. 1 NCPC, care putea fi îndreptată parcurgând procedura descrisă la art. 442 și 445 NCPC și care este obligatorie potrivit art. 445 NCPC. Contestatorul nu are deschisă calea contestației în anulare pentru acest tip de eroare materială.
Instanța constată că instanța de apel a analizat cererile prin prisma probelor administrate în cauză, rezultatul demersului fiind în sens negativ pentru contestator, în sensul astfel a fost admis apelul declarat de ITM A.. Faptul că dezlegarea dată de instanță nu este conformă intereselor procesuale ale părții nu îi deschide acesteia posibilitatea promovării contestației în anulare, pentru invocarea imposibilității pretins obiective de încheiere a contractului de muncă pentru numita B. M.. Așadar, instanța apreciază nu se poate pune problema nici a existenței unei greșeli materiale, în interpretarea dată noțiunii de practica judiciară, întrucât greșeala asupra interpretării probelor este o greșeală de fond, iar nu materială, astfel că nu poate fi valorificată în procedura extraordinară de față.
Reținând așadar că atât în cadrul judecății în primă instanță, cât și în apel s-au analizat cererile contestatorului prin prisma normelor legale incidente și prin raportare la probele administrate în cauză, se constată că nu există motivul de contestație în anulare indicat de contestator, astfel că în baza art. 503 NC.p.c ., se va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M. V. “V.” II împotriva deciziei nr. 376/A/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M. V. “V.” II împotriva deciziei nr. 376/A/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 04.12.2014.
Președinte, C. M. C. | Judecător, C. L. | |
Grefier, D. M. |
Red. CMC
Jud. fond A. C. P.
Tehnored. MD/ 4ex/10.12.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 57/2014. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1305/2014.... → |
|---|
