Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 550/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 550/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 353/203/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 550/A/2014
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. A. A.
Judecător M. P.
Grefier R. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de intimata apelantă I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER (I.S.C.T.R.) împotriva sentinței civile nr. 390/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._, în contradictoriu cu petenta intimată ...
Obiectul cauzei: anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare se constată de asemenea lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că:
La data de 06.11.2014 petenta intimată a depus pe fax concluzii scrise.
Nefiind invocate excepții referitoare la competență, instanța în temeiul art. 95 pct.2 din Codul de Procedura Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța având în vedere actele depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Câmpeni sub nr._ petenta .. - CÎMPENI, a chemat în judecată pe intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER (I.S.C.T.R.) solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
Să se dispună înlocuirea amenzii de 3000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.03.2014 cu sancțiunea „ avertisment” .
În drept a invocat prevederile art. 31-36 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și normele juridice expres indicate în cuprinsul prezentei cereri.
Prin întâmpinarea formulată (filele 15-16) intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER (I.S.C.T.R.) a solicitat respingerea acțiunii petentei ca netemeinică și nelegală, menținerea în totalitate a procesului verbal .
În drept a invocat prevederile OG 15/2002, OG 2/2001, art.205, art 411 alin 2 teza finală C..
Prin sentința civilă nr.390/2014 a Judecătoriei Cîmpeni, s-aadmis plângerea petentei .., a fost admisă plângerea petentei și s-a dispus înlocuirea amenzii de 3000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.03.2014 cu sancțiunea „ avertisment” fiind menținut în rest procesul verbal contestat, avându-se în vedere următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr_/04.03.2014 petenta a fost amendată cu 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prev de art 8 alin 1 din OG 15/2002 cu modificările si completările ulterioare cu motivarea că în data de 04.03.2014 la ora 10.50 pe DN E60 la km 453+800 m in zona T. autovehiculul cu număr de înmatriculare_ cu remorca_ deținut de petentă efectua transport de mărfuri pe direcția T. – Cluj N. fără a deține rovinietă valabilă la momentul controlului .
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța constată că nu există nici una dintre cauzele de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, domiciliului acestuia, faptei săvârșite și datei comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța apreciază că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile recunoscute și garantate de art.6 CEDO, care face parte din dreptul intern, în temeiul art.11 din Constituția României și care are prioritate față de legislația internă în temeiul aceluiași act normativ. Instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv că scopul Convenției este acela al garantării unor drepturi concrete și efective și nu al unora teoretice sau iluzorii ( hotărârea Artico c.Italiei din 13 mai 1980) și că dreptul de acces la justiție nu se limitează la dreptul de a angaja o procedură civilă, ci aceasta trebuie să fie efectiv, incluzând dreptul de a obține o decizie a instanței sesizate ( Hotărârea Kutic c.Croația din 1 martie 2002 ), instanță care trebuie să se bucure de jurisdicție deplină, în sensul că această instanță trebuie să fie competentă să analizeze atât aspecte de fapt, cât și cele de drept ale cauzei ( hotărârea Koskinas c. Greciei din 20 iunie 2002) și care să poată stabili ea însăși starea de fapt ( hotărârea Peltier c. Franței din 21 mai 2002). O instanță care este ținută de interpretarea dată de către un organ administrativ unei chestiuni de fapt( hotărârea Devlin c. Marii Britanii din 30 octombrie 2001) sau de drept( hotărârea Chevrol c. Franție din 13 februarie 2003) deduse judecății nu va fi considerată ca având jurisdicție deplină.
In speță organul constatator a propus ca probe: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, planșa foto .
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
In acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
Petentul a depus la dosar dovada achiziționării rovinietei cu valabilitate din 05.03.2014 ora 06:57 până la data de 05.03.14 ora 23: 59 ( dovadă fila 10). Din cele menționate mai sus rezultă că petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa însă având in vedere că în data de 05.03.2014 petenta și-a achiziționat rovinietă instanța apreciată că pericolul social că impactul social al faptei săvârșite de petent a fost minim, activitatea ilicită nu poate prezenta un risc repetitiv deosebit, în condițiile în care petenta a achiziționat rovinieta, fapta nu a produs nici o pagubă, aspect necontestat de părțile din prezentul dosar, motiv pentru care, pentru realizarea rolului educativ al sancțiunii contravenționale, consideră avertismentul suficient.
Având în vedere dispozițiile art. 7 alin. 2 și 3 din OG 2/2001, care prevăd că avertismentul se poate aplica dacă fapta este de o gravitate redusă, inclusiv în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune, instanța a apreciat că se impune înlocuirea amenzii de 3000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.03.2014 cu sancțiunea „ avertisment”. Totodată, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul Inpectoratul de S. Pentru Controlul in Transportul Rutier -I.S.C.T.R., care conform art. art. 466 C.pr.civ., art. 466 și urm. C.pr.civ. a solicitat potrivit prevederilor legale ale art. 477, 480 alin. (2) și (3) C.pr.civ. modificarea în parte a hotărârii apelate, reținerea spre rejudecare, iar prin decizia ce se va pronunța respingerea plângerii contravențională ca netemeinică și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție,
În motivarea apelului arată în fapt, că sentința civilă este criticabilă și se impune modificarea ei având în vedere. Instanța de fond a interpretat greșit actele normative în materia transporturilor rutiere, respectiv dispozițiile OG nr. 15/2002, reținând în considerarea faptului că petenta a achiziționat pentru acea zi rovinietă, instanța a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de constare a contravenției . nr._ încheiat în data de 04.03.2014 cu sancțiunea avertismentului, exonerând-o pe aceasta de la plata amenzii.
Solicită a se observa că din modul de formulare a dispozițiilor legale menționate reiese faptul că această contravenție este una continuă, având ca moment inițial (primul moment în care sunt întrunite toate elementele constitutive) cel în care contravenientul pune în circulație autovehiculul pentru care nu s-a achiziționat rovinietă.
Faptul că ulterior încheierii procesului verbal de constatare a contravenție petenta-intimata a achiziționat rovinietă nu poate avea relevantă juridică sub aspectul existentei faptei care constituie contravenție, întrucât legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare poate fi apreciată numai în raport de circumstanțele care existau la momentul încheierii sale.
Solicită a se observa că în considerente se reține că rovinietă a fost achiziționată a doua zi după ce s-a realizat controlul, respectiv în 05.03.2014 ora 06:57 apreciind că împrejurarea că petenta a achiziționat rovinietă pentru ziua următoare controlului justifică sancțiunea avertismentului.
În fapt, fapta contravențională a fost constatată la data de 04.03.2014 ora 10:50 iar rovinietă a devenit valabilă la ora 16:27. Devine evident faptul că rovinietă a fost achiziționată tocmai pentru că vehiculul a fost oprit în trafic pentru control. Cu toate acestea, instanța a apreciat că în speță, se impune transformarea sancțiunii amenzii aplicate, în cuantumul minim prevăzut de legiuitor, în sancțiunea avertismentului.
Dacă ar îmbrățișa acest punct de vedere, sancțiunile contravenționale ar fi lipsite de eficientă juridică iar utilizatorii de vehicule ar achita roviniete numai în cazul sancționării, exclusiv în scopul anulării sancțiunilor contravenționale aplicate.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 466, 477 și urm, 309, 315, 200, 194, 411 c.pr.civ, O.G. nr. 2/001, OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, Ordinul MT nr. 288/2008, OG 26/2011, HG nr. 1088/2011 și HG nr. 995/2012.
În probațiune în temeiul art. 254, 255 c.pr.civ solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei în primul ciclu procesual, documente ce au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, ca probe legale, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Petenta intimată .. a depus concluzii scrise prin care solicită ca prin decizia ce se va pronunța să se dispună respingerea apelului ca nefondat.
Se arată că în raport de prevederile art. 5 alin. (5) si ari. 21 alin. (3) din O.O. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, este incontestabil faptul ca instanța este suverana in aprecierea gradului de pericol social al faptei contravenționale săvârșite, urmând ca in raport de Împrejurările de fapt rezultate din probe sa aprecieze daca se impune sau nu aplicarea prevederilor ari. 7 alin. (2) si (3) din același act normativ.
Din aceasta perspectiva, apare ca nefondată critica apelantei in sensul ca prima instanța ar fi "interpretat greșit actele normative in materia transporturilor rutiere, respectiv dispozițiile O.G. nr. 15/2002". In realitate soluția primei instanțe nu s-a întemeiat pe prevederile acestei ordonanțe ci pe prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun in materie contravenționala si la care am făcut deja referire. In expunerea de motive apelanta susține ideea unei analize a cauzei exclusiv prin prisma prevederilor Ordonanței de Guvern nr. 15/2002, or aceasta ar semnifica lipsirea de eficienta juridica a prevederilor art. 7 din O-G. 2/2001. Instanța nu se poate limita doar la constatarea existentei sau, dupa caz, inexistentei rovinietei si, in raport de aceasta constatare, pronunța o soluție de admitere sau de respingere a plângerii. Potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) instanța are datoria de a avea în vedere "împrejurările. în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmării, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul – verbal". Or, tocmai in considerarea acestor elemente de individualizare instanța de fond a apreciat sancțiunea amenzii in cuantum de 3.000 ici ca nejustificata si a dispus înlocuirea cu avertisment.
De observat faptul ca prima instanța nu a anulat procesul-verbal contestat ci doar a procedat la reindividualizarea sancțiunii, fiind astfel lipsite de relevanta criticile apelantei referitoare la existenta faptei contravenționale ("Faptul ca ulterior încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției petenta-intimata a achiziționai rovinieta nu poate avea relevanta juridica sub aspectul existentei faptei care constituie contravenție alin, 2 din expunerea de motive a apelantei).
Împrejurarea ca ulterior încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției petenta a achiziționat rovinieta a fost avuta in vedere de instanța de fond strict ca element de individualizare, retinandu-se in raport de aceasta împrejurare ca "fapta nu a produs nici o paguba, aspect necontestat de părțile din prezentul dosar" -fila 4 alin. (7) din Sentința apelata.
Nu contestă argumentul apelantei ca, in ipoteza in care achiziționarea ulterioara a rovinietci ar determina înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, utilizatorii de vehicule ar achita roviniete numai in cazul sancționării. Apreciază insa ca acest argument nu tine cont de particularitățile cauzei, respectiv de faptul ca petenta a achitat rovinieta pentru ziua anterioara controlului, pentru ziua controlului (este adevărat insa ca ulterior întocmirii proceului-verbal) cat si pentru zilele următoare. In raport de aceste elemente se poate retine in mod întemeiat ca omisiunea achitării rovinietei ia momentul controlului a constituit o imprudenta, un eveniment izolat, dar in nici un caz o fapta comisa cu intenția de a cauza un prejudiciu. In ipoteza in care s-ar fi urmărit prejudicierea, rovinieta nu ar fi fost achitată pentru un interval mai mare de timp.
Verificând sentința prin prisma motivelor de apel invocate, instanța de control judiciar reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/04.03.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prev.de art.8 alin.1 din OG 15/2002, constând în aceea că la data de 04.03.2014, vehiculul aparținând petentei, cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN1 E60 Km 453+800m zona T. jud.Cluj, fără a deține rovinietă valabilă.
Așa cum a reținut și prima instanță, procesul verbal prin care s-a dispus sancționarea petentei a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. Și în ceea ce privește temeinicia procesului verbal, se reține că în mod corect instanța de judecată a apreciat că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. De altfel, petenta nici nu a înțeles să supună cenzurii instanței critici referitoare la legalitatea și temeinicia actului sancționator, solicitând prin plângerea formulată doar reindividualizarea sancțiunii.
Cu privire la această chestiune, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a disp. art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sanctiunea stabilita trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciind că se impune înlocuirea amenzii cu AVERTISMENT .
Pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Conform dispozițiilor art.7 alin. 2 din OG nr. 2/2001, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă, ceea ce nu este cazul în speță, cu atât mai mult cu cât petenta nu a oferit nicun argument rezonabil care să fie de natură să imprime faptei un grad de pericol social atât de redus încât să justifice înlocuirea amenzii cu AVERTISMENT.
Astfel, împrejurarea că petenta a achiziționat o rovinietă (valabilă pentru o zi) la data de 03.03.2014, în ziua anterioară încheierii procesului verbal, apoi în ziua respectivă, însă în mod evident după săvârșirea faptei și, de asemenea și în ziua următoare, nu poate duce la concluzia că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei.
În plus, se reține că susținerile petentei că dacă ar fi urmărit producerea unui prejudiciu, rovinieta nu ar fi fost achitată pentru un interval mai mare de timp, sunt simple afirmații fără suport probator, în condițiile în care petenta, care incontestabil deține un vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare sau egal cu 12,0 tone (și prin urmare se prezumă că desfășoară în mod constant activitate de transport, altfel nejustificându-se deținerea acestui gen de autovehicul) nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că și anterior datei de 03.03.2014 a circulat pe drumurile publice în condiții de legalitate, deși aceste documente ar fi trebuit să se afle în posesia sa; aceasta întrucât este de notorietate că pe orice rovinietă apare mențiunea „A se păstra un an de la data expirării”. Așadar, în absența unor împrejurări obiective și concrete relevate de petentă care să justifice înlocuirea amenzii cu AVERTISMENT, instanța nu avea nici un temei pentru a proceda la reindividualizarea sancțiunii.
Raportat la importanța valorii sociale ocrotite (întreținerea drumurilor naționale) ilustrată și de cuantumul ridicat al amenzilor prevăzute de lege, contravenția reținută în sarcina petentei prezintă un grad de pericol social foarte ridicat iar neachitarea tarifului de utilizare a drumurilor naționale echivalează cu sustragerea fondurilor necesare pentru întreținerea drumurilor.
Raportat la cele de mai sus, tribunalul constată că prima instanță a făcut o greșită apreciere a gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de petentă deoarece amenda aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al contravenției săvârșite de petentă, neimpunându-se înlocuirea acesteia cu avertisment.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin.2 din Noul Cod de Procedura Civila, va admite apelul declarat de intimata apelantă CNADNR SA, împotriva sentinței civile nr.390/2014, pronunțată de Judecătoria Cîmpeni, sentință pe care o va schimba în sensul că, se va respinge plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal . nr._ încheiat de intimat la data de 04.03.2014.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de intimatul I.S.C.T.R. împotriva sentinței civile nr. 390/2014 a Judecătoriei Cîmpeni în contradictoriu cu petenta ...
Schimbă sentința apelată în sensul că respinge plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal . nr._ încheiat de intimat la data de 04.03.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2014.
Președinte, B. A. A. | Judecător, M. P. | |
Grefier, R. C. |
Red.P.M.
Tehnoredact.R.C./4 ex./14.11.2014
Jud.fond-V.E.C.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1721/2014. Tribunalul ALBA | Pretentii. Sentința nr. 1171/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
